Poporul rus sau materia primă pentru fanteziile politice

Anul 2022. Putea să fie unul obișnuit în Europa, fiecare locuitor văzându-și de propria cale pentru găsirea prosperității. Ar fi fost însă prea frumos pentru ca tensiunile provocate de regulile sanitare să nu fie urmate de șocul apariției unui devastator război pe un continent ce părea dominat de liniște și pace. Părea.

Divizii ale armatei ruse au fost trimise într-o operațiune militară specială împotriva Ucrainei pentru a impune punctul de vedere al centrului politic de la Moscova asupra unei țări ce nu mai executa slugarnic ordinele venite de sus. A început o vărsare de sânge și pentru unitățile militare lansate în ofensivă, brutalitatea soldaților care au crezut că vor scăpa repede de frica morții ajungând la nivelul din ultima conflagrație mondială.

Mulți din cei ce se documentează din mediul virtual nu pot înțelege cum a luat foc estul Europei atât de brusc, dar explicația este foarte simplă. Rusia, indiferent de forma de guvernământ și de regimul politic, a fost un adevărat templu al războiului și producția de armament a contat cel mai mult în ochii conducătorilor. Poporul rus, denumire generică pentru toate etniile ce locuiesc în vasta lume supusă Kremlinului, a fost folosit pentru a produce arme și apoi a servit drept carne de tun pentru îndeplinirea fanteziilor de orice fel ale liderilor ajunși prin capriciile istoriei la putere. Iosif Stalin se spune că a fost luat prin surprindere de declanșarea războiului mondial în septembrie 1939 și nici la 22 iunie 1941 n-a fost pregătit pentru a înfrunta diviziile Wehrmacht-ului.

Au fost găsite tot felul de argumente pentru aceste situații și s-a spus că liderul comunist și-a distrus elitele conducătoare prin epurări masive sau că nu se pricepea absolut deloc la problemele militare și strategice. Realitatea din arsenalele sovietice vine să contrazică interpretările istoricilor ce stau în birouri și repetă ideile înaintașilor în ale scrierii. Se asambla la Leningrad un tun de calibrul 406 mm cu o masă de 137 t și care putea să lanseze un proiectil cu o masă de 1.108 kg. O șarjă de propulsie era formată din 310 kg de pulbere.

Era prea greu să fie montat pe vagoane de cale ferată și ar fi încetinit ofensivele preconizate să se desfășoare cu ajutorul maselor de tancuri, mai ales că liniile de cale ferată din lumea capitalistă aveau alt ecartament. Oare la ce era util acest simbol al industriei constructoare de mașini? Doar ca să aibă orășenii locuri de muncă? Tunul greu era doar un prototip pentru o serie de piese de artilerie grea ce urmau să fie instalate pe cuirasate din clasa Uniunea Sovietică. Proiectul prevedea câte nouă guri de foc pe fiecare vapor, ceea ce implica o structură de rezistență deosebită. Cuirasatele urmau să fie cele mai mari din Europa și la concurență cu cele americane.

Oare la ce erau utili acești giganți metalici? Armata Roșie avea cele mai performante tancuri și urma să înfrunte forțele germane în sângeroase lupte terestre. Berlinul dispunea de puține vapoare militare și doar cele două din Clasa Bismarck se puteau ridica la pretențiile unui război naval modern. Teoretic, Uniunea Sovietică nu avea nevoie de o flotă uriașă pentru a face față forțelor lui Adolf Hitler.

Planul lui Stalin mergea însă dincolo de înfruntarea cu inamicul din vest și avea nevoie de cuirasate pentru a înfrânge temuta Royal Navy, deja slăbită de acțiunile avioanelor și submarinelor germane. Moscova ar fi devenit stăpâna Europei și ar fi putut apoi să declanșeze confruntarea cu US Navy pentru controlarea planetei în numele ideologiei comuniste. Lagărele staliniste ar fi fost mult mai numeroase în comparație cu cele ridicate de ciracii lui Hitler.

Atacul de la 22 iunie 1941 a fost mortal pentru marele vis al lui Stalin. Diviziile de tancuri au început să se topească și escadrilele de avioane au fost rapid nimicite pe aerodromuri. Au început să cadă fabricile în mâinile invadatorilor sau au fost distruse în timpul confruntărilor. Unele utilaje au fost deplasate, dar nu se putea salva totul sub amenințarea aparatelor din cadrul Luftwaffe. N-a mai fost necesară producția de cuirasate pentru viitoare cucerire a lumii și s-a trecut la folosirea oțelului pentru asamblarea de tancuri și producția de muniții. Soldații germani erau șocați atunci când vedeau un T-34 în 1941. 

Stalin a ordonat reluarea proiectelor de dezvoltare a flotei de suprafață

Lovitura de grație din iunie 1941 și-a făcut efectul și după încheierea conflictului european la celebra dată de 9 mai 1945. Iosif Stalin a ordonat reluarea proiectelor de dezvoltare a flotei de suprafață, dar industria distrusă n-a mai făcut față sarcinilor de partid și de stat. A apărut un tun de calibrul 305 mm ce folosea un proiectil cu o masă de 467 kg. Era o armă respectabilă, dar nu avea vreo șansă în fața armelor americane de calibrul 406 mm. Au fost ordonate 12 guri de foc, dar proiectul a fost anulat la moartea lui Stalin. Industria constructoare de mașini pierduse confruntarea cu cea americană la capitolul cuirasate și nici la portavioane nu se putea face față competiției.

Lagărul comunist a trebuit să caute alte soluții pentru a înfrânge lagărul capitalist, dar pasiunea pentru flota de război a rămas. Iosif Stalin a încercat să depășească adversarii ideologici prin construirea unor crucișătoare grele superioare artileristic. A fost proiectat tunul de calibrul 220 mm ce dispunea de proiectile cu o masă de 176 kg. Era o gură de foc puternică, care ar fi provocat daune oricărui crucișător, dar și acest vis a fost anulat de urmașii dictatorului. Era evident că nu puteai să ajungi din urmă SUA ce avea deja pe mările lumii crucișătoarele dotate cu tunuri de calibrul 203 mm. S-a trecut la dezvoltarea rachetelor antinavă, dar sistemele artileristice au rămas interesante pentru luptele apropiate și implicau costuri mai scăzute.

A apărut astfel crucișătorul Moscova, cel ce dispunea de tunuri jumelate de calibrul 130 mm. Folosea proiectile de 33,4 kg și fiecare gură de foc putea să lanseze minimum zece lovituri pe minut. Industria a satisfăcut nevoia de muniție specială, orice armă navală fiind deosebit de scumpă. Nu este de mirare că locuitorii sovietici nu găseau alimente sau haine prin magazinele celui mai mare producător de mărfuri din lume. Statul comunist avea monopol absolut asupra fabricilor și asupra comerțului. Ar fi trebuit să apară un adevărat paradis economic, dar nivelul de trai n-a vrut să crească din cauza cererilor armatei. Crucișătorul Moscova a avut magaziile umplute cu muniții într-o perioadă în care Uniunea Sovietică importa grâu din SUA, dușmanul ideologic de moarte.

S-a făcut o risipă incredibilă de resurse materiale pentru a pune bazele unei industrii ce nu avea nici cea mai mică legătură cu interesele locuitorilor sovietici, mulți fiind trimiși în lagăre pentru exploatarea cărbunelui necesar drept sursă de energie. Nichelul din Norilsk-ul cel înghețat era trimis spre oțelăriile ce produceau arme. Totul se făcea numai și numai pentru cucerirea planetei în numele ideologiei comuniste. Nimic bun pentru oameni! Cum se explică acum regretele pentru o epocă în care înfloreau lagărele de exterminare și execuțiile erau făcute în masă?

Explicația este simplă. Popoarele sovietice s-au comportat ca orice mulțime și se știe că nu există gândire la acest nivel. Un simplu sentiment de forță domină fiecare individ ce se simte puternic atunci când vede parada impresionantă cu mari unități militare și tehnică grea de luptă. Un om terorizat se comportă precum un robot și execută orice ordin, mai ales dacă în ecuație mai intră și alcoolul administrat sub formă de rație. Masele de luptători pot fi modelate în batalioane, divizii și armate ce capătă destinațiile dorite de planificatorii de la nivel strategic, cei ce pun în practică ideile conducătorului suprem. Nu contează numărul de victime pentru cei de la putere, militarii fiind simple numere în statistici și care pot fi răsplătiți din belșug cu medalii strălucitoare.

Ideile sunt mai periculoase decât armele atunci când devin obsesii. Conducerea de la Moscova a plănuit în fiecare clipă acțiuni militare și perioada de după 1991 a fost doar o pauză în care au fost căutate noi soluții pentru revenirea în lupta pentru hegemonie mondială. A fost un adevărat vulcan latent în estul Europei. Apariția steagurilor roșii cu însemne comuniste arată că Federația Rusă a rămas ancorată în trecutul totalitar, pur criminal, și că nu se poate schimba la nivel ideatic.

_{Foto sus: Paradă în Piața Roșie din Moscova, 7 noiembrie 1941 (© Arkady Shaikhet / wikipedia.org)}