⬆

Degradarea relațiilor României cu Puterile Centrale în perioada neutralității

În perioada neutralității României (28 iulie 1914 - 27 august 1916), Germania și Austro-Ungaria au făcut eforturi permanente pentru a determina guvernul de la București să se alăture Puterilor Centrale. Aceste eforturi s-au lovit de opinia publică românească, puternic anti-austriacă, și de refuzul guvernului de la Budapesta de a acorda drepturi românilor din Austro-Ungaria.

Relațiile dintre România și Puterile Centrale, în special Austro-Ungaria, s-au degradat treptat în perioada neutralității (1914-1916). Pe măsură ce situația din Transilvania, provincie cu populație majoritar românească aflată în componența imperiului Austro-Ungar, devenea tot mai tensionată, Viena a concentrat numeroase trupe la granița cu România. Cu toate asigurările date de Puterile Centrale că aceste măsuri nu erau îndreptate contra României, guvernul de la București a luat mai multe măsuri pentru a contracara o eventuală agresiune.

Solicitarea Puterilor Centrale de a permite tranzitul de muniții pe teritoriul României către Turcia, la începutul anului 1915, a fost respinsă categoric atât de premierul român Ion I.C. Brătianu, cât și de noul rege, Ferdinand I. Presiunile exercitate de guvernele de la Berlin și Viena au dat în cele din urmă roade în luna mai 1915, când Brătianu a acceptat tranzitul armamentului pe teritoriul românesc.

Guvernul de la Viena era îngrijorat de un eventual atac românesc în condițiile în care Italia a declarat război Austro-Ungariei la 23 mai 1915. Premierul maghiar, István Tisza, considera că acest pericol putea fi evitat prin concentrarea de trupe austro-ungare la granița cu România și prin indicații date Bulgariei pentru „a ține românii în frâu”. Tisza era convins că atitudinea Bulgariei o putea dicta atitudinea României, iar dacă aceasta din urmă rămânea neutră era o „victorie” pentru Austro-Ungaria. Singurele concesii pe care Tisza era dispus să le facă față de România, în cazul în care guvernul de la București decidea să intre în război alături de Puterile Centrale, erau reprezentate de acordarea unor teritorii care nu aparțineau Austro-Ungariei.

Politica de forță a guvernului de la Budapesta față de România nu a avut efectele așteptate. Propunerile ambasadorului Austro-Ungariei la București, Ottokar Czernin, de a intra în război alături de Puterile Centrale au fost refuzate de Brătianu, premierul român argumentând că nu poate guverna „contra întregii țări”, adică împotriva opiniei publice, care era dominată de un puternic sentiment anti-austriac. Ca urmare a tensionării relațiilor dintre România și Puterile Centrale, guvernul de la Viena a retras oferta cedării unor teritorii către România, pe motiv că guvernul de la București nu a oferit niciun răspuns. În același timp, ambasadorul României la Viena, Edgar Mavrocordat, informa Bucureștiul că „în regiunile românești din Ungaria se continuă fortificarea pozițiilor celor mai importante”. În aceste condiții, Brătianu a decis întreruperea definitivă a tranzitului armamentului spre Turcia.

Autoritățile austro-ungare au încercat să influențeze înlocuirea guvernului liberal de la București, condus de Brătianu, cu un guvern conservator, condus eventual de Alexandru Marghiloman, un filogerman declarat. În acest sens, Czernin îi spunea lui Marghiloman că Austro-Ungaria nu mai putea trata cu un guvern liberal la București, ci numai cu unul conservator, îi promitea că Tisza era dispus să le ofere mai multe drepturi românilor din Ungaria în schimbul fidelității lor.

Închiderea granițelor României și concentrarea trupelor la frontiera cu Austro-Ungaria

Guvernul de la București răspunde acțiunilor Puterilor Centrale prin închiderea granițelor, în septembrie 1915, și concentrarea trupelor la frontiera cu Austro-Ungaria. Nemulțumit, Marghiloman a protestat în fața regelui, care i-a răspuns că „ar fi mai rău dacă nu s-ar face nimic”. Și ambasadorul austro-ungar de la București a cerut o audiență la regele Ferdinand I (foto sus) pentru a protesta față de decizia guvernului Brătianu și a-l asigura pe suveranul român că trupele austro-ungare nu erau concentrate în Transilvania împotriva României, ci pentru a contracara eventuale acțiuni ale Rusiei. În timpul întâlnirii cu regele Ferdinand I, Czernin a spus, spre surprinderea suveranului român, că la Viena și Berlin nimeni nu mai are încredere în Brătianu.

Deși guvernul de la București dădea asigurări că va retrage trupele de la granița cu Austro-Ungaria, în realitate refuza să facă acest lucru, în pofida presiunilor exercitate de Puterile Centrale și de conservatori. Contrariat, Czernin a solicitat o nouă audiență la regele Ferdinand I solicitându-i acestuia să facă uz de funcția sa de comandant suprem al armatei pentru a retrage imediat trupele. Nemulțumit de discuția cu Ferdinand, ambasadorul austriac transmitea la Viena că nu crede că trupele vor fi retrase ca urmare a acțiunii regelui, pentru că autoritatea suveranului era slabă.

Acțiunile guvernului român nemulțumeau și Berlinul, care la rândul său încerca prin intermediul ambasadorului său de la București să intervină pe lângă regele Ferdinand I pentru îndepărtarea premierului Brătianu. Demersurile ambasadorului german s-au dovedit la fel de lipsite de succes ca cele ale omologului său austriac. În aceste condiții, guvernul de la Berlin a trecut la noi presiuni. România a fost informată că propunerea lui Octavian Goga și a lui Vasile Lucaciu, doi lideri ai românilor din Transilvania, ca deputați în Parlamentul român și semnarea unui contract pentru livrarea a 80.000 de vagoane de grâu în Marea Britanie vor fi considerat acțiuni ostile împotriva Germaniei. Pentru a evita eventuale represalii din partea Germaniei, candidaturile lui Goga și Lucaciu au fost retrase.

Suspiciunile Vienei față de România au fost întărite de ofensiva rusă din iunie 1916. În cursul acestei acțiuni militare, un detașament rus a pătruns pe teritoriul României. Promisiunile lui Brătianu că vor fi luate măsuri pentru întărirea graniței de est, pentru ca incidentele de acest fel să nu se mai repete, nu a convins guvernul de la Viena. La sfârșitul lunii iunie 1916, Czernin raporta la Viena că o agresiune a României împotriva Austro-Ungariei nu era iminentă, dar situația se putea schimba în funcție de succesul ofensivei ruse.

Opinia lui Czernin se va schimba în curând. Într-un raport din data de 29 iunie 1916, ambasadorul austro-ungar preciza că la precedenta convorbire cu premierul român, acesta din urmă a dat dovadă de „un cinism de necrezut”. Czernin i-a spus lui Brătianu că știe că România negociază cu Antanta și că își pregătește trupele. La rândul său, Brătianu i-a spus că România nu va putea să rămână pasivă în cazul dezmembrării Austro-Ungariei și că „Transilvania nu ca putea rămâne ungurească”.

Deși a primit asigurări din partea lui Brătianu că România își va păstra neutralitatea, Czernin era convins că premierul român era sigur că Austro-Ungaria va fi înfrântă și aștepta momentul prielnic pentru a intra în război, însă ambasadorul austriac nu putea aprecia când se va produce acest lucru. Într-adevăr, în urma deciziei Consiliului de Coroană întrunit la Palatul Cotroceni din București pe 27 august 1916, România a decis să intre în război împotriva Puterilor Centrale.