Rolul României în Primul Război Mondial

Orice eveniment istoric este interpretat de către specialiști pentru a se obține toate lecțiile utile pentru omenire și pentru a nu se mai repeta erorile înaintașilor. Primul Război Mondial, un conflict de tip nou prin implicarea masivă a mașinilor și a industriei grele, rămâne și astăzi un subiect viu dezbătut. Se consideră că analizele mai vechi au fost dominate de naționalism și de interpretări comuniste, deci se impune o rescriere a cărților de istorie în spiritul adevărului științific. S-a ajuns la concluzia că rolul României în conflict a fost unul redus, că au fost atrase câteva divizii germane de pe alte fronturi și că mai mult au fost încurcați aliații din Antanta prin această colaborare.

Este mai mult decât evident că istoricii de birou pot scrie orice din moment ce nu se deplasează pe teren și, eventual, se uită la unele hărți și date statistice. Problema din 1916 a fost că Puterile Centrale erau puternic presate pe Frontul de Vest și pe Somme artileria britanică obținuse superioritatea zdrobitoare. Nici avioanele aliate nu se descurcau rău. Apăruseră și tancurile. Francezii rezistau enervant de bine la Verdun.

Partea proastă pentru ceea ce fusese Tripla Alianță era că Austro-Ungaria suferise șocul ofensivei ruse din care scăpase numai prin sosirea unor întăriri germane. Antanta era superioară în ceea ce privește efectivele umane și începea să fie copleșitoare din punct de vedere tehnic. Orice om era important pentru a micșora diferența față de inamic, dar efectivele românești au mărit decalajul și energiile celor patru aliați au fost atrase ca de un imens paratrăsnet spre Dunăre și Carpați.

Luptele au fost dure în toate sectoarele și urmele au rămas sub forma mormintelor din cimitirele de onoare și un astfel de loc de veci se află în județul Constanța la Mircea Vodă. Aici au fost strânse trupurile celor căzuți din ordinele superiorilor în Dobrogea românească, dar multe oseminte n-au mai fost găsite pentru că localnicii au preferat să treacă direct cu plugurile pentru a șterge urmele trecutului și astfel scăpau de lungile chinuri birocratice. Au fost acumulate în acest mormânt rămășițele a 5.160 de oameni din rândurile armatelor implicate.

Bulgarii au avut 134 de morți identificați și alți 1.894 au rămas necunoscuți. Raportat la numărul total de victime din conflict par puțini, dar pentru Sofia a fost o catastrofă. De ce? Simplu. Erau lipsă două batalioane complete de infanterie după standardele de dinainte de începerea ostilităților și acești militari au făcut parte din Armata a III-a, organism ostășesc conceput să asigure o superioritate numerică pe frontul sudic de la Salonic.

Intrarea României în conflict a dus la ancorarea armatei în nord și a fost măcinată cumplit de către unitățile române, ruse și sârbo-croate. Nu se cunoaște în momentul de față gradele celor răpuși de gloanțe, dar este posibil să fi fost rărite în mod serios rândurile ofițerilor. Germanii au fost obligați să aducă întăriri sub forma Diviziei 217 infanterie și au lăsat în glia primitoare 504 decedați, ceea ce înseamnă că un batalion a fost spulberat și avea nevoie de o recompletare, dar nu mai erau resursele umane pentru aceste reorganizări și mereu unitățile tactice aveau efectivele sub cele stabilite înainte de declanșarea ostilităților.

Acesta era un singur cimitir și alte victime au fost înhumate în cele din Daidîr și Alfatlar, în primul fiind osemintele a 12.500 de militari. Este echivalentul unei divizii germane de infanterie în timp de conflict. Nu cunoaștem componența etnică a victimelor, dar unitățile bulgare au suferit pierderi semnificative în luptele pentru Turtucaia și Cobadin. Armata a III-a bulgară a fost blocată în Dobrogea și autoritățile de la Sofia au fost obligate să trimită și completări. A fost păstrată și în anul 1917 pe frontul nordic, dar valoarea combativă era prea scăzută pentru acțiuni militare ofensive.

Unii istorici sunt absolut dornici să scrie despre încleștări de amploare prin numărul de victime și durata desfășurării ostilităților și nu prea sunt încântați de ce au făcut românii și aliații lor în Dobrogea. Se putea mai mult și mai bine. În realitate, tocmai aceste lupte, indiferent de rezultat, au dus la o degajare a frontului de la Salonic și de aici a plecat catastrofa din 1918. Frontul a fost rupt și rezistența armatei bulgare s-a prăbușit, ceea ce ducea în mod normal la imposibilitatea aprovizionării forțelor otomane. Tot flancul sudic al alianței ostile era deschis pentru trupele de cavalerie.

România a înclinat definitiv balanța în favoarea Antantei, dar este greu să crezi că o mică putere a frânt spinarea blocului germanic. Există o concepție conform căreia românii nu prea pot face fapte deosebite, dar în 1916 a fost esențială implicarea în lupte. Ar fi fost mai bine dacă ofițerii ar fi fost mai bine instruiți în folosirea modernă a trupelor. Ar fi fost pierderi mai mici și chiar conflictul s-ar încheiat mai repede deoarece Austro-Ungaria putea să piardă surse esențiale de alimente și de materii prime pentru fabricile de armament. Erau produse la Turda gaze necesare armelor chimice și căderea Transilvaniei ar fi fost o catastrofă pentru Germania. Sosirea Armatei a IX-a germane a dus la prelungirea chinului până la 11 noiembrie 1918.

_{Foto sus: Soldați români
decorați de regele Ferdinand (sursa: Gogu Negulesco, Rumania's
sacrifice, New York Century Co, 1918)}