Telefonul generalului Mackensen, la Muzeul Comunicaţiilor şi Informaticii

Cauzele Primului Război Mondial trebuie căutate în secolul al XIX-lea, iar una dintre acestea e reîmpărţirea Europei în două sfere de influenţă:pe de-o parte Antanta, formată de Franţa şi Rusia, simpatizate de Marea Britanie, şi, de cealaltă parte, Puterile Centrale, formate din Germania, Imperiul Austro-Ungar şi Italia. 

Niciodată nu a existat o asemenea desfăşurare de forţe în istoria umanităţii – iar caracterul de masă al Marelui Război a fost dat de numărul extins al forţelor beligerante, dar şi de numărul sistemelor de arme cu un efect letal nemaicunoscut până la acea dată. Pe parcursul războiului s-au introdus tehnici noi şi sisteme ucigătoare tot mai eficiente:arma chimică, avionul şi tancul. 

Istoria condensată a participării României la război. În august 1916, după doi ani de neutralitate binevoitoare, România intra în razboi alături de Franţa, Marea Britanie şi Rusia. Campania din vara-toamna anului 1916 a avut o desfăşurare nefavorabilă pentru ţara noastră, ceea ce a determinat retragerea armatei şi a celorlalte instituţii ale statului în Moldova. Toată partea de sud a ţării, Muntenia şi Dobrogea, a rămas sub ocupaţia Puterilor Centrale. Comandatura militară germană s-a instalat la Bucureşti, în clădirea în care astăzi este Primăria generala a Capitalei, vis-a-vis de Parcul Cişmigiu, sub comanda generalului Anton Ludwig von Mackensen. Reorganizarea, instruirea, echiparea şi dotarea armatei române cu tehnici şi echipamente moderne, cu sprijin de la Misiunea militară franceză, condusă de generalul Berthelot, au făcut posibile excepţionalele victorii de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, din vara de foc a anului 1917, care a stopat definitiv înaintarea armatei germane spre răsărit. 

Cum a ajuns telefonul în colecţia unui muzeu românesc.Din aceste evenimente care au marcat istoria militară a poporului român, semnalăm şi noi existenţa, în colecţia Muzeului Comunicaţiilor şi Informaticii, a unui obiect de patrimoniu, unic în felul său, cu o putere simbolică cu totul particulară. Este vorba de telefonul generalului Anton Ludwig von Mackensen atât pe timpul cât a fost comandantul Comandaturii militare germane din Bucureşti, cât şi în perioada cât a fost comandantul Grupului de armate în cadrul ofensivei de la Mărăşeşti, în anul 1917.

În urma înfrângerilor zdrobitoare suferite de armata germană la Mărăşeşti, punctul de comandă al generalul Anton Ludwig von Mackensen a fost evacuat în grabă, şi astfel a fost posibil ca armata română să intre în posesia telefonului care i-a aparţinut generalului. În anul 1920, după demobilizarea armatei, Comandamentul Trupelor din Transilvania a predat telefonul Muzeului Militar Naţional. În perioada 1973-1977, telefonul a fost în custodia Sălii de tradiţii a Regimentului 48 Transmisiuni, iar după anul 1978 telefonul a fost trimis la Muzeul Militar din fosta Republică Democrată Germană pentru restaurare. A reintrat în circuitul muzeal începând cu anul 2000, când a fost expus în Muzeul Comunicaţiilor şi Informaticii.

 Telefonul Ericsson/Deckert&Homolka – câteva premiere.Aparatul a fost proiectat de firma L.M. Ericsson (Suedia) şi produs de filiala Ericsson Ungarische Electrizitats Aktiengesllschaf din Ungaria între anii 1908-1915 sub denumirea Telefon Ericsson/Deckert&Homolka. Acest aparat are încorporat un magnetou Siemmens/Halsheau cu 4-6 magneţi. Este primul tip de telefon cu alimentare proprie de la pila electrică şi magnetou pentru apelare. Prin încorporarea magnetoului a fost necesar ca microreceptorul să fie aşezat pe orizontală, deasupra aparatului, fiind primul telefon de acest fel. Funcţionarea este simplă:în momentul în care se acţionează manivela magnetoului, în centrală se activează un apelator optic. Schema electrică e o schemă clasică folosită în perioada respectivă, iar telefonul prezintă următoarele componente:

•Furcă cu mecanism de înclinare transversală.

•Comutator al furcii sub inductor (magnetou).

•Ceas cu alarmă – montat separat pe perete.

•Fără transformator – era instalat în cutia de borne.

•Inductor, capsulat complet (magnetou).

•Manivelă cu mâner tubular.

•Decorații în culori auriu-verde-roşu.

Semnalăm, de asemenea, existenţa în patrimoniul muzeului a unui număr important de echipamente şi materiale de transmisiuni, valoroase tocmai prin unicitatea lor, şi vă lăsăm plăcerea de a le descoperi atunci când veţi vizita Muzeul Comunicaţiilor şi Informaticii. 

Muzeul Comunicaţiilor şi Informaticii,  filială a Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I”

Cea mai valoroasă colecţie din patrimoniul muzeului este cea a mijloacelor de transmisiuni, care cuprinde aparate şi centrale telefonice şi telegrafice, staţii radio, staţii radio-releu, grupuri electrogene, acumulatoare, surse de încărcare, redresoare, instrumente de măsură, mijloace de iluminare şi semnalizare, aparate de radio, componente şi tuburi electronice folosite de subunităţile de transmisiuni la începutul secolului trecut, în campaniile Primului Război Mondial, în perioada interbelica, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi în deceniile care au urmat. Expoziţia de tehnică este completată cu mijloace de transmisiuni aflate în depozitare, provenite ca urmare a declasării şi casării tehnicii din dotarea unităţilor de transmisiuni în perioada 1998-2008.

Colecţia de numismatică şi medalistică, uniformele şi accesoriile de uniformă care au aparţinut unor militari transmisionişti, biblioteca de regulamente şi instrucţiuni, precum şi lucrările de specialitate, memorialistică şi istoriografie a armei, cu dedicaţii din partea autorilor, întregesc în mod fericit un patrimoniu muzeistic nu numai valoros, ci cât se poate de necesar.

Muzeul Comunicaţiilor şi Informaticii se află pe şoseaua Bucureşti-Ploieşti, la kilometrul 12, 5, în sediul Centrului 48 comunicaţii şi informatică strategice (fosta cazarmă a „Fortului 3 Otopeni”). Modalităţi de acces pentru vizitatori:cu maşina – pe DN1;cu mijloacele de transport în comun – 304, 449, staţia:Pasaj CFR Centură. Repere:intersecţia DN1 cu şoseaua de centură a Bucureştiului.