Povestea numirii capitalei Greciei - mitul stabilirii numelui actual, Atena
Una dintre cele mai populare destinații de vacanță pentru români, Grecia, înglobează numeroase mituri și povești legendare ce țin de istoria sa, dar și a întregii lumi. Până și numele capitalei Greciei, Atena, este legat de un mit fundamental pentru eleni. De-a lungul miilor de ani de istorie, orașul a avut mai multe denumiri. Inițial a fost intitulat Aktiki, după primul rege al ţinutului, Aktaio. Succesorul acestuia, Cecrops, a numit oraşul după propriul nume.
Conform mitologiei, în Grecia Antică, zeii din Olimp au apreciat dezvoltarea orașului și au dorit să își lege numele de acesta. S-a ajuns la un duel între zeii antici pentru a decide cine va da numele oraşului. Finala i-a pus față în față pe Poseidon, zeul mărilor, şi Atena, zeiţa înţelepciunii. În acel moment, Zeus, cunoscut și ca zeul suprem la vechii greci, a decis să oprească această confruntare, evitând violența. Soluția sa a fost una pașnică: Poseidon și Atena aveau să îi ofere un dar regelui oraşului, Cecrops, care era jumătate om, jumătate şarpe. Cel al cărui cadou ar fi acceptat urma să decidă numele orașului.
Cum s-a ajuns ca zeița Atena să ofere orașului numele său
Cadourile nu au fost deloc unele convenționale. Cu o lovitură în stânca de pe Acropole, Poseidon a deschis un izvor de apă, dar oamenii nu au fost încântați, căci apa era sărată. Atena a plantat o sămânţă care s-a transformat imediat într-un măslin. În mod simbolic, atenienii au primit astfel fructele păcii şi înţelepciunii. Oamenii au apreciat inclusiv partea pragmatică - aveau astfel mâncare și lemn de foc. La vot, Poseidon a fost susținut de bărbați (dornici de succes în războaiele pe mare), în timp ce Atena a avut susținerea femeilor. Acestea din urmă, mai numeroase, au înclinat balanța în favoarea Atenei.
Poveștile cu zeii greci, în filme și jocuri
Fascinația zeilor greci și a poveștilor din Olimp rămâne de actualitate și în zilele noastre. Există o mulțime de cărți și filme inspirate din legendele Olimpului. Cu povești de dragoste tragice între un muritor și un nemuritor, dueluri deosebite, drame și decizii teribile ce au afectat umanitatea, totul este plin de suspans și numeroase intrigi. Ciocnirea titanilor, Hercule, Spartacus, Nemuritorii sau Troia sunt filme de referință în cinematografie. Inclusiv pe internet pot fi vizionate filme ca 300 - Eroii de la Termopile sau Legenda lui Hercule.
La capitolul de jocuri inspirate din lumea Greciei Antice, există de asemenea o mare densitate de titluri. Până și lumea jocurilor de cazino – cu rotiri gratuite sau fara depunere - cuprinde sloturi legate de acea lume de poveste. Se pot experimenta jocuri de sloturi online precum Rise of Athena, Shield of Athena, Gates of Olympus.
În categoria de jocuri video, poate fi încercat de exemplu jocul Apotheon, care te face salvatorul omenirii în Grecia Antică. Lansat în anul 2015, acest joc poate fi jucat pe PC și console. Acțiunea se petrece în Grecia Antică, iar personajul principal poate fi salvatorul omenirii, dacă misiunea este finalizată cu succes. Fate of Hellas (2007) și Assassin's Creed Odyssey (2018) sunt alte jocuri de succes care aduc aproape atmosfera unei lumi de multă vreme apuse.
Atena, o capitală europeană modernă
Grecia este membră a Uniunii Europene, considerată o țară dezvoltată cu o economie puternică, în ciuda unor probleme din perioada recentă. Turismul este o ramură economică extrem de importantă, iar istoria atrage numeroși vizitatori în fiecare an. În Atena există multe obiective turistice legate de Grecia Antică precum Acropole și templul Parthenon sau Agora Greciei Antice, iar din România se poate ajunge pe cale rutieră, aeriană sau chiar feroviară.