Sistematizarea comunistă: războiul lui Ceaușescu împotriva satului românesc
A început după 1970 o intensă campanie de dezbateri despre modul de folosire a terenurilor din România lagărului comunist și autoritățile susțineau că este necesară o politică de corectare a situației în care existau localități risipite și în care familiile nu puteau să beneficieze de serviciile moderne pe care le putea oferi statul prin politica înțeleaptă a partidului unic. Dezbaterile despre sistematizare au fost duse până la căderea regimului totalitar.
Se considera că se vor obține multe terenuri arabile și astfel tractoarele vor putea să lucreze suprafețe extinse de teren neproductiv, ceea ce implica o creștere a cantităților de produse agricole. Dezbaterile aveau un aer științific și se părea că autoritățile vor binele poporului cu orice preț. Mai ales tovarășul Nicolae Ceaușescu avea idei înțelepte și mărețe.
Datele publicate de geografi arătau cu totul altceva. Constanța Atanasiu a dat la tipar un studiu despre Raionul Mihăilești, o zonă aflată la sud – vest de București. Era un ținut cu o suprafață de 86.172 hectare și solul era fertil și favorabil agriculturii. Era absolut normal să stea și oamenii pe undeva și construcțiile ocupau 2,3% din teren. Se adăugau 3,7 procente ce cuprindeau râuri, bălți și terenuri neproductive din diferite motive. Studiul a fost imprimat în 1956 la Editura Academiei și a fost conform cu ideile partidului.
Populația din regiune, profitând de existența apelor freatice de suprafață, trecuse la o agricultură intensivă, legumele fiind cele ce aduceau cea mai mare parte a veniturilor. Se descurcau oamenii cu roți din lemn pentru a scoate apa necesară irigațiilor, statul comunist fiind puțin interesat de pompele necesare agricultorilor. Totuși, erau obținute 8 – 10 tone de roșii sau ceapă la hectar, ceea ce devenea enervant de mult pentru regim. Țăranii produceau prea mult și deveneau cam independenți. Specialista Constanța Atanasiu a scris clar că proprietatea fărâmițată este o barieră în calea progresului și se subînțelegea că trebuie să dispară în favoarea fermelor de stat, cele în care țăranii ajungeau să fie prost plătiți în raport cu salariile primite în industria capitalei.
Se observă că satele nu ocupau prea mult teren și curțile oamenilor erau cele în care existau rezervele de animale. Sătenii puteau să producă deosebit de mult în gospodării și pe terenurile individuale din interiorul localităților și asigurau hrana familiilor, a rudelor de la oraș și a locuitorilor capitalei. Nu se obținea teren agricol decât cu costuri ridicate, ceea ce putea să afecteze bugetul statului, mai ales că nu mai erau plătite taxe. Ce urmărea conducerea de partid? Explicația este una singură și simplă. Trebuia să fie realizată o ștergere a istoriei neamului, dar se obținea și o nimicire a ultimei redute a libertății persoanei: casa. Țăranii suportau greu această politică de război permanent și de sărăcire în raport cu ceea ce se întâmpla în mediul urban și satul românesc a început să dispară din raionul Mihăilești, chiar din tot județul Giurgiu.
Nicolae Ceaușescu a fost cel mai mare dușman al poporului român și a pus în practică un program de topire a neamului într-o masă informă a lagărului comunist. A reușit să distrugă satul și orașele erau treptat nimicite în numele progresului, fenomenul fiind accelerat după 1980. Liderul de partid simțea efectele vârstei și încerca să pună în practică ideile lui Stalin de uniformizare a popoarelor în numele comunismului.
Toată perioada comunistă a însemnat un război permanent de impunere a ideilor venite de peste Nistru și a fost normal să nu existe un progres real din moment ce oamenii au fost lipsiți de pământuri, animale, unelte și veneau la rând casele.
Foto sus: Vizita de lucru a lui Nicolae Ceauşescu în unităţi agricole de producţie şi de cercetare din Băneasa – Giurgiu. La I.A.S. Prundu, la 30 septembrie 1976 (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 235/1976)
Mai multe pentru tine...
