Panther vs T-34. Cum pot fi comparate două tancuri din clase diferite?
Apariția computerelor a permis accesul la o imensă cantitate de informație și astfel oamenii pot emite judecăți de valoare pe orice temă după ce au acces la numeroase surse scrise sau video. Al Doilea Război Mondial a fost un subiect interesant pentru savanți, dar și publicul larg a fost implicat în căutarea de date pentru a se putea realiza eliminarea unor teorii greșite.
A apărut o adevărată modă în ceea ce privește studierea evenimentelor militare și foarte multe persoane sunt interesate de armamentul utilizat în ultima conflagrație mondială. Mijloacele motorizate sunt cele ce impresionează în mod deosebit și tancul, simbolul forței brute, este în centrul atenției.
Marele psiholog Gustave Le Bon a scris cândva că există o logică afectivă de care este greu să scapi și aceasta poate să evolueze până la o logică mistică. Nu este de mirare că astăzi există un adevărat cult al armelor germane din toate categoriile. Tancurile, denumite cu celebrul termen de Panzer, au devenit un fel de idoli și sunt definite drept cele mai bune din lume.
Legenda despre aceste mașini a fost amplificată la nivel mondial și sursele virtuale de informație aduc o adevărată avalanșă de date despre calitatea și performanțele tancurilor produse în Al Treilea Reich. Proiectanții și muncitorii germani au reușit să realizeze adevărate bijuterii pe șenile care i-au șocat și pe adversarii din epocă.
Dacă modelele Panzer I, II, III și IV n-au intrat în mitologie, situația se schimbă cu modelele Tiger și Panther, numele de feline periculoase având un impact deosebit asupra creierului cititorului contemporan. Omul încă nu poate să scape din capcana fascinației pentru prădătorii cei mai periculoși, o rămășiță din vremurile în care animalele de pradă reprezentau un concurent feroce pentru ființele bipede.
Tancul reprezintă un cuirasat terestru necesar transportării unui tun dincolo de obstacolele naturale sau antropice existente pe un câmp de luptă. Este un simbol al industriei grele și a fost absolut normal ca marile puteri să dezvolte fabrici pentru modelarea oțelului în astfel de mijloace de distrugere.
Există mereu comparații între diferite tipuri de tancuri și se fac tot felul de clasamente, specialiștii din mediul virtual fiind convinși că tehnica de luptă germană a fost performantă și numai numeric a fost copleșită de către aliați. Dacă se analizează datele statistice, se poate ajunge repede la această concluzie falsă din punct de vedere științific.
Tancul Panther a fost realizat la cererea militarilor germani și după indicațiile personale ale dictatorului Adolf Hitler, cel ce dorea un mijloc performant de luptă pentru nimicirea valurilor de mașini trimise de Stalin. S-a plecat de la T-34 ca idee și s-a ajuns la un model cu o masă de 45 t. Au fost preluate blindajul gros și înclinat, tunul puternic, șenilele late și un motor performant pentru sporirea manevrabilității în câmpul tactic înțesat cu armament antitanc.
Felina din oțel promitea să fie un prădător feroce și greu de anihilat. Admiratorii tehnicii naziste sunt entuziasmați de ceea ce putea realiza și au făcut tot felul de comparații cu T-34 și au realizat clasamente din care să rezulte că Panther a fost în fruntea topurilor.
O „Panteră” cam supradimensionată
Tancul din orice perioadă a epocii contemporane trebuie să aibă un corp armonios proiectat pentru ca masa să nu sporească în mod inutil. Este logic că orice centimetru în plus duce la o sporire a cantității de oțel și astfel motorul trebuie să poarte o masă inutilă, cea care generează și o creștere deosebită a consumului de carburant. Inginerii germani n-au avut limite atunci când au realizat tancul Panther și au considerat că o mașină mare este suficient de puternică pentru a învinge apărarea inamică.
Felina mecanică a ajuns astfel la o înălțime de 3 (trei) metri. Nici cu lățimea nu stătea prea bine. Era necesară pentru o bună stabilitate, dar 3,27 m însemna prea mult în timpul transportului. Dacă se adăugau șorțurile metalice laterale pentru protejarea trenului de rulare, se ajungea la 3,42 m. Era normal să se ajungă la un blindaj de cel mult 100 mm în partea frontală, cea mai expusă loviturilor antitanc. T-34 avea o protecție de până la 55 mm, dar compensa prin înălțimea mai mică (numai 2,39 m). Varianta cu tun de calibrul 85 mm ajungea la 2,7 m.
Blindajul
Orice cuirasat terestru trebuie să fie protejat de plăci de oțel capabile să reziste la șocul provocat de muniția perforantă sau explozivă. Dispunerea sub diferite unghiuri determină o ricoșare a proiectilelor sau mărește grosimea stratului de oțel. Proiectanții germani au fost generoși cu metalul special și Panther a ajuns să fie la fel de greu ca un KV-1 sovietic.
A fost inclus în categoria tancurilor medii deoarece exista renumitul Tiger mai voluminos și cu o masă sporită. Protecția suplimentară putea să fie benefică, dar ducea la o consecință extrem de neplăcută: reducerea autonomiei din cauza creșterii consumului de carburant. Combustibilul nu prea se găsea în tabăra Axei și ar fi fost necesară o economisire generalizată.
Mai era o problemă legată de blindaj. Metalurgiștii germani erau buni specialiști în prelucrarea fierului până la obținerea celor mai rezistente aliaje, dar Reich-ul înregistra o penurie de metale necesare amestecurilor superioare.
S-a putut constata că protecția mașinii era bună, dar loviturile cu proiectile grele puteau să ducă la spargere a materialului casant și astfel tancul era o pierdere totală. Mașinile T-34 scoase din luptă puteau fi reparate ușor prin sudarea unor bucăți de metal în zona afectată și retrimise pe front cu echipaje noi. Iosif Vissarionovici Stalin nu avea probleme cu efectivele umane și nici nu ținea prea mult la viețile militarilor. Conta numai victoria în revoluția mondială.
Masă și noroi
Tancul a fost o mașină inventată pentru a străbate terenuri dificile prin faptul că șenilele rezistente din oțel permiteau trecerea peste barajele din sârmă ghimpată sau întindeau permanent un propriu drum metalic prin cel mai dificil teren mlăștinos. Proiectanții erau obligați însă să calculeze corect masa, lățimea blindatului și a șenilelor pentru ca presiunea pe sol să fie cât mai redusă.
Tancul Panther avea ajungea la 0,75 kg/cm2. Presiunea sporea dacă se adăuga încărcătura de luptă și se atingea 0,89 kg/cm2. Era o adevărată nenorocire această eroare de calcul, autonomia mașinii fiind redusă la numai 100 km în teren greu. Era chiar mai mică decât cea a masivului Tiger.
O astfel de bijuterie a tehnicii nu mai putea să stea la baza unor ofensive de amploare după modelul celor din 1941 și 1942. Arderea a 730 l de carburant pe o distanță scurtă era un coșmar logistic pentru o armată aflată în criză de orice.
Creșterea masei de oțel genera și alte probleme specifice blindatelor germane. Felinele metalice aveau o sensibilitate la trenul de rulare și ruperea șenilelor ducea la imobilizarea mașinii în câmpul de bătălie, o țintă perfectă pentru artilerie.
Echipajele erau obligate să se retragă după ce efectuau o sabotare a tancurilor. Dacă inamicul nu era prin zonă, se încerca recuperarea sistemului de arme cu ajutorul unor tractoare speciale de mare putere, costisitoare și vulnerabile.
Manualele sovietice precizau că T-34 era mult mai puțin pretențios în cazul unor astfel de avarii, reparațiile putând să fie făcute chiar de către personalul de la bord. Șenila era întinsă în fața tancului și apoi mașina înainta ușor peste noul mijloc metalic de deplasare.
Masa sporită ridica și dificultăți deosebite legate de trecerea râurilor. Nu se poate forța un curs de apă prin orice loc și mașinile grele aveau probleme cu podurile și cu bacurile. Nici poduri din pontoane nu erau disponibile oricând și oriunde.
Armamentul de la bord
Specialiștii germani s-au considerat experți în domeniul tunurilor și artileria a provocat imense pierderi pe câmpurile de luptă ale Primului Război Mondial, mai multe decât temutele mitraliere. Chiar dacă Antanta învingătoare a impus limitări în ceea ce privește producția militară, cercetările în domeniul artileristic au mers tot înainte și au fost diversificate pe diferite direcții.
Gurile de foc de pe tancuri erau deosebite de cele de câmp pentru că spațiul mic din turelă impunea reducerea dimensiunilor fără să fie însă afectate performanțele balistice.
Chiar era obligatoriu să fie obținute viteze inițiale mari pentru a putea fi atinse țintele în mișcare și protejate prin plăci de oțel. Modelul Panther a primit un tun de calibrul 75 mm ce putea să lanseze proiectile perforante capabile să neutralizeze temutele T-34 și chiar monștri din seria IS.
Partea germană a comis însă o mare eroare prin realizarea modelului Panther, cel mult lăudat astăzi. A fost construită o mașină cu o masă de 45 t, dar armamentul de la bord a rămas la calibrul 75 mm, adică la fel ca al unui T-34 mult mai ușor. Erau astfel cheltuieli ce nu justificau procesul tehnologic complicat.
Partea sovietică n-a stat pe loc în ceea ce privește producția și astfel a apărut modelul T-34 cu tun de calibrul 85 mm, masa fiind de numai 32 t. Era adaptat și pentru producția de mare serie. Nu era cea mai performantă mașină de luptă, dar numărul copleșea ceva prea sofisticat de asamblat. Trecerea la noul blindat nu implica transformarea în totalitate a uzinelor producătoare și astfel livrările nu erau încetinite.
Marele avantaj al tancului sovietic
T-34 a jucat un rol asemănător cu cel al călăreților mongoli din secolul al XIII-lea: era mobil și produs în serie mare, ceea ce permitea prezența unor unități de asalt pe întreaga lungime a frontului. Mai mult. Era o mașină bună la toate. Era utilizat pentru a transporta infanteriștii necesari pentru ocuparea unui obiectiv și pentru protejarea flancurilor.
Putea să tracteze piese de artilerie în locul tractoarelor. Tunul de calibrul 76,2 mm era util în lupta împotriva infanteriei prin proiectilele explozive. Nici artileria nu scăpa de loviturile de mare putere pentru un tanc din epocă. Se adăuga capacitatea de secerare a mitralierelor. Puterea de nimicire a fost sporită prin montarea piesei de artilerie de calibrul 85 mm. Cele două guri de foc au fost suficiente în epocă pentru distrugerea oricărui blindat inamic, mai ales dacă acestea erau flancate.
T-34 n-a fost conceput drept tanc principal de luptă, ci urma să fie mașina mobilă bună la orice și care să depășească obstacolele ridicate de natură și de om. Experiența din Finlanda arătase că tehnica interbelică era uzată moral și că trebuie să se treacă la motor consumator de motorină, cel ce permitea obținerea unor autonomii sporite.
Scădea și riscul unor incendii. În plus, tancul era conceput să fie produs în serie mare pentru a fi peste tot și să fie ușor de întreținut. Germanii n-au putut să înțeleagă filosofia lui Iosif Stalin și nici astăzi unii cercetători ai evenimentelor militare nu pot pricepe manevrele Kremlinului începând din decembrie 1939.
Avantajul esențial al tancului T-34
Se poate scrie oricât pe tema superiorității modelului Panther, dar mașina sovietică rămâne fundamentală pentru operațiunile militare de pe Frontul de Est datorită momentului apariției. Exista la începutul ostilităților și a continuat să fie trimisă diviziilor staliniste, spre marea disperare a luptătorilor germani. Parcă un vrăjitor reușea să transforme rocile în arme.
T-34 a reușit astfel să provoace pierderi în infanterie, tancuri și artilerie. Mulți soldați ai Reich-ului au murit striviți de șenilele late pentru că n-au avut suficiente tunuri antitanc moderne. Nici rândurile renumitelor Panzere n-au putut fi completate pentru a face față tunurilor de calibrul 76,2 mm în timp util. T-34 a fost un coșmar pentru toți cei care l-au înfruntat în timpul conflictului mondial.
Ofensiva începută în 22 iunie 1941 a afectat grav planurile staliniste de producție, dar uzinele au reușit să asambleze până la sfârșitul anului 1.886 de exemplare. Era echivalentul a nouă divizii complete și o realitate la care germanii nici măcar nu visau.
Au trebuit să lupte în continuare în cutiile numite Panzer III și Panzer IV, alții având ghinionul să fie trimiși în mașinile ușoare de origine cehă sau în jucăriile numite Panzer I și Panzer II. Anul 1942 a adus o lungire a țevilor de tun pentru modelele mar bune germane și astfel forța de penetrare a tunurilor de calibrele 50 și 75 mm a fost sporită.
Totuși, T-34 era departe de o posibilă egalare a calităților și proiectanții germani căutau soluții eficiente de combatere. Au apărut primele exemplare de Tiger I, dar acestea erau prea puține pentru a însemna ceva revoluționar la lungimea frontului. Uniunea Sovietică a ripostat prin producerea a 12.630 de T-34, o forță mai mult decât copleșitoare.
Tancurile Panther au intrat în acțiune în iulie 1943, dar sufereau de bolile copilăriei. Sovieticii au primit pe front 15.550 de mașini fiabile și astfel puteau să atace în mai multe sectoare sau să copleșească apărarea prin ofensive în valuri.
Tiger și Panther au început să facă ravagii cu tunurile puternice, dar Wehrmacht-ul nu mai avea marile unități capabile să inițieze acțiuni de amploare. Nici baza logistică nu mai permitea acțiuni în adâncimea teritoriului inamic.
A fost sporită producția de armament în anul 1944, dar uzinele sovietice au trimis în primele linii 10.632 de T-34. Militarii germani le tot loveau cu tot felul de proiectile, dar cele mai puțin avariate erau rapid reparate și trimise înapoi la datorie. Altele erau îngrijite în ateliere mai bine dotate din interiorul vastului lagăr comunist. Era normal ca armata nazistă să cedeze în fața valurilor copleșitoare de tehnică blindată.
Anul 1945 a marcat o scădere a producției până la 5.779 de unități, strategie absolut corectă din moment ce Germania și, în perspectivă, Japonia nu mai aveau forțe blindate serioase. În plus, T-34 era uzat moral în raport cu noile modele lansate de industria sovietică. Putea să fie în continuare utilizat, dar pierderile ar fi crescut peste limitele greu acceptate chiar și de autoritățile staliniste.
Mulți oameni mai cred și astăzi că industrializarea forțată a fost începută în anul 1927 pentru ca locuitorii din lagărul comunist să aibă locuri de muncă din belșug. Aceasta este interpretarea celor ce nu citesc sau nu vor să gândească. Stalin a vrut mult oțel de calitate pentru a fi modelat în tancuri și alte tipuri de armament. Numai așa se poate explica apariția unui combinat precum cel de la Magnitogorsk și seriile impresionante de blindate T-26, BT-2, BT-5, BT-7 și apoi T-34.
Comparația absolut eronată
Istoricii și cititorii contemporani sunt înverșunați să analizeze performanțele tancului mediu T-34 cu cele ale tancului mediu Panther. Amândouă erau în aceeași categorie deoarece existau modele superioare prin masă (renumitele IS-2, Tiger I și Tiger II). Este o eroare celebră și care se repetă la infinit în lucrările mai mult sau mai puțin științifice. Există o pasiune deosebită pentru a adopta și duce mai departe orice teorie veche, clasică.
Nici nu contează cât de eronată este. Să sperăm că în cazul prezentat aici a fost vorba numai de greșeli de analiză și nu de dezinformare cu orice preț. Totul a plecat de la această idee de mediu și astfel cele două mașini militare au fost văzute ca adevărate surori. Dezbaterile au fost aprinse și s-a ajuns la concluzia că Panther-ul prezenta mari avantaje pentru că era superior proiectată și finisată.
Apare însă o mare problemă. Este ilogic să analizezi performanțele unor blindate din clase diferite, masa fiind un criteriu fundamental. Era absolut normal ca un Panther să aibă o cuirasă groasă. T-34 era prea ușor pentru a fi analizat în raport cu modelul german. Tancul lui Adolf Hitler intra în aceeași categorie cu cele din seria IS și atunci devenea o mașină cam banală. Purta un tun de calibrul 75 mm, sovieticii renunțând la unul asemănător de pe T-34.
IS-2 era comparabil ca masă, dar purta un tun de calibrul 122 mm. Efectul proiectilelor asupra blindatelor era devastator și, în plus, cele explozive erau utile pentru lupta contra infanteriei. Iosif Stalin avea mereu surprize și fabricile produceau deja modelul IS-3, cu o siluetă ce expunea inamicului o suprafață cât mai mică. N-au mai intrat în luptă pentru că au încetat ostilitățile în Europa.
Concluzii
Panther a fost un tanc ucigător ca orice produs militar, dar a fost departe de necesitățile armatei germane. Mulțimea de ținte inamice i-a permis să atingă recorduri de nimicire, dar adversarii aveau deja mașini mult mai periculoase și performante.
Bombardamentele aliate și complexitatea mașinii au dus la o limitare a producției, ceea ce avea un imens impact negativ în evoluția acțiunilor militare. Au fost livrate numai 1.768 de exemplare în anul 1943 și numai din mai au fost gata peste 160 de vehicule pentru a putea închega o mare unitate de tancuri.
T-34 a fost un blindat din altă categorie de masă, dar a făcut față cerințelor câmpurilor de luptă. În plus, a fost un adevărat coșmar pentru infanteriștii germani încă din anul 1941 și multă vreme singura armă capabilă să-l neutralizeze a fost tunul antiaerian de calibrul 88 mm, prea voluminos și asamblat în prea puține exemplare în raport cu cerințele la care a fost supus.
Nu putea să acopere cerul Germaniei și să existe pe toate fronturile terestre. Tanchiștii sovietici au semănat teroare până la apariția tancurilor germane moderne, dar nici după august 1942 forțele inamice nu erau suficiente pentru a face față valurilor de mașini de luptă.
Astăzi sunt cititori ce stau în fața unui ecran luminos și cred ceea ce vor despre ceea ce s-a întâmplat în trecut. Este simplu să vizualizezi filme documentare în loc să înfrunți monștri din oțel pe câmpiile înghețate ale Frontului de Est.
Adevărul este că gândirea umană este dominată de logica afectivă și astfel apare dragostea de orice. Poate să evolueze spre logica mistică și fanatismul celor ce adoră ceva a pus în mișcare omenirea din toate epocile istorice. Legile psihologiei mulțimilor sunt greu de depășit.
Foto sus: Tancuri Panther (© Das Bundesarchiv Bild 183-H26258)
Bibliografie minimală
- Manualul tancului T-34-85 Cunoaștere și exploatare, București, 1974.
- Haskew, Michael E., Tanks Inside out, 3CPublishing Ltd, 2010.
- Jukov, G. K., Amintiri și reflecții, Editura Militară, București, 1970.
- Koschorrek, G. K., Zăpada însângerată Memoriile unui soldat german pe Frontul de Est, Corint Books, București, 2019.
- Le Bon, Gustave, Opiniile și credințele, Editura Științifică, București, 1996.
- Sarin, Oleg, Dvoretsky, Lev, Război contra speciei umane, Antet, f.a.
- Volkoff, Vladimir, Dezinformarea armă de război, Incitatus, f.a.
