România Mare și exporturile de bunuri în anul 1938

Cărțile comuniste de Istorie făceau mereu referire la anul 1938 pentru a sublinia cât de mult a evoluat economia socialistă în urma indicațiilor prețioase venite pe linie de partid și de stat. Autorii aveau grijă să precizeze în mod cât mai clar saltul fantastic realizat în urma ocupării României de către agenții debarcați de pe tancurile sovietice.

România în perioada interbelică a avut relații comerciale cu statele europene de unde aducea tehnologie avansată și expedia materii prime. Instalațiile industriale permiteau treptat să fie redusă dependența de importuri. Numai în anul luat drept referință au fost trimise peste granițe 7.409.084 tone și principalul client pentru mărfurile românești a fost Germania. Ajungea la un procent de 18,7% și era urmată de Marea Britanie cu 11,9%. Italia, dependentă de hidrocarburi, cumpăra mărfuri ce echivalau cu 8,5% din masa totală. Ar fi putut să importe chiar mai mult dacă ar fi fost pricepere economică în peninsulă.

Ungaria absorbea 8,5% din bunurile românești și se poate spune că statul din pustă era întreținut de către România, dar tot avea o atitudine ostilă față de cel ce-i asigura prosperitatea. Budapesta chiar a cumpărat puțin mai multe bunuri decât Roma.

Cehoslovacia era un bun partener comercial prin cele 6,9 procente achiziționate și partea română era mulțumită și de tehnologia militară primită. Grecia era importator serios prin cele 6,1 procente, dar marea dezamăgire venea din partea Franței, cea care se mulțumea numai cu 4,8% din bunurile livrate de România. Conducerea de la Paris nu era interesată să transforme statul latin într-un adevărat bastion aliat. Era chiar depășită de către înfometatul Egipt ce cunoștea o creștere demografică dincolo de posibilitățile agriculturii și ale resurselor subsolului.

Existau schimburi comerciale și cu Statele Unite ale Americii, dar oamenii de afaceri de peste ocean erau interesați de cantități mari de bunuri și abia se atingea un procent de 0,4% din totalul exporturilor românești și se apropia de cel de 0,6% al Suediei. Legile economiei de piață erau prea dure pentru România și, în plus, conducerea de la Washington era prea atașată de Uniunea Sovietică, patria lagărelor de concentrare cumpărând fabrici întregi la prețuri generoase.

Cea mai mare șansă ratată de dezvoltare a relațiilor economice a fost pe direcția est, conducerea de la Moscova fiind lipsită de interes să colaboreze cu poporul român și granița pe Nistru a rămas închisă și după stabilirea de relații diplomatice.

Exportul României în anul 1938 a fost unul bun din punct de vedere cantitativ și se observa un interes crescut spre livrările către Occident, dar surse de venituri proveneau și din statele învecinate, ceea ce însemna o reducere a cheltuielilor legate de transport. Aceste state luau rotunjit 17,8%, dar mai existau posibilități de extindere a afacerilor. Din păcate, ostilitatea lagărului comunist reducea în mod drastic procentul colaborărilor care ar fi însemnat o limitare a cheltuielilor de transport și s-ar fi redus poluarea în urma arderii combustibililor fosili. Rațiunea însă nu domnea la Kremlin.

_{Foto sus: Rafinărie în perioada interbelică}