Revista „Cinema” și primele concursuri de fotogenie din România
În primul deceniu după Marele Război, dezvoltarea rapidă și globală a industriei cinematografice a fost principalul motor al organizării primelor concursurilor de frumusețe și fotogenie atât în Occident, cât și în România. Posibilitatea ca o tânără femeie să fie scoasă din anonimat și celebrată pe scenele lumii constituia mirajul artei cinematografice, concursurile de frumusețe fiind privite în epocă, după un articol publicat în septembrie 1927 de ziarul bucureștean „Rampa” , drept o „rampă de lansare” pentru viitoarele stele de cinema: „Concursurile de frumusețe, organizate în toate țările – și în unele – cu sprijinul și sub auspiciile oficialității, dau în fiecare an rezultate admirabile, scoțând din umbra străzilor anonime și atelierelor obscure atâtea frumuseți, chemate – pe drept cuvânt – spre o altă viață, cu o altă menire”.
Câteva cifre privitoare la importanța și impactul cinematografului în România sunt edificatoare. Încă din 1915, doar în Capitală existau peste 30 de cinematografe. Între 1922-1935 au fost create în toată țara peste 25 de reviste cinematografice. În afara publicațiilor destinate exclusiv lumii filmului, numeroase ziare și reviste din epocă au acordat spații editoriale din ce în ce mai însemnate cinematografului: „Rampa” va avea o cronică cinematografică din 1913, iar din iunie 1923 va avea o rubrică zilnică; „Vremea” va tipări o rubrică cinematografică din octombrie 1927; „Realitatea Ilustrată”, din 1928; „Adevĕrul Literar și Artistic”, din aprilie 1929 (rubrică semnată de D.I. Suchianu); „Ilustrațiunea Română”, din primul număr din iunie 1929; „Dimineața” va avea o pagină cinematografică săptămânală din octombrie 1930, la fel și „Universul”, din iunie 1931; „Cuvântul”, din 1931; „Curentul”, din decembrie 1931; „România literară” își va deschide paginile cronicii cinematografice în 1932.
De asemenea, la începutul anului 1926, în România activau cel puțin 20 de companii de film străine sau românești. În ceea ce privește producția cinematografică, între 1911 și 1939, în România s-au realizat peste 100 de filme artistice (cărora li se adaugă nenumărate filme documentare); dintre acestea, doar 25 au fost realizate înainte de 1919.
Celebrul regizor Jean Mihail, contemporan al acestor evoluții, susține că perioada de maximă înflorire a cinematografului în România este cea dintre anii 1925 și 1928, când s-au realizat mai multe filme decât între 1930 și 1935, în timp ce după 1935 „situația s-a înrăutățit și mai mult”. Aceste observații sunt relevante în condițiile în care perioada de glorie a filmului românesc identificată de Jean Mihail se suprapune perfect peste cea în care au loc primele concursuri de fotogenie, acestea contribuind în mod activ la promovarea primilor artiști cinematografici din România.
Oglindă, oglinjoară, cine-i cea mai frumoasă din ţară?
Numit de către criticul de film Ion I. Cantacuzino „arta reprezentativă a vremii de azi” și de către regizorul Jean Mihail „expresia artistică a epocii noastre”, cinematograful a impulsionat cel mai mult în epocă organizarea și proliferarea concursurilor precursoare „Miss României”. Denumite uzual „concursuri de fotogenie” și deschise inițial atât femeilor, cât și bărbaților, acestea urmăreau să contribuie atât la descoperirea unor noi talente artistice, cât și la dezvoltarea industriei cinematografice naționale. Același Jean Mihail surprinde atmosfera entuziastă și succesul comercial cu care concursurile de fotogenie erau organizate în anii 1920:
„Câte fete nu și-au trimis fotografia la un «concurs de fotogenie» și câte «reviste de cinema» n-au speculat această psihoză, inițiind tot felul de asemenea concursuri, cu sau fără scop precis, cu sau fără șanse pentru laureate? Și toate acestea au continuat, iar candidatele la glorie nu s-au descurajat, fiindcă de-a lungul anilor au fost totuși și unele fericite care au reușit, care după săptămâni și luni de așteptare, de refuzuri și umilințe, de foame și de muncă, de încăpățânare și nădejde, au reușit totuși să-și vadă visul împlinit”.
Citeşte şi: Jurnalul „Miss România” 1930 si avatarurile concursurilor de frumuseţe
Deși pe un ton mai degrabă persiflator, Jean Mihail oferă o explicație pentru proliferarea concursurilor de fotogenie în epocă: mirajul celebrității, speranța incandescentă a femeilor de a deveni „stele” de cinema, în ciuda șanselor minime de a fi remarcate dintre miile de participante care își trimiteau fotografiile redacțiilor revistelor și ziarelor organizatoare. Privite astfel, concursurile de fotogenie serveau atât acestor năzuințe ale publicului, intereselor companiilor cinematografice internaționale sau regizorilor și producătorilor români care puteau beneficia de pe urma unei trieri relativ rapide, puțin costisitoare și eficiente a candidatelor, cât și intereselor economice ale publicațiilor organizatoare, participarea la concursuri fiind de regulă condiționată de trimiterea unui cupon de participare găsit în interiorul revistei sau a bonului de abonare.
La rândul său, Ion I. Cantacuzino surprinde legătura strânsă dintre peliculă și frumusețe, arătând rolul jucat de cinematograf în promovarea unor modele estetice care sintetizau preocupările, valorile și gusturile epocii: „Arătându-le exemplarele cele mai frumoase ale rasei omenești – chiar numai întru valoarea lor fizică, – ecranul a insuflat tinerilor gustul și cultul trupului frumos. (...) A coborât ideea frumuseții din sferele abstracte și a încarnat-o pe străzi, în tramwaie, și în magazine”. În acest sens, concursurile de fotografie sau de fotogenie facilitau pătrunderea noilor modele de frumusețe din universul feeric al artei cinematografice în realitatea cotidiană a femeilor din România.
Concept similar dar nu identic cu cel de frumusețe, fotogenia era caracterizată într-un articol din noiembrie 1927 publicat în revista „Realitatea Ilustrată” prin calitatea unei concurente de a avea „o față proporționat, regulată”, prin „regularitatea figurii”. Fotogenia era, deci, frumusețe surprinsă de lentila aparatului de fotografiat sau de filmat, era feminitatea tradusă și sintetizată la nivelul proporțiilor, simetriei și expresivității chipului, observație confirmată și de un articol publicat de aceeași revistă în octombrie 1930:
„Termenul «frumusețe» nu poate fi confundat cu «fotogenie», astfel grăesc legile cinematografului. Pentrucă fotogenice sunt numai acele trăsături estetice care, dispensate de artificiile coloritului, dau rezultate corecte pe placa fotografică, pe când frumosul e în funcție de prizma vizuală a omului, aceea care decide impresia generală”. Fotogenia, înțeleasă ca aspectul plăcut și regulat al chipului, capacitatea de a fi plăcută pe ecran – aceasta era calitatea feminină căutată în primul rând de regizorii și realizatorii de filme ai epocii.
„Ne trebuiesc artiști de cinema”
Prima revistă din România care importă din spațiul occidental „moda” concursurilor de fotogenie a fost „Cinema”, cea mai longevivă publicație postbelică dedicată celei de-a șaptea arte.
Revista a apărut regulat între 1924 și 1948, dar fără o cadență fixă (a apărut inițial bilunar, apoi săptămânal și lunar), fiind fondată de Nestor Cassvan (Cazvan), un susținător ferm al dezvoltării industriei cinematografice românești, cel care, în 1923, fondase una dintre primele reviste cinematografice din România, „Filmul”.
Longevitatea revistei „Cinema” va fi salutată de către doi regizori contemporani, Traian Popescu-Tracipone și Jean Mihail, primul afirmând că „din noianul de publicații efemere care apăreau ca ciuperci, «Cinema» a dăinuit ca singura revistă de specialitate din țară”, în timp ce al doilea va arăta că „după apariții destul de sporadice, ale unor publicații axate mai mult pe reclamă, prima revistă care a reușit să se mențină și să aibă continuitate a fost revista «Cinema»”.
În articolul-program apărut în primul număr al revistei, din octombrie 1924, Nestor Cassvan pleacă de la certitudinea că „avântul pe care l-a luat în ultimul timp cinematograful, pretutindenea și la noi, e incontestabil, covârșitor”. Sub pana directorului, revista „Cinema” își propunea să „sprijine mișcarea cinematografistă dela noi, căutând în acelaș timp să cultive tot mai mult gustul publicului”. Una dintre primele măsuri luate în acest sens de redacție, la două luni de la înființarea revistei, va fi, în mod semnificativ, anunțarea organizării unui „concurs de a filma”, „o mare surpriză” deschisă pentru „toți fotogenii” dornici să aibă șansa de a începe o carieră scenică.
Primul concurs de fotogenie şi primele staruri: Lulu Chiriac, George Theodorescu, Brânduşa Grozăvescu
Anunțat în primul număr din 1925, concursul revistei „Cinema” a stat sub motto-ul „Ne trebuiesc artiști de cinema”. Concursul se coagula ca un prim efort al revistei de a promova cultura cinematografică în România, cu toate că inițiativa organizării concursului nu venea din partea redacției, ci din cea a unei „mari case de filme din străinătate” care dorea să „recruteze elemente noi de cinematograf”. Sub semnul inițiativei străine, deci, primul concurs fotografic organizat în scop pur cinematografic va avea o deschidere largă, apelul revistei fiind lansat atât femeilor, cât și bărbaților, „tinerele și tinerii noștri cari se cred chemați să ne ducă faima în lumea cinematografică de peste granițe”.
Deși nu sprijinea, în acest caz anume, crearea unei industrii cinematografice naționale, concursul de fotogenie al revistei „Cinema” răspundea cerințelor publicului tânăr pentru cinematograf. Participarea la concurs era condiționată de trimiterea unei fotografii care urma să fie publicată în paginile revistei și apoi trimisă studioului cinematografic străin. Alături de fotografie, participanții trebuiau să includă și informații biografice și fizice, precum numele și prenumele, adresa, vârsta, culoarea părului și a ochilor, înălțimea și greutatea.
Coroborând informațiile publicate de redacție cu cele din studiile de istoria cinematografiei, se poate înfățișa contribuția pe care primul concurs de fotogenie a avut-o în asigurarea debutului unor tinere talente artistice. Astfel, una dintre cele mai celebrate câștigătoare ale concursului a fost Lulu Chiriac (Kiriac), o tânără de 23 de ani, cu părul blond și ochii verzi, care va avea șansa să ia parte la realizarea a două filme artistice românești: „Datorie și sacrificiu” și „Năbădăile Cleopatrei” .
Alături de Lulu Chiriac, alți tineri laureați și-au construit o carieră cinematografică (oricât de efemeră) pornind de la primul concurs de fotogenie din România organizat de revista „Cinema”. Publicația îl menționează în acest sens pe George Theodorescu, un tânăr de 19 ani, care a jucat, de asemenea, în ambele filme regizate de Ion Șahighian în 1925, interpretând rolul unui ofițer german în „Datorie și sacrificiu”. De asemenea, revista anunța că Monica Gavrilescu, în vârstă de 22 de ani, premiată și ea de comisie, era „plecată în America la Los Angeles unde va filma”.
Un alt tânăr debutant promovat de concurs a fost și Dumitru Gaspar, deținătorul rolului de învățător din filmul „Datorie și sacrificiu”. O altă laureată a primului concurs de fotogenie din România, devenită o actriță cu o carieră cinematografică longevivă și productivă, a fost Brândușa Grozăvescu. Ea a debutat în rolul Serafinette Cătuneanu din „Năbădăile Cleopatrei”, devenind celebră pe scenele din Franța sub numele de Groza Wesko (Wesco). După realizarea filmului românesc, ea va pleca spre Paris, unde a reușit să obțină un rol important în filmul regizat de Roger Goupilliéres în 1928, „Jalma la double” (cunoscut în România ca „Abdul Hamid”), jucând alături de Lucien Dalsace.
Stop-cadru: Lilly Stănescu
În fine, o altă actriță promovată de revista „Cinema” a fost Lilly Stănescu, cea mai tânără participantă în cadrul concursului de fotogenie din 1925, având în momentul înscrierii doar 16 ani. Datorită calităților ei fotogenice și în ciuda vârstei fragede, Lilly Stănescu și-a urmărit, conform unui text din iulie 1927, „planurile ei de fetiță zvăpăiată”, fiind decisă „să înfrunte orice spre a pătrunde în studio”. „Înarmată cu mai multe recomandații”, ea va pleca apoi spre Berlin, ajungând în capitala Republicii germane la 10 martie 1926. În Berlin, adolescenta de 16 ani va intra în contact cu cele mai cunoscute personalități din industria cinematografică germană. Regizorul Fritz Lang, care lucra în acea perioadă la viitoarea sa capodoperă „Metropolis”, îi va lua un film de probă, recomandând-o studioului „Ufa”. Dintr-un articol publicat de „Cinema” în iunie 1929 se află că, nevoită să se întoarcă în România în primăvara anului 1927 din cauza îmbolnăvirii tatălui, Lilly Stănescu va avea ocazia să joace și într-o „încercare de film românesc” – „Lache în Harem”. Regizat de Marcel Blossoms (Marcel Blumen, 1904-1965), redactor al revistei „Cinema”, filmul era o comedie burlescă filmată în București în septembrie 1927, fiind difuzat în avanpremieră în București la 25 decembrie 1927.
„Cinema” încheia astfel primul său concurs de fotogenie prin lansarea a cel puțin șase cariere cinematografice, tinerele și tinerii promovați de revista lui Nestor Cassvan contribuind şi la dezvoltarea cinematografiei din România, dar având și șansa unică de a activa în mediul cinematografic internațional.
A doua ediție. Planuri ambițioase, succese neprevăzute
La începutul celui de-al treilea an editorial, în ianuarie 1926, revista rezuma importanța pe care primul concurs de fotogenie o avusese în promovarea tinerilor debutanți: „Grație nouă, o sumedenie de tinere elemente de mare valoare care, fără recomandațiile și îndrumările noastre, s-ar fi irosit pe aici au luat calea Occidentului, obținând angajamente și succese chiar însemnate”.
Plecând de la această constatare, redacția anunța în același număr „deschiderea unui al doilea concurs tot atât de interesant și util”, care să contribuie încă o dată la opera de lansare a „tinerilor aspiranți la cinegrafie”. Deși concursul din 1926 este anunțat încă din 1 ianuarie, următoarele informații despre acesta apar în luna iulie. La fel ca în cazul primei ediții, scopul noului concurs era de a „evidenția din massele aspiranților la cinema câteva elemente într-adevăr fotogenice” care, odată identificate și recunoscute, vor putea contribui la dezvoltarea cinematografiei naționale sau internaționale: „ar putea fi folosite cu succes, fie de realizatorii noștri, fie chiar de cei străini”.
Publicul cititor capătă „voce”: poate vota concurenţii preferaţi
Revista introduce câteva inovații care urmăreau să afirme seriozitatea și caracterul democratic al alegerii. Astfel, concursul era deschis tuturor cititorilor și cititoarelor revistei, „fie abonați sau cititori cu numărul”, participarea fiind condiționată de trimiterea unor fotografii „neretușate”, alături de informațiile și semnalmentele cerute și în 1925.
Pe lângă nume, adresă, vârstă, înălțime, greutate, culoare a ochilor și a părului, redacția cerea pentru prima dată și informații despre aptitudinile sportive ale participanților în practicarea unor sporturi precum „călărie, auto, bicicletă, canotaj, patinaj, sky, scrimă, box”. De asemenea, concurenții erau rugați să redacteze o scurtă autobiografie și să-și trimită dosarul de candidatură într-un plic în care se afla și bonul special pentru participare tipărit în corpul revistei.
Și modalitatea de selectare a câștigătorilor era modificată, astfel că nu o comisie urma să decidă destinul cinematografic al participanților, ci chiar publicul cititor. După o selecție preliminară făcută de redacție, cele mai fotogenice chipuri urmau să fie publicate în revistă, publicul votându-și preferații prin intermediul unor buletine publicate în paginile revistei, organizatorii arătând că „buletinele de vot vor fi astfel întocmite încât orice «ingerințe electorale» să fie excluse”.
Înspre crearea primului studio de film românesc
Concursul de fotogenie din 1926 a beneficiat de o atenție sporită din partea directorului revistei, Nestor Cassvan, acesta fiind în tratative cu un celebru producător rus, Joseph Ermolieff, aflat în trecere prin Regatul României la începutul anului. Vizita producătorului rus nu a fost una pur turistică, acesta acceptând, la insistențele directorului Cassvan, să se implice în desfășurarea concursului de fotogenie. Un articol din iulie 1926 arată, astfel, că „D. Joseph Ermolieff – marele producător de filme, întemeetorul cinematografiei ruse, (...), se interesează de concursul nostru! D-sa ne-a făcut cinstea de a examina fotografiile ce ne-au sosit”. Revista va arăta în acest context că implicarea producătorului cu renume internațional nu reprezenta doar o dovadă a prestigiului de care publicația se bucura în lumea cinematografică, ci anunța un proiectul înființării primului studio de cinema din România: „Concursul nostru de fotogenie este o NECESITATE, căci suntem în pragul creărei unei industrii românești a filmului”. Concursul căpăta, așadar, o importanță națională.
Pentru a dovedi veridicitatea afirmațiilor privind crearea primului studio de film românesc, revista „Cinema” publică un extras din „Monitorul Oficial” din 4 august 1926, prin care Consiliul de Miniștri autorizează propunerea lui J. Ermolieff „de a înființa o fabrică de filme, un «studio» în România”, în acest scop înființându-se, „potrivit codul de comerț, o societate anonimă română” care „va fi obligată să înceapă imediat lucrările și ca în termen de cel mult 6 luni să termine primul film lucrat în România”.
Studioul din București urma să fie găzduit într-o „imensă hală de fer, beton și sticlă, situată în centrul orașului”, capitala Regatului anunțându-se a deveni „un centru de producție cinematografică întocmai ca marile capitale apusene”. În contextul noii importanțe a concursului, revista „Cinema” își va intensifica acțiunea de promovare printr-o „vie propagandă” care a presupus închirierea unui automobil în august 1926 cu care redacția va „distribui în tot parcursul manifestele revistei”. De asemenea, revista va realiza o înțelegere comercială cu studioul fotografic „Luvru” din Bulevardul Academiei prin care concurenții care luau parte la concursul de fotogenie primeau o reducere de 30% din costul portretelor fotografice.
„Recepția fotografiilor pentru concursul nostru de fotogenie a devenit o adevărată calamitate; atât sunt de numeroase!”
Poziționarea concursului de frumusețe în avangarda constituirii primului studio cinematografic național va conduce la intensificarea „propagandei” din paginile revistei, întrucât „laureații concursului vor fi recomandați în mod oficial studioului ce va lua ființă”.
Apelurile de participare se multiplică din vara anului 1926, revista dorind să câștige adeziunea unei pături cât mai largi a publicului din România: „Dorim să participe la concursul nostru, în afară de cercul fidel al cititorilor noștri, un număr cât mai mare dintre acele persoane, pentru cari chestiunile cinematografice nu prezintă deocamdată un interes atât de viu”. Convinsă că o industrie națională de filme „nu va putea progresa niciodată dacă elementele fotogenice nu vor fi scoase la iveală”, revista își va exprima satisfacția cu privire la numărul mare de înscrieri: „recepția fotografiilor pentru concursul nostru de fotogenie a devenit o adevărată calamitate; atât sunt de numeroase!”.
Spiritul democratic al competiției este afirmat explicit la 1 septembrie 1926, dovadă că puteau lua parte toți cititorii revistei „indiferent de sex, vârstă sau condițiile sociale”. În cele din urmă, campania intensă de promovare susținută de revistă în vara și toamna anului 1926 a fost încununată de succes, organizatorii arătând la începutul lui noiembrie 1926 că numărul și calitatea fotografiilor trimise formau un corpus care se putea dovedi suficient pentru „alcătuirea unei întregi companii de filme, inclusiv vedete și... figurație!”. În acest context, concursul de fotogenie a fost încheiat formal la 16 noiembrie 1926, revista anunțând că publicarea fotografiilor concurenților triați de către comisia de evaluare urma să se desfășoare pe parcursul câtorva luni.
E nevoie de o comisie de selecţie
Pentru a oferi prestigiu și imparțialitate procesului de alegere a fotografiilor, revista „Cinema” a creat o „comisie de selecționare” formată din intelectuali și artiști cunoscuți în epocă.
Juriul a fost condus de către producătorul J. Ermolieff, principalul animator al proiectului de creare a primului studio cinematografic românesc, acesta fiind asistat de regizorul Paul Gusty, în 1926 director de scenă al Teatrului Național din București, Gh. Plopeanu, subdirectorul Teatrului Național, pictorul Traian Cornescu, regizorul Ion Șahighian, scriitoarea Sarina Cassvan-Pas și L. Chassaing, directorul companiei „Thalia-Film”.
Aceștia au fost sprijiniți de către redacția revistei formată din directorul Nestor Cassvan, redactorul-șef, regizorul Marcel Blossoms și redactorii S. Fuchs și Paul Constantin. Cei 11 membri ai comisiei s-au reunit în dimineața zilei de 21 noiembrie 1926 pentru a evalua fotografiile primite de redacție. Așezate în două „mari coșuri, unul pentru femei, celălalt pentru bărbați”, fotografiile au trecut pe rând prin mâinile tuturor membrilor juriului, procesul de selecție încheindu-se la ora 13:30. Rezultatele alegerii nu vor fi însă publicate până la sfârșitul anului, desfășurarea concursului prelungindu-se astfel pe o perioadă de mai bine de un an de zile (primul anunț fusese publicat la 1 ianuarie 1926).
Zece câştigători
Fotografiile participanților vor fi publicate în prima jumătate a anului 1927, încheindu-se prin apariția portretelor cu numerele 57 și 58 la 16 august 1927. Numărarea voturilor publicului s-a prelungit însă pentru încă trei luni, astfel că de-abia la 1 noiembrie 1927 redacția a fost în măsură să comunice rezultatele concursului.
Redacția a distilat votul popular prin numele a cinci câștigători și cinci câștigătoare, arătând în noiembrie 1927 că pe toți cei 10 „îi vom recomanda întotdeauna tuturor realizatorilor, fie din țară sau din străinătate”. La fel ca în 1925, concursul de fotogenie încheiat în 1927 a condus la debutul cinematografic al câștigătorilor și câștigătoarelor, dovadă că „dintre aceste elemente, parte au plecat peste hotare cu recomandațiile noastre către studiourile și producătorii de filme”, în timp ce alții „au fost recomandați realizatorilor români”.
Cu toate că inițiativa producătorului rus J. Ermolieff de a înființa primul studio românesc, lăudată în termeni entuziaști de revistă de-a lungul anului 1926, nu s-a materializat în cele din urmă, redacția va arăta că primele trei clasate, Madeleine Coen, Constanța Dobrescu și Paula Iliescu, au reușit să plece în Italia și Franța pentru a-și începe carierele artistice. De asemenea, alți câștigători au figurat în două producții cinematografice românești – „Lia” și „Lache în harem”.
Lansând 10 noi cariere cinematografice, revista „Cinema” declara în final că acest fapt reprezintă „cea mai bună dovadă de eficacitatea și seriozitatea concursurilor noastre”. Dintre toate artistele promovate de concursul de fotogenie din 1926-1927, cea mai cunoscută pe plan mondial va fi cea de a treia clasată în ordinea voturilor publicului, Paula Iliescu, cunoscută în lumea cinematografică sub pseudonimul „Pola Illery”.
