⬆

Operațiunea „Trepied”: cum a fost împiedicată scoaterea României din pactul cu Germania chiar de Aliați

Autor: Andrzej Dubicki, Traducere din limba polonă: Adriana Panaite

La scurt timp după sosirea în capitala portugheză, Kowalewski s-a aflat printre semnatarii memorandumului adresat, prin intermediul agenției italiene, guvernului german, scopul său real fiind acela de a cunoaște poziția germană cu privire la soarta polonezilor. Acest lucru este important nu numai datorită războiului în plină desfășurare, dar poate fi privit și ca o pregătire pentru următoarea acțiune, care viza ruperea „Axei”.

Tot la Lisabona, Kowalewski a reluat contactele cu Jean Pangal, vechiul său prieten din București, care trebuia să-l ajute pe polonez să păstreze contactele cu politicienii români aflați la București, atât cei din preajma lui Ion Antonescu, cât și cei aparținând partidelor din opoziție. Planul căruia i s-a dedicat Kowalewski în următorii trei ani și jumătate a fost acela de a coordona Acțiunea Continentală, și mai ales o parte a partea sa: Operațiunea „Trepied”.

Operațiunea „Trepied” avea teoretic o mare importanță, atât militară, cât și politică. Pe de o parte, succesul său, sub forma părăsirii alianței cu Germania de către Italia, România și Ungaria, putea reduce semnificativ durata operațiunilor militare. În plan politic, ar fi putut reprezenta punctul de pornire pentru crearea în Europa Centrală și de Est a unei formațiuni politice, sub forma unei federații de state, capabilă să reziste dominației sovietice postbelice. O asemenea direcție de acțiune era în concordanță pe deplin cu războiul polonez și cu planurile postbelice. În dezvoltarea unei astfel de politici, pornind de la mijloacele limitate disponibile la acel moment, autoritățile poloneze în exil au ales metoda influențării treptate a potențialilor parteneri, aflați atunci în blocul politico-militar opus.

Centrul activităţilor de pregătire, la Lisabona

Perfect potriviți și pregătiți pentru această misiune erau Jan Kowalewski și Jan Szembek. Primul fusese atașat militar la Moscova și la București, iar cel de-al doilea, ministrul adjunct al Afacerilor Externe al Poloniei înainte de război, dar și ambasador la Budapesta și la București. Atuurile celor doi inițiatori ai Operațiunii „Trepied” au fost contactele lor strânse, stabilite anterior, cu cercurile politice din aceste țări, precum și cunoașterea realităților locale.

^{Jan Kowalewski cu soţia şi fiica la Bucureşti (aproximativ 1935)}

8 1935 Jan Kowalewski cu soția și fiica sa la București (aproximativ 1935) jpg jpeg

Amplasarea centrului activităților de pregătire a Operațiunii „Trepied” în capitala Portugaliei neutre reprezenta o circumstanță favorabilă, care permitea întreprinderea unor acțiuni ample care să implice atât sferele conducătoare, cât și opoziția, în special în România. Lisabona era atunci proverbiala „fereastră către lume”, unde acțiunile ambelor tabere implicate în conflictul militar se intersectau, atât din punct de vedere diplomatic, cât și al activităților de spionaj. În astfel de condiții, în special locotenent-colonelul Kowalewski se simțea ca peștele în apă, el având nu numai pregătire, ci și experiență acumulată de-a lungul carierei sale de până atunci, atât în spionaj, cât și ca diplomat. El era bine cunoscut de ambele blocuri politico-militare, acesta constituind chiar un avantaj în condițiile desfășurării activității într-o țară neutră. Înainte de a începe efectiv pregătirea operațiunii, Kowalewski se familiarizase deja cu planul pregătit de prim-ministrul polonez, generalul W. Sikorski, de a direcționa ofensiva aliată împotriva Germaniei din Balcani. Elemente ale acestui plan au fost folosite ulterior de Marea Britanie, în pregătirea unei operațiuni similare.

Scopul: scoaterea Italiei, a României și a Ungariei din alianţa cu Germania

Începutul activității în această direcție a avut loc la sfârșitul anului 1940, când guvernul polonez a decis să participe la Acțiunea Continentală, care viza întreprinderea de acțiuni menite să pregătească condițiile pentru un atac antigerman al populației civile din țările ocupate. O componentă a acestui plan a fost „Trepiedul”, al cărui nume a fost inventat de Jan Szembek, care credea, pe bună dreptate, că atragerea acestor trei țări și scoaterea lor din alianța cu Germania ar favoriza în mod evident o încheiere mai rapidă a războiului. El lua în calcul nu numai potențialul de război angajat de aliații Germaniei în luptă, ci și consecințele tăierii aprovizionării celui de-Al Treilea Reich cu materii prime, mai ales petrol românesc, și cu alimente.

Numele de Operațiunea „Trepied” a început să fie folosit oficial în 1943, dar originile sale îl situează de fapt în 1941. Sarcinile centrului de la Lisabona erau în primul rând colectarea de informații și efectuarea unei diversiuni politice, înțelese în sens larg în România, Ungaria și Italia (până în septembrie 1943, când aceasta capitula). Aceasta consta în a arăta deliberat și bine argumentat reprezentanților acestor țări căile de trecere în tabăra opusă. S-au făcut eforturi pentru obținerea efectului dorit inclusiv prin propagarea scepticismului cu privire la victoria finală a celui de-Al Treilea Reich.

Implementată în principal de către Kowalewski, care folosea pseudonimele „Piotr”, „Pedro”, „Nart”, tactica părții poloneze consta într-o „ofertă de servicii bune”, îndreptată atât către principale figuri politice aflate la putere, cât și în direcția liderilor opoziției, în principal în România. Această tactică s-a dovedit a fi extrem de eficientă, ca urmare, detalii despre planurile politice și militare germane au fost trimise către Kowalewski dinspre aceste surse.

Contactul între diferiții actori politici implicați și trimiterea de informații se realizau prin purtarea unei corespondențe secrete, al cărei subiect principal erau problemele legate de schimbarea alianțelor. Se foloseau curieri speciali, adesea trimiși împuterniciți direct ai principalilor conducători, de exemplu mareșalul Ion Antonescu, regentul Miklós Horthy, premierul maghiar Kállay sau Dino Grandi, diplomat italian, fost ministru de Externe și ambasador la Londra. Părțile interesate erau pe deplin conștiente de importanța acestor tratative, menite să evite catastrofa care-i aștepta, dacă nu alegeau momentul potrivit pentru părăsirea alianței cu Germania.

„Probabil cel mai bun spionaj ofensiv din Lisabona”

Prima etapă planificată a operațiunii a reprezentat desfășurarea unei „acțiuni negative” împotriva Germaniei, într-un moment în care aliaților acesteia le era încă imposibil să înceteze lupta alături de ea. Cu toate acestea, efortul lor de război a fost redus la minimum. De asemenea, s-a subliniat că nu-și vor dispersa forțele naționale pe front.

Un alt element al acestei acțiuni a fost și condiția de a nu coopera cu Germania în crimele împotriva umanității, în principal împotriva evreilor. Rezultatele muncii locotenent-colonelului Kowalewski au fost foarte apreciate nu numai de autoritățile poloneze, ci și de generalul Colin McVean Gubbins, șef al SOE (Special Operations Executive, organizație britanică din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, ale cărei obiective erau declanșarea de operațiuni de luptă prin alte mijloace decât cele ale războiului clasic – n.tr.), care declara că „nu este nici unul printre oamenii săi care să aibă abilitățile lui Peter și să desfășoare activitățile politice pe care el le întreprinde la fața locului în folosul englezilor”.

Atașatul militar american din Lisabona a descris misiunile de informații poloneze care operau în Portugalia ca fiind „probabil cel mai bun spionaj ofensiv din Lisabona”/„probably the best offensive intelligence in Lisbon”.

Kowalewski îi trimite Regelui Mihai un plan de evacuare a personalităților politice românești

Posibilitățile de influențare a partenerilor în această operațiune diplomatică specială cu elemente ale jocului de spionaj s-au dovedit a fi însemnate. Un exemplu de eficiență a fost livrarea cărții Noua Ordine Germană în Polonia, tipărită în Marea Britanie, lui Benito Mussolini, care, la rândul său, i-a transmis-o lui Hitler în timpul unei întâlniri. Cartea a ajuns și în biblioteca parlamentului maghiar. Cu multă satisfacție a fost primit și succesul misiunii prin care i se furnizau mareșalului Ion Antonescu materiale indicând înfrângerea iminentă a Germaniei. Primirea acestui colet a fost confirmată de semnătura olografă a „conducătorului”, document livrat la Lisabona de către un curier special.

Jan Kowalewski a fost, de asemenea, în contact permanent cu Iuliu Maniu și cu Ion Mihalache, reprezentanții opoziției din România, și chiar cu tânărul rege Mihai. Întărirea acestor contacte este demonstrată și de faptul că Kowalewski i-a trimis acestuia din urmă un plan de evacuare a personalităților politice românești, care ar fi format guvernul în exil.

^{Președintele american Franklin Delano Roosevelt şi premierul britanic Winston Churchill la Conferinţa de la Casablanca, în ianuarie 1943}

Printre succesele Operațiunii „Trepied” se numără și obținerea, în noiembrie 1942, a unei decizii din partea Ungariei de a fi gata să iasă din război, cu condiția acordării garanțiilor din partea aliaților că nu va fi ocupată de armata sovietică. La rândul său, partea română, prin trimisul său la Lisabona, a declarat că forțele române nu vor lupta cu forțele aliate la intrarea lor în România. S-a ajuns chiar până la sugerarea celui mai potrivit loc de pe coasta Mării Negre pentru debarcarea aliaților.

Operaţiunea e blocată de Churchill şi de Roosevelt

Inițiativa părții poloneze făcea parte din programul politic denumit „Intermarium” (Între mări – n.tr.), prezent în mod tradițional în politica sa, acum sub forma federației europene propuse. Prin urmare, eforturile depuse pentru scoaterea țărilor din alianța cu Germania luau în considerare și propriile interese. Dacă ar fi avut succes, Polonia devenea un lider printre țările din Europa Centrală, rol acceptat de partenerii politici în timpul discuțiilor.

Teoretic, această amplă operațiune ar fi trebuit să favorizeze planurile aliate, dar speranțele legate de aceasta au fost blocate de către W. Churchill și F.D. Roosevelt în declarația semnată în ianuarie 1943 la Casablanca, în care problemele aliaților Germaniei erau plasate de facto la egalitate cu relația cu cel de-Al Treilea Reich, cerându-li-se acestora „predarea necondiționată”. Menținând și mai târziu această condiție, aliații occidentali n-au făcut decât să păstreze un concept prost gândit în ceea ce privește consecințele geostrategice pe termen lung și care s-a dovedit benefic doar pentru URSS. Astfel, s-a prăbușit, de fapt, în ciuda continuării ulterioare a contactelor și a prezentării de noi propuneri, posibilitatea, deja existentă în 1943, de creare de către aliații occidentali a unei realități postbelice în Europa, care oferea șansa blocării dominației sovietice pe jumătatea estică a continentului.

Influența sovietică asupra aliaților occidentali își are un ecou și în acțiunea întreprinsă împotriva locotenent-colonelului Kowalewski. Mai multe detalii despre aceasta ne sunt astăzi cunoscute din materialele Primului Comitet al NKGB, publicate la Moscova în 2009. Profitând de faptul că locotenent-colonelul Kowalewski sonda opiniile diplomaților germani, inclusiv ale reprezentanților opoziției germane, în discuțiile purtate la Lisabona, aceștia au apelat cu succes la britanici să blocheze această activitate. Sub presiunea sovietică, englezii au forțat guvernul polonez să-l îndepărteze pe Kowalewski din Lisabona.

: Ceremonie în curtea Palatului Regal din Bucureşti; în stânga, Regele Carol al II-lea, primul din dreapta, locotenent-colonelul Jan Kowalewski.