Olimpiada naziștilor din 1936
Olimpiada din 1936, ediția a XI-la a Jocurilor Olimpice, a avut loc la Berlin, asta după ce Germania a câștigat dreptul de organizare în 1931.
În anul despre care vorbim Partidul Nazist deja domina viața politică din Germania, după numirea în funcția de cancelar a lui Hitler, în 1933. Într-un timp foarte scurt Republica de la Weimar se preface în cel de-al Treilea Reich, sistemul unipartidic bazat pe ideologia autocratică nazistă. Hitler consider acă JO sunt o ocazie foarte bună de afirmare a Germaniei pe plan global, de a impresiona națiunile participante și de a recupera o parte din mândria pierdută odată cu semnarea Tratatului de la Versailles din 1918.
Pentru pregătirea evenimentului, în Germania s-au construit un stadion cu nu mai puțin de 100000 de locuri, șase săli de gimnastică uriașe, o mulțime de bazine de înot și multe, multe arene sportive. Pe măsură ce se apropiau jocurile, devenea foarte evident că nazismul își extindea controlul în toate aspectele vieții cotidiene, inclusiv în activitatea sportivă. Toată propaganda din anii ’30 se axează pe promovarea ideii superiorității rasei ariene și pe forța fizică de neîntrecut a nemților. Imagistica reflectă accentul foarte mare pus de către regim pe pregătirea fizică, o condiție absolut necesară pentru efectuarea stagiului militar.
În aprilie 1933 a fost instituită oficial politica de exclusivism arian în toate organizațiile sportive. Non-arienii, deci atleții evrei si rromi, au fost exclusi sistematic din asociațiile și institutele sportive. Ca urmare a politicii de excludere, Asociația Germană de Box îl dă afară pe campionul Erich Seelig în aprilie doar din pricina originilor sale. Daniel Prenn, un alt mare campion, de data aceasta la tenis, a fost și el eliminat din echipa pentru Cupa Davis. Gretel Bergmann, campioană la săritura în înălțime, a fost și ea eliminată din clubul ei tot în 1933 și din echipa olimpică.
Ziarul oficial al naziștilor, Völkischer Beobachter, propovăduia la vremea respectivă că ar trebui să li se interzică participarea tuturor evreilor și populatiei de culoare. Politica extremistă a provocat amenințări cu boicotul din partea unor mișcări din UK, Franța, Suedia, Cehoslovacia sau Olanda. Au fost dezbateri aprinse și in SUA în legătură cu suspendarea jocurilor, dar părerile unor persoane precum Avery Brundage, membru în comitetul olimpic, au cântărit mai greu. Acesta era de părare că evreii erau tratați corect și că JO ar trebui să aibă loc, pentru ca sportul nu are nimic de-a face cu politica…
Hitler și-a mai domolit puin discursul în urma tulburărilor din afară, primind-o in lotul olimpic pe Helene Mayer, al cărei tată era evreu – o prezență simbolică menită să închidă gurile rele…Foarte simbolică, deoarece comitetul olimpic german a continuat, în conformitate cu directivele naziste, să interzică participarea pe criterii rasiale.
În Carta Olimpică din 1933 se precizau următoarele:că astfel de adunări umane erau o ocazie excelentă pentru a reuni diferite segmente de civilizație, dar și clase din diferite țări;că minunata manifestație trebuie să aibă în vedere criteriile sportive în împărțirea raselor și că trebuie să se evite influențele politice, precum și tentația de promovare a propriilor competitori.
Când au inceput să sosească atleții, în Berlin s-au produs multe transformări pentru a camufla politică rasială violentă. Pancarteke anti-evreiești au fost luate de pe pereți și din magazine, ziarele au primit ordin să-și mai tempereze retorica, iar hotelurile să fie cât mai primitoare pentru oaspeți. Oficialii au mai dat ordin ca participanții străini să nu intre sub incidența legilor anti-homosexualitate de la acea vreme.
În culise, ministrul german de interne a autorizat arestarea a 800 de rromi din jurul Berlinului în cadrul campaniei de îmbunătățire a imaginii Noii Germanii, trimițându-I în lagărul de concentrare de la Berlin-Marzahn. În cele din urmă, bărbații au sfârșit la Sachsenhausen, iar femeile și copiii la Auschwitz.
În timpul jocurilor, Wolfgang Fürstner, comandantul însărcinat cu supravegherea satului olimpic a fost înlocuit deodată cu Werner von Gilsa, comandantul gărzilor din Berlin. Deși explicația oficială a fost cea a incapacității de a acționa energic, de fapt cauza se rezuma tot la originea parțial evreiască a acestuia. La scurt timp după terminarea jocurilor, Fürstner s-a sinucis după ce a aflat că Legile de la Nürnberg îl clasificau drept evreu.
La JO de la Berlin au participat 49 de țări, cu 12 mai mult decât la olimpiada din 1932. Cinci țări au participat pentru prima dată:Afghanistan, Bermuda, Bolivia, Costa Rica și Liechtenstein. Germania a avut cea mai numeroasă echipă, însumând 348 de atleți. SUA a dispus și ea de 312 atleți, inlcusiv 18 de culoare. Germania a câștigat cele mai multe medalii, 89 la număr.
Locul
Țara
Aur
Argint
Bronz
Total
1
Germania
33
26
30
89
2
SUA
24
20
12
56
3
Ungaria
10
1
5
16
4
Italia
8
9
5
22
5
Finlanda
7
6
6
19
6
Franța
7
6
6
19
7
Suedia
6
5
9
20
8
Japonia
6
4
8
18
9
Olanda
6
4
7
17
10
UK
4
7
3
14
Planul lui Hitler de a promova Germania pe plan mondial cu sigurantă că a funcționat. The New York Times scria că JO au readus germanii printre marile națiuni și chiar i-au făcut mai umani…Lumea avea falsa impresie că acest interludiu pacifist avea să dureze, dar în spatele aparențelor Hitler își elabora mărețul proiect de exapansiune. Dincolo de toată instrumentalizarea politică a sportului, dictatorul avea o opinie cu care poate că am rezona într-un fel:că olimpiada îi unește pe competitori în spiritul întelegerii și respectului, iar țările în spiritul păcii. De aceea flacăra olimpică nu ar trebui să se stingă niciodată.
sursa:Heritage Daily
