O mică istorie a calului medieval - animalul legendar care a ridicat cavaleri, armate și civilizații

Nu poți avansa prea mult în studierea epocii medievale fără să întâlnești caii. Este adevărat că existau civilizații în această perioadă în care caii nu erau indigeni, dar, în cea mai mare parte, atunci când oamenii voiau să realizeze ceva sau să se deplaseze dintr-un loc în altul, aveau nevoie să-și angajeze prietenii patrupezi – indiferent dacă prietenii lor patrupezi erau sau nu dispuși să participe. În consecință, de la popoarele nomade ale Asiei Centrale la caii importați de comercianți în India și la arcașii călare ai lumii musulmane, aceasta a fost, fără îndoială, o epocă bogată în cai.

Din multe puncte de vedere, echivalentul modern al calului medieval este automobilul. Așa cum mașinile reflectă puterea de cumpărare, statutul și gusturile proprietarului, tot așa calul și harnașamentul său transmiteau felurite semnale contemporanilor despre călăreț. Tot astfel, așa cum astăzi o gamă vastă de vehicule îndeplinește funcții diverse, și în perioada medievală caii puteau îndeplini sarcini variind de la arat și transportat poveri până la a-i purta pe cei foarte bogați într-o manieră impresionantă.

Analogia automobilului funcționează bine în multe contexte și apare în minunata explorare a culturii ecvine și ecvestre medievale realizată de Anastasija Ropa în The Medieval Horse. Totuși, comparația are limitele ei. Așa cum observă Ropa încă de la început, trăim într-o societate dominată de tehnologie, în care prejudecățile noastre ne pot împinge să interpretăm caii doar ca unelte sau mijloace de transport, ignorând faptul că ei erau și creaturi vii, care puteau servi drept companioni și prieteni. Vehiculele nu pot îndeplini aceste funcții în același mod (deși, având în vedere atenția pe care unii oameni o acordă mașinilor lor, este firesc să ne întrebăm), iar din acest motiv explorarea legăturilor dintre cal și călăreț necesită, într-o anumită măsură, să ieșim din propriul nostru mod de a privi lumea.

Relatari despre importanta cailor

Ca structură, The Medieval Horse oferă o introducere amplă și o trecere în revistă a istoriei calului în Europa și Asia în perioada medievală. Cartea este organizată în șase capitole centrale care abordează o serie de teme componente. Acestea includ tipurile de cai din epocă, rolurile lor în societate, echiparea lor, caii sălbatici, creșterea cailor și funcțiile lor în război. Capitolele finale se concentrează asupra unor cai și călăreți celebri, precum și asupra semnificației spirituale a calului și rolului său religios în diverse culturi.

În paginile acestei cărți aflăm multe lucruri, inclusiv câteva detalii care pot contrazice reprezentările moderne. De exemplu, femeile nu călăreau neapărat „side-saddle” în Europa medievală. Ele puteau călări atât călare, cu picioarele de o parte și de alta a calului, cât și cu ambele picioare pe aceeași parte, însă primele variante de șa special concepută pentru a călări lateral apar abia în secolul al XVI-lea.

O altă întrebare veche, asupra căreia Ropa oferă o discuție utilă, se referă la dimensiunile cailor de război medievali. Ar trebui să ne imaginăm animale uriașe, asemănătoare cailor puternici de tracțiune din secolele ulterioare, sau erau mult mai mici? Ropa concluzionează că acești cai nu erau foarte înalți și că, în mare parte din Eurasia, rareori depășeau 14 hands (pentru comparație, caii moderni de curse pot ajunge la 17–18 hands). Datele din Marea Britanie sugerează că, în medie, caii aveau sub 14 hands, dar au crescut puțin spre finalul epocii medievale. Ropa subliniază însă că înălțimea nu este sinonimă cu forța, iar constituția calului și lungimea spatelui erau la fel de importante în evaluarea puterii și capacității de a transporta greutăți.

În întregul volum, The Medieval Horse demonstrează sensibilitate față de diversitatea culturală și față de multiplele moduri de utilizare a calului, analiza autoarei acoperind teritorii de la Rus’ la China, și de la Europa la India și Orientul Mijlociu. Diferențele culturale în utilizarea cailor puteau lua forme variate. De exemplu, în timp ce cavalerii europeni preferau vădit să încalece armăsari, nu iepe sau cai castrați, în multe regiuni ale lumii musulmane – în special în comunitățile nomade – această preferință nu se regăsea.

Dintre toate lucrurile la care nu mă așteptam într-o istorie a calului medieval, relația dintre cai și cârtițe este unul dintre cele mai fascinante detalii revelate de această carte. Conform practicilor tradiționale livoniene, bazate pe credințe magice locale, un mânz tânăr ar trebui frecat cu o cârtiță vie pentru a preveni subțierea acestuia. Credința nu era specifică doar Livoniei; cârtițele apar și în tratamentele medicale recomandate cailor în Italia timpurie modernă și într-o carte în dialect médio-englez despre îngrijirea cailor.

O altă problemă, asemenea discuției despre dimensiunile cailor de război, care are un ecou până în prezent, privește consumul de carne de cal. Papa Grigore al III-lea, în secolul al VIII-lea, considera evident că acest lucru este inacceptabil și a interzis consumul de carne de cal în Germania, dar opiniile au rămas împărțite. Unii medici considerau sângele de cal un ingredient medical important. Strânsa legătură dintre om și cal, asemănătoare celei dintre om și câine, influența de asemenea percepția asupra comestibilității calului.

Trecând în domeniul folclorului, întâlnim o serie de creaturi fantastice de tip ecvin, precum Pegas și unicornii, iar este firesc să ne întrebăm despre originile acestor imagini. În ceea ce privește unicornii, în epoca medievală aceștia nu erau întotdeauna animalele zvelte și grațioase din imaginația modernă, iar opiniile și descrierile variau considerabil în timp și spațiu. Unele reprezentări par să se fi inspirat din rinoceri, dar altele ofereau imagini cu totul diferite.

În ansamblu, Ropa oferă o prezentare captivantă și solidă a istoriei calului medieval. Presărată cu exemple și anecdote fascinante, sensibilă la diferențele culturale și la universurile mentale ale epocii, cartea are multe calități. Un punct forte aparte este modul în care autoarea trece cu naturalețe de la lumea practică a grajdurilor, a harnașamentelor și a târgurilor de cai la tărâmurile mistice ale mitologiei și legendei.