Profetia si nebunia, surori bune în antichitate jpeg

Profetia si nebunia, surori bune în antichitate

Ne putem cufunda ├«n zone mai oculte ale spiritului de unde am putea s├ú extragem adev├úruri esen┼úiale dac├ú ne debaras├úm de haina ra┼úiunii ┼či o ├«mbr├úc├úm pe cea a nebuniei, sau cel pu┼úin a┼ča credea Socrate. Dar cu o condi┼úie:nebunia trebuie s├ú fie un dar de la divinitate.

├Än concep┼úia greac├ú exist├ú mai multe tipuri de nebunie sacr├ú:profetic├ú, ritual├ú, poetic├ú, erotic├ú, inspirate de Apollo, Dionysos, muze, respectiv Afrodita. Dar cum au ajuns grecii la aceste credin┼úe ┼či ├«n ce m├úsur├ú pot fi comparate st├úrile mentale descrise de ei cu cele descrise de psihologia modern├ú? Exist├ú o deosebire mai veche ├«ntre nebunia trimis├ú de zeu ┼či cea din pricina vreunei boli, dup├ú cum reiese ┼či din relatarea lui Herodot despre nebunia lui Cleomenes, datorat├ú fie unei pedepse divine, fie consumului excesiv de alcool. O deosebire veche, dar nu foarte veche, c├úci popoarele primitive asociaz├ú toate afec┼úiunile mentale cu imixtiunea divin├ú. Cauza poate fi chiar declara┼úia victimei, care de cele mai multe ori afirm├ú c├ú se afl├ú ├«n contact cu o fiin┼ú├ú suprauman├ú. Medicul Menecrates din secolul al IV-lea ├«.Hr. se credea Zeus. Epilepsia era o boal├ú sacr├ú tocmai pentru c├ú implica ideea de posesiune, de atac din exterior. ┼×i dubla personalitate poate s├ú fi condus la concep┼úia unei posesiuni autentice, ceva mai mult dec├ót o interven┼úie a unui daimon. Daimonul este oricum r├úspunz├útor pentru crizele de epilepsie, paranoia sau orice alte dezechilibre mentale.

C├ónd nebunia preziceÔÇŽ

Aluzii la originea daimonic├ú a bolii mentale g├úsim ├«n Odiseea ┼či probabil era ceva destul de comun ├«n epoca homeric├ú, iar ├«n perioada clasic├ú se ├«ncearc├ú o delimitare a nebuniei divine. Nebunii erau de obicei evita┼úi, dar ├«n egal├ú m├úsur├ú respecta┼úi, pentru c├ú aveau contact cu for┼úele supraterestre, concep┼úie care s-a perpetuat ├«n Grecia contemporan├ú. ├Än Timaios, Platon atribuie bolii posibilitatea apari┼úiei unei puteri supranaturale. Protectorul bolii divine este Apollo, de┼či unele cercet├úri sunt de p├úrere c├ú nebunia profetic├ú s├ú fi fost necunoscut├ú ├«n Grecia Antic├ú ├«naintea introducerii cultului lui Dionysos, dac├ú ne g├óndim c├ú religia apolinic├ú respingea extazul ca experien┼ú├ú revelatoare. Pe de alt├ú parte, experien┼úa era conceput├ú foarte diferit ├«n cele dou├ú culte:├«n cel apolinic se urm├úrea cunoa┼čterea trecutului sau prezentului, iar ├«n cel dionisiac cel mult vindecarea mental├ú, dac├ú nu era doar o experin┼ú├ú colectiv├ú a pl├úcerii rituale. Apollo, cel mai probabil de origine asiatic├ú, ar fi fost deci ┼či el asociat nebuniei profetice. Aceast├ú asociere a profe┼úiei cu nebunia este la fel de veche, dac├ú nu mai veche dec├ót cultul lui Apollo.

w 06 05 Oracles Delp jpg jpeg

La Delfi viziunea profetic├ú avea loc prin intrarea zeului ├«n Pitia, care devenea ├«ntr-un fel posedat├ú, dar unii cercet├útori de ast├úzi afirm├ú c├ú delirul profetic se explic├ú printr-o anumit├ú calitate a sufletului care se manifest├ú doar ├«n condi┼úii de trans├ú, somn sau ritual religios. Pitia trebuia s├ú fie o fat├ú cinstit├ú, a unui fermier s├úrac, lipsit├ú de educa┼úie aleas├ú. Se ┼čtiu pu┼úine lucruri despre starea sa psihologic├ú sau cum a fost preg├útit├ú pentru misiunea profetic├ú. Este posibil ca transa Pitiei s├ú fi fost indus├ú prin autosugestie. ├Änainte de viziunea ea era ├«mb├úiat├ú, bea ap├ú de la izvorul sacru ┼či stabilea contactul cu zeul prin intermediul laurului ┼či prin a┼čezarea sa pe trepiedul zeului, toate aceste procedee ajut├ónd autosugestia. S-a atribuit la un moment dat transa sa inhal├úrii de gaze mefitice, dar s├úp├úturile au dovedit absen┼úa vreunei fisuri ├«n st├ónc├ú. Dac├ú ini┼úial este probabil ca Pitia s├ú fi fost ├«n contact direct cu consultantul, ulterior delirul s├úu nu avea prea mare leg├útur├ú cu r├úspunsul oferit consultantului, fiind de multe ori rezultatul unor fraude ale preo┼úilor delfici.

Dezl├ún┼úuiri nebune┼čti

Un alt fel de nebunie era cea ritual├ú, provenind din dansul muntelui din cultul lui Dionysos. Scopul s├úu era eliberarea individului de impulsurile ira┼úionale care dac├ú nu aveau o supap├ú ritual├ú, puteau da na┼čtere unor manifest├úri publice de isterie. Dionysos, ca zeu al poporului, avea puterea de a-i anula omului r├úspunderea individual├ú, de a-I permite s├ú nu mai fie el ├«nsu┼či, de a se sim┼úi liber. Bucuriile sale variau de la ┼úop├úitul pe burdufuri de vin p├ón├ú la consumul de carne crud├ú. Personalitatea individului era alterat├ú, ├«ng├úduind refuzul responsabilit├ú┼úii. Catharsis-ul se ob┼úinea printr-un dans orgiastic acompaniat de o muzic├ú la fel de orgiastic├ú c├óntat├ú la flaut sau timpan. Dansatorii ├«┼či ie┼čeau din min┼úi, pentru c├ú, conform lui Teofrast, emo┼úiile cele mai puternice sunt tr├úite prin auz. Transa dionisiac├ú se aseam├ún├ú cu tratamentul coribantic din epoca clasic├ú. Coriban┼úii erau preo┼úi ai zei┼úei Cybele care elaboraser├ú un ritual similar pentru vindecarea tulbur├úrilor mentale. Maladia pe care ace┼čtia pretindeau c├ú o vindec├ú era fobia sau sentimentul de anxietate. ├Än toate cazurile de posesiune diagnosticul era problema esen┼úial├ú:dac├ú pacientul cuno┼čtea care zeu este cauza tulbur├úrii sale, putea s├ú-l ├«mpace prin sacrificii adecvate. Catharsis-ul muzical nu se limita doar la dionisiaci si coribantici, ci a fost practicat ┼či de pitagoreici, care considerau c├ú muzica este benefic├ú pentru st├úrle de anxietate.

C├ónd nebunia creeaz├úÔÇŽ

Posesia de c├útre muze era considerat├ú indispensabil├ú pentru crea┼úii superioare. Hesiod ne spune c├ú prin harul muzelor unii pameni sunt poe┼úi, iar prin harul lui Zeus unii sunt regi. Crea┼úia poetic├ú are un element care nu este uman, este ceva ce dep├ú┼če┼čte alegerea individual├ú, prin urmare are caracterul unui dar, iar darul nu poate fi dec├ót divin. Acest dar ┼úine mai degrab├ú de con┼úinut, iar nu de form├ú. Homer vrea s├ú ┼čtie ce trebuie s├ú spun├ú, vrea fapte, adev├úrul despre trecut care face parte dintr-o cnoa┼čtere superioar├ú. El ┼čtie cum trebuie s├ú spun├ú, are antrenamentul necesar, dar informa┼úia prelucrat├ú face parte dintr-o cunoa┼čtere superioar├ú. De aceea, la fel ca ┼či profetul, este beneficiarul unui har divin. Foarte probabil este ca ├«n timpuri arhaice cele dou├ú profesiuni s├ú fi fost unite. Grecul antic avea sentimentul c├ú poezia nu este produsul ego-ului. Ceea ce cerea el era adev├úrul, de┼či muzele ├«i m├úrturisesc lui Hesiod c├ú pot spune ┼či minciuni, suger├ónd poate c├ú inspira┼úia nu era dec├ót inven┼úie. Muza juca rolul Pitiei, iar poetul trebuia s├ú interpreteze informa┼úia provenind din extazul ei. Se pare c├ú ideea de poet ca individ izolat, aflat el ├«nsu┼či ├«n delir ┼či trans├ú, care creeaz├ú sub influen┼úa inspira┼úiei, a unei experien┼úe atipice, apare prima dat├ú la Democrit.

Surs├ú:E. R. Dodds, Dialectica Spritului Grec, Bucure┼čti, Meridiane.