Pablo Picasso, Guernica, 1937. Biografia unui tablou
Pictor de origine spaniolă, Pablo Ruiz Picasso se naște la 25 octombrie 1881 în Spania, la Malaga, și moare la 8 aprilie 1973 la Mougins, în Franța. Reprezentant al cubismului alături de Georges Bracque, dar și unul dintre adepții suprarealismului, Picasso este poate cel mai important artist al secolului XX.
Cât despre lucrarea care face subiectul acestei expuneri, a fost comandată de Guvernul republican spaniol (înainte ca acesta să fie răsturnat de către Franco), pentru Pavilionul Spaniol de la Expoziția Internațională de Arte și Tehnici din Viața Modernă de la Paris. La început, înaintea bombardamentului, pictorul alege o temă decisiv apolitică – Pictorul și modelul său. După catastrofa bască însă decide să modifice radical tema lucrării și să denunțe politica franchistă; începe lucrul și, în doar cinci săptămâni, termină lucrarea pentru care îi va fi plătită suma de 150 000 de franci (aprox. 98 237 euro).
Gernika – faptele istorice
Luni 26 aprilie 1937, cerul orașului Gernika (toponimul bascnumele corect în limba euskara a localități din Biskaia) este întunecat de un stol de bombardiere ale Luftwaffe, aviația militară germană, la care se adăugau și aparate ale aviației italiene. Contingentul italo-german care avea să distrugă orașul era compus din 23 Junkers Ju 52, 4 Heinkel III, 10 Heinkel He 51, 3 Savoia-Marchetti S81 Pipistrello, 1 Dornier Do-17, 12 Fiat CR 32 și probabil câteva Messerschmitt Bf 109.
Bombardamentul a început la ora 16:30. Timp de trei ore, avioanele au aruncat asupra orașului bombe de 250 kg și bombe incendiare proiectate să ardă la o temperatură de 2500 de grade. Orașul a fost transformat într-o apocaliptică minge de foc. La ora 19.45, Gernika practic nu mai exista. A fost primul „bombardament tapet” produs în Europa, care va deschide drumul și spre altele. A fost o „prefață” la ceea ce avea sa fie cel de-al doilea război mondial.
De ce Guernica?
Care au fost însă rațiunile acestui bombardament? În primul rând „de vină” era Țara Bascilor, care în urma alegerilor legislative din februarie 1936, când victoria revenise Frontului Popular, obținuse un statut de autonomie. Abia se formase noul guvern spaniol că, pe 17- 18 iulie, s-a și organizat o lovitură de stat sub comanda generalului Franco. Bascii, care optaseră pentru respectul legalității, nu puteau fi protejați de o eventuală ofensivă din partea generalului. Cu excepția Cataloniei și a Aragonului, în aprilie 1937, doar guvernul basc își mai păstrează fidelitatea față de guvernul republican.
În calitate de mare centru al industriei de armament, Guernica era o dată în plus o țintă importantă a rebelilor. Astfel, generalul Mola, principal instigator al loviturii de stat din 17 iulie 1936 și general naționalist în timpul Războiului Civil, îl asigură pe Franco că va rezolva problema bască în câteva săptămâni. În realizarea planului va fi ajutat și de Legiunea Condor a nemților și de soldații italieni ai lui Mussolini. Le va da bascilor un ultimatum și, cum răspunsul s-a lăsat așteptat, va trece la fapte.
Vor fi bombardate pentru început, pe data de 31 martie, câteva sate din jurul orașului Bilbao, pentru ca pe 26 aprilie să se producă atacul cel mare, asupra orașului Guernica. Pe lângă aceste rațiuni de ordin politico-ideologic și al resurselor, ar mai putea exista și o altă explicație: bombardamentul ar fi putut fi și un instrument tactic al fasciștilor care se gândeau probabil la o posibilă pace separată cu bascii, care să îi îndepărteze de blocul republican.
Pe de altă parte, semnificația acestui bombardament a fost, înainte de toate, una simbolică. În primul rând, Guernica era un spațiu simbolic. Era unul dintre locurile sacre ale bascilor, „patria libertății basce”: pentru că sub faimosul său stejar (foto) toți monarhii spanioli sau reprezentanții lor jurau în numele unei vechi tradiții să respecte legile locale. Era unul dintre centrele cele mai vechi ale civilizației antice, ce constituia un pod între Europa și Insulele Britanice, o civilizație de mare și de munte.
În fapt, chiar The Times de a doua zi relata: „Guernica nu era un obiectiv militar. O fabrică de materiale de război care se găsea la periferie a rămas intactă. Același lucru este valabil și pentru cele două cazarme aflate în vecinătatea orașului. Scopul bombardamentului pare a fi fost acela de a atenta la moralul populației civile și la distrugerea centrului rasei basce. Toate indiciile confirmă această ipoteză...”.
La Paris însă, jurnale importante ca Le Jour, L’Echo și Action française au insistat pe faptul că bascii concepuseră singuri atacul. În plus, bascii au fost acuzați că ar fi dat foc propriului oraș pentru a dobândi simpatia internațională. Mai mult decât atât, José Antonio Aguire, președintele guvernului basc, va fi făcut mincinos de postul Radio- Nacional, când asigură că bombardamentul a fost executat de „avioane germane aflate în slujba rebelilor spanioli”.
Guernica după bombardament
Dincolo de toate aceste speculații, un raport final arată că în acea zi au murit în Guernica 1 645 de persoane și alte 889 au fost rănite. În august 1939, consiliul provincial din Biskaia decide să fie confecționate trei crucifixuri din stejarul sacru din Guernica. Lucrul îi va fi încredințat sculptorului José Maria Garros. După terminarea lucrărilor unul a fost trimis Papei Pius al XII-lea, cel de-al doilea a rămas în sala de consiliu a orașului, iar cel de-al treilea a fost trimis lui Francisco Franco.
Primele schițe ale atacului
În dimineața zilei de 28 aprilie L’Humanité, jurnalul pe care îl citea, în general, Picasso, scria: „Mii de bombe incendiare lansate de avioanele lui Hitler și ale lui Mussolini”. Însoțit și de câteva fotografii tragice ale morților și răniților, victime ale atacului, articolul a impus repede în mentalitatea oamenilor dimensiunile unei tragedii. La 1 mai, Picasso realiza primele schițe pentru ceea ce avea să aibă ca final celebra sa operă, Guernica.
Fotografiată în cursul realizării sale, Guernica este poate cel mai bun exemplu documentat de un „work in progress” din istoria artei. Toate etapele realizării lucrării vor fi fotografiate de Dora Maar, în atelierul artistului din rue des Grands-Augustins. Prima schiță, cea realizată la 1 mai, desenată probabil în mai puțin de un minut, pune laolaltă un taur cu o pasăre, o imagine foarte stilizată a unui cal și a unei femei care ține în mână o lampă.
Tabloul final reprezintă bombardamentul orașului basc omonim din partea naziștilor, însă reușește să transceadă evenimentul istoric care l-a inspirat, devenind un simbol universal al tuturor atrocităților și urmărilor războiului. Forța lucrării rezidă în fuziunea pe care reușește să o facă între elementele epice și realiste.
Pablo Picasso pictând Guernica
Ce este reprezentat în pictură?
Să vedem acum ce reprezintă tabloul (ulei pe pânză, 349,3 x 776,6 cm ). Intervine aici, o decodare la dublu nivel: vorbind despre o operă cubistă (de altfel una dintre cele mai importante), efortul de a-i descifra sensul este dublu. Pe de o parte pentru că o primă privire nu ne-ar lămuri nici pe departe cu ce se întâmplă în tablou și pe de altă parte pentru că este o lucrare ale cărei sensuri trec dincolo de reprezentarea punctuală a unor fapte. Să începem.
Jumătatea stângă a scenei pare a fi dispusă într-un decor fără semnificații particulare: tavan, pereți, uși și geamuri, deschise spre un exterior neidentificabil cu vreun loc precis. În cealaltă jumătate sunt reprezentate volumul unui edificiu văzut pe colț și țiglele unui acoperiș distrus în parte de foc. Să începem analiza picturii de la stânga la dreapta. În primul plan vedem un taur, cu bustul alb întors pe trei sferturi către stânga, ochii și coarnele în poziție frontală, corpul îi este negru iar coada din nou albă.
Lângă taur, în partea de jos, este o femeie reprezentată în întregime, care urlă și ține pe brațe corpul inert al copilului său. Sub capul copilului, este palma unei mâini pe care se văd brăzdate liniile vieții și capul tăiat a cărui gură păstrează încă expresia terorii. Continuând apoi înspre dreapta, o formă ovoidală apare ca un mare ochi în interiorul căruia o lampă incandescentă ia locul pupilei. Lângă ochi se vede o lampă cu petrol care este ținută de o mână ce intră în scenă prin partea dreaptă. Sub acestea este reprezentat un cal pe moarte (se vede lancea care i-a străpuns corpul) ținând capul întors spre taur, în timp ce gura îi este antrenată într-un urlet care pune în evidență albul dinților și al limbii.
În spatele celor două animale, într-o reprezentare mai puțin evidentă este o masă pe care se poate descifra profilul unei păsări ce pare a urla și ea. Sub masă se zărește coada albă a calului, corpul îi este întors înspre dreapta, cu toracele deschis printr-o rană de formă romboidală provocată de o lance și care îl determină să îngenuncheze pe copita anterioară. Mai jos, lancea, spada și săgeata sunt semne care ne fac să recunoaștem în cel căzut un războinic. Are un stigmat pe mâna stângă ca simbol al inocenței împotriva crudității nazi-fasciste și în mâna dreaptă strânge o spadă ruptă de pe care se înalță o floare cu șase petale, abia vizibilă, asemănându-se mai mult cu un desen infantil - lucru ce face din ea un simbol și mai pregnant pentru speranța într-un viitor mai bun.
Vedem apoi că pe fereastră iese, unduindu-se ca o fantasmă, o figură feminină căreia i se întrevede o mână. Mâna dreaptă, neobișnuit de lungă se grăbește să aducă o lampă cu petrol pentru a lumina peste calul în agonie și în fapt peste toată scena de moarte. În ultima parte a tabloului se văd flăcări pe acoperișul unui edificiu, o fereastră luminată de strălucirea focului; altă femeie blocată de incendiu, urlă cu brațele ridicate, corpul îi este lovit de o grindă de lemn în flăcări, în timp ce în primul plan se desprind gamba și laba piciorului stâng de figura feminină pe care am întâlnit-o. Un perete și o ușă deschisă închid scena.
Semnificația lucrării
La finalul explorării vizuale a lucrării, fără a ne raporta deocamdată la interpretări, rezultă semnificația primară a Guernicii: un taur asistă imobil, blocând cu corpul său singura cale de fugă, din fața unei catastrofe colective produsă într-un spațiu locuit; o catastrofă care provoacă fuga disperată a patru femei, moartea unui războinic și a unui copil, agonia unui cal rănit și urletul unei păsări. Lancea înfiptă în corpul calului, spada și lancea rupte lângă cadavrul soldatului, consimt identificarea cauzei catastrofei cu un război.
Sub lumina artificială a unei lămpi electrice și a uneia cu petrol ținută de una dintre femei, un urlet coral unește toate personajele, umane și animale, vii și moarte. Sensul global este acela de distrugere, angoasă, disperare, moarte, subliniate și de absența culorilor. Și totuși, semnificația imediat perceptibilă la o observare directă a Guernicii, este dovedită de reacția unei mame în vizi tă la Expoziția de la Paris din 1937, „une petite bourgeoise”, care aflată în fața tabloului lui Picasso îi spune fiului său: ”Nu înțeleg ce reprezintă, însă îmi dă un sentiment ciudat... ca și cum m-ar tăia în bucăți. Vino, hai să plecam. Războiul e îngrozitor... biata Spania”.
După „interpretarea autentică” pe care o dă criticul Juan Larrea (niciodată contestată, însă nici infirmată de Picasso), calul devine „în ochii pictorului nici mai mult nici mai puțin decât Spania naționalistă”, taurul se transformă într-un simbol al poporului, aceasta pentru că acest animal a devenit aproape un totem pentru spanioli; mama cu fiul mort apare ca Mamă a Durerii (Madre Dolorosa). Violența și suferința sunt exprimate în modul cel mai profund prin această imagine. După interpretarea lui, pânza devine expresia emblematică al subconștientului național și al luptei pentru libertate și democrație în Spania.
Cât privește referințele lui Picasso în realizarea lucrării, criticul se va limita la a numi Judecata de Apoi a lui Michelangelo și Pluta Meduzei a lui Géricault. Unii vedeau în „Minotaur” o încarnare a răului și în acest mod, prin extensie, au recunoscut în el reprezentarea lui Franco. În totală antiteză, alții l-au interpretat ca pe o metaforă a interminabilelor suferințe ale poporului spaniol. Pe de altă parte, în cultura popoarelor mediteraneene, taurul este un animal mitic. Într-o națiune agricolă, taurul își asumă imaginea unui admirabil rege al animalelor, întruchipare a forței și a fecundități, dar și a orgoliului și a asprimii. În luptele cu tauri, în coride, se reprezintă obscurul inamic, adversarul eroului uman.
Se vorbește uneori și de „misterioasa și simpatica asemănare între războinic și inamicul său” sugerată de bereta toreadorului, similară coarnelor ascuțite ale taurului. Imaginea acestui simbol iberic este polivalentă, iar caracterul acesta ambiguu este reflectat în toată opera lui Picasso. Dincolo de interpretările date apariției neașteptate în lucrare, taurul poate sugera și imperturbabila Spanie, dominantă ca și stejarul din Gernika, care a rămas intact. Presat să explice semnificația taurului și a calului în Guernica, Picasso răspunde: „...acest taur este un taur iar acest cal este un cal... Dacă dați un înțeles anumitor lucruri din picturile mele ar putea fi foarte adevărate, dar nu a fost ideea mea de a da acest înțeles. Ideile și concluziile la care ați ajuns poate că le-am obținut și eu, însă s-au produs într-un mod instinctiv, inconștient. Am făcut tabloul pentru tablou. Am pictat obiectele pentru ceea ce sunt.”
Brutalitate, suferință, speranță
Mergând și mai departe cu interpretarea, prezența feme ilor în tablou, face din Guernica imaginea unei umanități inocente și lipsită de apărare. Faptul că femeile și copiii erau reprezentați de către Picasso ca ceea ce poate fi mai bun în ființa umană – celebrând o dată cu ei frumusețea, grația, vitalitatea și nobilitatea – subliniază, o dată în plus că atacul îndreptat împotriva acestora semnifica pentru artist un atac împotriva umanității înseși.
Plasarea acțiunii în obscuritate cu siguranță a avut și ea o valoare simbolică, ținând cont de faptul că atacul se petrecuse într-o după-amiază de primăvară. Două lămpi sunt însă plasate pentru a lumina scena. Una dintre ele este violent împinsă în centrul scenei: e vorba despre o lampă cu ulei, ținută în mână de o femeie care iese pe fereastră și care vine să constituie chiar vârful piramidei compuse din războinic, cal și femeia care fuge și care este în același timp și o piramidă luminoasă.
Plasată într-un punct dominant, lampa cu ulei ținută de femeia de la țară, constituie doar o modalitate de a dezvălui evenimentele nocturne. Lampa cea mare suspendată de tavan apare aproape inertă; nu este ținută de nimeni, iar eficacitatea sa ca element luminos nu se manifestă având în vedere că practic rămâne în afara colțului luminat, având răceala unei forțe ineficiente. Dublarea aparentă a sursei de lumină exprimă un contrast semnificativ între cea mică, lumina autentică care iluminează scena și cea mare, instrument orb al unei conștiințe lipsite de moralitate. O altă deviație de la faptele istorice mai trebuie să fie amintită în acest moment; faptul că inamicul nu este prezent. În acea după-amiază fatidică „nu trecură cinci minute că cerul se înnegri de avioane nemțești”, relatează un martor ocular.
În pictură însă nici urmă de avion. Explicația stă în faptul că lucrarea nu este bazată pe contrastul dintre cele două părți antagonice, cum este cazul următoarelor opere politice ale lui Picasso. Practic, pictează efectele unei brutalități care lovește de nicăieri, vorbește de suferință și de speranță. Experți în artă au ajuns la concluzia că Picasso ar fi practicat un fel de artă-magică, în strânsă legătură cu tema arlechinului. De altfel și Jung observase arlechinul ca un caracter aparținând „picturii din spatele picturii” în opera artistului. Tot el este și cel care ar fi identificat în Guernica o serie de Arlechini, ca simbol al morții.
Suveniruri! Suveniruri!
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, locuind pe strada Des Grands-Augustins la Paris, a primit vizita ambasadorului nazist Otto Abetz. Aflându-se în fața unei fotografii cu pânza Guernicii, acesta l-ar fi întrebat pe artist: „Dumneavoastră ați făcut asta?”; Picasso ar fi răspuns: „Nu... dumneavoastră”. Mai mult decât atât, vizitatorilor germani din anii ’40, le distribuia fotografii cu Guernica urându-le în batjocură: „Luați! Suveniruri! Suveniruri!”.
Călătoriile lucrării
Guernica va face turul Europei și al Americii de Nord pentru a informa publicul în legătură cu pericolul fascist. De la începutul celui de-al doilea război mondial, până în 1981, Guernica va fi adăpostită de Muzeul de Artă Modernă (MoMA) din New York, făcând în acest timp numeroase călătorii în alte muzee ale lumii. Singurul loc în care nu va merge va fi Spania. Deși Picasso și-a dorit întotdeauna ca tabloul să fie deținut de poporul spaniol, a refuzat să permită aducerea lui aici până când țara nu se va bucura de “libertăți publice și instituții democratice”.
În 1974, în timpul războiului din Vietnam, Tony Shafrazi a pictat cu spray opera lui Picasso aflată la MoMA, scriind pe ea: „Kill lies all” – „Ucideți toate minciunile”. Vopseaua s-a putut îndepărta destul de repede întrucât pictura a fost îndeajuns de bine lăcuită înainte. Se crede că Shafrazi ar fi protestat împotriva implicării lui Richard Nixon în achitarea lui Wiliam Calley, acuzat în dosarul masacrului de la My Lai, din Vietnam (realizat de soldații americani împotriva unor civili vietnamezi - între 347 și 504 de victime).
În 1973, Pablo Picasso moare la vârsta de 92 de ani. Când, doi ani mai târziu, moare și Franco, Spania se mută mai aproape de visul democrației. La centenarul nașterii artistului, la 25 octombrie 1981, noua Republică spaniolă realizează cea mai bună ceremonie posibilă: în toarcerea Guernicii pe pământul natal al lui Picasso în semn de reconciliere națională. În prezent, este adăpostită de Centro de Arte Reina Sofia, numărul celor care vin să o vadă fiind mai mai mare chiar decât cel al vizitatorilor Muzeului Prado.
Guernica la Sediul ONU
O tapiserie, copie a lucrării lui Picasso, se află pe unul dintre pereții clădirii Națiunilor Unite din New York, la intrarea în sala Consiliului de Securitate. Va fi plasată aici în memoria ororilor războiului, în general. La 5 februarie 2003, va fi acoperită de o pânză albastră astfel încât să nu fie vizibilă în momentul în care Secretarul de Stat al SUA, Colin Powell și John Negroponte aveau să susțină o conferință de presă. Unii diplomați ar fi afirmat că la presiunile lui George W. Bush, tapiseria ar fi fost acoperită întrucât prezența ei în spatele oficialilor, argumentând pentru războiul în Irak, nu ar fi fost oportună.
Tapiseria a fost donată Organizației Națiunilor Unite în 1985 de către Nelson Rockefeller ca un tribut adus scopului internațional al ONU. La 17 martie 2009, purtătorul de cuvânt al Secretariatului General, Marie Okabe, a anunțat că tapiseria reprezentând Guernica a fost mutată la o galerie în Londra înaintea începerii unor lucrări de renovare la sediul central al ONU. Încă de la început marea lucrare a lui Picasso s-a caracterizat ca fiind „predispusă reproducerii” pentru a răspândi mesajul la sectoare diferite de public.
Din 1937 până în 1992 pictura a fost expusă de mai mult de patruzeci de ori în cadrul unor manifestații politice, expoziții colective, retrospective ale lui Picasso. Se explică în acest mod cum o pictură a devenit un simbol, o icoană, un mit, capabil să cumuleze, ieri, forțele politice democratice antifasciste internaționale, însă capabil în orice timp să determine la reflecție asupra cauzei oricărei brutalități și asupriri a omului.
