Poncho: firul colorat al istoriei
Vine toamna. Băgați înapoi la păstrare costumele de baie și pregătiți hainele de vreme rece. Jachetele, sacourile, pardesiile își așteaptă rândul – este din nou vremea lor. Printre ele, aduceți o pată de culoare garderobei de toamnă cu un veșmânt care vă va trimite cu gândul la meleagurile însorite ale Americii de Sud: poncho-ul.
Poncho-ul, am putea spune, este cea mai simplă haină inventată vreodată. O bucată mare de stofă, de formă pătrată sau dreptunghiulară, cu o despicătură la mijloc, ca să poată fi trasă pe cap; în rest, nici mâneci, nici alte cusături, nimic care să incomodeze purtătorul. Nu e de mirare, așadar, că poncho-ul are o istorie atât de lungă în spate. Cât de lungă, mai exact? Cel puțin 2.500 de ani, conform surselor arheologice.
Acest veșmânt gros, țesut de regulă din lână – de oaie, de llama sau de alpaca (doar suntem în America de Sud), își are originile în depărtata zonă andină. „Donde el diablo perdió el poncho” – sau „unde și-a pierdut diavolul poncho-ul”, după cum spune o pitorească expresie sud-americană, metaforă desemnând un loc foarte departe... Prin urmare, în căutarea originilor poncho-ului, trebuie să mergem pe urmele culturilor antice din zona Munților Anzi. Se pare că indienii Paracas, a căror cultură era răspândită în zona Peru-ului de azi în secolele IX–II î.e.n., au fost primii țesători ai acestui tip de haină. La început, însă, poncho-ul nu era menit să fie purtat, ci era folosit pentru acoperirea morților. Indienii Paracas, ca alte culturi precolumbiene, acordau o mare importanță hainelor care îl acompaniau pe cel mort în viața de apoi. De aceea, țesăturile lor erau foarte rezistente – în fond, ele trebuiau să reziste și după moarte.
Mai târziu, poncho-ul și-a făcut loc în portul zilnic al indienilor din zonele muntoase. Pe culmile munților Anzi, dominate de vânt rece și ploaie, era nevoie de o haină rezistentă, care să-l protejeze foarte bine pe purtător, fără să-i limiteze însă libertatea de mișcare. De aceea, în mod tradițional poncho-urile se țes din lână, dar nu au mâneci, permițând celui care-l poartă să-și miște liber brațele.
Punchu, pontre?
Lingviștii încă nu s-au pus de acord cu privire la istoria termenului poncho. Două variante sunt probabile. Denumirea provine fie din cuvântul puchu, din limba Quechua, fie din cuvântul pontro al indienilor Mapuche, care înseamnă pătură. Să privim mai cu atenție la istoria indienilor Mapuche, căci aceștia au jucat un rol important în răspândirea poncho-ului. Chiar dacă nu le putem atribui cu certitudine crearea poncho-ului ca obiect de vestimentație, răspândirea acestuia pe scară largă în America de Sud li se datorează. Originari din zona Chile-ului și Argentinei, indienii Mapuche (populație care numără și astăzi 1.7 milioane de suflete) sunt și au fost întotdeauna maeștri în arta țesutului, motiv pentru care veșmintele lor – poncho-uri, rochii, șaluri și altele – s-au răspândit pe întregul continent.
În rândul populației Mapuche, poncho-urile nu sunt toate egale. Țesăturile Mapuche au o simbolistică complexă, strâns legată de aspectele economice, sociale și religioase ale culturii lor. Fiecare element decorativ de pe haină are rolul lui și spune ceva despre purtător. Fapt valabil în cazul tuturor culturilor indigene pentru care meșteșugul țesutului avea un rol important – culorile, combinațiile de culori, motivele geometrice și simbolurile au o semnificație aparte și servesc drept indicatori sociali. Poncho-ul este, așadar, o oglindă a celui care-l poartă.
Tradiția textilă peruviană, printre cele mai vechi din lume.
Despre Peru am putea spune că este țara poncho-ului. În patria lui Llosa, acesta este considerat veșmântul tradițional și unul dintre cele mai importantele elemente ale culturii pre-incașe. Un poncho din Peru va spune mereu ceva despre regiunea în care a fost țesut și despre cel care îl poartă. Forma, mărimea, textura, culoarea sau modelul – sunt tot atâtea elemente care conturează identitatea fiecărui poncho, elemente care îl fac unic. Spre exemplu, în unele regiuni ale țării, dungile roșii reprezintă sângele vărsat, iar poncho-ul numit Huañuy, decorat cu astfel de dungi, se purta în mod tradițional la înmormântări. Cushma, în schimb, era un poncho dintr-o stofă mai mică, destinat drumurilor lungi. În alte zone, albul simbolizează spiritul, în timp ce albastrul reprezintă cerul, iar verdele, natura. Fiecare regiune cu specificul ei. În zona Cuzco, poncho-urile sunt mai scurte și renumite pentru bogatele modele geometrice, deseori pe un fundal roșu. În zona de cosată, însă, unde poncho-urile erau purtate pe plantații, ele se țeseau din bumbac, nu din lână.
Peru nu deține însă monopolul asupra poncho-urilor. Acestea se mai întâlnesc în Ecuador, Bolivia, Argentina și Chile, fiecare zonă având specificul ei. Ceva mai departe, în Mexic, o haină aproape identică poartă numele de serape (sau sarape). La prima vedere, am putea crede că sunt identice, însă nu e chiar așa. Inspirat din poncho-ul sud-american, serape a evoluat în paralel în nordul continentului, cu o diferență notabilă: în timp ce poncho-ul este un element de bază al garderobei, serape are mai degrabă un rol decorativ. El nu reprezintă un veșmânt de sine stătător, ci este purtat cu scopul de a accentua ținuta. Tocmai de aceea, serape-urile mexicane sunt mult mai viu colorate și mai bogate în decorațiuni. La fel ca poncho-ul, serape mexican are și el particularitățile sale în funcție de regiune și comunitate.
Mai târziu, în perioada colonială, europenii au împrumutat poncho-ul și au început să încorporeze elemente decorative proprii. Așa cum hainele sofisticate îi diferențiau pe aristocrații din Lumea Veche de lumea de rând, nobilii și noii îmbogățiți din Lumea Nouă și-au croit haine menite să le ofere un statut aparte, croiala și simbolistica poncho-urilor „europene” fiind vădit diferită de cele tradiționale.
Poncho-ul în marile stepe americane.
Din sudul continentului, poncho-ul a trecut frontiera și în Statele Unite ale Americii, unde clima neprietenoasă din Marile Prerii și Vestul sălbatic cerea o haină rezistentă. Purtat inițial de fermierii și crescătorii de vite care petreaceau mare parte din zi afară, expuși la capriciile vremii, poncho-ul și-a făcut loc în uniformele militare. La jumătatea secolului al XIX-lea el a devenit parte din uniforma forțelor militare și a forțelor de ordine din zonele de prerie. Aceste poncho-uri militare erau țesute din muselină, având și un strat de latex, pentru a fi impermeabile. O variantă mai sofisticată, din cauciuc, a fost ulterior adoptată în timpul Războiului Civil, fiind folosită ca haină de ploaie. Soldații americani au mai folosit astfel de poncho-uri în timpul războiului cu Spania din 1898 și în războiul din Filipine, doi ani mai târziu. În timpul Marelui Război, poncho-ul impermeabil și-a făcut din nou loc în ranița soldaților americani trimiși pe front, unde a rămas și în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Și de partea cealaltă a frontului, Wehrmacht-ul avea în dotare un fel de poncho numit Zeltbahn, o haină de ploaie care putea fi folosită și pentru improvizarea unui cort.
Poncho-ul a redevenit foarte popular în Statele Unite în anii '60, datorită actorului Clint Eastwood. Personajul interpretat de acesta în filmul western A fistful of dollars (1964) a apărut pe marile ecrane acoperit cu un poncho și a arătat cât de cool poate fi o haină considerată până atunci tradițional mexicană sau sud-americană. Moda hippie a descoperit apoi hainele de inspirație etnică și a mai scris un capitol în istoria poncho-ului. Iar mai recent, poncho-ul a căpătat faimă internațională la cel mai înalt nivel când fostul președinte american George W. Bush și alți lideri de stat au pozat îmbrăcați în poncho-uri tradiționale la două reuniuni a formului APEC, organizate în America de Sud, la Santiago de Chile, respectiv la Lima.
Cine mai poartă azi poncho?
În trecut, poncho-urile erau rezervate aproape exclusiv bărbaților. Fie că vorbim de șefi amerindieni, de nobilii din Lumea Nouă sau de fermieri, bărbații erau cei care purtau cu precădere astfel de veșminte. Femeilor le erau rezervate alte haine care să le protejeze de vremea rece. În zilele noastre, însă, lucrurile stau întocmai invers. Puțini bărbați în afara Mexicului și Americii de Sud mai poartă azi așa ceva. În schimb, femeile din întreaga lume au în garderobă o astfel de stofă. Recunoscând utilitatea acestui tip de haină, marile case de modă s-au inspirat din poncho-ul tradițional sud-american și au creat variante moderne, care să se potrivească atât la ținute obisșnuite, cât și la ținute mai sofisticate. Ca și în ultimii două mii de ani, poncho-ul a dovedit că știe să înfrunte bariera timpului.
