Obsesia Kremlinului pentru mașinile de luptă ale infanteriei
Se presupune că politicienii vin la putere pentru binele comunităților din care fac parte și care sunt obligate să meargă la vot în conformitate cu legile stabilite democratic sau dictatorial. Locuitorii din lagărul comunist erau chemați la alegeri în care aveau voie să-și dea acordul pentru persoanele alese de partidul unic, singurul cunoscător al căilor de evoluție ale popoarelor ce aveau fericirea să fie conduse după legi stabilite științific.
Orice centru de putere are misiunea să asigure prosperitatea mulțimilor controlate și a fost dezvoltată din plin industria. Oamenii au fost mulțumiți că au avut locuri de muncă și se repetă până astăzi că statul te trimitea la serviciu și dacă nu doreai. Au înflorit peste tot uriașe combinate cu coșuri fumegânde și care atrăgeau mii și chiar zeci de mii de angajați în fiecare zi. Au apărut cartiere de blocuri în care erau înghesuiți angajații ideologici și aceștia sunt mulțumiți de faptul că statul s-a îngrijit de locuințele lor. Totuși, nivelul de trai nu dorea să crească după cum era planificat și promis, lumea capitalistă decadentă fiind mult mai prosperă. Oare cum era posibil?
Explicația este una simplă
Uniunea Sovietică a avut industria dezvoltată după ideile lui Stalin și totul se făcea pentru realizarea revoluției mondiale, adică pentru cucerirea planetei în numele comunismului. Erau sacrificate pentru acest scop politic resurse naturale, energie și forță de muncă. Nimic nu era mai presus de aceste obiectiv. Tancul și orice mașină blindată erau esențiale pentru cucerirea unor spații vaste și era absolut normal să apară combinate metalurgice pentru prelucrarea minereului de fier și obținerea plăcilor de blindaj de cea mai bună calitate.
Tancul putea să înfrunte rezistența inamicului prin atacuri frontale, dar era expus în cazul în care era asaltat de infanterie sau era învăluit și astfel proiectilele ar fi atins părțile laterale sau spatele mai puțin protejate. Proiectanții au primit misiune să realizeze mașini de luptă ale infanteriei, adică vehicule capabile să transporte luptători și apoi să-i sprijine cu foc de tun ușor și de mitraliere.
A apărut în anul 1969 modelul BMD-1 ce avea turelă din oțel și corpul era făcut din aliaje de aluminiu pentru scăderea masei. Dispunea de tun de calibrul 73 mm și de trei mitraliere. Avea o masă de 7,5 tone și putea să fie transportat aerian. Aluminiul era un metal militar și blindatele ușoare urmau să fie vârful ofensivelor împreună cu trupele de desant aerian. Avioanele de transport aveau capacitatea să le ducă pe aeroporturi îndepărtate sau să le parașuteze.
Mașina ușoară nu rezista la lovituri antitanc și nici la gloanțele perforante de calibru mare. Se baza pe mobilitate și pe copleșirea apărării prin puterea de foc. Conta mult și surprinderea forțelor inamice, dar se impunea sporirea protecției prin metal. BMD-2 a avut masa crescută la 11,5 tone și tunul automat de calibrul 30 mm era devastator împotriva infanteriei și a mașinilor blindate.
Se poate și mai mult și a apărut varianta BMD-3 de 12,9 tone începând din 1990. Tot turela, partea cea mai expusă, este din oțel. Cei șapte oameni de la bord sunt la mila hazardului. Varianta BMD-4 are încă blindajul trecut la secret, dar masa a ajuns la 13,6 t și tunul de la bord are calibrul 100 mm, adică începe să tindă spre un tanc.
A început să fie livrată din anul 2004 și n-a fost criză economică în domeniu. Totuși, puterea de foc este absolut insuficientă pentru a face față unui tanc principal de luptă și Uzina de tractoare Volgograd a primit ordin să producă un tun antitanc autopropulsat și cu masă mică. Orice indicație de la Kremlin se execută cu plăcere atunci când vin și banii și din 2005 a fost introdus în producție de serie modelul Sprut-SD cu o masă de 18 tone și cu corpul tot din aluminiu pentru a putea fi dus pe calea aerului alături de trupele de desant din cadrul VDV.
Tunul de la bord este de calibrul 125 mm și este folosită muniție similară cu cea utilizată de T-80 și de T-90. Caracatița este vulnerabilă din cauza blindajului ușor, dar se pleacă de la ideea comunistă că adversarul este copleșit de forțele ruse. Dezvoltarea rachetelor antitanc cu bătaie lungă îl transformă în țintă mai mult ca sigură și conflictul din Ucraina a demonstrat vulnerabilitatea blindatelor grele.
Rusia însă merge înainte după ideile stabilite de Stalin și doar perfecționate pentru creșterea eficienței ucigătoare. Puterea morților asupra celor vii este uimitoare și teoriile lui Gustave Le Bon sunt confirmate și la aproape un secol de la dispariția marelui savant francez (1931).
Acesta era scopul uriașelor fabrici de armament sau de producere a materiilor prime. Nu este de mirare că Uniunea Sovietică a ridicat gigantice combinate pentru prelucrarea minereurilor de fier, nichel, titan, mangan și aluminiu. Au apărut termocentrale, hidrocentrale și centrale nucleare pentru cât mai multă energie electrică, esența civilizației moderne. Se poate spune că a fost ceva pozitiv pentru omul sovietic. Greșit!
Forța electronilor era necesară pentru a asigura producerea de metale pure și apoi pentru transformarea lor în aliaje și modelarea în mașini militare. Nu s-a făcut ceva pentru om în lagărul comunist. Fabricile presupus civile erau doar pentru menținerea populației în viață până la marele conflict cu lumea capitalistă și atunci treceau la producție militară.
Foto sus: Vehicul de luptă BMD-1, în serviciul armatei ruse (© Vitaly V. Kuzmin)
Mai multe pentru tine...
