Relațiile politico economice româno franceze: Realizarea primelor elicoptere românești

La sfârşitul anilor `60 ai secolului XX, în Europa de Est s-a făcut simţit un curent politic de „detaşare”, de „cvasi-independenţă” faţă de linia politică impusă de Moscova statelor satelitare comuniste. Unele state comuniste, în speţă Ungaria şi Cehoslovacia, au încercat să-şi edifice un regim politic propriu, independent de modelul sovietic, în care popoarele respective să-şi construiască singure viitorul.

În acest context şi România năzuia să-şi afirme o relativă independenţă, în urma schimbării conducerii de la Bucureşti şi promovării unei politici „naţionale”, prin diverse luări de poziţii publice deseori în contradicţie cu interesele şi acţiunile URSS şi Blocului Răsăritean (cazul invaziei Cehoslovaciei din 1968), notează Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), pe pagina de Facebook a instituției.

În plan economic, autorităţile române au căutat să promoveze o deschidere progresivă a relaţiilor economice cu o serie de state din Europa Occidentală pentru a realiza industrializarea ţării şi, concomitent, o reducerea a dependenţei economico-tehnologică faţă de URSS.

În Europa Occidentală, odată depăşite gravele probleme economice după cel de-al doilea război mondial şi pe fondul unei dezvoltări economice de amploare, realizate prin efort propriu dar şi a unor parteneriate sub umbrela S.U.A., au existat condiţiile necesare unei expansiuni politico-economice către Estul Europei. Dintre promotorii acestei deschideri către blocul comunist s-a detaşat Franţa, prin politica dusă de preşedinţii Charles de Gaulle şi Valery Giscard d’Estaing care au acordat o atenţie deosebită României. Astfel, în epocă au avut loc întâlniri politice la cel mai înalt nivel între cele două state, în cadrul cărora a fost fixat cadrul dezvoltării politico-economice bilaterale.

O primă etapă a dezvoltării relaţiilor bilaterale a fost marcată de vizita preşedintelui de Gaulle la Bucureşti, din luna mai 1968, urmată de vizita lui N. Ceauşescu în Franţa în iunie 1970, la invitaţia preşedintelui Georges Pompidou ocazie cu care s-au semnat primele acorduri economice. Spre sfârşitul deceniului, mai precis in martie 1979, a avut loc vizita Valery Giscard d’Estaing în România, ocazie cu care au fost semnate noi contracte de licenţă, reconfirmand astfel bunele relaţii politice şi economice (inclusiv în domeniul aeronautic).

În decembrie 1970 s-a semnat un acord de licenţa pentru un elicopter mai mic SA 316 Alouette III, redenumit IAR 316A iar, ulterior, în iulie 1974 a fost încheiată o nouă înţelegere cu firma franceză Aerospatiale (SNIAS) pentru fabricarea sub licenţă a elicopterului SA 330 Puma, sub varianta românească IAR 330.

Autorităţile comuniste române aveau în plan dezvoltarea treptată a unor capacităţi industriale pentru fabricarea în plan intern a tuturor componentelor celor două tipuri de aeronave. De asemenea, se preconiza exportarea unei părţi importante a producţiei. Deşi elicopterele se dovediseră foarte fiabile şi exista cerere pentru ele pe piaţa internaţională, producţia şi exportul acestora a întâmpinat numeroase sincope.

Principala problemă venea din partea ineficientei birocraţii comuniste. Deşi uzina de la Ghimbav era vizitată de numeroase delegaţii străine, ICE-CNA, firma românească de comerţ exterior, nu părea interesată de realizarea planului de export. Astfel, în perioada 1986-1987, deşi se primiseră 32 de cereri de oferte pentru elicoptere din partea unor parteneri externi, nu a fost încheiat nici un contract.

Intervenţia „specialiştilor” din conducerea superioară de partid în organizarea producţiei nu a ajutat nici ea. De exemplu, s-a insistat ca elicopterele livrate la export să fie realizate 100% în ţară, deşi nu existau încă tehnologii pentru fabricarea în plan intern a tuturor pieselor, iar unii parteneri insistau pentru utilizarea unor componente fabricate în Franţa, motiv pentru care s-au pierdut contracte importante (astfel, o comandă de 16 elicoptere IAR 330 pentru Peru, în valoare de 100 de milioane de dolari a fost pierdută; o altă comandă de 4 elicoptere IAR 330 varianta VIP, lansată în 1987, încă nu era satisfăcută în 1989). O altă problemă majoră era cauzată de calitatea deficitară a componentelor fabricate în ţară, la Bacău şi la Bucureşti, motiv pentru care multe aparate erau refuzate de beneficiarii externi.

În acest mod, o bună oportunitate de afaceri a fost sabotată din interior. Economia comunistă, centralizată şi dirijată de la centru, îşi arăta limitele: de la incompetenţa factorilor de decizie, la pregătirea deficitară şi cultura lui „las’, că merge şi aşa” a muncitorilor.

Vezi mai multe fotografii pe pagina de Facebook a CNSAS.