Prințesa Ecaterina Caragea ajută prizonierii americani doborâți în timpul raidului din august 1943
Epava deformată a bombardierului Chatanooga Choo-Choo (42-40782) din Grupul 389 a fost găsită în prundișul Prahovei, la Nedelea, nu departe de șoseaua națională care lega Câmpina de Ploiești. Lovit în motoare, cu cablurile comenzilor rupte, pilotul Robert J. O’Reilly a încercat o aterizare forțată, care a salvat viața a opt oameni din echipaj. Singurul care nu a supraviețuit a fost mecanicul de bord Frank J. Kess, care, la contactul cu solul, a fost strivit în compartimentul bombelor.
Mitraliorul Richard W. Britt, rămas captiv sub greutatea turelei superioare, a fost extras cu greu de localnici din carcasa contorsionată a bombardierului. „Când m-au scos afară – povestea acesta – pielea de pe mâini mi se făcuse mănușă. Arsesem fără foc. Aveam arsuri de la benzina în care zăcusem aproape patru ore...”. Britt și-a amintit că o femeie între două vârste, energică şi de o frumusețe sobră, l-a întrebat într-o engleză perfectă cum se simţea. „I-am arătat mâinile şi i-am spus că sunt ars. Mi-a descheiat nasturii de la cămașă şi mi-a privit pielea. Era numai băşici. Au venit nemţii să mă ia. Femeia care vorbea englezește ştia şi germana. Iar asta era singura limbă străină în care mă mai descurcam şi eu. A parlamentat, le-a explicat că eram prizonierul românilor, nu al lor, că aveam nevoie urgentă de îngrijiri medicale, dar, până la urmă, i-a trimis la dracu’ şi m-a urcat în maşina ei, un «Lincoln» 1937, cu care m-a transportat în viteză la spital, unde doctorii m-au uns şi m-au bandajat... Femeia aceea, cu care am rămas prieten tot restul vieţii, era prinţesa Ecaterina Caragea…”. Ceea ce nu ştia Britt era că Chattanooga Choo-Choo aterizase pe domeniul prinţesei de la Nedelea, nu departe de conacul ei, care fusese transformat în orfelinat.
După ce l-a transportat la spitalul din Filipeşti, prinţesa Ecaterina Caragea s-a întors în grabă pentru a recupera restul echipajului. Ceilalţi opt supravieţuitori, după ce au ieşit din epava avionului, s-au despărţit în trei grupe, pentru a nu fi capturaţi toţi odată. Copilotul Ernest L. Poulson, care fugise împreună cu bombardierul Alfred A. Romano şi mitraliorul Louis C. Mederios, povestea: „Am pornit în direcţia munţilor, mergând, ca să nu fim văzuţi, numai prin lanurile de porumb... La un moment dat, am auzit în urma noastră împuşcături. Aveam asupra mea un pistol Colt 45. Ar fi fost inutil să ripostăm. Toţi eram răniți. Ne-am predat. Nemţii. Percheziţie. Înapoi, la epavă, cale cam de un sfert de milă – doar atât reuşiserăm să ne depărtăm...”.
Bombardierul Chatanooga Choo-Choo a aterizat forțat în prundișul Prahovei, la Nedelea
Prizonierii au fost duşi cu o căruţă la Filipeşti, fiind închişi într-un beci. „După un timp – povestea Poulson – a apărut o doamnă de vreo cincizeci de ani, însoţită de un pluton de soldați români, care au făcut tot posibilul şi ne-au scos de acolo. Ţăranii ne-au dat pâine, lapte, brânză, ouă, fructe. Nu mai mâncasem nimic de când plecasem de la Benghazi. Doamna aceea ne-a spus că Britt fusese scos din epavă şi dus la spital. Era prinţesa Caragea. Am reuşit să-i strecor în palmă moneda mea de aur, de douăzeci de dolari, pe care o ascunsesem la percheziţie. Mi-a promis că va informa Crucea Roşie Internaţională despre situaţia noastră”.
Cei trei au petrecut noaptea într-o casă păzită de soldaţi, iar a doua zi au fost duşi la Ploieşti, unde au fost interogaţi. Echipajul de pe Chatanooga Choo-Choo s-a reunit în lagărul de prizonieri de la Timişul de Jos, unde, după câteva luni de spitalizare, a fost adus şi mitraliorul Richard Britt.
Acest text este un fragment din articolul „Supravieţuitorii. Mărturii ale prizonierilor americani doborâţi la 1 august 1943 în raidul asupra Ploieștiului” apărut în numărul 222 al revistei Historia, disponibil la orice punct de distribuție a presei (rețeaua Inmedio, chioșcuri de ziare, benzinării) în perioada 15 iulie - 14 august 2020, dar și în format digital pe paydemic.com
