Singura întâlnire dintre regina Elisabeta și Eminescu: „Trăsăturile feței redau oboseala unei tinereți trăite fără bucurie”

Regina Elisabeta, datorită aplecării sale literare, era mai atentă la operele și la nevoile poeților și ale artiștilor. Pe lângă Alecsandri, Carmen Sylva l-a apreciat în mod deosebit și pe Mihai Eminescu, conștientă de marea valoare a acestuia, chiar dacă atitudinea lui față de ea e fost alta.

Odată cu căsătoria principelui Carol cu principesa Elisabeta și cu venirea acesteia în țară, tânărul Eminescu scrie cu acest prilej un poem dramatic intitulat „Povestea”, în care Elisabeta este văzută ca o stea boreală, fiica reginei Miazănoapte și a regelui Nord, care dispare din cerul arctic, ca să apară „Prefăcută-n înger, femeie și vergină,/ Lucește mai frumoasă, surâde mai senină,/ În fruntea unei stânce, deasupra unei mări,/ Mireasa cea frumoas-a Domnului unei țări”.

Elisabeta s-a adresat lui Eminescu să traducă un poem dramatic pastoral intitulat „Vârful cu dor”, pe care îl publică la sfârșitul lui 1878 la tipografia Curții, sub pseudonimul F. De Laroc, anagrama pentru Femme de Carol. După spusele lui Delavrancea, lui Eminescu nu i-a plăcut poemul și i-ar fi spus reginei să nu-l publice. Bineînțeles, atitudinea poetului a fost luată drept o ofensă, cu toate că opinia lui antidinastică era foarte cunoscută.

Regina știe însă să lase deoparte sensibilitățile și să fie obiectivă – atitudinea poetului față de ea nu scădea valoarea poeziilor sale. Așa că ea alege 21 de poezii de-ale lui Eminescu, printre care „Scrisoarea III”, „Crăiasa din poveşti”, „Scrisoarea IV”, „Strigoii”, „Ce te legeni, codrule”, și le include în antologia Rumänische Dichtungen, realizată în colaborare cu Mite Kremnitz.

Eminescu refuză cu îndârjire orice invitație la Palat, refuzând şi să accepte să devină unul dintre poeții oficiali de la Curte, mai ales că nu prea aprecia talentul literar al Elisabetei. Cu toate acestea, regina şi Mite Kremnitz au meritul de a face cunoscute poeziile lui Eminescu în întreaga Europă. Mai mult, fără ca poetul să știe, regina l-a ajutat și financiar; doar mai târziu, după multe insistențe, i se dă oficial o pensie de 250 de lei, venită însă tardiv, când poetul era deja în spital.

„Regina unei țări s-a înălțat, spre cinstea ei, până la regele poeziei românești” 

Singura întâlnire dintre Regina Elisabeta și scriitorul Mihai Eminescu a avut loc pe 30 octombrie 1882, la Palatul Cotroceni, prin intermedierea lui Titu Maiorescu. Regina nota în jurnalul ei:

„Eminescu ne apărea neliniștit și răvășit, ca venit dintr-o altă lume; tenebros, el îmi amintea de Manfred și Faust, de chipurile palide și răvășite ale marilor romantici. Avea pe chip acel vag surâs crispat și copilăresc ce se zărește pe portretul lui Shelly. [...] Mi-a sărutat grăbit mâna, privindu-mă cu o privire potolită, dar pătrunzătoare, ce voia parcă a-mi secătui spiritul, spre a rămâne pentru el un subiect de curiozitate sau interes; mă compătimi că nu cunoșteam îndeajuns Moldova lui natală. Privirile-i căutau departe, dincolo de ziduri. [...]

A băut ceaiul cu sete. Trăsăturile feței redau oboseala unei tinereți trăite fără bucurie. Degetele-i erau lungi și înghețate, gura foarte expresivă, cu buze fine, îi traducea toate emoțiile. 

Mi-am dat seama foarte bine că din tot ce i-am oferit în timpul vizitei, ceașca de ceai pe care i-am servit-o eu însămi a fost singurul lucru care i-a făcut plăcere, ceva ce semăna cu sentimentul unui zeu servit de-o muritoare. 

În toată viața mea, el a rămas pentru mine imaginea Poetului însuși, nici a celui inspirat, nici a celui blestemat, ci a poetului aruncat dezorientat pe pământ, nemaiștiind cum să regăsească aici comorile pe care le poseda. Avea vocea răgușită, dar duioasă, ca a turturelelor spre toamnă. Când i-am lăudat versurile, a înălțat din umeri: «Versurile se desprind de noi ca frunzele moarte de copaci», a suspinat el, readus pentru o clipă la realitate. Regina unei țări s-a înălțat, spre cinstea ei, până la regele poeziei românești”. 

[fragment din jurnalul Reginei Elisabeta, regăsit în cartea Carmen Sylva, regina-poetă, Silvia Irina Zimmermann, Editura All, Bucureşti, 2013]

Acest text este un fragment din articolul „La Curtea Elisabetei", publicat în numărul 230 al revistei Historia, disponibil în format digital pe platforma paydemic.com 

Cumpără Acum