Refacerea Armatei Române după campania catastrofală din 1916
După campania catastrofală din 1916, resturile armatei române care au reuşit să se retragă spre Moldova au fost împărţite în două. O parte, aproximativ şase divizii, a format Armata a II-a, rămânând pe frontul de luptă în regiunea Vrancei. Cealaltă parte, compusă din restul diviziilor ce se aflau în dezorganizare, a fost scoasă de pe câmpul de luptă și dusă spre nordul Moldovei pentru refacere și reorganizare.
Cu ajutorul Misiunii Militare Franceze, toţi soldaţii români au fost echipaţi și antrenaţi. Reorganizarea Armatei a II-a s-a făcut chiar pe front, în împrejurări speciale și sub atenta coordonare a generalului Averescu. Odată cu reorganizarea unităţilor, cu echiparea lor, cu însuşirea unor noi tehnici de luptă, încrederea și moralul soldaţilor au început să crească treptat. Generalul rus Monkevitz constata:
- „Printre regimentele române, care se pregăteau de atac în acelaşi timp cu ale noastre, lucrurile mergeau cu totul altfel. Un măreţ elan războinic însufleţea armata reînviată și consolidată: ofiţerii și soldaţii aşteptau cu nerăbdare bătălia, spre a se răzbuna de eşecurile neîntrerupte și spre a libera teritoriul cotropit. Îmbunătăţirea dotării cu armament a fost simţită şi de soldatul român. Mai mult, ea permite aplicarea unor noi tactici, cu accent pe puterea de foc. În locul asalturilor executate de infanterişti cu mâinile goale, artileria, mitralierele și puştile automate aveau să joace un rol determinat în atacurile viitoare ale soldaţilor români”.
Mărăști, Mărășești, Oituz
În vara anului 1917, la Mărăști, pentru prima oară după 11 luni de la intrarea României în război, soldaţii Armatei a II-a condusă de generalul Averescu au văzut cum inamicul fuge speriat din faţa lor. A fost, așa cum avea să consemneze Alexandru Averescu, „prima victorie adevărată din istoria Armatei Române moderne”.
Dacă bătălia de la Mărăști a fost prima victorie adevărată, bătălia de la Mărășești a fost cea mai importantă „victorie defensivă” obţinută de Armata Română în Primul Război Mondial. A fost „micul nostru Verdun” și a devenit rapid un simbol al curajului și sacrificiului soldatului român.
Faptele de vitejie în luptele corp la corp date de soldaţii români și în timpul bătăliei de la Oituz aveau să spele definitiv rușinea înfrângerilor din 1916. Despre aceste bătălii, istoricul Glenn Tory a notat:
- „Atrăgând și implicând în luptă trupe inamice suplimentare în vara lui 1917, românii și-au ajutat aliaţii care luptau pe Frontul de Vest și pe cel italian. Frontul românesc a fost unul dintre puţinele episoade favorabile dintre toate operaţiunile militare ale Antantei din acel an. (...) O victorie a dușmanului ar fi obligat guvernul și Armata Română să capituleze sau să se retragă în Rusia revoluţionară. Consecinţele politice și militare ale unei asemenea acţiuni ar fi fost dezastruoase. (...) Admirabila comportare a Armatei Române a jucat un rol crucial și în convingerea Antantei de a-și respecta promisiunile făcute prin tratatul din 1916”.
Acest text este un fragment din articolul „România în Primul Război Mondial”, publicat în revista Historia Special nr. 25, disponibilă în format digital pe paydemic.com.
