Populismul nu are nici mamă, nici tată și nici măcar etnie
Populismul este un discurs bazat pe antagonizare și ipocrizie. Toate definițiile și analizele acestui comportament politic se subsumează acestor două coordonate majore.
Antagonizarea înseamnă împărțirea lumii în două categorii cu interese esențialmente opuse, de tip „noi” și „ei”, noi – poporul, națiunea, cetățenii și ei – elitele conducătoare, birocrația de la Bruxelles. În funcție de interesul de moment al populistului, cele două categorii mai pot suferi modificări. Dacă ieri cineva era demonizat ca parte a grupului „ei”, azi îl pot recicla în grupul „noi” și vom arăta cu degetul împreună spre „ei”.
În privința ipocriziei, populistul își alege dușmanii sau aliații după cum îi dictează interesul și nu după cum e corect, drept sau just. Declamă acele idei care prind mai bine în rândul publicului care îl interesează, chiar dacă acele idei sunt toxice pentru alte categorii de semeni.
Aceste reguli ale populismului „ca la carte” definesc fără excepție pe toți liderii populiști contemporani, inclusiv pe premierul ungar Viktor Orban, protagonist al unor viraje ideologice spectaculoase și al unor regrupări pline de cinism. Dacă în 1989 a cerut, în Piața Eroilor din Budapesta alegeri libere și retragerea trupelor sovietice din Ungaria, astăzi este principalul aliat al lui Vladimir Putin în UE și promovează, fără perdea, reforme ale sistemului electoral de natură să avantajeze FiDeSz. Dacă, inițial, FiDeSz a făcut parte din Internaționala Liberală, în 2000 a virat spre conservatorism, intrând în Partidul Popular European. Apoi, în 2021 a mai făcut un viraj, înființând Partidul Patrioților Europeni, de orientare iliberală, ajungând, practic, la polul opus, față de punctul de start.
Cu toate acestea, puțină lume s-ar fi gândit, în urmă chiar și cu o lună, că premierul Ungariei, un patriot declarat și un apărător al maghiarilor de peste hotare, va adopta o poziție explicită de susținere a lui George Simion, în condițiile în care AUR a avut , în ultimii ani, una dintre cele mai dure și intransigente poziții de contestare a liniei ideologice și identitare manifestate de UDMR. Astfel, în programul AUR, punctul dedicat „Protecției persoanelor aparținând minorităților etnice” statuează clar respingerea oricărui proiect de autonomie teritorială pe criteriu etnic, obligația etnicilor minoritari de a cunoaște limba română și depășirea segregării. De asemenea, punctul dedicat „Educației” include și încurajarea reapariției școlilor mixte, pentru a opri enclavizarea etnică prin școală. Toate aceste deziderate sunt în contrast vizibil cu linia politică a UDMR, susținută cu consecvență de premierul ungar. Orban are inclusiv un consilier personal pentru autonomie pe criteriu etnic, în persoana lui Szili Katalin, care călătorește în Transilvania mai des decât liderii de la București pentru a evalua modalitatea în care obiectivul autonomiei este sau nu îndeplinit.
Un alt episod important a fost refuzul lui Orban de a se alătura grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), condus de Georgia Meloni, tocmai din cauză că acest grup acceptase europarlamentarii AUR, pe care i-a calificat ca antimaghiari.
Și totuși, inimaginabilul s-a produs: Orban a citat din George Simion, cu care s-a declarat „complet de acord” și și-a oferit sprijinul pentru lupta românilor pentru „creștinism și suveranitate”.
Totul pe fondul perplexității liderilor UDMR, care se văd abandonați în favoarea unor jocuri politicianiste care vizează mai buna poziționare a lui Orban la Bruxelles și la Washington. Dacă până acum, UDMR s-a ferit cu sfințenie să contrazică sau să dezaprobe orice declarație venită de la Budapesta, chiar și atunci când au existat derapaje flagrante (să ne amintim doar de momentul în care Viktor Orban, prezent la Universitatea de vară din Băile Tușnad a susținut, peiorând acuze la adresa Ministerului român al Afacerilor Externe, că el nu a considerat niciodată Transilvbania ca fiind pâmânt românesc), de data aceasta reacția a fost rapidă și categorică. Kelemen Hunor a ieșit la rampă, fără ezitare și a pus punctul pe „i”. Reacția sa categorică se explică, în parte și prin temerea că electoratul maghiar autohton, odată pierdut din mrejele votului etnic, în favoarea unor simpatii ideologice, ar putea să nu mai răspundă pe viitor comandamentelor reprezentanților etnici.
Cu siguranță că polul suveranist european s-ar consolida odată cu accederea lui Simion în funcția de președinte al unui stat membru UE. Dar susținerea arătată de Orban, are un preț trist pentru conaționali, și anume trădarea celor peste un milion de maghiari, care au crezut în el și l-au susținut la toate alegerile din Ungaria, la care au avut drept de vot. Oamenii aceștia, care ar fi ales oricând Ungaria orbanistă, în detrimentul României, se văd aruncați de premierul ungar, sec și fără nicio explicație, în brațele naționaliștilor români, care combat categoric toate jaloanele și dezideratele propășirii identității etnice maghiare.
Prietenii mei maghiari cu care am vorbit zilele acestea au privit cu amărăciune poziția premierului ungar: Orban apără maghiarii din afara granițelor atât timp cât aceasta îi aduce un folos politic, iar când interesele sale o cer, Orban lasă deoparte interesele comunității maghiare și se aliază chiar cu cei acuzați de antimaghiarism.
Dar povestea nu se oprește aici. Dat fiind că toți populiștii se ghidează după aceleași reguli, fără diferențe naționale sau geografice, simpatia s-a dovedit a fi reciprocă, căci și George Simion și-a declarat respectul pentru Viktor Orban, promițând că multe dintre pozițiile premierului ungar vor deveni politică de stat în România. Cine și-ar fi putut imagina în urmă cu o lună că unul din cei mai înfocați naționaliști români, George Simion, la primul gest de bunăvoință din partea ”dușmanului numărul 1”, Viktor Orban, își schimbă orientarea cu 180 de grade și susține că s-ar inspira din politicile publice ale demnitarului ungar. Din viziunea celui care în urmă cu doi sau trei ani susținea, în mod direct, la noi în România că Transilvania nu este pământ românesc!
Da, similar cu piruetele executate de Orban, și populiștii noștri autohtoni s-au întors și acum îl respectă și îl apreciază pe Orban. Trădarea vechilor idealuri, a vechilor promisiuni și a vechilor aliați este un modus vivendi politic al populiștilor. Dar acesta trebuie să fie un mare semnal de alarmă pentru toți viitorii lor aliați și susținători: populiștii trădează. Chiar și pe cei de un neam cu ei. Chiar și pe cei care i-au ajutat. Chiar și pe maghiari și pe români. Poate aceasta este una dintre cele mai interesante lecții învățate în această perioadă tumultoasă în care trăim.
