Politica extern─â a celui de al II lea Imperiu francez  jpeg

Politica extern─â a celui de-al II-lea Imperiu francez

Principiile politicii externe a Imperiului francez p─âreau a coincide cu interesele micilor na╚Ťiuni1. Al doilea Imperiu, al lui Napoleon al III-lea, marca inaugurarea unei noi forme de guvern─âm├ónt ╚Öi ├«ntreruperea unui spirit politic stabilit ├«n 1815. Unui nou regim, un nou spirit trebuia s─â-i urmeze ╚Öi ├«n politica extern─â. Originii revolu╚Ťionare a noului sistem trebuia s─â-i succead─â o politic─â revolu╚Ťionar─â ├«n afacerile externe2.

Caracterul politicii externe a lui Napoleon al III-lea (foto sus) a eviden╚Ťiat o atitudine ofensiv─â ├«mpotriva principiilor stabilite prin Tratatul de la Viena (1815) ce s-a manifestat prin excelen╚Ť─â ├«n politica na╚Ťionalit─â╚Ťilor3.

Napoleon al III-lea: personalitate și politică

Personalitate original─â, captivant─â din mai multe puncte de vedere dar greu de definit, consider├ónd secretul drept principiu de guvernare, ├«mp─âratul Napoleon al III-lea ╚Öi-a intrigat contemporanii ╚Öi a sfidat analiza istoricilor. Idealist, dar rece ╚Öi calculat, generos ╚Öi machiavelic, cultivat ╚Öi mereu deschis c─âtre cunoa╚Ötere dar deseori ├«nc─âp─â╚Ť├ónat ├«n op╚Ťiuni, personalitatea sa este at├ót de greu de ├«n╚Ťeles ├«nc├ót ajungi s─â te ├«ntrebi dac─â ├«ntreaga sa politic─â nu a fost f─âcut─â din porniri contradictorii care nu au exclus totu╚Öi o oarecare coeren╚Ť─â a ac╚Ťiunii4. Al doilea Imperiu francez a fost, ├«n esen╚Ť─â, cu totul altceva dec├ót un regim de putere personal─â5.

Napoleon al III-lea, de╚Öi a admis o serie de practici care sugerau democra╚Ťia, totu╚Öi el p─âstra puteri absolute6. ├Ämp─âratul, prin forma╚Ťia sa, nu a sem─ânat deloc cu oamenii de stat din epoca lui. El a f─âcut studii complete ╚Öi a folosit, ├«n special, timpul liber, pentru a studia economia politic─â. A v─âzut mai bine dec├ót to╚Ťi dintre contemporanii s─âi caracteristica noii epoci care se deschidea ├«n Europa, ╚Öi anume triumful concomitent al democra╚Ťiei ╚Öi capitalismului. Dup─â p─ârerea lui Ludovic Napoleon, democra╚Ťia nu se confund─â neap─ârat cu un regim de libertate politic─â.

Bonapartismul a constat ├«ntr-o sintez─â de democra╚Ťie ╚Öi autoritate personal─â. Iar capitalismul a avut ca efect sporirea bog─â╚Ťiilor ╚Öi mai lesnicioasa lor circula╚Ťie de unde o ├«mbog─â╚Ťire ╚Öi o ridicare progresiv─â a nivelului de via╚Ť─â a╚Öa ├«nc├ót la urma ÔÇô urmei capitalismul ac╚Ťioneaz─â ├«n acela╚Öi sens cu democra╚Ťia7. Principala grij─â a guvernului francez trebuia s─â fie sporirea bog─â╚Ťiei publice. Noul dictator a avut inten╚Ťia sincer─â s─â guverneze pentru popor dar far─â el, elocvent ├«n acest sens fiind programul s─âu foarte eficient de modernizare economic─â8.

Consecin╚Ťele sociale ale av├óntului economic au fost serioase. Societatea francez─â cap─ât─â sub al II-lea Imperiu o form─â ╚Öi un sistem fiscal care nu s-au schimbat timp de 50 de ani. Spre deosebire de Napoleon Bonaparte, nepotul s─âu nu a fost un cuceritor. De╚Öi a declarat c─â ÔÇťImperiul ├«nseamn─â paceÔÇŁ, dorin╚Ťa sa de a zdruncina ordinea Sfintei Alian╚Ťe, necesitatea de a oferi francezilor ni╚Öte compensa╚Ťii care s─â substituie lipsa vie╚Ťii politice din primii ani ai imperiului l-au f─âcut s─â-╚Öi doreasc─â totu╚Öi interven╚Ťiile militare. Cel pu╚Ťin el nutrea speran╚Ťa ca, o dat─â popoarele eliberate, s─â se pun─â astfel bazele unei Europe ├«ntemeiate pe libera adeziune a locuitorilor s─âi9.

Acest spirit era ├«n consonan╚Ť─â ╚Öi cu noua ostilitate a Fran╚Ťei. Popula╚Ťia celui de al doilea imperiu francez a cunoscut o cre╚Ötere rapid─â, sta╚Ťion├ónd la sate, dar se m─âresc ora╚Öele (mai ales Parisul). Marea industrie a folosit muncitorii iar Napoleon al III-lea declara la 1 decembrie 1852 (s.n.) ÔÇťdragostea pentru clasele obiditeÔÇŁ ca fiind una dintre caracteristicile guvernului s─âu. Situa╚Ťia ╚Ť─âranului s-a ├«mbun─ât─â╚Ťit, mul╚Ťi devenind proprietari. Burghezia a profitat de pe urma progreselor economice (investind ├«n marile afaceri din ╚Ťar─â sau din str─âin─âtate ÔÇô cazul Egiptului).

Nu numai din punct de vedere politic, ci și din punct de vedere social al II-lea imperiu a fost un regim cu alură democratică10. În jurul anului 1860 popularitatea împăratului a scăzut totuși, iar acesta a început imediat să revizuiască practicile imperiale conform unor principii ale liberalismului european, continuând această linie politică pe parcursul întregului deceniu11.

Proscris ca to╚Ťi membrii familiei imperiale, Napoleon al III-lea a asem─ânat cauza personal─â cu cea a popoarelor asuprite de ├«nving─âtorii unchiului s─âu. Astfel, pe plan extern, distrugerea tratatelor din 1815 a constituit scopul constant al ├«ntregii sale politici ╚Öi este clar c─â acest scop a fost aprobat de marea majoritate a francezilor12. ├Ämp─âratul a dorit un nou echilibru european bazat pe un sistem de congrese care permitea s─â rezolve pe cale pacifist─â problemele care s-ar putea ivi ├«ntre diverse popoare.

El exprima acest lucru ├«ntr-o declara╚Ťie citit─â ├«n fa╚Ťa Senatului ├«n 1863: ÔÇťDoresc din tot sufletul meu s─â vin─â o zi ├«n care marile probleme care dezbin─â guvernele ╚Öi popoarele vor putea fi rezolvate ├«n deplin─â pace printr-un tribunal europeanÔÇŁ13. Politica complex─â, schimb─âtoare, a celui de-al doilea Imperiu, ÔÇ×plin─â de ╚Öov─âieli ╚Öi reveniriÔÇŁ, a dus totu╚Öi Fran╚Ťa, ├«n final, la dezastru14, dar cauza acestuia nu trebuie atribuit─â exclusiv acestei politici. Preocup─ârile lui Napoleon al III-lea au ├«mbr─â╚Ťi╚Öat ├«ntreaga lume15.

Mondializarea diploma╚Ťiei franceze

Politica extern─â a Fran╚Ťei ├«n perioada celui de-al doilea Imperiu s-a transformat astfel dintr-o politic─â local─â, regional─â, ├«ntr-una mondial─â. Ludovic Napoleon a vrut evident s─â pun─â politica extern─â a Fran╚Ťei ├«n slujba ideii pe care ╚Öi-o f─âcea despre organizarea ╚Öi evolu╚Ťia lumii. O atitudine original─â ╚Öi chiar radical nou─â, care i se va repro╚Öa mult ╚Öi pe care o va pl─âti scump. Niciodat─â, nici chiar ├«n timpul revolu╚Ťiei, nu-╚Öi mai recunoscuse Fran╚Ťa, ├«n mod expres, o voca╚Ťie at├ót de mesianic─â. Iar ├«mp─âratul a fost, probabil, primul ╚Öef de stat care merit─â titlul de mondialist.

De altfel, ├«l ╚Öi revendic─â implicit c├ónd exclam─â: ÔÇťA fost un om de geniu acela care ╚Öi-a dat seama c─â echilibrul european nu se mai afl─â ca odinioar─â pe Alpi sau pe Pirinei, pe Vistula sau pe Pontul Euxin, ci cuprinde ├«ntreaga lumeÔÇŁ.

├Än realitate, Fran╚Ťa nu a avut o politic─â mondial─â dec├ót de la cel de-al doilea imperiu ├«ncoace. ╚śi o datoreaz─â lui Ludovic Napoleon16. Politica lui extern─â porne╚Öte de la trei surse de inspira╚Ťie, de altminteri, at├ót de str├óns complementare ├«nc├ót este greu s─â le distingi pe unul de celelalte: ├«nt├ói principiul na╚Ťionalit─â╚Ťilor; apoi recunoa╚Öterea anumitor valori a c─âror difuzare se impune: ordine, progres, exprimare popular─â; ├«n sf├ór╚Öit interesul Fran╚Ťei17.

Prin obiectivele pe care le-a fixat politicii sale externe, denun╚Ťarea tratatelor din 1815 ocupa un loc tactic esen╚Ťial ├«n discursul ├«mp─âratului. Aceste tratate erau ├«n viziunea lui sursa tuturor relelor ╚Öi neajunsurilor Europei. Din 1830 ╚Öi mai ales din 1848, na╚Ťionalit─â╚Ťile mult─â vreme cufundate ├«n letargie de sistemul n─âscut din Congresul de la Viena, s-au trezit18. Cu sprijinul Fran╚Ťei avea s─â ia na╚Ötere Rom├ónia ╚Öi Italia.

Dac─â problema italian─â a generat controverse, iar dosarul rom├ónesc a fost ├«n general ignorat, ├«n schimb, expedi╚Ťia din Mexic nu a provocat nici o discu╚Ťie: a fost aproape unanim considerat─â o mare gre╚Öeal─â a lui Ludovic Napoleon, cea mai mare, probabil pentru c─â a fost ╚Öi cea mai de ne├«n╚Ťeles19.

Consecvent ├«ntr-o m─âsur─â ╚Öi spiritului tradi╚Ťional al imperiului, Napoleon al III-lea a visat s─â dob├óndeasc─â putere ╚Öi glorie dincolo de grani╚Ťele Fran╚Ťei20, inclusiv ├«n spa╚Ťiul extraeuropean. Din ceea ce a revenit Fran╚Ťei ├«n urma tratatelor din 1815, Napoleon al IIIlea a realizat un teritoriu imperial ce ├«nainta p├ón─â la Niger. Prin ocuparea oazelor Algeriei se vedea deja contur├óndu- se dintr-un cap─ât ├«n altul al spa╚Ťiului saharian marile linii ale Africii franceze, ├«mp─âratul manifest├ónd un viu interes pentru administrarea Algeriei unde face o c─âl─âtorie r─âsun─âtoare ├«n 186521, prima care a ├«ntreprins-o ├«n Africa un ╚Öef de stat francez.

Evenimente extraordinare s-au desf─â╚Öurat ╚Öi ├«n Extremul Orient, evenimente a c─âror adev─ârat─â importan╚Ť─â ├«ncepe s─â fie ╚Öi ea intuit─â. R─âzboiul opiumului, purtat de englezi, a deschis comer╚Ťul european ├«n cinci porturi ale Chinei ├«n 1842. ├Än 1853 americanii au spart blocada ├«n spatele c─âreia se afla Japonia. Situa╚Ťia din China sub dinastia manciurian─â a dus acolo la o anarhie durabil─â. Taipinii (participan╚Ťi la r─âzboiul ╚Ť─âr─ânesc) i-au m─âcel─ârit pe misionarii francezi, ceea ce determin─â expedi╚Ťia asupra Chinei din 1858-1860.

Tratatul de la Tien-Tzian, care pune cap─ât acestui r─âzboi, este de importan╚Ť─â major─â, fiindc─â a stat la originea transform─ârii Chinei. Aceast─â preocupare acordat─â extremului Orient s-a v─âdit ╚Öi prin stabilirea francezilor ├«n Indochina, prin instituirea protectoratului asupra Cambogiei. ├Än 1867 ├«ntreaga Indochin─â a fost ocupat─â22. Napoleon al III-lea a dus o politic─â special─â fa╚Ť─â de America, ale c─ârei rezultate pot fi depl├ónse dar al c─ârei principiu se putea oarecum sus╚Ťine.

├Ämp─âratul s-a g├óndit la transformarea Mexicului ├«ntr-un imperiu catolic ╚Öi latin care s─â se opun─â marii republici anglo-saxone ╚Öi protestante a Statelor Unite ale Americii. Proced├ónd astfel s-ar fi dat satisfac╚Ťie catolicilor francezi nemul╚Ťumi╚Ťi de comportarea din Italia, precum ╚Öi unor interese financiare, de care Morny23 nu era str─âin24.

Aplicarea ÔÇ×principiului na╚Ťionalit─â╚ŤilorÔÇŁ

├Än Europa, ├«n alt context ╚Öi ├«n spiritul unei noi politici, merit─â s─â semnal─âm oscila╚Ťiile Parisului ├«n problema sprijinirii popoarelor din sud-estul continentului. Dac─â ├«n perioada 1856-1865, diploma╚Ťia francez─â a sprijinit emanciparea popoarelor balcanice ╚Öi crearea de state na╚Ťionale, cum s-a ├«nt├ómplat ├«n cazul Rom├óniei, Muntenegrului, Greciei, aceast─â linie a fost ├«ns─â ulterior p─âr─âsit─â pentru a l─âsa loc unei apropieri de Austria, ca Fran╚Ťa s─â poat─â contrabalansa puterea Prusiei25.

Ini╚Ťiativele imperiale ale Fran╚Ťei au ├«mbr─â╚Ťi╚Öat astfel ├«ntreaga lume. Consecvent spiritului tradi╚Ťional al imperiului, Napoleon al III-lea a dorit s─â dob├óndeasc─â putere ╚Öi glorie dincolo de vechile grani╚Ťe ale imperiului s─âu. Probabil c─â aceast─â viziune de glorie interna╚Ťional─â a sporit considerabil simpatia de care se bucura ├«n r├óndul cet─â╚Ťenilor francezi. O ├«ncercare timpurie de a transpune aceste speran╚Ťe ├«n realitate a implicat Fran╚Ťa ├«n R─âzboiul Crimeei.

O ini╚Ťiativ─â care a adus mult prestigiu Fran╚Ťei s-a ├«nregistrat ├«n acela╚Öi an cu R─âzboiul Crimeei, atunci c├ónd ├«mp─âratul a sprijinit proiectele lui Ferdinand de Lesseps ├«n construc╚Ťia unui canal26 care s─â lege Marea Mediteran─â de Marea Ro╚Öie. Acest proiect, ├«ncheiat ├«n 1869, a permis Fran╚Ťei s─â-╚Öi men╚Ťin─â influen╚Ťa ├«n estul Mediteranei p├ón─â ├«n 1950. Trupele imperiale franceze au p─âtruns ╚Öi ├«n Asia, unde au ocupat Indochina ├«ntre anii 1859-1869, cum am ar─âtat deja.

Bătălia de la Puebla - francezii sunt învinși de mexicani

Batalia de la Puebla jpg jpeg

├Än aceea╚Öi perioad─â, Fran╚Ťa a dezvoltat mici a╚Öez─âri ╚Öi sfere de influen╚Ť─â ├«n estul ╚Öi ├«n vestul Africii, care mai t├órziu aveau s─â stea la baza unui vast imperiu edificat pe acest continent. ├Äns─â, cum se ╚Ötie, ├«ncercarea lui Napoleon al III-lea de a-╚Öi extinde imperiul pe p─âm├ónt american s-a soldat cu un e╚Öec. La fel ca Anglia ╚Öi Spania, Fran╚Ťa a trimis trupe ├«n Mexic ├«n 1861, deoarece aceast─â ╚Ťar─â nu-╚Öi achitase datoriile fa╚Ť─â de ╚Ť─ârile europene27.

Interven╚Ťia ├«n Mexic ╚Öi e╚Öecul alian╚Ťei austriece

├Än fa╚Ťa amenin╚Ť─ârilor americane, Fran╚Ťa a r─âspuns prin retragerea trupelor ├«n 1866. Mexicanii l-au executat pe ├«mp─âratul Maximilian. Acest deznod─âm├ónt a umbrit imaginea lui Napoleon al III-lea ├«n Fran╚Ťa. Cu toate rezultatele inegale ale politicii imperiale duse de ├«mp─ârat ╚Öi ├«n ciuda opozi╚Ťiei cresc├ónde fa╚Ť─â de guvernarea sa autoritar─â ├«n anii ÔÇÖ70, Napoleon al III-lea a continuat totu╚Öi s─â-╚Öi p─âstreze popularitatea28.

Din punctul de vedere al politicii externe, anii de dup─â 1866 au stat evident sub semnul eforturilor lui Napoleon al III-lea de ├«ndiguire a influen╚Ťei cresc├ónde a Prusiei ├«n Europa sau m─âcar pentru ob╚Ťinerea de compensa╚Ťii pentru Fran╚Ťa. ├Än acest complicat joc politic el a ob╚Ťinut numai neutralizarea Luxemburgului care f─âcuse p├ón─â atunci parte din Confedera╚Ťia german─â ╚Öi ├«n a c─ârei capital─â sta╚Ťionase p├ón─â atunci o garnizoan─â prusac─â.

Ambasadorul Fran╚Ťei la Viena, Gramont a propus ├«nc─â din prim─âvar─â lui 1867 chiar ├«ncheierea unei alian╚Ťe cu Austro- Ungaria, propunerea e╚Öu├ónd din pricina rezervelor precare ale lui Beust. C├ónd s-a ├«ncercat reluarea discu╚Ťiei la Paris, vestea despre catastrofa ├«mp─âratului Maximilian din Mexic a spulberat din nou speran╚Ťele franceze ├«ntr-o alian╚Ť─â austriac─â29. Din cauza opiniei publice care a v─âzut ├«n persoana lui Napoleon al III-lea unul din vinova╚Ťii principali de tragedia mexican─â, s-a ivit apoi un motiv ├«n plus pentru refuzul unei noi oferte de alian╚Ť─â, f─âcut─â cu prilejul unei ├«nt├ólniri de la Salzburg din august 1867.


Edouard Manet 022 jpg jpeg

Execu╚Ťia ├«mp─âratului Maximilian, cel impus de francezi pe tronul Mexicului

Nici vizita suveranului austriac la Paris, ├«n toamna anului 1867, nu a adus niciun rezultat concret ├«n ciuda convorbirilor intense purtate ├«n capitala francez─â. Mai t├órziu, ├«n 1869, Napoleon al III-lea pl─ânuia ├«nc─â o alian╚Ť─â cu Austria ╚Öi Italia; ea a e╚Öuat, ├«ns─â, din nou, din cauza preten╚Ťiilor teritoriale vaste ale Italiei30. Paul Gu├ęriot, unul dintre istoricii cei mai ├«ng─âduitori la adresa lui Ludovic Napoleon, rezum─â astfel ansamblul diploma╚Ťiei sale:

ÔÇ×Napoleon al III-lea a fost victima imagina╚Ťiei sale, ├«n╚Öelat de erori generoase. Nu voia s─â admit─â c─â ├«n politica sa extern─â datoria unui ╚Öef de stat ├«nseamn─â adesea a se men╚Ťine, a se o╚Ť─âr├« ├«n egoismul na╚Ťional. A vrut s─â fie campionul popoarelor oprimate, s─â intervin─â ca un ap─âr─âtor al drept─â╚Ťii, s─â joace ├«n Europa ╚Öi chiar dincolo de ea rolul de arbitru ÔÇô providen╚Ť─âÔÇŁ31.

NOTE

1. Nicolae Corivan, Din activitatea emigran╚Ťilor rom├óni ├«n Apus (1853-1857). Scrisori ╚Öi memorii, Editura Cartea Rom├óneasc─â, Bucure╚Öti, 1931, p. 7.
2. Ibidem, p. 8.
3. Ibidem, p. 9; Idem, La politica orientale di Napoleon III e lÔÇÖunione dei principati romeni, Institutul Grafic ÔÇ×Presa Bun─âÔÇŁ, Ia╚Öi, 1937, p. 2-3; Marcel Blanchard, Le Second Empire, Collection Armand Colin, Paris, 1950, p. 80-81. Vezi, pe larg, Gheorghe I. Br─âtianu, Napoleon al III-lea et les nationalit├ęs, Paris-Bucure╚Öti, 1934.
4. Serge Berstein, Pierre Milza, Istoria Europei, vol. IV, Institutul European, Iași, 1998, p. 128.
5. Jaques Madaule, Istoria Fran╚Ťei, vol. 2, Editura Politic─â, Bucure╚Öti, 1973, p. 314. Pentru Fran╚Ťa ├«n timpul celui de-al II-lea Imperiu, a se consulta: ; ├ëmile Ollivier, LÔÇÖEmpire lib├ęral. ├ëtudes, Recits, Souvenirs. Napoleon III, Garnier Fr├Ęres, Libraires-├ëditeurs, Paris, 1898; Pierre De la Gorce, Histoire du Second Empire: Tome Premier, Onzi├Ęme edition, Librairie Plon, Paris, 1908; Tome Second, Onzi├Ęme edition, Librairie Plon, Paris, 1908; Tome Troisi├Ęme, Dixi├Ęme edition, Librairie Plon, Paris, 1910; Tome Quatriemme, Neuvi├Ęme edition, Librairie Plon, Paris, 1907; Tome Cinquieme, Huiti├Ęme edition, Librairie Plon, Paris, 1908; Tome Sixieme, Huiti├Ęme edition, Librairie Plon, Paris, 1910; Tome Septi├Ęme, Septi├Ęme edition, Librairie Plon, Paris, 1907; Marcel Blanchard, Le Second Empire, Collection Armand Colin, Paris, 1950; Adrien Dansette, Deuxi├Ęme Republique et Second Empire, Fayard, 1942; Idem, Du 2 decembre au 4 septembre, Hachette, Paris, 1972; Louis Girard, Napoleon III, Fayard, Paris, 1986, p. 248- 487; Alain Plessis, De la f├¬te imperiale au mur des f├ęd├ęres, 1852-1871, Editions du Seuil, 1973; William H. C. Smith, Napoleon III, Hachette, 1982, p. 206-344; Histoire de la France, sous la direction de Jean Favier, tome 5, Fran├žois Caron, La France des patriotes, Fayard, Paris, 1985, p. 132-210; Jean Garrigues, La France de 1848 ├á 1870, Armand Colin, Paris, 2002, p. 68-180; Jean Tullard, Dictionaire du Second Empire, Fayard, 1995. Pierre Albertini, La France du XIX-e si├Ęcle, 1815-1914, Hachette, Paris, 1995, p. 54-64; Thierry Lenz, Napoleon III, Presses Universitaires de France, Paris, 1995, p. 41-113; Jean Garrigues, La France de 1848 ├á 1870, Armand Colin, Paris, 2002, p. 68-180; Pierre Milza, Napoleon III, Perrin, 2004; Jean-Claude Yon, Le second Empire. Politique, soci├ęt├ę, culture, Armand Colin, Paris, 2004; Walter Bruy├Ęre-Ostelles, Napoleon III et le second Empire, Librairie Vuibert, Paris, 2004.
6. John R. Barber, Istoria Europei moderne, Editura Lider, București, 1993, p. 277.
7. Jaques Madaule, op. cit., p. 314.
8. John R. Barber, op. cit., p. 277.
9. Serge Berstein, Pierre Milza, op. cit., p. 129, Pierre Milza, Napoleon III..., p. 308; Thierry Lenz, op. cit., p. 75-79.
10. Jaques Madaule, Istoria Fran╚Ťei..., vol. II, p. 317.
11. John R. Barber, op. cit., p. 279; Marcel Blanchard, Le second Empire..., p. 139-153.
12. Serge Berstein, Pierre Milza, op. cit., p. 129.
13. Apud Ibidem, p. 130; Pierre Milza, Napoleon III..., p. 308.
14. Jaques Madaule, op. cit., p. 321.
15. Ibidem, p. 322-323.
16. Philippe S├ęguin, Ludovic Napoleon cel Mare, Editura Funda╚Ťiei Culturale Rom├óne, Bucure╚Öti, 1994, p. 207.
17. Ibidem, p 208.
18. Ibidem, p. 213.
19. Ibidem, p. 242. Pentru ÔÇ×na╚Öterea Rom├ónieiÔÇŁ, vezi ╚Öi Ren├ę Girault, Peuples et nations dÔÇÖEurope au XIXe si├Ęcle, Hachette Livre, Paris, 1996, p. 153-156.
20. John R. Barber, Istoria Europei moderne..., p. 279.
21. Pierre Milza, op. cit., p. 524.
22. Jacques Madaule, Istoria Fran╚Ťei..., vol. II, p. 324; Marcel Blanchard, Le second Empire..., p. 180-181; Pierre Milza, Napoleon III..., p. 527-529.
23. Charles Morny (1811-1865) - frate vitreg al lui Napoleon al III-lea.
24. Jacques Madaule, op. cit., p. 325. Pentru ÔÇ×aventuraÔÇŁ mexican─â, vezi, mai pe larg, William H. C. Smith, Napoleon III..., p. 227-247; Marcel Blanchard, op. cit., p. 182- 188; Pierre Milza, op. cit., p. 529-539; Thierry Lenz, op. cit., p. 86-87.
25. Nicolae Ciachir, Istoria modernă universală, vol. II, (1789-1919), Editura Oscar Print, București, 1998, p. 132.
26. Marcel Blanchard, op. cit., p. 179 (Canalul de Suez a fost inaugurat ├«n 1869, ├«n prezen╚Ťa ├«mp─âr─âtesei Fran╚Ťei, Eugenia).
27. John Barber, Istoria Europei moderne..., p. 279.
28. Ibidem, p. 280
29. Erich Z├Âllner, Istoria Austriei. De la ├«nceputuri p├ón─â ├«n prezent, ed. a VIII-a (trad. de Adolf Armbruster), vol. II, Editura Enciclopedic─â, Bucure╚Öti, 1997, p. 513.
30. Ibidem, p. 514; Pierre Milza, Napoleon III..., p. 543-544.
31. Philippe S├ęguin, Ludovic Napoleon cel Mare..., p. 208.