O piesă unicat - „Silenul de la Tibiscum”

Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș are în colecțiile sale o piesă cu valoare de patrimoniu internaţional, cunoscută sub denumirea de „Silenul de la Tibiscum”. În România, piesa este unicat, mai ales că se află într-o perfectă stare de conservare.

Piesa numită „Silenul de la Tibiscum” a fost descoperită în anul 1991 în cadrul Rezervaţiei Arheologice Tibiscum, în perimetrul fostului oraş antic. „Silenul” (nume dat în mitologia greacă satirilor bătrâni;persoană în vârstă care, sub o înfățișare grotescă, ascunde o înțelepciune ironică) este realizat din bronz, are lungimea de 7 cm şi lăţimea de 2, 3 cm şi este datat în secolul al II-lea d.Hr.

Înfăţişarea este cea a unui bătrân chel, cu fruntea lată, încununată de ciorchini de struguri de viţă de vie. Figura redă grotescul prin încruntarea sprâncenelor, ochii bulbucaţi, nasul cârn, gura larg deschisă, reprezentându-l pe silen ca fiind mereu în stare de ebrietate. Înțelepciunea profundă este redată de fruntea lată și de chelie, iar bătrânețea, prin barba lungă și stufoasă.

Silenii, aplicaţi pe toartele vaselor

Piesa este o reprezentare a zeului Dionysos sau Bacchus, zeul vegetației, a viței de vie și a vinului, dar și a stărilor euforice. Zeul era adesea reprezentat ca o fiinţă fabuloasă, cu faţă umană, dar cu coarne și coadă de ţap sau de taur. Ca zeu al vinului şi al beţiei, Dionysos era celebrat prin petreceri la care erau prezenţi, conform legendei, acoliţii săi silenii, satirii şi batacandele, care erau decoraţi, precum zeul, cu viţă de vie sau iederă. Serbările date în cinstea acestuia (dionysia sau bacchanalia) erau foarte populare în lumea romană, iar cele din lunile decembrie şi ianuarie erau reprezentări teatrale de tip cultic.

Silenii erau aplicaţi pe toartele vaselor care se foloseau la reprezentările de teatru, vase în care se ardeau rămăşiţe de animale pentru a reprezenta ofranda adusă lui Dionysos, care nu era doar zeul vinului, ci și al teatrului în lumea Romei şi a Greciei antice. Acesta avea puterea de a-i inspira pe oameni în procesul creațiilor literare și de artă. Ofranda era adusă totodată şi zeului focului, Vulcanus, care în această utilizare avea menirea de a întreține vie flacăra creației și a artei teatrului. Vasele de acest tip erau aşezate în secţiunea arhitecturală a unui teatru antic, denumită orchestra(partea cea mai joasă a teatrelor antice, unde se executau dansurile și în care stătea corul).

A existat un teatru antic în Dacia Romană?

În Dacia Romană se găsesc doar cinci amfiteatre şi niciun teatru roman. Acest „silen” găsit pe teritoriul fostei Dacii, alături de descoperirile arheologice ale unor bănci din calcar în municipium (oraş), dar şi în albia râului Timiş, care traversa orașul antic Tibiscum, îi determină însă pe cercetători să creadă şi în existenţa unui teatru antic. Reprezentări similare ale silenului antic de la Tibiscum nu se mai găsesc în România, ci doar în sudul Italiei, la Tarent, în Noua Africă, la Cartagina sau în Franţa, l în Golful Juan.

Un lucru e cert:piesa e unică în România în ceea ce priveşte reprezentările din epoca romană a silenilor;acest argument, alături de raritatea obiectelor de acest fel în Europa au făcut ca „Silenul de la Tibiscum”să fie expus la Muzeul Naţional de Istorie a României în perioada 26-31 mai 2003, cu prilejul celui de-al XVI-lea Congres Internaţional de Bronzuri Antice. Astăzi, piesa se află într-una dintre expoziţiile găzduite de Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş.