Regulile pentru pierderea unui conflict armat
Germania a început un război mondial pentru a satisface poftele de putere ale liderilor de la Berlin. Nu se poate să produci arme şi să nu le foloseşti. Militarismul exagerat a dus la dezvoltarea unui cult pentru forţă şi nimic nu părea să stea în calea tehnicii de ultimă generaţie. Intrarea României în luptă a provocat multă furie în tabăra germană şi a fost dezlănţuită o mare campanie de pedepsire a fostului aliat. Campania din 1916 a fost un succes, un adevărat Blitzkrieg după exprimarea unui autor anglo-saxon. Culmea este că tocmai această victorie a fost un mare pas spre dezastrul final. Generalii germani au comis o eroare gravă şi care a devenit fatală. Legile războiului sunt absolut simple şi cine le încalcă este dur pedepsit. Una dintre ele spune clar că forţele nu trebuie să fie risipite pe direcţii secundare.
Armata germană nu putea să elimine adversari puternici şi să neutralizeze fabrici producătoare de armament sofisticat în România. Grav este că generalii germani au concentrat prea multe trupe pentru dulcea răzbunare. Exagerat de multe! Austro-Ungaria a trimis 150 de avioane în toamna anului 1916 pentru a domina cerul Ardealului. Nu par multe, dar monarhia abia a asamblat 5.139 în tot cursul conflictului. Dacă se află producţia până la 31 decembrie 1916, cititorul poate să aibă un adevărat şoc. Au fost numai 1.239 de unităţi (12,1%), dar cele din 1914 erau deja depăşite şi trimise spre şcolile de antrenament în cazul supravieţuirii. Se subînţelege că au fost pierderi pe toate fronturile, dubla monarhie fiind complet depăşită la capitolul noii arme.
Trimiterea unui corp aerian impresionant în Carpaţi şi în Bulgaria înseamnă că a uşurat în mod semnificativ sarcinile aliaţilor, dar mai sunt unii istorici ce zic cu lejeritate că intrarea României în conflict n-a însemnat mare lucru în balanţa strategică. Este ciudat că această teorie este prezentă prin volumele redactate în Rusia şi Franţa, de parcă nu de acolo soseau diviziile inamice.
