“Principele” lui Machiavelli sau primul tratat modern de politică
Sistemele politice și conducători ai statelor au existat încă din Antichitate, reliefând nevoia oamenilor de organizare. Unele state au reușit să-și mențină statutul de mari puteri (Imperiul Otoman, Imperiul Veneţian), în timp ce altele au dispărut rapid (Imperiul Mongol). În principal, aceasta s-a datorat acțiunilor conducătorilor statului, care aplicau politicile după cum credeau de cuviință, sau după cum cerea cutuma. Toate acestea se vor schimba după publicarea cărții “Principele”(1532), de către Niccolo Machiavelli.
Niccolo Machiavelli s-a născut în oraşul Florenţa, şi a trăit între anii 1469-1527. A fost un diplomat, om politic, filosof şi scriitor Italian. Personalitate marcantă a Renaşterii italiene, acesta a scris o serie de lucrări printre care amintim Istorii Florentine, Mătrăguna, Arta războiului şi veritabilul Principe.
Norme şi sfaturi pentru “noul principe”
În lucrarea sa, Niccolo Machiavelli, vorbește despre cum un principe poate dobândi și menține puterea politică. Contemporani ai lui Machiavelli, dar și oameni din zilele noastre, consideră că lucrarea a avut ca scop principal sprijinirea tiraniei unor conducători precum Cesare Borgia. Totuși, în lucrarea sa Machiavelli ilustrează în mod clar că un conducător nu este constrâns de normele morale, după care își ghidează acțiunile oamenii de rând. Când pune în balanță situația de a fi iubit sau de a fi temut de către supuşi, autorul florentin precizează că “este mult mai sigur pentru tine să fii temut decât iubit”.
În ceea ce privește pregătirea militară a principelui, în capitolul XIV găsim toate aceste informații. Un suveran trebuie să-și canalizeze toate obiectivele spre “știința războiului”. Astfel, trebuie să învețe să fie organizat și disciplinat, calități vitale unui comandant militar. Mai important, subliniază Machiavelli, faptul de a fi implicat permanent în viața militară, nu numai că îi menține puternici pe principi, dar de multe ori această activitate îi promovează la această treaptă pe oamenii simpli. Demersul autorului în acest capitol se încheie cu un semnal de alarmă:Suveranul care nu este capabil de a fi un bun comandant militar, își va pierde fără îndoială domnia.
Însușirile principelui care îşi menține puterea politică
În concepţia lui Machiavelli, faptul de a fi o persoană bună, nu este echivalent cu a fi un conducător bun. Personalitatea principelui trebuie să includă și caracteristici precum viclenia și puterea. Astfel, oferă exemplul vulpii pentru viclenie, și al leului pentru putere. Acesta nu va fi loial în mod necesar, dacă această loialitate ameninţă să îl distrugă. Scopul, conform cuvintelor sale devenite deja proverbiale, este acela de a obține victoria şi de a menţine puterea, iar mijloacele prin care se urmăreşte acest scop vor fi, oricum, primite cu admirație. De-a lungul timpului, această tehnică politică a fost interpretată şi reinterpretată dincolo de semnificaţia originală, simplificându-se în fraza:„scopul scuză mijloacele”.
Împotrivirea în fața sorții
Pentru a conferi o aură de principe stăpân pe situație, în capitolul XXV, este tratată în mod inedit, relația soartă-oameni. Soarta trebuie să fie stăpână pe jumătate din acțiunile noastre, astfel încât să lase cealaltă jumătate la latitudinea noastră. Astfel, se încearcă o separare între soartă și faptele oamenilor.
Un exemplu elocvent în acest sens, este scena inundațiilor:În cazul unei inundații, locuitorii unui sat sunt sortiți eșecului (pieirii). Din cauza deznodământului, acest eveniment ar fi descris prin sintagma“așa le-a fost soarta”. Însă, oamenii pot acționa pentru ca soarta să nu fie așa crudă.Astfel, ei pot preveni inundațiile dacă ridică diguri, zăgazuri etc. care să îi apere din calea naturii dezlănţuite.
Bibliografie:
Niccolo Machiavelli, „Principele”, Editura Științifică, Bucureși, 1960
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cine-este-niccolo-machiavelli-i-ce-i-dator-m
http://revistascena.ro/performing-arts/eseu/machiavelli-i-principele-jucator
