Proclamarea Regatului României (14/26 martie 1881)
După obținerea independenței României și recunoașterea acesteia prin tratatele de pace de la San Stefano și Berlin, principalul obiectiv al principelui Carol și al oamenilor politici români a fost proclamarea regatului.
La Viena exista o opoziție față de schimbarea de statut în România, din cauza chestiunii Dunării, dar în Germania, cancelarul Otto von Bismarck era de acord, având în vedere originile principelui Carol. Chiar și așa, Bismarck condiționase recunoașterea independenței de construirea căilor ferate cu capital german în România, notează Arhivele Naționale ale României (ANR), pe pagina de Facebook a instituției.
Un prim pas a fost făcut în 1880, atunci când Senatul și Camera Deputaților au votat pe 1/13 decembrie, respectiv pe 4/16 decembrie, legea prin care era reglementată succesiunea la tron. Articolul 83 din Constituție prevedea că, în absența unui moștenitor direct, succesiunea revenea celui mai vârstnic dintre frații domnitorului sau descendenților săi. Cum frații domnitorului au refuzat, nepotul de frate, Ferdinand, a acceptat calitatea de prinț moștenitor.
Principele Carol de Hohenzollern Sigmaringen (© ANR, SANIC, Colecția Documente fotografice, F II – 2)
Pe de altă parte, nevoia de stabilitate internă și externă, dar și domnia de 15 ani a principelui Carol erau argumente pentru un efort comun privind proclamarea regatului. La putere se afla din 1876, partidul liberal și guvernul condus de I C. Brătianu. Acesta și principele Carol și-ar fi dorit ca un guvern de coaliție să realizeze proclamarea regatului, lucru care nu s-a întâmplat din cauza neînțelegerilor dintre liberali și conservatori.
Contextul în care s-a produs proclamarea regatului a fost unul agitat. Liberalii erau acuzați de conservatori, prin vocea lui Titu Maiorescu, că vor să instaureze republica, iar în plan extern, țarul Alexandru al II-lea al Rusiei a fost asasinat pe 1 martie 1881. În plus, grupuri de ruși, acuzați de nihilism, pătrunseseră în România, chestiune tratată cu lejeritate de guvern.
Deși Vasile Boerescu îl informase pe Carol că guvernul dorea proclamarea regatului pe data de 8/20 aprilie, ziua de naștere a domnitorului, acest fapt s-a petrecut mai repede, în ziua de 14/26 martie 1881. Atunci, generalul Lecca a propus Camerei următoarea moțiune:
„Spre a corespunde unei vechi dorințe a Națiunii
Spre a întări în țară stabilitatea și ordinea și a da o garanție mai mult, că dinastia trăiește în România în aceleași condițiuni ca și în celelalte State ale Europei și că prin urmare ea inspiră aceeași încredere,
Camera Deputaților, în puterea dreptului de Suveranitate a Națiunei,
Proclamă de Rege al României pe Alteța Sa Regală Principele Carol I.” (Memoriile regelui Carol I al României. De un martor ocular, vol IV, 1878-1881, București, Editura Machiavelli, 1994, p. 379)
Corpurile legiuitoare reunite au votat în unanimitate (99 voturi în Camera Deputaților și 40 în Senat) proiectul de lege potrivit căruia România se transforma în regat: art. I – România este proclamată regat. Principele Carol I, primește pentru sine și pentru urmașii săi, titlul de Rege al României; art. II – Moștenitorul Tronului va purta titlul de Principe de Coroană al României. (Monitorul Oficial nr. 60/15 martie 1881).
Senatorii și deputații au mers la palat pentru a-i prezenta principelui legea. Principele Carol a semnat legea în Sala Tronului și a adresat următoarele cuvinte:
„Mare și solemn e momentul în care reprezentanții națiunii se apropie de Mine pentru a-Mi supune decretul unanim al corpurilor legiuitoare. Cu acest moment începe o foaie nouă în cartea vieții poporului nostru român, sfârșindu-se astfel o perioadă plină de lupte și osteneli, dar bogată în sforțări bărbătești și în fapte eroice. În acest moment voi să repet ceea ce adesea am spus: dorința națiunii dăte vieții mele direcțiunea și ținta ei! De cinsprezece ani Mă înconjoară iubirea și încrederea poporului; această iubire și încredere Mi-au îmbunătățit zilele mele, întărindu-Mă și împuternicindu-Mă la zile grele”. ( Paul Lindenberg, Regele Carol al României. 70 de ani de viață a unui Viteaz, p. 75 )
Mulțimea a umplut Calea Victoriei, regele și regina au ieșit în balconul palatului însoțiți de președinții Senatului și Camerei. Muzicile cântau pe străzi și în tot orașul domnea bucuria, prelungită până la miezul nopții.
1881. Bucureștenii îi ovaționează pe regele Carol I și regina Elisabeta la Palatul regal, după proclamarea regatului (© Bucureștii vechi. Documente iconografice, Atelierele Cartea Românească, București, 1936)
Recunoașterea internațională a acestui act a survenit repede. Ministrul de externe, Vasile Boerescu a trimis o circulară diplomatică tuturor reprezentanților României, prin care îi autoriza să aducă la cunoștința guvernelor proclamarea regatului. (ANR, SANIC, fond Casa Regală. Oficiale, dosar 18/1881, f 1.) Au urmat felicitările adresate regelui Carol I cu ocazia proclamării regatului. (ANR, SANIC, fond Casa Regală. Personale-Carol I, dosar VA-23, f 1, fond casa Regală. Oficiale, dosar 44/1881, f. 17, 35, 37)
Din cauza înmormântării Împăratului Alexandru al II-lea şi a doliului care a urmat, toate manifestările legate de încoronare au fost amânate pentru data de 10/22 mai. În aprilie a fost stabilit programul serbărilor încoronării, iar Arsenalul Armatei a executat Coroana de oţel a regelui. Pe 9/21 mai în Camera Deputaţilor s-a hotărât înfiinţarea Ordinului Coroanei, cu cinci clase. În ziua de 10/22 mai 1881 a avut loc ceremonia încoronării la Mitropolie.
Foto sus: Regele Carol I (© ANR, SANIC, Colecția Documente fotografice, F II 2264)
