Problema concentrării elevilor jpeg

Problema concentrării elevilor

Societatea generată de Al Doilea Val a impus o rupere a familiei tradiționale în care copiii erau supravegheați de cei în vârstă, mai puțin capabili să efectueze muncile grele. Cum bătrânii păreau un balast pentru tinerii plecați în mediul urban, s-a pus problema educării maselor de copii și adolescenți. A fost găsită și soluția: concentrarea în școli cât mai impozante.

Cum statele se vaită mereu că nu au fonduri suficiente pentru plata profesorilor, s-a trecut și la maximizarea efectivelor de școlari dintr-o clasă. Astfel, în perioada comunistă erau adunați câte 36 de tineri într-un spațiu educațional, dar au fost și variante cu câte 49. Oare unde erau banii obținuți de la o industrie înfloritoare dacă se studia tot în clădirile vechi, capitaliste, și chiar în trei schimburi?

Profesorii acționau mașinal, încercând să aducă creierele diferite la același nivel, la un numitor comun numit manual unic, plin de principii comuniste. Psihologii consideră că se obține un minimum de rezultate cu un maximum de efort. Nici astăzi educația n-a avansat prea mult. Clasele au fost reduse prin lege la un efectiv de 28, dar există și colective cu câte 34 de adolescenți, directorii unităților de învățământ fiind foarte interesați de transferuri. 

Nici nu mai discutăm acum de amfiteatrele universitare pline ochi cu cei ce încearcă să înțeleagă ceva de la om pe care abia dacă-l văd din spatele sălii. Cum sistemul românesc de învățământ a copiat foarte mult din cel francez, se pune prea mult accent pe acumularea de cunoștințe și mai puțin pe înțelegerea datelor recepționate. 

Un cadru didactic din sistemul preuniversitar are o normă obligatorie de 18 ore, adică trebuie să vadă într-o săptămână vreo 500 de persoane. Sunt și discipline predate numai o oră la două săptămâni și profesorul ajunge la peste 25 de clase pentru realizarea normei. Oare poate să-i învețe pe toți după nume? Credeți că poate să se ocupe eficient de fiecare? 

Nu trebuie să mire pe cineva că sunt elevi plictisiți și care abandonează sistemul chiar dacă au posibilități materiale. S-ar putea să fie geniali, dar, lipsiți de suficientă atenție din partea profesorului, preferă să se închidă în sine și să se ocupe cu ceea ce li se pare interesant, la modă, telefonul mobil părând pentru cei mai mulți soluția ideală pentru acumularea de cunoștințe și pentru a fi remarcat în societate. 

Nici omul de la catedră nu poate să facă față mereu presiunii maselor de educabili, din ce în ce mai răsfățați. Teoretic, ar fi necesare formarea unor colective cu un număr de cel mult 20 de copii pentru a se obține performanță și cu copiii mai puțin dotați intelectual, dar statul are bani pentru orice în afară de lucruri eficiente și utile. Corpul profesoral de calitate de la nivelul țării se reduce de la un an la altul și sistemul se menține prin suplinitori și pensionari, puțin interesați de progres și de viitor.

Actualul sistem de învățământ impune un consum ridicat de energie din partea corpului profesoral cu rezultate minime. Sunt perioade din an în care automatismul începe să devină un fenomen universal răspândit și nu este de mirare că apar analfabeții funcționali.

Bibliografie minimală:

Anuarul statistic al României 1993.
Le Bon, Gustave, Lois psychologiques de l'évolution des peuples, Plon, Paris, 1919.
Le Bon, Gustave, Psihologia mulțimilor, Antet, f.a.