Oraș din Irak, vechi de 3.400 de ani, scos la suprafață de sub ape (foto: Getty Images)

Oraș din Irak, vechi de 3.400 de ani, scos la suprafață de sub ape

📁 Antichitate
Autor: Nicoleta Zaharia

Șirul descoperirilor recente, cu adevărat fascinante, este completat de rămășițele unui oraș vechi de 3.400 de ani, aparținând Epocii Bronzului. Acesta a ieșit pur și simplu la suprafață în Irak, unde, din cauza secetei extreme, orașul antic aflat în ruină a fost expus doar pentru șase săptămâni.

Pentru arheologii germani și kurzi, care au lucrat împreună, a fost o cursă contracronometru pentru a documenta marele sit, cunoscut sub numele de Kemune. Echipa a cercetat orașul în anul 2022, în lunile ianuarie și februarie, înainte ca el să fie din nou complet acoperit de ape.

În timpul unei faze uscate similare de-acum patru ani, cercetătorii au descoperit un palat asemănător cu o cetate, situat în apropiere, pe un mic deal, mărginit de un zid. La acea vreme, au fost găsite rămășițele picturilor murale în tonuri de roșu și albastru aprins, despre care se crede că sunt o caracteristică tipică a acestor palate.

Faptul că pigmenții s-au conservat în ciuda inundațiilor a reprezentat „o senzație arheologică”. În timpul săpăturilor, au ieșit la suprafață o fortificație masivă cu un zid și turnuri, care înconjura orașul, un depozit mare cu mai multe etaje, plin de provizii, vase de lut conținând numeroase tablete cu litere cuneiforme, una dintre cele mai vechi forme de scriere. Și mai interesant este că textele cuneiforme pot oferi acum informații despre sfârșitul perioadei Mitanni și începutul stăpânirii asiriene în regiune.

Regatul Mitanni este considerat una dintre cele mai puțin explorate etape ale Antichității. În perioada sa de glorie, la mijlocul celui de-al doilea mileniu î.Hr., regatul se întindea de la coasta Mediteranei prin Siria actuală, până în nordul Irakului modern. Istoricii spun că regalitatea din Mitanni a menținut un schimb comercial dinamic cu faraonii egipteni și conducătorii babilonieni. În jurul anului 1350 î.Hr., însă, imperiul Mitanni a fost cucerit de hitiții și asirienii vecini. Pentru a proteja situl de ape, arheologii au acoperit clădirile excavate cu folii de plastic, bine etanșate, și cu pietriș, până la următoarea dezvăluire a sa.

Acest text este un fragment din articolul „Bogățiile pământului. Descoperiri arheologice care scot la lumină culturi dispărute”, publicat în numărul 248 al revistei Historia, disponibil în format digital pe platforma paydemic.

Cumpără acum!
Cumpără acum!

Foto: Getty Images