Războiul din Coreea şi România - cum au apărut primele unități de parașutiști români

Situaţia internaţională după 1945 a rămas deosebit de încordată, două mari puteri dorind supremaţie absolută asupra Terrei. Iosif Stalin, temutul conducător comunist, avea o vârstă şi se grăbea să vadă victoria socialismului aşa cum promisese la mormântul lui Lenin în 1924.Ofensiva din Coreea a început în 1950 şi se părea că tancul T-34 va mai aduce o peninsulă sub control sovietic. Forţele americane au rezistat însă şi chiar au demonstrat o netă supremaţie aeriană. Nu pe îndepărtatul front din Asia urma să se decidă soarta marelui conflict, ci în Europa, leagănul civilizaţiei industriale. Stalin avea nevoie de toate resursele umane şi a apelat la noii sateliţi apăruţi după 1945. Gheorghe Gheorghiu-Dej s-a supus imediat şi armata a primit bugete mergând până la 20, 1% din totalul încasărilor. Mai mult. S-a trecut la formarea de paraşutişti din rândurile militarilor şi ale civililor. A început o adevărată febră aviatică în anii 1950 – 1954, perioadă în care mai existau cartele alimentare. Aceste pregătiri nu aveau drept scop apărarea României sau a Uniunii Sovietice. Unităţile de paraşutişti sunt folosite numai în scopuri ofensive. Numai în 1950 s-au format rapid 750 de paraşutişti, adică echivalentul unui batalion. Era prea puţin. S-a menţinut un ritm de peste 1000 de tineri pe an până în 1960. Au fost ridicate turnuri şi zeci de mii de adolescenţi şi copii au fost puşi la instrucţie. Ceea ce părea joacă, ar fi ajuns să stea la baza unei armate aeriene care să cucerească Europa. Aceste pregătiri n-au avut, din fericire, finalitatea dorită de regim. Aviaţia americană a fost superioară calitativ şi marele război a fost permanent amânat. Poporul român a avut noroc şi a scăpat de această misiune sângeroasă în care ar fi pierit floarea tineretului.