Nicolae Ceaușescu, vizită în regiunea Galaţi (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 386/1966)

Planul Valev și industrializarea României în jurul combinatului de la Galați

Istoricii români de după 1989 și-au făcut un titlu de glorie din combaterea numitului Plan Velev, cel prin care Uniunea Sovietică ar fi vrut să transforme România comunistă în grânar pentru întregul lagăr socialist mai dezvoltat industrial. Autorul sovietic a fost criticat în fel și chip și chiar a fost declarat bolnav.

Eroi au fost Gheorghe Gheorghiu-Dej și Costin Murgescu, cei care au demontat pas cu pas toate ideile și acțiunile inițiate de sovietici și astfel a fost posibilă industrializarea masivă a statului condus de cei desantați de pe tancurile sovietice. Povestea a fost rostogolită în vastul spațiu virtual și a ajuns să fie cultivată în manualele din era democratică.

Realitatea a fost că Emil Borisovici Valev n-a scris ceva împotriva României și nici nu s-a referit la transformarea în grânar. Dimpotrivă. S-a referit la modul cum trebuie să fie realizată industrializarea din regiunea Dunării de Jos.

Geograful sovietic de origine bulgară a scris negru pe alb că este un model de dezvoltare combinatul metalurgic de la Galați și nu se poate spune că acesta făcea parte din agricultură. Era o construcție gigantică pentru dimensiunile Moldovei și chiar ale întregii Românii comuniste prin producția estimată de patru milioane de tone de oțel pe an.

Urma să fie o adevărată gaură neagră pentru potențialul economic al patriei din moment ce în regiune nu se aflau minereuri, cărbune și surse de energie electrică. Gigantul se afla în faza de construcție în momentul redactării zisului plan și ar fi trebuit ca Valev să propună distrugerea construcției industriale și transformarea zonei în teren agricol. Dimpotrivă. Proiectul este lăudat și se considera că va sta la baza industrializării României populare.

Era o investiție gigantică în stil stalinist și nu putea un cadru universitar să emită judecăți de valoare despre ceea ce se construia din punct de vedere ideologic. Putea să propună cel mult interpretări științifice pentru îmbunătățirea viitoarei activități industriale, cea despre care se știa că nu este rentabilă din punct de vedere economic din cauza cheltuielilor uriașe la construirea capacităților de producție și apoi la vânzarea bunurilor obținute din fierul brut.

Istoricii români n-au citit textul scris de Valev, care există tradus încă din 1964, și situația s-a menținut până-n 2025. S-a căutat doar ceva senzațional și astfel autorii au vândut mai bine operele intelectuale pentru ceva slavă.

Trebuie să se termine cu mitul luptei împotriva Planului Valev.

Foto sus: Nicolae Ceaușescu, vizită în regiunea Galaţi (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 386/1966)

Mai multe pentru tine...