Schimbarea la față a României în perioada interbelică
Anul 1918 a adus în sfârșit eliberarea poporului român de sub stăpânirea popoarelor vecine și s-a putut trece la o o dezvoltare după modelul oferit de statele avansate din vestul Europei. Era firesc să fie copiate țările învingătoare în Primul Război Mondial și s-a făcut apel la tehnologiile occidentale.
Industria a făcut pași rapizi spre modernitate și s-a reușit ridicarea modernei fabrici I. A. R. Brașov începând cu anul 1925. Nicolae Malaxa a trecut la construirea unei uzine de locomotive în București și apoi la capacitățile de prelucrare a fierului în țevi, viitoarea Republica. Firma Ford a început asamblarea de automobile de lux și de camioane, planurile vizând extinderea afacerii prin formarea de viitori muncitori specializați. Capitala se putea lăuda și cu fabricarea de avioane la firma numită pe scurt SET. Apariția avioanelor a dus la deschiderea primelor linii aeriene interne și internaționale, ceea ce implica ridicarea unor aeroporturi din ce în ce mai moderne. Întreprinderea Optică Română a fost lansată pe piață în 1936 pentru a ajuta la dotarea armatei cu echipamente de observare și ochire, foarte costisitoare la aducerea din străinătate. Cererea de mărfuri pentru viața de zi cu zi a oamenilor a favorizat deschiderea unor fabrici de țesături ajunse adevărate legende naționale. Adesgo a apărut în 1923 în capitala țării.
Nici în domeniul urbanistic nu se stătea pe loc. Orașele primeau clădiri impozante cu diferite destinații. Astfel, orașul Pitești avea din 1921 clădirea în care activează astăzi Colegiul Național Zinca Golescu și din 1933 era terminată cea în care funcționează astăzi Universitatea din Pitești, inițial fiind sediul Școlii normale de băieți Alexandru Odobescu.
Era și firesc ca principalele fonduri să fie alocate orașului București, simbolul României Mari. Au apărut astfel Cercul Militar Național în 1923 și Palatul Academiei de Studii Economice în 1926. Palatul Ministerului Justiției a apărut în 1932 sub denumirea de Palatul Asociației Medicilor Veterinari și a costat 46,9 milioane de lei. Capitala primea primul zgârie-nori de pe meleaguri românești sub forma Palatului Telefoanelor, înălțimea fiind de 52,5 m. Palatul Regal domina centrul orașului după terminarea lucrărilor în 1937. Erau începute monumentalul Palat al C. F. R.-ului, ajuns în 1948 la 49 m, și Palatul Victoria în 1937. Ziarul Universul avea un adevărat castel ridicat în perioada 1926 – 1930. Palatul Facultății de Drept a apărut la bulevard în anii 1934 – 1936.
Dezvoltarea transporturilor a dus și la o mai mare mobilitate a populației, ceea ce implica și o dezvoltare a turismului. Hotelurile moderne și de mare capacitate erau o necesitate pentru marile centre urbane. Centrul capitalei primea în 1930 o bijuterie de arhitectură sub numele de Hotel Lido. Hotelul Ambasador avea 300 de camere și a necesitat dărâmarea clădirilor aflate în apropiere, inaugurarea fiind în anul 1939. Orașul Brașov primea în 1939 Hotelul ARO Palace, proiectat de către Horia Creangă, nepot al marelui scriitor.
Accelerarea afacerilor și creșterea populației duceau în mod normal la o creștere a mobilității locuitorilor și la o intensificare a circulației persoanelor. Era nevoie de o schimbare radicală la capitolul transporturi și lumea capitalistă a făcut multe pentru transformarea României după standardele timpului. Orașele îndepărtate de capitală au fost legate prin curse aeriene regulate și a apărut prima pistă la Cernăuți în 1928. Terenul cu iarbă nu era ceva satisfăcător pentru călători și piloți. în 1930 s-a pus prima piatră la edificiul aeroportului și clădirea a fost gata în 1936. Aeroportul din Cluj a fost inaugurat în 1932 și a devenit internațional din anul următor. Aerogara din Arad a fost terminată în 1937. Transportul feroviar rămânea fundamental pentru societatea interbelică și se impunea extinderea gărilor, capitala fiind practic sufocată de creșterea traficului.
Gara de Nord (foto sus) a avut din 1932 numărul de linii dublat și în 1939 a fost amenajată gara Băneasa, folosită și pentru protocolul regal. Un tren special a fost adus din Italia în anul 1928 și a fost folosit inclusiv de către liderii comuniști. Liniile ferate se extindeau pentru a ajuta la intensificarea exploatărilor de material lemnos și de construcție. Astfel, în perioada 1930 – 1933 au fost puse șinele pentru locomotivele ce urcau pe valea Vaserului, renumitele Mocănițe din turismul contemporan.
Nici la capitolul lăcașuri de cult nu se stătea rău și în 1936 începeau lucrările la Catedrala mitropolitană din Timișoara, capabilă să primească la marile sărbători până la 5.000 de enoriași. Mai mică, Biserica Nașterea Maicii Domnului din Iosefin, Timișoara, a fost finalizată în 1936. Alba Iulia și-a schimbat înfățișarea prin ridicarea Catedralei încoronării în 1922 și care domina orașul prin cei 40 m înălțime. Cluj-Napoca și-a îmbogățit zestrea arhitecturală cu Catedrala mitropolitană Adormirea Maicii Domnului în 1933, clădire impresionantă prin cele cinci turle cu acoperiș negru ce scot în relief albul zidurilor. Capitala primea lăcașuri de cult monumentale în perioada interbelică. Biserica Sfântul Elefterie Nou a început să fie zidită în anul 1935 și avea o lungime de 36 m. A fost finisată abia în 1971.
Biserica Cașin (foto dreapta) a fost ridicată în perioada 1935 – 1938, dar războiul a oprit lucrările ce conturau o clădire cu turle ce ajungeau la 50 m și la care erau combinate stilul bizantin și cel brâncovenesc pentru a obține o perlă de arhitectură. Cum populația capitalei creștea rapid, lăcașul a fost proiectat să aibă 42 de metri lungime și 29 lățime. Chiar și orașele mici ridicau biserici mari. Astfel, lăcașul de cult ortodox Sfântul Nicolae din Vișeul de Sus a fost finalizat în 1937, nu departe de frumoasa construcție catolică Sfânta Ana.
Populația nu se mai mulțumea cu case mici și au apărut cartiere întregi de vile cochete, multe fiind dărâmate în Epoca de Aur pentru a satisface poftele urbanistice ale liderului comunist. Nevoia de spațiu și moda vremii au dus la trecerea la blocurile de mari dimensiuni. Blocul ARO – Patria a fost ridicat în intervalul 1931 – 1933, chiar dacă erau vremuri de criză economică. Arhitect a fost renumitul Horia Creangă. Impresionantă era și clădirea Malaxa – Burileanu (1935 – 1937). Cel mai impozant era Carlton, cel care avea parter, 12 etaje și pod, înălțimea maximă fiind de 47 m. Erau 96 de apartamente cu 226 de persoane. Din păcate, structura de rezistență din beton a fost calculată numai pentru stabilitate pe verticală și forțele de forfecare din timpul seismului din 1940 au dus la prăbușirea ansamblului. Anchetatorii dezastrului au concluzionat că au fost probleme și cu calitatea materialelor utilizate de către muncitori, goana după profituri ridicate ducând la utilizarea unor produse mai ieftine și de valoare îndoielnică. Toate orașele se schimbau la față și numai în anul 1934 au fost ridicate 7.063 de locuințe cu un total de 13.809 apartamente. Orașul București se dezvolta însâ în mod exploziv și zestrea edilitară s-a îmbogățit cu 7.220 de apartamente, adică peste jumătate din totalul spațiilor de locuit proaspăt date clienților.
Exista un interes deosebit și pentru ridicarea unor monumentale construcții pentru petrecerea timpului liber în mod plăcut și organizat. Au apărut astfel stadioane de fotbal în multe orașe ale țării. Oradea a primit în 1924 arena numită astăzi Iuliu Bodola în amintirea sportivului de renume național. Reșița, puternic centru industrial, s-a înscris pe lista modernității fotbalului începând din 1926. Sibiul a fost dotat în 1927. Stadionul Giulești al echipei Rapid București a fost ridicat în perioada 1936 – 1939 și avea o capacitate de 12.500 de locuri. Stadionul Venus era și mai încăpător, capacitatea maximă fiind de 15.000 de spectatori începând din 1931. Dispunea de nocturnă și de gazon. Stadionul Olimpia din Satu Mare a fost ridicat în anii 1936 – 1942 pentru încurajarea manifestărilor sportive din nord-vestul țării.
Dorința de îmbunătățire a confortului a dus la o creștere a interesului pentru materiale de construcție durabile și s-a trecut la o exploatare intensivă a subsolului. Numai în anul 1935 au fost extrași din scoarța terestră 467.683 metri cubi de argilă, 235.101 mc de nisip și 229.743 mc de pietriș. Industria a avut nevoie de 259.102 mc de piatră pentru ciment și de 142.728 mc pentru obținerea varului. Orașele deveneau din ce în ce mai lacome cu mediul ambiant.
Procesul treptat de dezvoltare a fost brutal întrerupt de noul război mondial și de era comunistă, cea în care propaganda susținea că s-a inventat totul prin opera Uniunii Sovietice și prin efortul adepților mișcării de stânga.
