O filă din testamentul politic al lui Corneliu Coposu

Un fascinant document de Istorie și de Etică rămîne volumul „Mărturisiri: Corneliu Coposu în dialog cu Vartan Arachelian”, editura Humanitas, 1996.

Despre Mărturisirile lui Corneliu Coposu, ca să le zic aşa după titlul cărții, se pot spune multe lucruri. Eu mă voi opri doar asupra unuia: felul în care liderul absolut al PNȚCD îi înfăţişează pe fruntaşii Partidului Comunist – Ana Pauker, Lucrețiu Pătrăşcanu, Gheorghiu-Dej. Adică pe cei responsabili din punct de vedere moral, politic şi juridic de anii de puşcărie ai lui Corneliu Coposu.

Convorbirile cu fruntașul țărănist au fost realizate în perioada 6 martie și 25 iulie 1991. O simplă rememorare ne arată că ele au avut loc într-o perioadă de crîncenă bătălie dusă de Corneliu Coposu împotriva echipei ajunse la putere după decembrie 1989, echipă pe care liderul PNȚCD o considera drept o demnă continuatoare a partidului condus pe vremuri de Ana Pauker, Gheorghiu-Dej şi Lucrețiu Pătrăşcanu.

Dialogurile au fost realizate de regulă noaptea, după întoarcerea marelui om politic din arena confruntării de peste zi cu FSN şi Ion Iliescu. Ele sînt dedicate în mare parte trecutului. Cu toate acestea, inteligență încă viguroasă, Corneliu Coposu nu se lasă furat de dulcea vrajă a întoarcerii în trecut.

Din cînd în cînd, el simte nevoia să se pronunţe şi asupra prezentului. În nopțile consacrate trecutului el nu uită o clipă că peste zi s-a bătut cu echipa neocomunistă de la putere.

Sacrificîndu-se plăcerii de a-şi aminti, el rămîne mai departe luptătorul politic al prezentului. În aceste condiții ar fi fost simplu pentru Corneliu Coposu să-i înfăţişeze pe Ana Pauker, Lucrețiu Pătrăşcanu, Gheorghiu-Dej în tonuri violente. Orice alt politician în locul lui ar fi mînuit trecutul în interesul prezentului.

Rememorarea întîlnirilor cu personalitățile de marcă ale comunismului ar fi fost un bun prilej să mai dea o lovitură adversarilor săi politici prezenţi, pe care-i considera continuatori ai defunctului regim. Îl îndreptățeau la aceasta nu numai lipsa de scrupule, presupusă în general de bătălia politică, dar și suferinţa îndurată din cauza lor. Cu toate acestea, amintirile despre Ana Pauker, Gheorghiu-Dej și Lucrețiu Pătrășcanu stau sub semnul obiectivității.

Cel ce a petrecut 18 ani în închisorile comuniste şi din cauza Anei Pauker nu şovăie să recunoască:

„Păstrez despre ea amintirea unei persoane foarte inteligente, foarte instruite“.

Ar fi fost simplu pentru Corneliu Coposu să o înfățișeze pe Ana Pauker ca pe o săracă cu duhul, ca pe o inteligență încălțată cu ciubote soldǎțești. Nimeni nu l-ar fi condamnat pentru asta. În plus, ar fi avut prilejul de a folosi această imagine pentru a-i discredita pe comuniştii aflați la putere în 1991.

De ce n-a făcut-o? Ne răspunde tot el. Referindu-se la memoriile lui Nicolae Carandino, Corneliu Coposu le reproşează ciuntirea adevărului istoric de dragul producerii unui impact asupra cititorilor. Cu alte cuvinte, ceea ce am putea numi rescrierea trecutului în interesul prezentului.

Liderul PNȚCD respinge o asemenea practică. Pentru el, adevărul e mai important decît toate. Decît suferinţa pe nedrept îndurată. Decît interesele politice ale prezentului. Acest desăvîrşit respect fată de adevăr nu-i altceva decît semnul mai mult decît convingător al recunoașterii priorității pe care trebuie să o aibă pentru un politician realitatea. Prin întîietatea absolută acordată adevărului, Mărturisirile lui Corneliu Coposu constituie o lecție de excepție pentru toți politicienii noștri.

Și o filă din testamentul politic al lui Corneliu Coposu.