Povestea unui oraș care a vrut să fie mare, în „Historia” de noiembrie
La cumpăna dintre secolele al XIX-lea şi al XX-lea, un oraș isteţ și persuasiv a intrat în mentalul colectiv prin paradoxuri hazlii, grație literaturii lui Caragiale, Ranetti, Ioachim Botez și Geo Bogza. Despre Mizil este vorba în dosarul de luna aceasta, care vă conduce în lumea de altădată a urbei, cu bucuriile, patimile și aspiraţiile ei. Începând de astăzi, 17 noiembrie, „Historia” poate fi găsită la toate punctele de vânzare a presei, dar și online, pe platforma paydemic.
Pe undeva, Mizilul secolului al XIX-lea este o copie a Ploieștiului – ori un frate mai mic al acelui Ploiești al Republicii de la 1870, căruia, în semn de preţuire și admiraţie, România recunoscătoare i-a dăruit Statuia Libertăţii.
La Mizil nu are însă loc o revoluţie politică, ci o vastă campanie de persuasiune politică, satirizată magistral în literatură, bazată pe vocaţia edificării unor instituţii care să ateste Mizilului urbanitatea și, desigur, un grad de civilizaţie comparabil cu orice oraș al Europei.
Situat pe raza unui drum care îi conferă o anumită dinamică economică, dar și titulatura de „poartă a Bărăganului“, atât de inspirat atribuită de Caragiale, așezat și pe ruta unei magistrale de cale ferată, București-Iași, Mizilul de după 1880 este o așezare cu ambiţii, o urbe care respiră și se inspiră din aerul modernităţii.
„Sosirea căii ferate la 1872 și construirea staţiei CFR Mizil reprezintă un pas important, pentru că semnifică intrarea așezării în circuitul naţional și participarea la schimburie economice de pe piaţa internă și nu numai”, subliniază Dorin Stănescu.
Așa trebuie înţeleasă și ciudata (doar în aparenţă) doleanţă și luptă purtată de primarul Leonida Condeescu pentru ca expresul „București-Berlin via Breslau“ să oprească la Mizil, iar pe trenul care circula în afara ţării să figureze și numele urbei.
Despre primarul ca nimeni altul, petițiile lui și anii de glorie ai Mizilului citiți pe larg în dosarul de luna aceasta.
Cel mai frumos castel renascentist din Ardeal și plăcuțele vechi ale Bucureștiului
După vizita imaginară în Mizilul de început de secol, Ciprian Plăiașu vă invită în satul Criș, județul Mureș, unde se înalță Castelul Bethlen, o adevărată bijuterie arhitecturală a Ardealului, cu peste 750 de ani de isto- rie.
Istoria Castelului Bethlen începe în secolul al XV-lea, când Márk Bethlen, fiul lui Miklos Bethlen, a ridicat aici o reședinţă fortificată în stil renascentist. Construirea sa combina funcţionalitatea unei fortificaţii cu rafinamentul și eleganţa curţilor nobiliare transilvănene.
„E un castel foarte ascuns de o vale închisă, dar totodată este unul dintre cele mai mari castele fortificate din Transilvania. Şi mulţi consideră, mai ales datorită logiei care este construită lângă aripa Michael, că ar fi cel mai frumos castel renascentist din zonă“, a precizat arheologul Zólya Levente, cel care se ocupă și de partea de administrare.
Din Criș aterizăm direct la București, unde o parte din istoria urbană uitată se regăsește în plăcuţele cu nume de străzi, numere administrative sau inscripţii comemorative unde se ascund semne mici, dar preţioase – relicve ale unei epoci în care fiecare imobil avea o identitate clară și o apartenenţă: la un sector bine definit, care purta numele unei culori, la o societate de asigurări, la o comunitate urbană în plină formare. Despre ele povestește Dorothee Hasnas.
Orașul misterelor atlantice
Dacă nu mai visați la Mizilul cu farmec caragialian, atunci s-ar putea să vă îndrăgostiți de un oraș din Spania: Așezat pe ţărmul Atlanticului, orașul Cádiz este considerat una dintre cele mai vechi așezări urbane din Europa Occidentală. Potrivit izvoarelor clasice, fondarea sa datează din anul 1100 î.Hr. și este atribuită fenicienilor, însă studiile istorice moderne o plasează în jurul anului 800 î.Hr., când navigatorii fenicieni au ajuns în golful unde avea să se nască Gadir – „recinto cerrado“, adi- că „loc închis“. Această poziţie geografică privilegiată a făcut din Cádiz o bază strategică pentru comerţul mediteraneean și atlantic.
„În 1492, Columb inaugura un amplu ciclu de expansiune atlantică, iar un an mai târziu, Cádiz trecea sub stăpânirea Coroanei. Această combinaţie de factori a permis orașului să devină ceea ce a fost: o urbe privilegiată de monarhie și strâns legată de Lumea Nouă”, notează Ciprian Plăiașu.
***
La final de revistă, nu ratați recomandările noastre de filme, cărți și expoziții, care vă vor ține de cald până la mijloc de decembrie.
Lectură cu plăcere și cu folos!
