Regimul lui Béla Kun  Ungaria «poate fi salvată de la colaps și anarhie numai de socialism și comunism»  jpeg

Regimul lui Béla Kun. Ungaria «poate fi salvată de la colaps și anarhie numai de socialism și comunism»

Incapacitatea guvernului de la Budapesta de a obține sprijinul marilor puteri, la finalul Primului Război Mondial, precum și dificultățile economice, l-au făcut vulnerabil în fața atacurilor comuniștilor. Pe 20 februarie, un protest organizat de comuniști în fața sediului ziarului socialist „Népszava” a degenerat în confruntări violente între manifestanți și poliție. Acest episod violent a oferit poliției pretextul așteptat pentru a trece la arestarea liderilor comuniști. 

În următoarele zile, 48 de lideri comuniști au fost arestați, inclusiv Béla Kun, iar sediul Partidului și tipografiile comuniștilor au fost ocupate de poliție. În acel moment, acțiunea autorităților se bucura de susținere populară, dar acest lucru avea să se schimbe destul de curând, după ce Béla Kun a fost bătut cu bestialitate în arest și s-a răspândit zvonul că ar fi murit. Când acest zvon a ajuns la conducerea poliției, György Páll și Béla Szentkirályi, doi șefi ai poliției din Budapesta, au mers personal să vadă ce s-a întâmplat. Cei doi erau însoțiți de un ziarist, Vilmos Tarján.

Când au ajuns la penitenciar, cei trei l-au găsit pe Béla Kun (foto dreapta) la infirmerie. În timp ce acesta le relata ce a pățit, mai mulți polițiști au intrat cu forța în infirmerie, conduși de fratele unui coleg mort în timpul revoltei din fața sediului ziarului „Népszava”, și au început să-l lovească pe Kun cu paturile puștilor, de față cu șefii poliției. Páll și Szentkirályi au reușit cu dificultate să-i oprească și să-i dea afară din infirmerie. A doua zi, Vilmos Tarján a publicat un articol care descria ce s-a întâmplat în arestul poliției, relatare care a atras simpatia populară de partea comuniștilor.

Bela Kun jpg jpeg

Vestea arestării liderilor comuniști maghiari a ajuns la urechile lui Lenin, care a amenințat guvernul de la Budapesta că, în cazul în care aceștia vor fi uciși în închisoare, ofițerii maghiari prizonieri ai bolșevicilor din Rusia vor avea o soartă similară. Ca urmare a amenințărilor rușilor, 29 de lideri comuniști maghiari au fost eliberați din închisoare, iar acuzațiile de instigare la crimă împotriva celorlați, inclusiv împotriva lui Béla Kun, au fost retrase. În timp ce rușii protestau, Károlyi a încercat să obțină simpatia marilor puteri, anunțând în Occident arestarea bolșevicilor maghiari.

Reorientarea către Rusia bolșevică

Până la sfârșitul lunii februarie însă, era evident că marile puteri ignorau cererile de ajutor venite din partea guvernului de la Budapesta. În consecință, maghiarii au început să se orienteze către est, căutând să obțină ajutorul Rusiei. Primele măsuri în acest sens au fost luate chiar de regimul lui Károlyi (octombrie 1918 – martie 1919). Pe 22 februarie, guvernul a promulgat o lege împotriva celor care „amenințau realizările revoluției”. Ca urmare a acestei legi, îndreptate împotriva reacționarilor de dreapta, circa 100 de generali în retragere, magnați și episcopi catolici au fost arestați la domiciliu.

Situația guvernului la Budapesta s-a agravat și pe măsură ce trupele române înaintau în Transilvania, atingând până la jumătatea lunii februarie linia Sighet-Zalău-Sebeș. În încercarea de a opri avansul românilor, guvernul de la Budapesta a trimis 5.000 de soldați în Transilvania. Deși Ungaria nu participa la lucrările Conferinței de Pace de la Paris, zvonurile despre discuțiile din capitala Franței ajungeau la Budapesta și nu erau de natură să liniștească temerile maghiarilor. Pe măsură ce era din ce în ce mai evident că Transilvania urma să fie cedată integral României, guvernul de la Budapesta a început să ia în considerare necesitatea reorganizării armatei.

În discursurile publice și în discuțiile cu membrii misiunilor militare occidentale la Budapesta, Károlyi lăsa foarte clar să se înțeleagă că Ungaria avea de gând să se opună hotărârilor luate la Paris, dacă aceste decizii ar fi condus la pierderi teritoriale. Până la jumătatea lunii martie, circulau zvonuri conform cărora Károlyi era pregătit să anunțe public orientarea politicii externe a Ungariei către Rusia Sovietică.

Pe 19 martie, locotenent-colonelul francez Fernand Vix, șeful Misiunii militare a Antantei în Budapesta, a fost instruit să-i comunice lui Károlyi decizia luată la Conferința de Pace de la Paris cu aproape o lună în urmă (pe 26 februarie) conform căreia trupele maghiare erau nevoite să se retragă din Transilvania în spatele unei noi linii de demarcație, trasată între Satu-Mare și Arad. Hotărârea, cunoscută ca „Memorandumul Vix” a fost comunicată sub forma unei note ultimative, lăsând guvernului maghiar 48 de ore pentru a răspunde.

„Memorandumul Vix” a declanșat o adevărată furtună politică la Budapesta. Guvernul Berinkey a refuzat să accepte ultimatumul, preferând să demisioneze pe 21 martie. Ultima ordonanță emisă de guvern înainte de demisie a fost cu privire la eliberarea din închisoare a lui Béla Kun și a celorlalți lideri comuniști.

Primul regim comunist din afara Rusiei

În seara zilei de 21 martie, în fața Consiliului muncitorilor din Budapesta, liderul socialist Sándor Garbai a anunțat că Partidul Socialist și Partidul Comunist au fuzionat, noua formațiune politică fiind pregătită să preia puterea. În aceeași seară, pus în fața unei lovituri de stat, Mihály Károlyi a acceptat să demisioneze, iar Béla Kun s-a întâlnit cu liderii socialiști pentru a forma un guvern revoluționar, care să conducă nou proclamata Republică Ungară a Sfaturilor, primul stat comunist din Europa, constituit după Revoluția din Octombrie din Rusia. Garbai deținea, în același timp, funcția de președinte și pe cea de prim-ministru. Orientarea externă a noului regim era clară, având în vedere că în funcție de comisar al afacerilor externe a fost numit Béla Kun.

A doua zi, noul guvern a lansat un manifest public în care declara că Ungaria „poate fi salvată de la colaps și anarhie numai de socialism și comunism”. Noul regim promitea că va organiza „o uriașă armată de proletari”, care să „întărească dictatura (proletariatului – n.r.) împotriva capitaliștilor și magnaților maghiari, boierilor români și burghezilor cehi”. În privința politicii externe, noul guvern își declara „completa unitate ideologică” cu guvernul Sovietic. De asemenea, noul regim transmitea „salutări frățești muncitorilor din Anglia, Franța, Italia și America” și îi îndemna pe aceștia să nu le permită guvernelor din statele lor să intervină militar împotriva Republicii Ungare a Sfaturilor.

Acest manifest era un amestec de naționalism și internaționalism marxist, noul regim de la Budapesta reușind să atragă susținerea și acelor maghiari care nu aveau deloc simpatii comuniste. Majoritatea ungurilor a preferat să accepte bolșevismul în locul „Memorandumului Vix”. Cu toate că Ungaria a fost prima țară din afara Rusiei în care s-a instaurat un regim comunist, această ideologie nu avea rădăcini adânci în rândul maghiarilor. După cum notau contemporanii, ungurii au îmbrățișat comunismul din disperare și din teama că țara lor ar putea fi împărțită între vecini, la fel ca Polonia în secolul al XVIII-lea.

Soldați maghiari citind „Vörös Ujság” („Gazeta Roșie”), ziarul oficial al Partidului Comunist din Ungaria

soldati maghiari jpg jpeg

„Comunismul a fost ales de unguri nu pentru că ei credeau în superioritatea dictaturii proletariatului, ci pentru că această ideologie părea să făurească o alianță internațională” (Peter Pastor, Hungary between Wilson and Lenin: the Hungarian revolution of 1918-1919 and the big three). Starea de spirit a maghiarilor a fost observată și de străinii prezenți în Budapesta în acele zile. După cum nota un ofițer american, revoluția maghiară din 1919 a fost mai degrabă naționalistă decât comunistă: „ungurii, care sunt uniți în convingerea lor că Ungaria nu trebuie împărțită, s-au folosit de bolșevism în disperare de cauză pentru a-și menține integritatea națională” (Margaret MacMillan, Făuritorii păcii. Șase luni care au schimbat lumea).

Deși a ocupat numai postul de ministru al Afacerilor Externe pe toată perioada existenței statului comunist maghiar (21 martie – 1 august 1919), Béla Kun a fost liderul de facto al regimului. Ca și Károlyi înaintea lui, Béla Kun a fost recunoscut drept lider datorită rolului său în politica externă a statului maghiar. În toamna anului 1918, Károlyi era considerat cel mai potrivit lider pentru a încerca să atragă simpatia Antantei față de noul stat maghiar, având în vedere atitudinea pacifistă manifestată pe parcursul războiului. În primăvara anului 1919, Béla Kun, protejatul lui Lenin, era cel mai potrivit lider pentru a obține sprijinul Rusiei Sovietice. Noul regim nu a schimbat însă principalul obiectiv al Ungariei, respectiv conservarea integrității teritoriale.

Dacă în marile centre urbane, în special în Budapesta, noul regim comunist s-a bucurat inițial de susținere, în zona rurală nu avea practic nicio autoritate. Susținerea celor care sperau că noul regim ar putea salva Ungaria a dispărut însă destul de repede. În cele 133 de zile, cât a condus Ungaria, regimul comunist a anunțat o serie de reforme care au atras antipatia aproape tuturor categoriilor sociale, de la abolirea tuturor titlurilor nobiliare, naționalizarea fabricilor și uzinelor, împărțirea marilor moșii, până la interzicerea comercializării alcoolului, transformarea bisericilor în cinematografe și introducerea orelor de educație sexuală pentru elevi. Însă pierderea sprijinului popular a fost cauzată de incapacitatea regimului de a gestiona foametea și inflația. Însă lovitura de grație pentru regimul bolșevic maghiar a fost dată de intervenția armatei române. 

Acest text este un fragment din articolul „Ungaria, de la prăbușirea Dublei Monarhii, la intervenţia Armatei Române”, publicat în revista Historia Special nr. 27, disponibilă la toate chioşcurile de presă în perioada 28 iunie-30 august 2019 şi în format digital  pe paydemic.com. 

HS 27 intreg 1 jpg jpeg