ÔÇ×S a stins lumina lumiiÔÇŁ  Moartea lui Iancu de Hunedoara jpeg

ÔÇ×S-a stins lumina lumiiÔÇŁ. Moartea lui Iancu de Hunedoara

La 11 august 1456, victorios în bătălia cu turcii de la Belgrad, dar doborât de ciumă, Iancu de Hunedoara se stinge în tabăra sa de la Zemun.

Personalitate complex─â a secolului al XV-lea, cu o carier─â militar─â de excep╚Ťie dar ├«n acela╚Öi timp ╚Öi cu aptitudini politice remarcabile, despre care documentele cancelariilor europene ofer─â m─ârturii temeinice cu privire la aprecierea de care acesta se bucura nu numai ├«n ╚Ťara sa, ci ╚Öi ├«n Europa, care a╚Öa cum spunea Nicolae Iorga citat ╚Öi de Andrei A. Rusu, a reu╚Öit s─â personifice ├«n fiin╚Ťa lui superioar─â ╚Öi prin calit─â╚Ťile sale neamul ├«ntreg , primind din partea contemporanilor mai multe supranume care arat─â respectul pe care ap─âr─âtorul cre╚Ötin─ât─â╚Ťii ├«l avea ├«n r├óndul acestora: ÔÇŁAtlet al lui HristosÔÇŁ, ÔÇŁCavalerul albÔÇŁ sau ÔÇŁLumina lumiiÔÇŁ, scrie Muzeul Castelul Corvinilor, pe pagina de Facebook a institu╚Ťiei. 

Data exact─â a na╚Öterii sale nu este cunoscut─â (1407 ?), Iancu de Hunedoara fiind amintit pentru prima dat─â, ├«n actul de dona╚Ťie emis de Sigismund de Luxemburg pe 18 octombrie 1409, ca fiu al unui cavaler de curte, pe nume Voicu ╚Öi al Elisabetei M─ârgineanu, provenind dintr-o familie de ob├ór╚Öie rom├óneasc─â cu un statut social potrivit familiilor care erau ├«n slujba regelui.

De╚Öi nu a fost lipsit total de educa╚Ťie, nu excelat ├«n acest domeniu. ├Än schimb a excelat pe c├ómpul de lupt─â unde, spun cronicile, se sim╚Ťea precum pe╚Ötele ├«n ap─â sau cerbul ├«n p─âdure. Educa╚Ťia militar─â ╚Öi cariera le-a ├«nceput ├«n preajma condotierului italian Filippo Scolari, dup─â moartea c─âruia a intrat ├«n serviciul despotului s├órb ╚śtefan Lazarevici, a familiei ├Üjlaki ╚Öi le-a des─âv├ór╚Öit, dup─â 1430, ├«n serviciul regelui Sigismund de Luxemburg ╚Öi al ducelui de Milano, Filippo Visconti, de acum nu ca simplu osta╚Ö, ci conduc├ónd un deta╚Öament de 6-12 c─âl─âre╚Ťi.

Anii 1436-1438 îl găsesc în Cehia unde împreună cu fratele său, Iancu cel Tânăr, luptă pentru recunoașterea lui Sigismund de Luxemburg și ca rege al Cehiei.


Foto: Muzeul Castelul Corvinilor

Iancu de Hunedoara jpg jpeg

Anul 1438-1439 marcheaz─â ├«nceputul carierei politice, fiind numit de noul rege al Ugariei, Albert I de Habsburg, ├«n func╚Ťia de ban al Severinului, pe care mai t├órziu a completat-o cu cea de voievod al Transilvaniei, comite al Timi╚Öului, comite al Secuilor, guvernator al Ungariei, comite al Solnocului, comite perpetuu al Bistri╚Ťei, c─âpitan al ╚Ťinuturilor de la r─âs─ârit de Tisa ╚Öi c─âpitan general al Ungariei.

Cariera militar─â str─âlucit─â, marcat─â de ├«nfr├óngeri, dar ╚Öi de victorii r─âsun─âtoare, a ├«nceput cu luptele de la S├óntimbru, Sibiu ╚Öi pe r├óul Ialomi╚Ťa 1442, a continuat cu ÔÇŁCampania cea lung─âÔÇŁ 1443-1444, Varna 1444, C├ómpia Mierlei 1448 ╚Öi a culminat cu victoria de la Belgrad din iulie 1456, unde armata cre╚Ötin─â, condus─â de Iancu de Hunedoara ╚Öi c─âlug─ârul Ioan de Capistrano, l-a ├«nvins pe temutul Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului (1453) ╚Öi a oprit ├«naintarea Imperiului Otoman spre centrul Europei. Din p─âcate aceasta a fost ╚Öi ultima victorie a marelui om politic ╚Öi conduc─âtor militar Iancu de Hunedoara. Ceea ce nu au putut face turcii ╚Öi du╚Ömanii politici a f─âcut molima ciumei, care l-a r─âpus pe 11 august 1456 ├«n tab─âra militar─â de la Zemun. Este ├«nmorm├óntat ├«n Catedrala Romano-Catolic─â ÔÇ×Sf├óntul MihailÔÇŁ de la Alba Iulia, piatra sa de morm├ónt fiind p─âstrat─â p├ón─â ast─âzi ├«n acest l─âca╚Ö.

Bibliografie: 

Adrian Andrei Rusu, Iancu de Hunedoara și românii din vremea sa, Cluj Napoca 1999.
Camil Mure╚Öanu, Iancu de Hunedoara. Ed. a 2 a rev─âzut─â ┼či ad─âugit─â. Bucure┼čti, 1968.
Teke Zsuzsa: Hunyadi János, (http://www.mult-kor.hu/rubicon/cikk.php?id=957&page=10)
Csernus S├índor, A k├Âz├ępkori francia nyelv t├Ârt├ęnet├şr├ís ├ęs Magyarorsz├íg (13-15. sz├ízad), Doktori mestermunk├ík, Bp. 1999.
Nicolae Iorga, Istoria românilor din Ardeal și Ungaria, I. București, 1915