Scandalul declanșat de memoriile Reginei Maria: Fostele iubite ale Regelui Ferdinand s-au «păruit» la bătrânețe

Deși nu a strălucit deloc ca bărbat și a fost caracterizat drept o personalitate ștearsă, retrasă, o fire timidă, regele Ferdinand a atras în jurul său cele mai celebre trei femei din România timpului său: Elena Văcărescu, cu care a trăit o frumoasă poveste de dragoste, în calitate de prinț moștenitor, soldată cu un deznodământ nefericit, Maria Alexandra de Edinburgh, devenită Regina Maria a României, cu care s-a căsătorit și au contribuit împreună la înfăptuirea Marii Uniri, în 1918, intrând strălucitor în istorie și, în sfârșit, Martha Bibescu, atrasă de magia tronului, de capriciile și imaginația sa bogată, iar din partea Suveranului, de atracția frumuseții trupului și ascuțimea minții.

Prețul de a fi regină 

Istoria oficială a înregistrat în literatura documentelor și a faptelor concrete în mod diferit cele trei relații. Victoria concretă a revenit, desigur, Mariei, care a devenit consoarta legală și apoi Regina Maria a României Mari. Cu un imens preț însă. 

Acceptând evoluția soartei, cele trei femei s-au urmărit, de la distanță sau din apropiere, reciproc. Nu au lipsit, desigur, înțepăturile reciproce, e adevărat sporadice, dar, ca inteligențe superioare, au știut să păstreze proporțiile. Mult timp au reușit să se evite și să se ignore reciproc. Totuși, în câteva ocazii au trebuit să iasă din anonimat și să se confrunte deschis.

Una dintre aceste ocazii a fost publicarea, de către Regina Maria, la începutul anului 1937, a memoriilor sale sub titlul „Povestea vieții mele“. O asemenea întreprindere rememora fapte și prin aceasta redeschidea dureri (exprimate în mândrii rănite), aprindea patima răzbunării și oricum genera incomodități pentru personajele evocate și invocate. Deși se vorbea de timpuri demult apuse, se pare că pasiunile nu erau încă stinse și în împrejurările concrete puteau să determine scandaluri răsunătoare.

Efectele unei recenzii 

Începând cu 1936, Regina Maria fusese atinsă de o boală misterioasă, dar necruțătoare; se vorbea de cancer la esofag, ciroză sau chiar o rană gravă la stomac, rezultată în urma unei împușcături din imprudență, în cadrul unei altercații dintre Carol al II-lea și prințul Nicolae. Din 1937, nefericita regină începuse să scuipe sânge. 

Medici renumiți din țară și străinătate se perindau la căpătâiul suferindei, încercând să identifice diagnosticul și să găsească leacul potrivit. Zvonurile de tot felul se răspândiseră în rândurile opiniei publice și un val de compasiune cuprinsese masa largă a populației, care nu uita chipul legendarei „mame a răniților“ din timpul Primului Război Mondial. Insuccesele medicilor și discreția cultivată de rege nu puteau să oprească îngrijorările ci, dimpotrivă, le amplificau. 

Pe acest fundal apare, mai întâi la editura Plon, din Paris, lucrarea autobiografică „Histoire de ma vie“, o frumoasă mărturisire asupra unei vieți bogate, trăite intens cu valoare de rămas bun. Pe marginea cărții, în martie 1937, Martha Bibescu scrie într-un cotidian parizian un articol, reprodus imediat și de presa din țară, în care, în stilu-i caracteristic, după ce releva talentul autoarei și evoca personalitatea reginei, adăuga și câteva remarci, poate adevărate, dar care, în contextul în care Maria era grav bolnavă, așteptându-și sfârșitul, au avut cu totul alt efect. 

Patimi și răfuieli personale, avataruri ale subconștientului colectiv, bine manipulate prin presă, s-au dezlănțuit orbește, tulburând grav liniștea celor implicați. Grav bolnavă, Regina a păstrat tăcerea. Martha a rămas și ea uluită de impactul articolului său. 

Elena Văcărescu (foto dreapta) a folosit prilejul pentru un articol de rămas bun, pentru că, după îmbolnăvirea Mariei, întreaga societate românească, de la Parlament până la cetățeanul de rând, nu făcea, de fiecare dată când venea vorba de personalitatea acesteia, decât să-i cânte prohodul! Pe acest fundal s-a desfășurat și scandalul memoriilor.

„O crimă împotriva neamului românesc“

Articolul a generat reacții furibunde la București, întreținute mai ales de o anumită parte a presei. „O, simpatică Marthă, ce valuri de diaree ai descătușat prin „gafa“ ta!“, exclama, în acele zile, C. Argetoianu. Și continua: 

„Articolul e vădit măgulitor pentru talentul Reginei, dar Martha nu poate renunța la plăcerea unui cuvânt de spirit sau la voluptatea unei înțepături făcute cu haz“. 

Două erau marile și impardonabilele greșeli care au generat valul de acuzații și de proteste din partea „doamnelor moraliste“ apărătoare ale valorilor monarhice: vorbind de tinerețile Mariei, prințesa remarca: „aceasta iubea caii, câinii și marinarii“, iar în altă parte, compara femeia ajunsă la maturitate cu regina albinelor care reproducea întruna, ca și cum singurul ei merit ar fi fost să transmită numeroșilor ei copii sângele albastru moștenit de la Regi și de la Țari. 

Tonul atacurilor l-a dat Stelian Popescu, directorul Universului, aflat în conflict cu soțul Marthei, prințul George Valentin Bibescu. În numărul din duminică 4 aprilie, 1937, ziarul respectiv publica, sub titlul „O faptă rea“ (nesemnat), un adevărat rechizitoriu la adresa imprudentei scriitoare.

Semnatara articolului incriminat, „deși fiica unui distins și bun patriot român“ îi aducea aminte „anonimului“, autor al materialului de aceeași persoană care „și-a uitat întru atâta originea și a nesocotit întru atât bunele simțăminte naționale“, încât în timpul Primului Război Mondial „a preferat tovărășia ocupanților trecători ai pământului nostru“. 

Se remarcau, cu ironie, eforturile depuse de Martha Bibescu spre a obține Legiunea de Onoare și se denunța intenția (presupusă) a guvernului L. Blum de a i-o acorda. Mai mult, i se imputa și faptul că își aroga titlul de „principesă“, deși Constituția României înlăturase pentru totdeauna asemenea titlu de noblețe! 

Care erau principalele reproșuri aduse? Primul, aluzia străvezie din articol că Regina nu ar fi avut decât misiunea de a dărui familiei domnitoare odrasle cât mai multe. Secundul, cu un „simț de perversitate stilistică“ ar fi prezentat-o pe Maria „ca pe o colegă a reginelor din stupul de albine“. Concluzia Universului: astfel s-ar fi comis „o adevărată crimă împotriva neamului românesc“.

Protestul doamnelor române

Imediat, a apărut și reacția de protest a „doamnelor române“. Ziarele au publicat (după formula „Primim următoarele“) liste consistente cuprinzând nume sonore mai ales prin bărbații lor (foști și actuali oameni politici, colonei, generali...): Maria V. Alimănișteanu, Adina Brătianu, Sabina Cantacuzino, Constanța Andrei Rădulescu, Zoe Topoloveanu, Maria I.I. Pillat... 

Se creau mai întâi premisele: era vorba de fapta „unei românce, înstrăinată de limba și credința neamului“, care, astfel, nu-i mai înțelegea năzuințele și numai așa putea comite un act de „lese-Majestate într-un articol de ziar, ponegrind pe aceia care, pentru românii de pretutindeni, este Regina Unității noastre naționale și al cărui chip rămâne înscris în istoria neamului“. 

Prin fapta sa „reprobabilă“, prin „actul său odios“ acea doamnă „s-a pus în afară de societatea românească și care, departe de-a atinge pe Majestatea sa, a întărit zidul ce toate femeile din țara noastră fac în jurul Reginei Maria“. Urmau apoi rânduri care ne amintesc de vremurile de dinainte de 1989:

„Protestul nostru de azi înseamnă dragoste, recunoștința și devotamentul de totdeauna către Regina Maria și dovada sentimentelor inspirate de Cea dintâi Regină a tuturor românilor pentru dinastie“.

„Muieret certat cu sintaxa“ 

„Protestul doamnelor române contra articolului d-nei Martha Bibescu“, publicat în Universul din 9 aprilie 1937, se încheia cu fraza „Recunoștința și amintirea noastră le va fi veșnică“. Infracțiunea gramaticală va fi sancționată sarcastic, iar situația sugestiv caracterizată de același Constantin Argetoianu în Însemnările sale:

„Muieret certat cu sintaxa, Regina Maria n-a murit încă, și mai slăbiți-o cu «amintirea» voastră! Sau nu vreți să vă lăsați mai prejos decât Camera, care i-a celebrat deja parastasul acum două luni? Pus la cale de beșoandre ofilite, acest «rahat» a fost semnat de zeci și zeci de babe acrite, de cațele neajunse și chiar de femei cumsecade, dar inconștiente“. 

Ce spune Elena Văcărescu, „fosta iubișcuță a nenorocitului de Nando“ 

Analizînd realist circumstanțele și dorind să le valorifice în favoarea sa, fosta iubire din tinerețe și logodnică a fostului rege Ferdinand, Elena Văcărescu, publica în săptămânalul parizian Vendemiaire, la începutul lunii aprilie, articolul „Când Regina Maria își lasă Coroana... În jurul memoriilor Reginei Maria a României“ (reprodus integral în Universul, din 14 aprilie 1937).

Rânduri dulcege, semănând mai ales a panegiric și care aduceau aminte de versurile eminesciene:

 „Nu cinstindu-te pe tine,
Lustruindu-se pe el...“. 

Figura reginei este evocată în ipostazele fericite ale copilăriei, acțiunii eroice din timpul Primului Război Mondial sau a puternicelor impresii pe care le-a lăsat în cercurile mondene ale timpului. 

„Atrăgătoarele ei amintiri“, „Din familia Ei anglo-saxonă are privirea tiranică, energia tăinuită, umorul care-i permite să caracterizeze repede făpturile și sentimentele“, „Descopăr în scrierile Ei o făptură lucidă, condusă de simțul analizei“ etc., etc. 

Aici se descrie și prima întâlnire, petrecută la Paris, între cele două femei, care în tinerețe își dispuseseră același bărbat nefericitul prinț Ferdinand rătăcit la gurile Dunării, venit pe tronul unchiului său Carol I. Rândurile au parcă rolul marii împăcări care vine înaintea marilor despărțiri. 

„În picioare și zveltă, cu chipul luminos sub o pălărie mare neagră, Regina zâmbește și-mi întinde amândouă mâinile; ochii Ei mari, de un albastru intens, scânteiază printre genele aurii. «Sîntem amândouă foarte emoționate, exclamă Ea. Să ne liniștim și ne vom înțelege de minune». Astfel, cu un singur gest și cu câtă autoritate, regina înlătură un întreg trecut...“.

Și, toate, din perspectiva amintirilor personale ale autoexilatei din dragoste regală! Același C. Argentoianu punea însă punctul pe i, și nota cu brutalitate: 

„... Întreaga peltea n-a fost scrisă decât ca să spună că zisa «Vacca» era primită în intimitate de Regina Alexandra a Angliei și că prima dată când a întâlnit pe Regina Maria «amândouă femeile au fost cuprinse de o adâncă emoție» . Pur și simplu ridicolă, această din urmă afirmație! Cine a citit numai câteva pagini din memoriile Reginei Maria poate să-și dea seama de emoția ei la vederea fostei «iubișcuțe» a nenorocitului Nando!“

Ostracizata

Scandalul a surprins-o pe Martha Bibescu (foto jos) în străinătate, unde a întreprins o călătorie culturală, mai exact un turneu de conferințe în Franța, Anglia și Olanda. O scrisoare din partea soțului o avertizează asupra campaniei de presă declanșată în țară împotriva ei; un prieten o prevenea, recomandându-i să evite Bucureștiul și să coboare din trenul internațional, la Comarnic.

Încurajată de sfatul majordomului său, Apolzan, de a nu se lăsa intimidată de ziare, prințesa și-a continuat drumul spre București, dar, prevăzătoare totuși, coboară din tren la ultima stație înainte de Gara de Nord. Aici a fost așteptată de Antoine Bibescu care a condus-o în siguranță la Palatul de la Mogoșoaia. După circa o săptămâna, preocupată de evenimentele zilei, presa o lăsa însă în uitare. 

EPILOG 

Ca orice scandal declanșat și întreținut mai ales de presă, și cazul Memoriilor Reginei Maria s-a stins repede. Peste mai bine de un an, la 18 iulie 1938, la Sinaia, Suverana avea să treacă la cele veșnice. Avea să o urmeze, pe celălalt tărâm, și aproape 10 ani mai târziu, Elena Văcărescu. Cel mai mult va supraviețui vremurilor și adversarelor sale „acuzata“ Martha Bibescu, care avea să părăsească această lume abia la 28 noiembrie 1973, la Paris și la o vârstă venerabilă!

Foto sus: Regele Ferdinand, Regina Maria și Martha Bibescu