Stalingrad. Jurnalul de front al marelui anonim: «Noi incidente cu aliaţii noştri germani. Cauza este că ne retragem»
Carnetul pe care îl prezentăm în paginile următoare a aparţinut unuia dintre combatanţii români pe Frontul de Est. Nu-i ştim numele, dar ştim altceva:veritabil cronicar al vremurilor pe care le-a trăit, militarul – încadrat în serviciul de aprovizionare al armatei – a consemnat conştiincios în carneţel traseul unităţii sale, impresii, griji, schimbări, dorinţe, în intervalul 29 noiembrie 1942-25 februarie 1943. Similar altor sute de mărturii ale combatanţilor din Est, şi acest document e o oglindă a personalităţii autorului, oricine ar fi fost el:pragmatic, militarul şi-a notat în prima parte a carnetului de front o serie de date şi de contacte personale, în vreme ce a doua parte e reprezentată de jurnalul ţinut în perioadă. Redăm integral conţinutul documentului în cele ce urmează;fie şi numai pentru că e reprezentativ pentru traseul acelora dintre soldaţii români implicaţi în retragerea determinată de spargerea frontului de către sovietici, în zona Corpului 6 armată, comandat de generalul Corneliu Dragalina.
Pe primele două pagini ale carnetului, militarul a transcris versurile unei parodii româneşti după liedul binecunoscut în epocă, Lili Marlene(redat în forma Lilly Marlen). Sunt înşirate apoi o serie de nume cunoscute autorului, cu sau fără adrese, o listă de produse alimentare (cu tot cu preţurile corespunzătoare) necesare hrănirii a 37 de oameni pe o perioadă de 11 zile, precum şi o listă de soldaţi cărora trebuia să le distribuie foi de cort;întregesc acestă primă parte a documentului o serie de calcule matematice simple. Cu acestea în minte, nu credem că greşim când afirmăm că militarul al cărui nume nu-l cunoaştem era încadrat în serviciul de aprovizionare al armatei.
Recuperăm istoria unui combatant, fie el şi anonim
O analiză a însemnărilor sale face posibile şi alte concluzii:autorul notelor de front a fost prezent în sectorul Kotelnikovo între 29 noiembrie şi 22 decembrie 1942, apoi a fost implicat în retragerea determinată de spargerea frontului de către sovietici, în zona Corpului 6 de Armată român, aflat sub comanda generalului Corneliu Dragalina (1887-1949);unul dintre fii celebrului general de la Oituz, Dragalina din Marele Război. O certitudine:protagonistul acestui articol – militarul care-şi adună experienţele de front într-un carneţel – făcea parte din acest Corp 6 Armată;aflăm asta chiar din jurnal, de vreme ce, potrivit însemnărilor, la 1 ianuarie 1943, Dragalina îşi felicită trupele şi le doreşte să se întoarcă acasă cât mai repede.
Stop-cadru:Corneliu Dragalina şi rezistenţa Corpului 6 Armată
Găsim necesară inserarea unei paranteze:Corneliu Dragalina a comandat Corpul 6 Armată între 6 iunie 1940-20 martie 1943[1]. La Kotelnikovo, în Stepa Calmucă, a funcţionat punctul de comandă (PC) al Armatei 4 Române, comandate de generalul C. Sănătescu[2], şi totodată a fost şi în aria de responsabilitate a Corpului 6 Armată, care a rezistat în sectorul Pimen Cerni timp de 18 zile, între 23 noiembrie-11 decembrie 1942, cu numai 6 batalioane slab înarmate, 7 tunuri de câmp, 5 baterii de artilerie grea şi Divizia 8 cavalerie purtată (aproape 5 escadroane)[3].
Rezistenţa Corpului 6 Armată a permis atât regruparea, cât şi contraofensiva Corpului 57 Blindat german (12-22 decembrie 1942). Redus la 5 batalioane, 11 tunuri de câmp şi 3 baterii de artilerie grea, Corpul 6 Armată s-a bătut pentru a păstra punctul de rezistenţă de la Kotelnikovo, Verh. Iablotcini, pe valea Aksai, între Don şi Generalovski, pentru asigurarea înaintării Corpului 57 Blindat german între Don şi calea ferată Kotelnikovo-Stalingrad.
Într-un răstimp de cinci zile (la finalul lunii decembrie 1942), Corpul 6 Armată a suferit noi pierderi din pricina contraofensivei sovietice pe valea Aksai, a lipsei de sprijin a Corpului 57 Blindat german şi a absenţei mijloacelor anticar. La 1 ianuarie 1943, Corpul 6 Armată a integrat resturile diviziilor 2, 18, 20 infanterie şi 8 cavalerie, a bătut în retragere, a trecut Donul, a integrat şi rămăşiţele diviziei 5 infanterie şi a continuat să se retragă până într-un raion de refacere situat la sud de Mariupol şi la nord faţă de Marea Azov, unde a cantonat între lunile ianuarie-februarie 1943.
Retragerea în ţară, marcată de nenumărate tragedii personale
Corpul 6 Armată a ajuns în garnizoane de pace în ţară abia la 11 aprilie 1943. Din jurnalul pe care îl publicăm alăturat rezultă că, la 25 februarie 1943, autorul acestuia a plecat spre ţară cu unitatea sa, aflată în componenţa Corpului 6 Armată, prin Mariupol şi Zaporojie. Din Zaporojie puteau să treacă la Nicolaev, de aici la Odessa şi, prin Odessa, în Basarabia.
Retragerea Corpului 6 Armată a fost marcată de nenumărate tragedii personale ale ostaşilor, deoarece lipsea echipamentul de iarnă, iar temperaturile erau extrem de scăzute, între -35 şi -40º Celsius;aşa că oamenii degerau pe marginea drumului;şi dacă se menţineau în viaţă, o făceau cu preţul (scump) al sănătăţii lor, deteriorate iremedibil.
Au existat, potrivit jurnalului, şi conflicte pentru cantonamente cu aliatul german aflat în retragere. Iar viaţa extrem de scumpă din oraşele traversate de autor nu a reprezentat un fapt în avantajul aprovizionării trupelor de care (şi) acesta era direct răspunzător;dar, în ciuda privaţiunilor determinate de temperaturile scăzute, militarul nostru a încercat să-şi facă datoria. Unitatea se retrage în zig-zag, după vreme şi după posibilităţile de deplasare, extrem de grele, deoarece românii sunt obligaţi să se retragă amestecaţi cu aliatul german. Există mijloace de locomoţie auto şi hipomobile, dar drumurile sunt extrem de proaste. Convoi de fantome, supravieţuitorii Corpului 6 Armată sunt fericiţi să ajungă la Melitopol, localitate ce reprezintă pentru ei anticamera României. Evenimentul cel mai însemnat al retragerii îl reprezintă căderea Rostovului – însemnat nod de comunicaţii la nord de Marea Azov – în mâinile ruşilor, la începutul lunii februarie 1943. Autorul consemnează şi câteva impresii din Mariupol, important oraş industrial, înainte de îmbarcarea în vagoane spre ţară, prin Zaporojie. Dorul de casă, de familie, revine obsesiv în micul jurnal, în care nu toate zilele au parte de o cronică (fiindcă, desigur, nu au toate aceeaşi însemnătate...). Un lucru e cert:militarul speră în ajutorul divin pentru a putea supravieţui.
Carnetul de front:prima parte
Notă:Am delimitat printr-un semn convenţional (*) fragmentele cuprinse în prima parte a carnetului pentru că nu există nicio legătură între ele.
Lilly Marlen
I
Departe în Ucraina,
În ţara stepelor,
Suntem aduşi de soartă
Şi de al nostru trei culori
Fie noroiul cât de gros
Înaintăm mereu voioşi
Trăiască vutca’n veci (bis)
II
Ploşnete şi pureci
Ne chinuiesc amar,
Când noaptea pe’ntuneric
Voioase’n pat ne sar
Şi ne scărpinăm noi mereu
Căci ne mănâncă foarte rău,
Trăiască vutca’n veci – bis.
III
Pe aici nu sunt Lilly
Nu sunt nici Marlen
Numai dese neguri
Ce se rotesc pe cer
Şi felinarele s’au stins
Şi’un dor de fete ne-a cuprins
Trăiască vutca în veci.
IV
Când înaintăm mereu
În ţara nimănui,
Nu vreau ca să ne plângem
Camarade ce să-ţi spui
Cum noi o ducem întins
Cântec lin
Şi de avem noi bani şi vin
Trăiască vutca[’n veci] – bis
V
Când învins e Stalin
Ne întoarcem iar acasă
Ploşnete şi purici, păduchi în urmă las
Şi atunci iubito fericiţi
Noi vom trăi nedespărţiţi
Trăiască vutca’n veci.
*
Com. Cioltăr
21 km. de Rostov
S-E. 10 Ian. 1943
*
Neculai Raichel
Comuna Mileanca
Jud. Dorohoi
Deva. Simion Ghilea
Str. G-l. Moşoiu nr. 13
Iordache
Str. Alex. Constantinescu
No. 17 Buc.
Ionel:Comp. 5-a Sanitară
Mizil-Buzău
Dobre Alex. Str. Tunarilor
No. 18 Buc. VI
Mocanu Eugenia
Com. Ciorani-Prahova
*
Fagaş
Cluceru Foi de cort [de distribuit]
Poalşan
Petcu Ştef.
[pe aceeaşi pagină sunt o serie de calcule matematice, pe care nu le mai redăm]
*
37 Oameni pe 11 zile
59200 3.700
Carne 1.600 Cartofi100
3.700 5.550
Orez 100 Fasole 150
2.960 1.850
Zarzavat 80 Arpagaş 50
2.960 3.700
sare 80 Mere 100
3.700 2.220
Marmeladă 100 Zahăr 60
1.184 5.550
Ceai 32 Paste Fai[noase] 150
5.980
Unt 160
*
Sevda –
Pervomoiask
Lângă muzeu
*
Bat[alionul] 27 Pionieri
Slt. Roşculeţ Gh.
Str. Sverlova 102
oameni la gară
Paul Teodor
Str. Titan No. 4
Timişoara 1
Chioşcul dela Mariupol
Căprescu Ioan
Com. Moldoveni
Jud. Roman
Foto Tincuţa [aţi]
Carnetul de front:partea a doua
(pot să pun un titlu aici din cele de sus)
29 Noiembr[ie]
Ne reîntoarcem la Kotelnikovo după ce s-a restabilit frontul şi a întors hoardele bolşevice înapoi.
30 Noiembr[ie]
O zi de groază de bombardament aviatic în Kotelnikovo.
6 Decembr[ie]
De când suntem la Kotelnikovo timpul este foarte urât;permanent ceaţă;ninge puţin, a plouat mult şi în aceeaşi noapte îngheaţă. Aviaţia inamică ne-a bombardat, iar multe trupe au ajuns aproape de oraş unde s-au dat lupte grele. Regret că nu am avut posibilitate să-l felicit pe tata de Sf. Neculai.
Doar în sufletul şi în gândul meu îi urez tot ce îmi doreşte el mie.
22 Dec[embrie] 1942
La orele 9 plecăm într’o comună pe malul Donului Kerchikumorovski, la 35 km. de Kotelnikovo.
24 Dec[embrie] [1942]
Ne deplasăm în urmă în com[una] Moiorievka. Frigul este destul de mare. Căutăm să ne cartiruim dar din cauza că peste tot este ocupat de Germani suntem siliţi să ne reîntoarcem înapoi.
25 Dec[embrie] [1942]
E prima zi de Crăciun. Iarnă grea cu ger mare. Îmi reamintesc de iarna trecută se aseamănă cu totul. Suntem pe malul Donului unde frigul este mărit de apa care trage grozav.
26 Dec[embrie] [1942]
De la ora 2 noaptea suntem sculaţi să ne pregătim de plecare. Este un frig grozav-la [-] 30º.
La orele 4 plecăm cu maşinele spre Com. Nohovskaia, în josul Donului la 18-19 Km. Ajungem complect îngheţaţi de frig.
Cu toate că suntem oarecum bine încălţaţi cu câte două perechi de ciorapi şi bocanci totuşi, durerea picioarelor de frig este atât de mare încât nu ne mai putem da jos din maşină. Târâş intrăm într-o casă unde ne putem încălzi.
29 Dec[embrie] [1942]
Suntem ajunşi în Com. Martinovka dealungul Donului ne scoborâm spre Rostov.
Timpul este potrivit de rece chiar cald faţă de teren. Dealungul drumului întâlnim coloane din diferite Reg[imente] resturi din luptă.
31 Dec[embrie] 1942
Martinovka – Bolşo-Orlovska 30 km. De azi dimineaţă am plecat cu maşinele. Pela orele 10am ajuns. Timpul frumos. Ultima zi din 1942 ne prinde pe drumuri spre necunoscut.
I Ianuarie 1943
Noaptea de Anul Nou ne-a prins pe drumuri. Singura dorinţă ce am este de a scăpa să-mi văd casa cât mai curând şi pe cei dragi.
Dumnezeu e mare şi ne va ajuta.
De dimineaţă D-l Gen. Dragalina ne urează ani fericiţi şi să ajungem sănătoşi să ne vedem şi pe cei de acasă. Ne-a dat o speranţă mai mare că drumul nostru va fi spre ţară. Pe la orele 12 ne continuăm drumul spre Rostov.
2 Ianuarie [1943]
De dimineaţă plecăm mai departe. Zeci de Km. şoseaua este înţesată de coloane de căruţe, cai, maşini şi oameni în pribegia retragerei. Încet ne apropiem de Don. Timpul este destul de potrivit faţă de necazurile noastre. Nu este frig.
3 Ianuarie [1943]
Ne continuăm drumul pe la orele 14 trecem Donul pe la ALXAZKAIA. Odată cu aceasta ajungem în Rostov.
Pentru noapte rămânem cartiruiţi într’o periferie. Oraşul este frumos, întins pe coline ridicate şi destul de mare.
Doar viaţa e foarte scumpă. Un cartof ajunge la o marcă (6 lei).
4 Ianuarie [1943]
La orele 7 plecăm spre Sultan-Soli la 15 km. de Rostov. După un drum foarte greu din cauza noroiului, ajungem pe la orele 10.
Comuna este locuită în majoritate de Armeni. Casele rare şi acele destul de murdare şi distruse. Profităm de timp liber pentru a ne odihni puţin.
5 Ianuarie [1943]
Astă noapte a plouat ca toamna. O ploaie, însoţită de un vănt puternic. De dimineaţa este desgheţat curg noroaie şi noroiul este mare. Toată ziua a continuat să plouă în două cu zăpadă, cu vânt puternic dinspre răsărit.
6 Ianuarie [1943]
Sunt foarte răcit, profitând de faptul că încă nu plecăm rămân în cantonament pentru a mă reface puţin. Afară a îngheţat şi s-a făcut un frig îngrozitor. Oh, cât de mult doresc să ajung odată liber în ţara şi casa mea. Dumnezeu îmi va ajuta. În El avem nădejdea şi speranţa. Astăzi botezul D-lui, pentru noi este ca toate zilele. Nu avem biserică, nu avem alte haine decât acelea ale războiului.
8 Ianuarie [1943]
Ne deplasăm încă 7 Km. în Com. Cioltăr o com. foarte mare locuită numai de Armeni. Este construită numai din piatră. Până şi gardurile sunt înlocuite numai de ziduri scunde de piatră. Timpul destul de moale. Eu încă mă simt destul de bolnav, din cauza plămânilor. Toată lumea vorbesc cu oarecare siguranţă că drumul nostru spre apus este cu destinaţia România. Dumnezeu să ne ajute.
11 Ianuarie [1943]
Eri 10 Ianuarie după masă am plecat din Cioltăr.
Înainte de a eşi din Com. la trecerea peste pod am stat mai mult de două ore din cauza aglomeraţiei mari de maşini şi căruţe. Odată cu seara reuşim să intrăm într-o coloană şi să trecem podul ca apoi să urcăm un deal mare. După 4-5 km. o altă vale mare coborâm şi trecem un pod.
La a treia vale rămânem blocaţi pe timpul nopţii. Siliţi de întâmplare, rămânem şi dormim care putem prin maşini. Un ger mare cu vânt aspru ne îngheaţă oasele. Odată cu venirea zilei intrăm într-o coloană şi trecem şi acest mare obstacol.
Pe tot parcursul drumului coloana de căruţe de 3 până la 5 şiruri se scurg obosite spre ţară. În mijloc de 2 sau 3 şiruri coloane de maşini Germane şi Române. Pretutindeni noi incidente cu aliaţii noştri. Cauza este că ne retragem.
Camarazi s’au îmbolnăvit mulţi de frig sau alte boli ce se ivesc în asemenea cazuri.
Către seară începe să ningă puternic şi să viscolească. În com. care am ajuns nemţi nu ne lasă să intrăm nici în casă. A început ura.
12 Ianuarie [1943]
Tangrov. După 12 Km. suntem în oraş pe malul mări de Azov. Privim marea de culoarea cernelei negre. Ţărmurile sunt îngheţate 4-5 km. Pe aici iarna e foarte grea. Zăpadă multă, vânturi aspre, geruri de [-] 30-40º. Oraşul e destul de frumos păstrându-şi tot aspectul de pace întrucât nu a suferit din cauza războiului. Ne căutăm cantonamente pentru a rămânea noaptea adăpostiţi de gerul ce ne îngheaţă oasele.
13 Ianuarie [1943]
Ne sculăm la ora 5 pentru a ne continua drumul mai departe spre Mariopul [de fapt, Mariupol].
Este atât de frig încât se lipesc nările căci aspirăm aerul de afară. Ne apucă groaza să ne suim pe maşini ca să plecăm încă 12 km. Totuşi când se dă ordin toţi camarazi îşi ocupă locurile. Drumul este greu de tot. În multe locuri este troienit, deabea pot înainta maşinele câte puţin. Până seara reuşim să parcurgem 85 km. Cantonăm în Com. Budionovka tot pe malul mări de Azov, unde am putut vedea obiceiurile de anul nou Rusesc 13 spre 14 Ianuarie (ei serbează pe [stil] vechi) ceva asemănător cu al nostru. Fete costumate umblu din casă în casă cântând şi executând diferite dansuri distractive.
În multe regiuni am observat obiceiuri asemănătoare cu ale noastre. Însă nu ştiu le’au împrumutat dela noi sau noi dela ei. Deşi sunt foarte bolnav nu pot să nu râd de felul cum sunt aceşti oameni şi uit necazul. Gândul că Dumnezeu îmi va ajuta să ajung acasă mă bucură.
17 Ianuarie [1943]
Mariopul [Mariupol]. Plecaţi dela ora 10 ajungem după masă pe la orele 2. Am călătorit pe un viscol nemaipomenit. Şoseaua se întinde pe malul mării de Azov. Vântul urlă a pustiu spulberând zăpada nouri ca valurile mări joacă în aer, scoţând mugite a pustiu sălbatic.
Îngheţaţi de nu ne putem mişca privim din maşini coloanele de căruţe şi maşini ce par ca fantome pe lângă caii, cu toţi aproape îngheţaţi. Am văzut soldaţi morţi de ger pe marginea şoselei. Numai speranţa că îşi vor mai vedea iar casa le mai dă putere să îndure crivăţul ce bântuie pe aici cu un ger de [-] 30-40º. Oraşul [Mariupol] este foarte mare construit pe malul mări. Are fabrici multe foarte mari. Locuitori spun că lucrează în prezent cu câte 10.000-12.000 de lucrători, fabrici de vapoare, tancuri şi alte maşini. Noi suntem cantonaţi într-o periferie. În toate casele domneşte un frig grozav. Scumpete mare;un ou o marcă 80 de fenici [pfeningi] (aproximativ 100 lei).
5 mărci kg. de lapte
4 mărci kg. de făină porumb
8-10 mărci pâinea de 2 kgr.
Aşa o viaţă este foarte grea. Aici urmează să mai întoarcă ceva din căruţe şi material.
14 Februarie [1943]
De dimineaţa aflăm că Rostovul a căzut asta o confirmă camarazi noştri aliaţi. Ruşi înaintează repede pe toate direcţiile. Aici în Mariopol a început o nervozitate resemnată bazată pe puterile fiecărui. Aşteptăm vagoanele ca să ne îmbarcăm spre ţară. Timp de primăvară pe malul mări.
24 Februarie [1943]
Dimineaţa la ora 7 plec în oraş să capăt adeverinţa de predarea căruţelor la Germani conform ordinului C.G.A. (Cartierul General al Armatei).
Întrucât misiunea mea s-a terminat aici odată cu aceasta caut ocazie să plec spre ţară. La ora 12½ găsesc 6 maşini româneşti ce pleacă spre Melitopol cu rugăminte obţin să mergem şi noi.
Astfel noaptea ne prinde într-o comună la 70 km. de Mariopol.
25 Februarie [1943]
Astă noapte a îngheţat brusc. Plecăm de dimineaţa şi ne continuăm drumul. La ora 14 suntem în gara Melitopol unde după ce am ridicat alimentele avem tren spre Zaporoje. La orele 24 suntem în Zaporoje unde luăm o supă caldă şi ascultăm Radio din sala de aşteptare.
[1]Alesandru Duţu, Florica Dobre, Leonida Longhin, Armata română în al doilea război mondial. 1941-1945, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1999, lit. C, vocea Corpul 6 Armată, p. 116.
[2]C. Sănătescu (1885-1947), comandant al Corpului 4 Armată între 1 feb. 1941-20 mart. 1943.
[3]Alesandru Duţu, Florica Dobre, Leonida Longhin, op. ci., p. 118.
