Rețeaua „Lucy”: Cine au fost germanii care au spionat pentru URSS în timpul războiului

Potrivit unor documente NSA declasificate, informațiile furnizate sovieticilor de către „Lucy” au inclus organizarea detaliată a grupurilor de armate germane desemnate să participe la invazia URSS, informație necrezută de sovietici până când a fost validată de atacul propriu-zis din 22 iunie 1941. Deloc surprinzător, această validare din mers a informațiilor trimise a însemnat că următoarele informații trimise au fost tratate ca aur curat.

Conform unor documente CIA declasificate, rețeaua „Lucy” din Germania cuprindea zece persoane, militari cu grade superioare și civili. Șapte au fost identificate, însă trei continuă să rămână necunoscute chiar și în prezent.

Primul agent identificat a fost generalul-maior Hans Oster, șeful de cabinet al amiralului Canaris, șeful Serviciului de Informații Militare – Abwehr. O altă sursă, tot din Abwehr, a fost Hans Bernd Gisevius, viceconsul la Zürich și ofițer al Abwehr.

Următoarele surse identificate au fost generalul Erich Fellgiebel, șeful transmisiunilor din cadrul OKW, și locțiitorul său, generalul-locotenent Fritz Thiele.

Conform unui document NSA declasificat, în mod ironic, contrainformațiile germane nu au detectat fluxul de informații transmis de sursele germane ale cercului deoarece acel trafic era ascuns în traficul Enigma. Generalul Fritz Thiele a reușit să furnizeze rețelei de spionaj „Lucy” o mașină Enigma, utilizată pentru criptarea mesajelor militare, împreună cu setările necesare.

Thiele a aranjat împreună cu șeful său să se recruteze un mic grup de telegrafiști pentru expedierea mesajelor către indicativul RAHS (pe care l-a atribuit rețelei „Lucy”), ca parte a traficului obișnuit transmis zilnic de la centrul de comunicații al Înaltului Comandament al Forțelor Terestre (OKH). Telegrafiștii, aparent, nu știau ce transmiteau sau cine se ascundea în spatele acestui indicativ. Aceștia pur și simplu executau ordinele primite și transmiteau mesajele către destinatar.

Alte surse recrutate au fost colonelul Rudolf von Gersdorff, șeful structurii de cercetare (informații) în cadrul Grupului de Armate Centru, precum și colonelul Fritz Boetzel, șeful structurii de cercetare (informații) în cadrul Grupului de Armate Sud-Est (cu comandamentul în Atena). Nu în ultimul rând, ultimul agent identificat a fost Carl Goerdeler, politician și fost primar al Leipzigului, șeful opoziției conservatoare.

Cele mai importante informații pe care le-a transmis la Moscova din 1941 au fost obținute de sursa cunoscută sub numele de cod „Werther”. Unii autori îl consideră pe „Werther” ca fiind încadrat în OKW, alții o consideră o sursă artificială în care mai mulți informatori au fost combinați, din motive de securitate.

Prima dată când germanii au dat de „Werther” a fost pe 25 decembrie 1942, când au interceptat și descifrat un mesaj de la Moscova către Rado. Mesajul solicita transmiterea urgentă a numărului de divizii formate din recruți până la 1 ianuarie 1943. Întrucât informația solicitată se putea obține din documentele „Ersatz Heer” (Forțele de rezervă), contraspionajul german a dedus că spionul sau o rețea de spioni se afla în cadrul OKW. Acesta a fost de-a lungul timpului punctul de plecare pentru căutarea identității lui „Werther”, speculându-se intens, fără a se accepta pe deplin versiunile oferite.

Una dintre variantele cel mai intens dezbătute i-a aparținut lui Reinhard Gehlen – șeful FHO din aprilie 1942 până la încheierea războiului și după război primul director al Serviciului Federal de Informații Externe – BND (Bundesnachrichtendienst) între 1956 și 1968. Acesta a susținut că Martin Bormann ar fi fost sursa „Werther”, în timp ce alții au sugerat că „Werther” era tot un mijloc de mascare a materialului ULTRA.

Cu toate că identitatea nu a fost stabilită niciodată și probabil că va rămâne așa, un raport CIA pe subiectul acțiunilor de spionaj sovietice și rețelele de spionaj din Europa în intervalul 1936-1945 sugerează o serie de posibilități, printre care se numără membri ai Abwehr – inclusiv șeful structurii, amiralul Canaris, și ofițeri din cadrul OKW și OKH.

Deși cea mai mare parte a traficului radio dintre rețelele din Elveția și Moscova va rămâne ascuns publicului probabil încă mulți ani, analiza activității cercului de spionaj arată că „Lucy” și sursele sale nu-și pot asuma în totalitate meritul pentru informațiile cruciale cu privire la Kursk. Corelate cu informațiile provenite din alte surse, este foarte posibil să se fi dovedit valoroase. Se poate spune același lucru despre ULTRA?

Acest text este un fragment din articolul „Kursk, o bătălie câștigată de serviciile de informaţii?”, publicat în în numărul 44 al revistei „Historia Special” (revista:special/44), disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 28 septembrie - 27 decembrie 2023, și în format digital pe paydemic.com.

Cumpără acum!

_{Foto sus: Hans Oster, șeful de cabinet al amiralului Canaris (stânga) și Rudolf von Gersdorff, șeful structurii de informații din cadrul Grupului de Armate Centru (© Das Bundesarchiv Bild 146-2004-0007 / Bild 146-1976-130-51)}