România în pragul Marelui Război. Societate, opinie publică și pregătiri militare (1914-1916)
„În vara anului 1916, România părea să își urmeze viața obișnuită. Reclamele la cinematografe, băi de mare și curse hipice împărțeau paginile ziarelor cu știrile despre război, în timp ce armata se pregătea pentru cea mai importantă încercare din istoria sa de până atunci. Cum arăta de fapt, România în pragul Marelui Război?”
Dilema primilor ani de război: între Antantă și Puterile Centrale
Debutul Primului Război Mondial, marcat de atentatul de la Sarajevo din 28 iunie 1914, a găsit România într-o situație de incertitudine politică. Țara era legată printr-un tratat secret și defensiv de alianță cu Puterile Centrale încă din 1883. Influențele Germaniei și Austro-Ungariei se resimțeau puternic și în plan economic, unde o parte importantă a capitalului investit în industrie, sistemul bancar și infrastructură provenea din spațiul german, iar Austro-Ungaria reprezenta unul dintre principalii parteneri comerciali ai țării.
Aceste elemente alături de teama față de Rusia reprezentau principalele argumente ale celor ce susțineau menținerea apropierii de Puterile Centrale. O parte importantă a clasei politice și a opiniei publice vorbitoare de franceză privea cu simpatie către Antanta, atât în speranța realizării unirii cu teritoriile românești aflate sub stăpânirea Austro-Ungariei cât și a unui atașament față de cauza franceză.
Potrivit memorialistului Vasile Th. Cancicov, atmosfera politică a anilor 1914-1916 era caracterizată de tensiuni și acuzații reciproce între susținătorii celor două tabere. Presa și oamenii politici se înfruntau violent în plan verbal, adversarii fiind acuzați de trădare și servirea intereselor unor puteri străine. În această perioadă, prim-ministrul Ion I.C Brătianu a urmărit oficial o politică de neutralitate, evitând să își asume public o opțiune fermă și purtând negocieri discrete atât cu reprezentanții Antantei, cât și cu cei ai Puterilor Centrale.
Același memorialist îl descrie pe Brătianu drept un politician prudent și calculat, preocupat să câștige timp până când evoluția războiului avea să indice cea mai avantajoasă soluție pentru România. În același spirit al echilibrului diplomatic, guvernul român a încercat să mențină relații economice cu ambele tabere, evitând măsuri care ar fi putut fi interpretate ca o angajare prematură de partea unuia dintre beligeranți. 1
Dincolo însă de disputele dintre oamenii politici și de calculele diplomatice ale momentului, rămânea o întrebare esențială: cât de pregătită era România anului 1914 să facă față unui conflict de asemenea amploare? Răspunsul poate fi găsit în realitățile societății românești și în starea armatei care urma să poarte greul viitoarelor confruntări.
România reală: societate și opinie publică
În privința orientării opiniei publice românești la declanșarea războiului, se impune de la bun început o distincție esențială între vocile active din spațiul public și ansamblul general al populației. După mărturiile lingvistului Iorgu Iordan, putem observa că raportată la întreaga populație a țării, categoria elitei reprezenta totuși o minoritate, fiind formată în principal din mici intelectuali, funcționari, profesori, studenți, ofițeri și ziariști, nivelul de școlarizare care depășea nivelul claselor primare reprezentând mai puțin de 15% din întreaga populație. 2
De altfel, gradul redus de alfabetizare și caracterul cenzitar al sistemului electoral limitau semnificativ participarea populației la viața politică. Potrivit recensământului din 1912, aproximativ 60% dintre locuitorii României erau analfabeți3, proporția fiind covârșitoare în mediul rural. La aceasta se adăuga covârșitoarea majoritate a populației ce nu beneficia de drept de vot, ceea ce reducea interesul și posibilitățile de implicare în dezbaterea situației politice a țării.
Revenind la elite, putem menționa că simpatia pentru Antantă era alimentată pe de-o parte de dorința unirii cu Transilvania cât și pe de altă parte prestigiul Franței în spațiul românesc. În imaginarul politic românesc al epocii, Transilvania era prioritară Basarabiei din mai multe motive: în ultimele două secole se manifestase o puternică identitate istorică românească în rândul elitelor, provincia beneficia de un nivel de urbanizare și o putere financiară semnificativă mai ridicată față de regiunile din sud și est de Carpați și nu în ultimul rând, de resurse naturale însemnate.
În ceea ce privește apropierea de Franța, putem observa că dincolo de capitalul german, modernizarea României din a doua jumătate a secolului al XIX-lea se realizase în bună măsură prin intermediul modelului cultural francez. Franceza era principala limbă străină cunoscută de oamenii educați, iar influența sa asupra limbii române moderne a fost considerabilă printr-un mare număr de neologisme intrate în vocabular. Pentru numeroși intelectuali, Franța reprezenta nu doar locul unde mulți își desăvârșiseră studiile, ci și modelul cultural la care aspirau.
Atașamentul față de Franța nu însemna însă și încredere deplină în ceilalți membri ai Antantei. În ciuda vizitei de curtoazie a țarului la Constanța în anul 1914, Rusia continua să fie privită cu suspiciune de elitele românești. Amintirea anexării de aliatul rus a sudului Basarabiei în 1877-1878 era încă vie, iar perspectiva unei extinderi a influenței rusești în sud-estul Europei stârnea numeroase îngrijorări. În cercurile politice și intelectuale circula inclusiv ideea că aliații occidentali ar fi dispuși să recompenseze Rusia cu Constantinopolul și strâmtorile Bosfor și Dardanele în cazul unei victorii, fapt ce ar fi însemnat automat o subordonare a României la interesele marelui stat slav de la Est. 4
Un alt lucru demn de menționat îl reprezintă faptul că nici românii transilvăneni nu aveau o poziție unitară. Personalități ce trăiau la București precum Ioan Slavici, priveau cu rezerve perspectiva unui război împotriva Austro-Ungariei, cazul său nefiind singular, mulți dintre aceștia considerând tot mai posibilă o orientare a României către Puterile Centrale.5 Acest lucru se simțea inclusiv în Transilvania, pentru românii din armata austro-ungară, fidelitatea față de împărat reprezenta o realitate. Concret semnificativă este declarația lui Petru Nemoianu de la începutul războiului potrivit căreia: „între sentimentul național și dragostea de tron ( al împăratului Franz Joseph n.a) o voi alege pe a doua”. Evoluția conflictului avea însă să demonstreze schimbarea, după moartea împăratului același Nemoianu ajungând să lupte în armata română în anul 1917.6
Revenind la sud de Carpați putem spune că după moartea regelui Carol I, curentul favorabil Antantei a cunoscut o dezvoltare considerabilă. Simpatia tradițională față de Franța se împletea cu speranța într-o tot mai posibilă înfrângere urmată de o implozie a Austro-Ungariei ce ar fi putut crea condițiile necesare unirii cu românii din Transilvania.
Potrivit unui alt memorialist al războiului Constantin Kirițescu, antantofilismul s-a transformat într-o mișcare de opinie tot mai vizibilă, exprimată prin conferințe, adunări publice, articole de presă și manifestații organizate în marile orașe ale țării. În fruntea acestui curent se aflau în special mediile universitare: profesorii, studenții, oamenii de cultură și o parte importantă a presei, categorii care dominau dezbaterea publică a epocii și contribuiau la conturarea unei imagini favorabile Franței și aliaților săi.7
Pentru mulți dintre susținătorii Antantei războiul nu era privit doar prin prisma obligațiilor diplomatice sau a echilibrului european, ci mai ales ca o oportunitate istorică de realizare a unității naționale. În imaginarul colectiv eliberarea românilor ardeleni ajunsese să fie inseparabilă de victoria Antantei în război.
Viața cotidiană reflectată în presa din vara anului 1916
Pentru a surprinde modul în care marile dezbateri privind orientarea externă a României se reflectau în viața cotidiană, vom analiza în paralel două dintre cele mai importante cotidiene ale epocii: Seara și Universul, în ultimele zile de neutralitate. Orientările lor editoriale diferite permit observarea felului în care presa interpreta evenimentele și contribuia la formarea opiniei publice.
Paginile cotidianului Seara, apropiat de interesele Puterilor Centrale, acorda un spațiu restrâns reclamelor și faptelor cotidiene, subiectele fiind dominate de comentarii politice și articole de propagandă. Cititorului îi era prezentată imaginea unui război care confirma justețea apropierii de o alianță cu Germania și Austro-Ungaria. Soarta Serbiei era invocată drept un avertisment8, imaginea regelui Petru al Serbiei era însoțită de comentariul cu titlul: „O victimă a rușilor” atribuind prăbușirea statului sârb alianței cu Rusia și Antanta, în timp ce materialul ilustrat „Eliberarea Bucovinei”, prezenta armata rusă drept o forță de ocupație brutală, fotografia unui preot român spânzurat fiind însoțită de un text menit să demonstreze ce însemna în realitate „eliberarea” adusă de ruși. În același registru se înscriu și articolele dedicate Basarabiei care insistau asupra persecuțiilor îndurate de românii de peste Prut, conturând imaginea Rusiei ca principal pericol pentru interesele naționale ale României.9
Comparativ cu Seara, paginile cotidianului Universul surprind o societate care își continua existența într-un ritm aparent firesc, în pofida faptului că România se afla în pragul tot mai probabilei intrări în război. Cititorul întâlnea reclame la cinematografie, spectacole de teatru și curse hipice, invitație la băi de mare sau anunțuri comerciale pentru produse de larg consum precum șampania „Regal” sau pentru magazine de modă, și pălării alături de rubrici consacrate unor fapte diverse. Știrile interne precum furtuni ce făcuseră ravagii, specula cu mărfuri, activitatea poliției, necrologuri sau anunțuri privind întruniri publice împărțeau același spațiu tipografic cu știrile despre teatrele de război din Europa, ilustrând preocupările cotidiene ale unei societăți aflate încă în afara conflictului.
Printre numeroasele informații se remarcă o reclamă la o tipăritură cu titlul: „Harta Transilvaniei și Moldovei cu Maramureșul, Crișana și Banatul”, prezentată nu doar ca un produs editorial, ci ca un instrument menit să evidențieze „importanța înfăptuirii idealului nostru național” semn că aspirațiile unioniste depășiseră deja sfera discursului politic și își găseau locul chiar și în spațiul publicitar.10
Paradoxal, chiar în numărul apărut în prima zi a participării României la război, Universul publica un amplu articol dedicat orașului Turtucaia, într-o lumină aproape idilică. Intrată în componența statului român cu numai trei ani înainte, în urma Tratatului de la București din 1913, localitatea era prezentată ca un oraș aflat în plină transformare, ai cărui locuitori își vedeau de preocupările cotidiene, în timp ce autoritățile române investeau în modernizarea portului, a piețelor și a spațiilor publice. Autorul descrie atmosfera cosmopolită a orașului, cu marinari români alături de localnicii turci și bulgari, cafenele animate și forfota specifică unui important port dunărean, exprimându-și optimismul că Turtucaia urma să devină un oraș modern și prosper. Numai nouă zile mai târziu, localitatea avea să devină însă scena uneia dintre cele mai dramatice înfrângeri suferite de armata română în întreaga sa istorie. 11
Semnificativ este faptul că vestea intrării României în război apare într-o rubrică tip „ultima oră”, tipărită pe ultima pagină a ziarului apărut în aceeași zi. Deși întregul număr este dominat de reclame, fapte diverse și informații din țară și străinătate, în una dintre ultimele știri introduse înainte de tipărire se anunța momentul decisiv: „România a declarat ieri război Austro-Ungariei”.
Textul, intitulat sugestiv Ceasul mântuirii, surprinde emoția clipei și prezintă intrarea în război drept un pas spre împlinirea idealului național, reflectând entuziasmul cu care o parte importantă a presei și a opiniei publice a întâmpinat decizia guvernului român.
Abia numărul din ziua următoare reflecta pe deplin importanța momentului, transformând vestea într-un titlu principal de prima pagină: „România a declarat război Austro-Ungariei” urmată de o Proclamație către națiune și știri privind Consiliul de Coroană.
Pregătirile militare și intrarea armatei române în război
Un aspect mai puțin cunoscut al perioadei de neutralitate este faptul că, cu aproape trei luni înainte de intrarea oficială a României în Primul Război Mondial, țara fusese deja afectată în mod direct de operațiunile militare desfășurate pe Frontul de Est. Deși stat neutru, România s-a confruntat în primăvara anului 1916 cu încălcarea propriului teritoriu de către unități ale armatei țariste, care, în timpul ofensivei conduse de generalul Brusilov, au pătruns în zona localității Mamornița (regiunea Herța).
Memoriile politicianului I.G. Duca surprind foarte bine atmosfera acelor zile. Impresionat de amploarea succeselor rusești, acesta mărturisea că a avut atunci sentimentul că „evenimentele se precipită și că intrarea noastră în acțiune ar deveni fatală”12. Incidentul a provocat o reacție imediată a guvernului condus de Ion I.C. Brătianu, care a dispus formularea unui protest oficial, trimiterea unui general român pentru retragerea imediată a trupelor ruse și pregătirea unor efective militare care să intervină în cazul unui refuz.
Încercând să evite o confruntare directă, Brătianu a reușit să obțină cu diplomație plecarea trupelor ruse din teritoriu. Privind retrospectiv, episodul amintește de ocuparea Ținutului Herța din iunie 1940 atunci când, în contextul ultimatumului sovietic și al politicii de forță promovate de URSS, teritoriul ce nu făcea parte nici din Basarabia și nici din Bucovina de Nord, avea să fie ocupat definitiv.
În pofida eforturilor depuse în anii neutralității, Armata Română a intrat în Primul Război Mondial cu importante deficiențe de ordin material și organizatoric. În perioada antebelică, constrângerile bugetare și alte priorități ale statului menținuseră cheltuielile militare, raportate la numărul de locuitori, la unul dintre cele mai scăzute niveluri din Europa, inferior chiar celor înregistrate de Grecia, Serbia sau Bulgaria.13
Războaiele balcanice din 1912-1913 și izbucnirea conflictului european în vara anului 1914 au determinat autoritățile române să accelereze procesul de modernizare a armatei, însă rezultatele au fost limitate. Furnizorii tradiționali de armament, statele Puterilor Centrale, au refuzat să livreze echipamente unui posibil nou adversar, în timp ce statele Antantei au ezitat să facă acest lucru înainte ca România să își asume un angajament politic ferm. Chiar și după începerea livrărilor din 1916, numeroase probleme au rămas nerezolvate, de la incompatibilitatea unor tipuri de muniție până la lipsa instruirii pentru utilizarea armamentului modern.14
Vulnerabilitățile nu se limitau însă la capitolul înzestrării. Planul de campanie românesc, cunoscut sub numele de Ipoteza Z, pornea de la premisa unei ofensive rapide în Transilvania, în timp ce pe frontul de sud împotriva Bulgariei urma să fie adoptată o atitudine preponderent defensivă.
Concepția strategică era însă extrem de ambițioasă și presupunea împărțirea unei armate insuficient de numeroase (chiar și luând în calcul efectivele aliaților ruși și ale voluntarilor sârbi15) pe un front de peste 1500 de kilometri, întins de la Carpații Orientali până la Orșova și de aici urmând Dunărea până în Dobrogea și la Marea Neagră
Atmosfera din primele zile ale participării României la război și optimismul care domina o mare parte a societății au fost surprinse sugestiv în memoriile omului politic Constantin Argetoianu:
„ Am aflat astfel că regimentele noastre trecuseră granița pe la Vârciorova, pe la Petroșani pe Valea Jiului, pe la Câineni pe Valea Oltului, pe la Predeal, pe la Oituz și pe la Palanca. Pretutindeni înaintasem cu ușurință și pătrunsesem „ca în unt”, vorba românului. Trupele austro-ungare se retrăgeau fără luptă, fiind istovite, nemâncate și demoralizate, așa se zicea. Războiul se prezenta ca o simplă plimbare strategică, așa ca în 1913 în Bulgaria, și specialiștii calculau că în trei săptămâni vom fi la Budapesta. Ba unii vorbeau chiar de Viena și de Berlin. Osanale se ridicau din toate părțile inteligenței lui Brătianu și geniului generalului Iliescu. Erau, ce e drept, și câteva sunete discordante în concertul de laude, și câțiva pesimiști vorbeau de o retragere tactică a austriecilor, de rezistența din partea inamicului, de pierderi de partea noastră. Acești pesimiști erau însă aspru calificați ca defetiști și ca germanofili și înlăturați din discuții”16
Intrarea României în Primul Război Mondial a fost rezultatul unui proces complex, în care calculele diplomatice, aspirațiile naționale, evoluțiile de pe front și realitățile interne s-au influențat reciproc. Dincolo de deciziile luate la nivelul conducerii statului, presa, memorialistica și mărturiile contemporanilor surprind o societate aflată între entuziasm și incertitudine, în care viața cotidiană continua să își urmeze însă cursul firesc, chiar dacă apropierea războiului devenea tot mai evidentă.
Optimismul care a însoțit mobilizarea și primele succese din Transilvania avea însă să se lovească în curând de realitățile dure ale războiului modern, marcând începutul uneia dintre cele mai dificile încercări din istoria României.
Foto sus: Regele Ferdinand I vizitează Batalionul 2 Vânători (© iMAGO Romaniae)
Note
1 Vasile Th.Cancicov, Jurnal din Vremea Ocupației, vol I-Impresiuni și păreri personale din timpul Războiului României, jurnal zilnic 13 august 1916-13 august 1917, Ed.Humanitas, București 2015, pp 23-26
2 Iorgu Iordan, Memorii, vol I, București, Editura Eminescu, 1976, pp.276-277, apud Lucian Boia, Germanofilii, București,, Humanitas 2014 p.52
3 https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/scaderea-analfabetismului-la-inceputul-secolului-1480155.html Data 30.06.2026
4 https://encyclopedia.1914-1918-online.net/article/constantinople-agreement/ data: 24.06.2026
5 Lucian Boia Germanofilii, București,, Humanitas 2014 p.52 p.71
6 Liviu Maior, Românii în armata habsburgică. Soldați și ofițeri uitați, Ed. Enciclopedică București 2004, p 182
7 Constantin Kiriţescu, Istoria războiului pentru întregirea României, 1916-1919, vol. I, Ed. Științifică și Enciclopedică Bucureşti,. 1989 p. 122
8 În 1915 Serbia a fost ocupată integral de forțele Puterilor Centrale, în timp ce regele, armata și o parte din personal s-au refugiat prin intermediul aliaților în insula Corfu și apoi în nordul Greciei la Salonic
9 Seara, anul III, 23 iunie 1916
10 Universul, 15/28 august 1916 p. 5
11 Ibidem
12 I.G. Duca, Memorii, Editura Machiavelli, București 2001, Vol I pp 328-329
13 Glenn E. Torrey, „România în Primul Război Mondial”, Editura Meteor Publishing, București p.33
14 Ibidem
15 Proveniți din militari ce luptaseră pentru Austro-Ungaria
16 Constantin Argetoianu, Memorii pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri 1871-1916, Vol II, Ed. Machiavelli, București 1995 p.15
Mai multe pentru tine...
