Papalitatea în luptă cu monarhii Sfântului Imperiu jpeg

Papalitatea în luptă cu monarhii Sfântului Imperiu

Episcopul de la Roma s-a bucurat ├«ntotdeauna de un prestigiu deosebit, ├«n calitatea sa de urma┼č al Sf├óntului Petru. El este cel care ├«i ├«ncoroneaz─â pe ├«mp─âra┼úi, prin urmare ├«n teorie de┼úine puterea suprem─â ├«n societatea cre┼čtin─â, dar ├«n practic─â se supune ├«mp─âra┼úilor autoritari. ├Än secolul al XI-lea ├«ns─â, ├«n condi┼úiile diminu─ârii autorit─â┼úii imperiale, papalitatea ├«ncearc─â emanciparea.

Se dorea o papalitate independent─â de ingerin┼úele laice, a┼ča c─â ├«n 1059 papa Nicolae al II-lea decreteaz─â c─â alegerea suveranului pontif se face doar de c─âtre colegiul cardinalilor, f─âr─â amestec din partea secularilor. Se mai dorea de asemenea o purificare moral─â a clerului, care s─â devin─â mai apropiat de idealul bunului cre┼čtin, prin urmare se va ├«ncerca combaterea simoniei, comer┼úul cu func┼úii bisericesti. Nicolaismul, c─âs─âtoria preo┼úilor, era iar─â┼či o practic─â indezirabil─â, pentru c─â astfel se prevenea transmiterea ereditar─â a bunurilor biserice┼čti. Acest climat reformator culmineaz─â ├«n vremea lui Grigore al VII-lea.

Atunci papa nu ├«┼či afirm─â numai independen┼úa fata de puterea laic─â, ci pretinde ┼či superioritatea. Statutul monarhiei ├«n societatea cre┼čtin─â era o problem─â secundar─â. Esen┼úialul ├«l reprezenta modul cum se ob┼úineau ├«naltele func┼úii ecleziastice. Dac─â cineva devenea episcop sau arhiepiscop, primea ┼či vaste domenii teritoriale, integr├óndu-se ├«n sistemul rela┼úiilor vasalice, de aceea laicii doreau s─â controleze ob┼úinerea acestor func┼úii. Monarhii se foloseau astfel de Biseric─â pentru a-I contracara pe principi, dar ┼či beneficiau totodat─â de veniturile aferente propriet─â┼úilor c├ónd func┼úiile erau vacante. Papa Grigore al VII-lea love┼čte monarhia prin m─âsura radical─â de interzicere a ├«nvestirii de c─âtre laici. Prerogativele foarte autoritate ale papei sunt adunate ├«ntr-un document ce poart─â numele de Dictatus papae (tezele suprema┼úiei papale, 1075), care afirm─â c─â:

I. Biserica romana e intemeiata numai de Dumnezeu.
 II. Numai pontificele roman e numit, de drept, universal.
 III. El singur poate sa depuna sau sa reaseze pe episcopi.
 VI. Cu cei excomunicati de el n-avem voie, intre altele, sa stam in aceeasi casa.
VII. Numai lui ii este ingaduit ca, dupa imprejurari, sa intocmeasca legi noi, sa infiinteze comunitati noi, sa faca dintr-un asezamant de canonici o abatie si invers;sa imparta o episcopie bogata si sa uneasca episcopii sarace.
VIII. Numai el se poate folosi de insemnele imparatesti.
 IX. Toti principii sa sarute numai picioarele papii.
  X. Numai numele lui sa se pomeneasca in biserici.
 XII. Ii este ingaduit sa depuna pe imparati.
XIII. Ii este ingaduit ca, la nevoie, sa mute pe episcopi de la o dieceza la alta.
XVIII. Sentinta data de el nu poate fi respinsa de nimeni si el singur poate sa respinga sentinta tuturor.
XIX. El nu trebuie sa fie judecat de nimeni.
XXI. Pricinile mai mari ale oricarei biserici trebuie aduse inaintea acestuia.
XXII. Biserica romana n-a gresit niciodata si, dupa marturia Scripturii, nu va gresi in veci.
XXIII. Pontificele roman, daca a fost randuit in chip legiuit, devine, prin meritele fericitului Petru, fara indoiala sfant, dupa marturia sfantului Ennodius, episcop de Pavia, sprijinita de multi sfinti parinti, precum se cuprinde in decretele fericitului papa Symmachus.
XXV. El poate sa depuna si sa reaseze episcopi fara a intruni vreun sinod.
XXVI. Nu e socotit catolic cel ce nu e de acord cu biserica romana.
XXVII. El poate sa dezlege pe supusi de juramantul de credinta fata de cei nedrepti.

Suvernaul Henric al IV-lea nu putea s─â accepte a┼ča ceva, dornic la r├óndul s─âu s─â ├«┼či ├«nt─âreasc─â autoritatea. A┼čadar ├«l ignor─â pe pap─â, ba mai mult, ├«l depune cu ajutorul unui conciliu al episcopilor germani ├«ntrunit la Worms ├«n ianuarie 1076. Papa contracareaz─â atacul ┼či convoac─â la r├óndul s─âu un conciliu care ├«l excomunic─â pe ├«mp─ârat, ├«n februarie la Lateran. Este o ocazie bun─â pentru unii feudali care nu ├«l agreau pe Henric s─â ├«┼či impun─â propria op┼úiune la tron, pe cumnatul acestuia, Rudolf de Suabia. Sub o asemenea amenintare, Henric se vede obligat s─â se umileasc─â ├«n fa┼úa lui Grigore al VII-lea, la Canossa.

Dup─â trei zile de peniten┼ú─â, papa ├«i ridic─â excomunicarea. Nu era ├«ns─â o victorie total─â a papalit─â┼úii, pentru c─â mul┼úi principi ┼či episcopi r─âm─âseser─â loiali suveranului, ceea ce arat─â lipsa unei omogenit─â┼úi a opiniilor. Papa nu putea r─âm├óne nici el mult timp intransigent. Ba mai mult, Henric al IV-lea are de c├ó┼čtigat de pe urma actului s─âu de umilin┼ú─â, pentru c─â astfel ├«i supune pe nobilii revolta┼úi, care nu mai sunt ├«n aceea┼či tab─âr─â cu papa. Lucrurile sunt departe de acalmie, c─âci dup─â o nou─â excomunicare Henric va impune un antipap─â, pe Clement al III-lea, care ├«l va ├«ncorona ├«n 1084. Grigore va fi obligat s─â se refugieze la Salerno.

Succesorii celor doi, Henric al V-lea ┼či Calixt al II-lea, vor ├«ncerca o ├«mp─âcare prin ceea ce s-a numit Concordatul de la Worms, din 1122, care afirm─â c─â episcopii vor fi ale┼či de cler ┼či popor, dar ├«n prezen┼úa suveranului. ├Änvestitura spiritual─â se acorda de pap─â prin c├órj─â ┼či inel, iar cea material─â de monarh prin sceptru. Se marca astfel separa┼úia dintre domeniile religios ┼či temporal.

Battle of Legnano png png

Dup─â concordat, monarhia german─â sl─âbe┼čte din cauza luptelor pentru putere dintre familiile Welf ┼či Hohenstaufen, care cu greu se ├«ncheie odat─â ce este ├«ncoronat ├«mp─ârat Frederic Barbarossa ├«n 1152. Lu├óndu-┼či-l ca model pe Carol cel Mare, acesta ├«ncearc─â s─â readuc─â la via┼ú─â tradi┼úia imperiului universal. Asta ├«nsemna ca monarhul s─â fie superior papei. Aduc├ónd ├«n favoarea sa ┼či argumente din dreptul roman, Frederic ├«┼či permite s─â intervin─â ├«n alegerile episcopale, fapt care va st├órni protestul papei Alexandru al III-lea. Conflictul dep─â┼če┼čte grani┼úele pap─â-├«mp─ârat, implic├ónd ┼či ora┼čele italiene ┼či regatul normand al Siciliei.

Obiectivul lui Frederic este de a aduce la ascultare comunele urbane din nordul Italiei, care luaser─â calea independen┼úei, profit├ónd de fragilitatea autorit─â┼úii monarhice. A┼ča c─â ├«mp─âratul nu ezit─â s─â distrug─â ora┼čul Milano, care s-a revoltat impotriva sa ├«n 1152 ┼či s─â numeasc─â antipapi. Alexandru al III-lea se bazeaz─â pe sprijiniul ora┼čelor italiene din nord, care se unesc ├«n Liga Lombard─â ce va coopta ┼či Vene┼úia ┼či regatul Siciliei. ├Än 1176, la Legnano, Barbarossa va suferi o ├«nfr├óngere ustur─âtoare care ├«l va obliga s─â ├«ncheie pacea ┼či s─â se supun─â papei. Dar actul era doar de moment, pentru c─â la Konstanz, ├«n 1183, recunoa┼čte autonomia ora┼čelor italiene, ┼či totodat─â ├«l c─âs─âtore┼čte pe fiul s─âu cu mo┼čtenitoarea regatului Siciliei, izol├óndu-l astfel pe pap─â. ├Än practic─â, Barbarossa va ie┼či ┼či el victorios din lupta cu paplitatea.

Dar ├«n perioada urm─âtoare, aflat─â sub semnul anarhiei din imperiu, papalitatea va atinge apogeul puterii sale ├«n Evul Mediu, sinonim cu pontificatul lui Inocen┼úiu al III-lea (1196-1216). Acesta se consider─â vicarul lui Iisus Hristos, de┼úin─âtorul puterii supreme (plenitudo potestas) ├«n cadrul lumii cre┼čtine. Principii seculari depind de el pentru c─â papa, asemenea unui senior, le acord─â acestora putere cu dreptul de a le-o retrage dac─â nu se dovedesc demni de ea. Baz├óndu-se pe aceast─â ideologie, papa intervine ├«n alegerea principelui Germaniei, impun├óndu-┼či propriii candida┼úi, dintre care ├«mp─ârat va r─âm├óne Frederic al II-lea, nepotul lui Barbarossa. Monarhul are ├«ns─â propriile veleit─â┼úi:crearea unui imperiu mediteraneean axat pe Sicilia ┼či Italia.

Nemul┼úumirile papei nu ├«nt├órzie s─â apar─â, Frederic al II-lea fiind excomunicat cu pretextul ├«nt├órzierii particip─ârii la cruciad─â. Negociind cu sultanul Egiptului, acestaajunge totu┼či s─â se ├«nst─âp├óneasc─â asupra locurilor sfinte, din 1229. Nu la fel se ├«nt├ómpl─â cu ora┼čele din nordul Italiei, care iar se aliaz─â cu papa care ├«l mai excomunic─â odat─â din cauza autoritarismului s─âu. Ora┼čele se r─âscoal─â ┼či papa porne┼čte o veritabil─â cruciad─â ├«mpotriva ├«mp─âratului. Italia este r─âv─â┼čit─â de ciocnirile violente dintre partizanii Hohenstaufenilor, ghibelinii, ┼či adversarii lor, guelfii. De┼či papii Grigore al IX-lea ┼či Inocen┼úiu al IV-lea ├«ncearc─â s─â ├«l depun─â pe ├«mp─ârat prin concilii, conflictul se va termina doar odat─â cu moartea lui Frederic.

Papalitatea se bucur─â de suprema┼úie, a┼ča cum ┼či-a dorit, iar imperiul se restr├ónge tot mai mult. Teocra┼úia pontifical─â va domina Europa c├óteva decenii, dar un alt monarh, Filip al IV-lea, ├«i va da lovitura de gra┼úie. ├Än condi┼úiile centraliz─ârii puterii monarhice, preten┼úiile papei Bonifaciu al VIII-lea de a fi considerat conduc─âtorul ├«ntregii lumi cre┼čtine intr─â grav ├«n conflict cu autoritatea regelui Fran┼úei, care nu poate accepta existen┼úa unei alte autorita┼úi asupra supu┼čilor s─âi. Drept urmare, ac┼úioneaz─â prompt, trimite o armat─â care ├«l va face prizonier pe pap─â. ├Äncepe declinul puterii papale. 

Mai cite╚Öte: 

Criza papalitatii si marea schisma occidentala