Picturile ciudate ale bisericii Gurasada: iadul „îşi varsă tot veninul asupra femeilor şi a păgânilor”

Mai multe picturi misterioase împodobesc tinda bisericii din Gurasada, veche de şapte secole. Cei care ajung în biserica de piatră de pe Valea Mureşului pot vedea, ilustrate pe pereţii ei, mai multe scene înfiorătoare ale Judecăţii de apoi, în care oamenii sunt înfăţişaţi goi, înconjuraţi de diavoli, plătind pentru păcatele din timpul vieţii.

Biserica Arhanghelul Mihail, din Gurasada, se numără printre cele mai vechi biserici de piatră ridicate în România. Lăcaşul ortodox de pe Valea Mureşului nu uimeşte doar prin istoria de şapte secole, dar şi datorită picturilor care îl împodobesc, realizate în cea mai mare parte de meşterul Ioan de la Deva, în secolul XVIII.

„Un loc aparte ocupă pictura din Gurasadului. Conform inscripţiei, nava a fost pictată din nou în 1765. Găsim aici scene şi procesiuni de sfinţi. Caracteristice sunt grupurile de asistenţă, compuse dintr-un conglomerat izocefal, rigiditatea figurilor, pretenţiozitatea desenului şi cutele multe şi mărunte, făcute de stofele care drapează figurile, precum şi indicaţiunile foarte rare de peisaj. Datarea picturii în secolul XVIII explică îndeajuns aceste elemente decadente", relata istoricul de artă Virgil Vătăşianu, în volumul „Vechile biserici de piatră româneşti din judeţul Hunedoara”, 1930.

Scenele Raiului şi IaduluiPereţii din tinda vechii biserici au fost acoperiţi însă cu o serie de picturi misterioase, chiar şi pentru medievistul Virgil Vătăşianu. Sunt ilustrate scene ale Judecăţii de Apoi, într-un mod mai puţin artistic faţă de restul picturilor din lăcaş, dar la fel de expresiv. Au fost înfăţişate grupuri de oameni goi care îşi primesc pedepse pentru păcatele săvârşite, nuduri feminine încadrate de diavoli, oameni spânzuraţi sau schingiuiţi.

„Altă înfăţişare au însă picturile din tinda acestei biserici. Pe pereţii dinspre sud şi nord sunt reprezentate cerul şi iadul. Între aceste picturi şi toate cele descrise până acum, există o profundă deosebire. Fiecare figură e aici o pată de culoare încadrată de un contur precis, înăuntrul căruia apar linii care indică organismul anatomic. În schimb lipseşte figurilor orice caracter plastic. La aceste distincţii se mai adaugă altele: figurile sunt mai repede îndesate decât lunguieţe, mulţimea nudurilor, neîntâlnite nicăieri, prezenţa peisajului indicat prin dunga de pământ, arbori schematici şi fire lungi de iarbă. Toate celelalte sunt opere ale pictorilor cărturari (călugări sau artişti formaţi în atelierele acestora), iar pictorul acestui rai şi iad e pictorul ţăran, pictorul anonim ieşit de-a dreptul din rândul poporului. O dovadă indirectă ar fi multele inscripţii explicative, mai ales referitoare la iad, unde artistul îşi varsă tot veninul asupra femeilor şi a duşmanilor păgâni. E ceva izvorât din simplicitatea şi originalitatea sufletului ţărănesc şi ar fi interesant să se studieze această pictură mai amănunţit”, scria Virgil Vătăşianu, în volumul „Vechile biserici de piatră româneşti din judeţul Hunedoara”, din 1930.

Cum au apărut picturile nud

Preotul Ovidiu Stretean conduce parohia bisericii din 1990. A căutat explicaţii pentru ilustraţiile ieşite din comun din tinda lăcaşului de cult. „Picturile care pot fi văzute în biserica din Gurasada, inclusiv secenele Iadului şi Raiului, au fost realizate în secolul XVIII, în urma unei restaurări întreprinse din dispoziţia împărătesei Maria Tereza. Aceste picturi mai puţin obişnuite din pronaos pot fi considerate un îndreptar, în care meşterii au vrut să le arate oamenilor cum sunt pedepsiţi pentru păcatele pe care le-ar comite: unde ajungeau, de exemplu, femeile care făceau avorturi, cei care nu ţineau post, tâlharii, păgânii sau criminalii. La acea vreme, foarte puţini ştiau să citească, astfel că desenele reprezentate în biserică îi ajutau pe localnici să înţeleagă mai bine rânduielile creştine. Păcătoşi ajunşi în Iad erau înfăţişaţi goi probabil pentru că autorul a vrut să le arate goliciunea sufletescă”, a relatat părintele Ovidiu Stretean.

Ce spunea Nicolae Iorga despre biserică

Picturile bisericii din Gurasada i-au adus faimă lăcaşului de cult, considerat unul dintre cele mai vechi monumente istorice ale Hunedoarei. „Vin foarte mulţi turişti să o viziteze, mai ales vara. Străinii se minunează de picturile vechi din ea, iar cei mai mulţi rămân impresionaţi de scenele Judecăţii de Apoi. În cazul în care găsesc biserica închisă, le-am lăsat un număr de telefon la care pot suna, iar noi venim şi le deschidem uşa pentru a vedea cum arată înăuntru”, spune Alexandru Horvat, îngrijitorul lăcaşului de cult.

Şi istoricul Nicolae Iorga, care a vizitat-o în urmă cu un secol, s-a numărat printre călătorii impresionaţi de monument. „Biserica, foarte mică, are în faţă un mare turn de cerdac, făcut în timpuri de tot nouă. Pe o uşă laterală se intră într-un pronaos, odinioară pridvor, pe zidurile căruia un zugrav din Piteştii României şi altul din Deva au zugrăvit acele scene din Iad şi Raiu, cu muncile dracilor şi cetele senine ale fericiţilor, care împodobesc toate bisericile noastre”, scria Nicolae Iorga, în 1906.

Biserica din Gurasada poartă hramul Sfântului Arhanghel Mihail şi este atestată documentar încă din anul 1292. În ultimele secole, construcţiei originale i s-au mai adăugat câteva încăperi şi un turn, în partea de vest, iar potrivit istoricilor, a fost pictată iniţial la începutul secolului al XlV-lea. În secolul XVIII, pictura veche a fost acoperită cu picturile realizate de Ioan Ierodiaconul din Deva şi meşterul Nicolae din Piteşti, la comanda împărătesei Mariei Tereza. În prezent, biserica din Gurasada este degradată, are pereţii crăpaţi, iar preotul şi localnicii au solicitat de mai multe ori sprijin pentru a face reparaţiile necesare.

Lăcaşul din Gurasada este considerat una dintre atracţiile turistice de pe Valea Mureşului şi unul din locurile istorice importante din împrejurimile Devei. Mai multe imagini aici