O dilem├ú antic├ú: de ce a scris Tacitus ÔÇŁGermaniaÔÇŁ? jpeg

O dilem├ú antic├ú: de ce a scris Tacitus ÔÇŁGermaniaÔÇŁ?

ÔÇťTacitus str─âluce┼čte nu numai prin virtu┼úile captivante ale discursului s─âu literar, ci ┼či prin capacitatea minunat─â de a medita asupra condi┼úiei umane, de a se erija ├«ntr-un martor excep┼úional ┼či, totodat─â, ├«ntr-un judec─âtor al omuluiÔÇŁ[1]. Are un discurs problematizant, o oper├ú cuprinz├útoare, ├«n care nu se limiteaz├ú doar la simpla expunere faptic├ú, ci judec├ú, mediteaz├ú, conchide. ÔÇ×La Tacit se afl─â totulÔÇŁ[2]. Complexitate o g├úsim si ├«nGermania, lucrare cu numeroase valen┼úe, de la etnografice p├ón├ú la satirice, ┼či ea ├«ns├ú beneficiind de elementul unificator care ├«l constituie antinomia roman-germanic.Cu toate acestea, opera este una controversat├ú, supus├ú interpret├úrilor, instrumentaliz├úrilor, pentru c├ú nu exist├ú nicio certitudine  cu privire la inten┼úia autorului c├ónd a compus-o...

Cine erau germanicii?

Ar fide men┼úionat c├ú denumirea de ÔÇťgermanicÔÇŁ este un construct al secolului al 19-lea, bazat mai degrab├ú pe o ├«n┼úelegere filologic├ú a termenului, cu referire la un anumit grup lingvistic ce posed├ú o anumit├ú mo┼čtenire cultural├ú. Desigur, dezbaterile sunt acerbe ├«n leg├útur├ú cu aceast├ú concep┼úie, dar o vom folosi ├«n lucrare din ra┼úiuni metodologice. Perspectiva lingvistic├ú este oricum departe de ceea ce ├«n┼úelegeau anticii prin ÔÇťGermanicÔÇŁ.

Tacitus are o abordare etnic├ú, pentru el germanicii erau efectiv popoare care ocupau zona considerat├ú Germania de c├útre romani, cele mai ├«nsemnate fiind Ingveonii, Istveonii ┼či Herminonii:Ei filium Mannum, originem gentis conditoremque, Manno tris filios adsignant, e quorum nominibus proximi Oceano Ingaevones, medii Herminones, ceteri Istaevones vocentur[3]. Ba mai mult, continu├ú sus┼úin├ónd c├ú numele de Germania ar fi recent ┼či origin├ónd ├«ntr-un trib:Ceterum Germaniae vocabulum recens et nuper additum[4]. Germanicii nu aveau de fapt niciun nume prin care s├ú se refere la ei ├«n┼či┼či, iar ├«ns├ú┼či termenul de Germania are o origine incert├ú.

Germania a fost una dintre ultimele achizi┼úii ale principatului augustan, dar ┼či una din primele pierderi. ├Äntre 15 a.Cr. ┼či 4 p.Cr. ├«ntreaga Germanie era sub st├úp├ónire roman├ú, cu excep┼úia Boemiei, st├úp├ónit├ú de marcomanii lui Maroboduus. ├Än 9 p.Cr. controlul roman ia sf├ór┼čit odat├ú cu revolta lui Arminius ┼či decimarea a trei legiuni ├«n saltus Teutoburgiensis, ┼či de┼či s-au mai f├úcut ├«ncerc├úri pentru a-l reinstaura, frontiera r├úm├óne pe Rin, fiind stabilite la sf├ór┼čitul secolului I provinciile Germania Inferior ┼či Superior. Limes-ul era oricum mai mult o crea┼úie birocratic├ú, Rinul devenind un spa┼úiuimportant de schimb ┼či comunicare economic├ú ┼či cultural├ú. Din multe puncte de vedere, consolidarea societ├ú┼úii germanice se produce ├«n secolul I, incluz├ónd probabil germanizarea unor areale non-germane din supercultura Jastdorf[5]datorit├ú presiunii romane recunoscute ┼či de Tacitus ca fiind catalizatorul alian┼úelor intergermanice[6].

Influen┼úa roman├ú a avut un rol ├«n conturarea identit├ú┼úii germanice, poate tocmai de aceea mitul germanic despre care vom discuta a avut ├«n vedere ┼či s├ú stabileasc├ú o leg├útur├ú de civiliza┼úie cu orbis romanum, tradus├ú fie ├«n similitudine, fie ├«n contrast. Tacitus se refer├ú, ├«n opera sa, la aceste alternative la care au fost supu┼či germanicii:s├ú se ralieze beneficiilor politice, economice ┼či de prestigiu ale lumiiromane sau s├ú-┼či p├ústreze autonomia ideologic├ú. La nivel conceptual sunt dificult├ú┼úi ├«n a ├«n┼úelege terminologia aplicat├ú de autorii antici structurii sociale germanice, de exemplu ce ├«nsemnau de fapt ┼či ce func┼úii aveau reges, duces ┼či principes? Oricum, dincolo de aceste ambiguit├ú┼úi cauzate de percep┼úia deformat├ú asupra unei lumi str├úine, filtrate prin interpretatio romana, mai interesant este de v├úzut cum au fost manipulate informa┼úiile pentru a corespunde unui anumit program, unei anumite inten┼úii, fie c├ú ne referim la epoca ├«n cauz├ú sau la cele posterioare.

tacitus gif gif

De la cine s-a documentat Tacitus?

Documentarea lui Tacitus este vast├ú ┼či o putem ├«mp├úr┼úi astfel:surse directe (observa┼úii personale) ┼či surse secundare (prin cuno┼čtin┼úe sau surse anterioare), ambele-categorii problematice, date fiind improbabilitatea prezen┼úei sale aproape de teritoriile germanice ┼či pierderea multor surse legate de acestea. Prin urmare, Tacitus nu doar a creat un imaginar al alterit├ú┼úii, ci la r├óndul s├úu a recep┼úionat unul, cel construit de Caesar (De bello Gallico, ?50/40 a.Hr.), Strabon (Geographica, 7 a.Hr), Diodorus Siculus (Bibliotheca Historica, ?30 a.Hr.), Velleius Paterculus (Historiarum LibriDuo, ?31 a.Hr.), Pomponius Mela (De situ orbis, ?45 a.Hr.), Pytheas (tratat pierdut de geografie, sec. IV a.Hr.), Posidonios din Rhodos (tratat pierdut despre cel┼úi, sec. I a.Hr), Sallustius (De coniuratione Catilinae, De bello Iugurthino, sec. I a.Hr.), Titus Livius (Ad urbe condita, 27-25 a.Hr.), Aufidius Bassus (Bellum Germanicum, nep├ústrat├ú, sec I p.Hr.), Pliniu cel B├útr├ón (Bella Germaniae, pierdut├ú, sec I p.Hr.), Marinus din Tyr[7].Evident c├ú autorul nu a preluat pur ┼či simplu informa┼úii dispersate din care a construit un mozaic, dar concluziile analizelor comparatiste ale textelor conduc la ideea[8]c├ú ├«ntregul material acumulat ├«n Germaniaeste second sau third hand, c├ú o bun├ú parte a detaliilor a fost ┼člefuit├ú prin diverse cuno┼čtin┼úe a c├úror prezen┼ú├ú la frontiera Germaniei a fost o ocazie excelent├ú de a dob├óndi informa┼úii ┼či c├ú dintre sursele ├«nc├ú existente doar Caesar i-a fost f├úr├ú ├«ndoial├ú familiar, dar ├«nr├óurirea sa este destul de limitat├ú.

Dintre autorii ale c├úror lucr├úri s-au pierdut, este foarte probabilca Pliniu cel B├útr├ón s├ú fi   fost o autoritate ├«ndelung consultat├ú de Tacitus, dup├ú cum ar sugera Pliniu cel T├ón├úr ├«ntr-o episol├ú adresat├ú lui[9]. Exist├ú de asemenea indica┼úii, ┼či anume cit├úrile extensive ├«n operele lui Diodor, Strabon, Caesar, c├ú un rol important a avut ┼či Posidonios, at├ót ├«n materie de am├únunte concrete, c├ót ┼či de reflec┼úii.Influen┼úa lui Sallustius este nefondat├ú, at├óta vreme c├ót existen┼úa oric├úrei discu┼úii privind moravurile ┼či via┼úa germanicilor ar trebui pus├ú sub semnul ├«ntreb├úrii. Din contr├ú, abordarea lui Titus Livius este argumentat├ú ┼či cunoscut├ú lui Tacitus, dar ├«ntruc├ót am├óndoi au surse comune(autorii pomeni┼úi mai sus) nu poate fi vorba de obliga┼úii textuale, mai ales c├ú stilurile difer├ú mult. Oricum, selectarea informa┼úiilor, oricare ar fi sursa, ┼či integrarea lor ├«ntr-un discurs coerent ┼či func┼úional au condus c├útre o lucrare mixt├ú, ├«n care reg├úsim tehnici ale monografiei, elemente etnografice, voca┼úia moralizatoare. Factorul uman, medita┼úia asupra condi┼úiei umane, aten┼úia spre factorul social, reliefarea opozi┼úiilor romano-germanice ne determin├ú s├ú ne ├«ntreb├úm asupra sensului ┼či inten┼úiilor lucr├úrii.

Ce ne spune ┼či ce nu ne spune?

├Änc├ú din prima fraz├ú ├«n care se face delimitarea geografic├ú (Germania omnis a Gallis Raetisque et Pannoniis Rheno et Danuvio fluminibus, a Sarmatis Dacisque mutuo metu aut montibus separator[10]) se remarc├ú concizia stilului, densitatea informa┼úiei, capacitatea mare de sintez├ú, precum ┼či artificiile artistice de genul Stabreim-ului (alitera┼úia), caracteristici valabile pe tot parcursul operei. Aceste tr├ús├úturi au cauzat, ├«ncep├ónd cu redescoperirea opusculului de c├útre umani┼čti, o serie ├«ntreag├ú de interpret├úri, multe contradictorii. O bun├ú parte din acestea se axeaz├ú pe ideea c├ú dincolo de expunerea taciteic├ú at├ót de clar├ú exist├ú o inten┼úie la fel de clar├ú, dar mai greu de descifrat. Presupunerea c├ú ar exista o inten┼úie auctorial├ú ├«n substrat se leag├ú de impresia lecturii, care ├«nc├ú mai este actual├ú, ÔÇťc├ú scrierea nu se expliciteaz├ú pe ea ├«ns├ú┼či[11]┼či este totodat├ú pu┼úin probabil ca scrierea, scopul ┼či inten┼úia autorului  s├ú ÔÇťse epuizeze ├«n informa┼úii simple, nereflectate despre structurile germaniceÔÇŁ[12].

La prima vedere lucrarea pare s├ú r├úspund├ú la ├«ntreb├úri ce ┼úin de domeniul etnografiei. Sunt recognoscibile ├«n oper├ú mai multe tendin┼úe ce ├«ndeplinesc anumite func┼úii, dar din ele nu se poate extrage o viziune sau inten┼úie unitar├ú a autorului. Pozi┼úiile subiective din interiorul textului pot cel mult furniza informa┼úii cu privire la op┼úiunile politice, dar nu ├«n mod conclusiv la inten┼úia auctorial├ú, la fel cum contextul istorico-biografic ne informeaz├ú mai degrab├ú despre background-ul istoric dec├ót despre scopul scrierii. C├ót despre contextul istoric, cel mai probabil Tacitus cuprinde segmentul de la primele impresii asupra germanicilor ├«n con┼čtiin┼úa roman├ú p├ón├ú la al doilea consulat al lui Traian (98). ├Äntruc├ót dup├ú moartea lui Nerva, Traian, adoptat la tron, nu porne┼čte spre Roma, ci r├úm├óne la Rin, s-au iscat discu┼úii cu privire la comportamentul neobi┼čnuit al ├«mp├úratului ┼či la popula┼úiile germanice. Prin urmare, o scriere despre ele trebuie s├ú fi fost de mare interes la momentul respectiv, de┼či inten┼úia autorului nu se deduce din contextul istoric, mai ales c├ú lipse┼čte un prolog explicativ, cum exist├ú de pild├ú ├«n Agricola.

tacitus germania JPG jpeg

Prologul din Agricola, de factur├ú senatorial├ú ┼či orientat ├«mpotriva politicii lui Domi┼úian a fost deseori pus ├«n leg├útur├ú cu interpretarea Germaniei:de pild├ú r├úd├úcina triumph-are sens negativ ├«n ambele ├«n ambele opere, cu referire la campaniile antigermanice ale lui Domi┼úian. ├Än Agricola, Domi┼úian ├«si vede al s├úu falsum e Germania triumphum[13]├«n pericol din cauza campaniilor reu┼čite ale lui Agricola ├«n Britannia, iar ├«n Germaniaautorul sugereaz├ú c├ú germanicii, dup├ú revoltele din timpul discordiae nostrae(anul celor 4 ├«mp├úra┼úi), au fost alunga┼úi ┼či mai mult in proximis temporibis triumphati magis quam victim sunt[14](aluzie tot la politica lui Domi┼úian, nu a lui Traian, c├úci timpul o arat├ú:victim suntnu e acela┼či cu vincitur, care arat├ú continuitatea. Din aceste valoriz├úri similare nu se poate deduce ├«ns├ú o viziune unitar├ú ├«n ambele opere:Agricolaeste biografia unei mari personalit├ú┼úi ┼či rechizitoriul unei politici imperiale opresive, Germaniaeste o scriere etnografic├ú despre un popor du┼čman, care ├«n ciuda nivelului de cultur├ú inferior, este elogiat pentru libertas, fundamentul structurii sale sociale. Dar ┼či aceast├ú laud├ú este tot o tendin┼ú├ú, nu o inten┼úie. ┼×i cum ├«n Germaniaexist├ú mai multe tendin┼úe, care opereaz├ú o descentralizare, nu poate fi vorba de o inten┼úie unitar├ú, deci de un caracter tenden┼úios.

Ca reprezentare etnografic├ú, ├«n prima parte a operei accentul cade pe aspectele unitare ale lumii ├«n cauz├ú:geografia, originile, cultura, istoria. Este deci o abstractizare a ├«ntregului pe baza tr├ús├úturilor comune majore. Lingvistic se exprim├ú prin formul├úri de tipul:in universum[15], omnis[16]sau quisque[17]. Mai presus de geografie sau istorie, Tacitus se axeaz├ú pe moravuri ┼či structuri sociale. P├ón├ú ├«n capitolul al 29-lea cititorul ├«┼či formeaz├ú o p├úrere asupra situa┼úiei generale de la grani┼úa renan├ú, ca dup├ú aceea s├ú fie informat asupra istoriei vechi, a originilor ┼či ├«nf├ú┼úi┼č├úrii popoarelor ├«n cauz├ú, de┼či, repet├úm, punctul forte r├úm├óne prezentarea sistemului social. Descrierea obiceiurilor urmeaz├ú ordinea:armament, culte, me┼čte┼čuguri, construc┼úii, comportament social, nego┼ú, buc├út├úrie, distrac┼úii, ├«mbr├úc├úminte ┼či ├«ngrijire corporal├ú. Se constat├ú o diferen┼úiere a r├úspunsurilor pe aceste teme, dominan┼úa de┼úin├ónd-o organizarea armat├ú (echipament, forma┼úie de lupt├ú, atitudinea r├úzboinic├ú etc).

Problematica r├úzboiului este continuat├ú ┼či ├«n capitolele 7 ÔÇô conexiunea cu cultul, descrierea armatei ca o re┼úea de leg├úturi familiale, 8 ÔÇô inseparabilitatea femeilor de actul r├úzboinic, 10 ÔÇô interpretarea semnelor care serve┼čte descifr├úrii evenimentelor militare, 14 ÔÇô comportamentul alaiului. ┼×i ├«n celelalte privin┼úe ├«ns├ú metonimiile r├úzboiului sunt prezente:armele sunt parte a adun├úrii tribale ┼či ritului de ini┼úiere, c├óntecele r├úzboinice dezv├úluie vitejia lupt├útorilor ┼či prezic deznod├úm├óntul b├út├úliei. Concentrarea tenden┼úioas├ú asupra r├úzboiului este perfect explicabil├ú prin rela┼úiile cu romanii, care ├«i priveau ca pe o amenin┼úare ┼či care i-au cunoscut mai ales pe c├ómpul de lupt├ú. Terenul experien┼úei imediate este mai pu┼úin reprezentat de alte aspecte ale culturii germanice.

C├ót despre structura social├ú, Tacitus men┼úioneaz├ú trei forme ale sale, care se ├«ntrep├útrund:gospod├úria (domus), adunarea ob┼čteasc├ú (civitas) ┼či Gefolgswesen/ corpul vasalic (principes). Triburile individuale se compun din gospod├úriile care se organizeaz├ú ├«n adun├úri tribale. Datele cu privire la organizare sunt oricum contradictorii, ceea ce a facilitat instrumentaliz├úrile ulterioare:├«n capitolul 7 este precizat├ú o centralizare sub reges, iar ├«n 11 comunitatea ob┼čteasc├ú se face referire la o adunare de principesegali ├«n drepturi. Leg├úturile de s├ónge sunt la baza comunit├ú┼úii, dar alaiul este o form├ú de organizare complementar├ú, ce presupune obliga┼úii cvasicontractuale ale comitesfa┼ú├ú de princeps┼či invers, precum ┼či o ocazie de afirmare social├ú ┼či de mobilitate ├«ntre triburi. Aceste re┼úele sociale sus┼úin ideea realit├ú┼úii abstracte a unit├ú┼úii germanice at├ót de dragi umani┼čtilor de mai t├órziu. Tacitus totu┼či relativizeaz├ú aceast├ú perspectiv├ú ├«n partea a doua a lucr├úrii, c├ónd vorbe┼čte despre triburile individuale, pentru care folose┼čte o terminologie divers├ú:gentes, nationes, populi, nomines. Partea I este nuan┼úat├ú ┼či spectrul obiceiurilor l├úrgit prin specificit├ú┼úi tribale. Germaniaeste o uniune complex├ú ├«ntre cele dou├ú p├úr┼úi. Se re┼úine opozi┼úia exprimat├ú printr-un pluralism de civiliza┼úie german├ú, dar care a fost aneantizat ├«n secolele XIX-XX ├«n virtutea unit├ú┼úii na┼úionale.

ger2 jpg jpeg

Existã o intenţie clarã?

Ca ┼či pe planul reprezent├úrii, nici pe cel al expresiei tendin┼úele nu sunt cuprinse ├«ntr-un sistem unitar de func┼úii. Valorile cu care sunt conotate reprezent├úrile sunt foarte diverse, ca ┼či multitudinea de interpret├úri. ├Än orice caz, superioritatea roman├ú este vizibil├ú pretutindeni, germanicii ap├úr├ónd situa┼úi pe o treapt├ú mai joas├ú de cultur├ú, unde predomin├ú simplicitas, topos principal al lucr├úrii, conotat pozitiv. Rigiditatea ┼či verticalitatea atitudinii germanice sunt l├úudate ├«n repetate r├ónduri:severa illic matrimonia, nec ullam morum partem laudaveris[18](C├úsniciile sunt aspre ┼či-n niciun alt aspect n-ai putea s├ú le lauzi mai mult obiceiurile). ├Än schimb lipsa de nevoi din tr├ónd├úvie este sanc┼úionat├ú la cherusci.Simplicitasse ├«ntrevede ┼či ├«n armele rudimentare, ce contrasteaz├ú cu curajul ┼či determinarea lor, dovad├ú, ├«n ochii lui Tacitus, a talentului militar.Pozitiv conotate sunt ┼či virtus┼či fortitudo├«n lupt├ú. Constitu┼úia corporal├ú este ├«ndeosebi apreciat├ú:In omni domo nudi ac sordidi in hos artus, in haec corpora, quae miramur[19](├Än fiecare cas├ú, copii, goi ┼či murdari, cresc ├«nal┼úi ┼či bine f├úcu┼úi, cu ni┼čte trupuri de care ne minun├úm), dar ├«n acela┼či timp criticat├ú pentru c├ú nu este folosit├ú productiv ┼či ├«n alte scopuri, precum agricultura, lipsindu-i patientia.

O cauz├ú principal├ú a pericolului germanic ├«l reprezint├ú ├«n viziunea tacitian├ú libertas, ca valoare republican├ú, care este de multe ori contrapus├ú realit├ú┼úii de regnumvalabil├ú ├«n vremea autorului care t├ónje┼čte dup├ú epoca precedent├ú:quippe regno Arsacis acrior est Germanorum libertas[20](ÔÇťDorul de libertate al germanilor e mai puternic dec├ót tirania lui ArsaceÔÇŁ). Dihotomiile trasate ├«n caracteriz├úri continu├ú ┼či aici:tot libertaseste prilej de indisciplin├ú, lips├ú de m├úsur├ú sau de punctualitate, ba mai mult, ├«nclina┼úiile lor vicioase ar putea fi folosite ├«n favoarea romanilor. Nici din valorizarea triburilor singulare nu se poate extrage o logic├ú transparent├ú a inten┼úiei auctoriale. Pe de-o parte avem idealizarea excesiv├ú a chaucilor[21]sau hermundurilor[22], c├úrora le atribuie calit├ú┼úile drept├ú┼úii ┼či mul┼úumirii de sine, pe de alta avem dispre┼úul fa┼ú├ú de bructerii ├«nvin┼či[23].

Astfel de formul├úri unilaterale ┼či ├«n contrapunct par s├ú fie determinate de compozi┼úia lucr├úrii, care se concentreaz├úpe efectul retoric.Tacitus opereaz├ú cu expuneri antitetice, deci separa┼úii stilistice, care definesc specificitatea fiec├úrui trib. Toate judec─â╚Ťile de valoare exprimate de Tacitus la adresa germanicilor, vin s─â sublinieze neajunsuri din moravurile romanilor ÔÇŁciviliza╚ŤiÔÇŁ.Din exprimarea compozit├ú, neunificat├ú, nu rezult├ú o func┼úie de apel implicit├ú, cu at├ót mai pu┼úin explicit─â, pentru c├ú nu se ├«ntrevede nic├úieri o invita┼úie la reflec┼úie, o nevoie de feedback. ┼×i polemica cu structurile imperiale, care caracterizeaz├ú celelalte opere ale sale, pare c├ú lipse┼čte.Diversele teze sunt unilaterale:explica┼úie pentru imposibilitatea ├«nfr├óngerii de c├útre romani, avertizare ├«mpotriva atacului du┼čmanilor de pe Rin, sau dimpotriv├ú, ├«ndemn spre acesta. Dar cum s├ú existe o inten┼úie unitar├ú, din moment ce tendin┼úele operei sunt at├ót de diverse?

Pasajul din capitolul al XXXIII-lea:maneat, quaeso, duretque gentibus, si non amor nostri, at certe odium sui, quando urgentibus iam imperii fatis nihil [iam] praestare Fortuna maius potest quam hostium discordiam[24](S├ú le r├úm├ón├ú, a┼ča e ruga mea, acestor neamuri, ┼či s├ú dureze ├«nc├ú mult├ú vreme, dac├ú nu dragostea pentru noi, m├úcar ura dintre ele, de vreme ce, zorind soarta imperiului, norocul nu ne mai poate d├úrui nimic altceva mai bun dec├ót dezbinarea du┼čmanilor no┼čtri) a avut importan┼úa sa ├«n cercetare, interpretat├ú ca o dovad├ú a loialit├ú┼úii fa┼ú├ú de stat ┼či a dorin┼úei de prevalare a imperialismului, iar obscura formulare urgentibus imperii fatisa fost adesea considerat cheia viziunii sale despre germanici ┼či a ├«nsemn├út├ú┼úii acestora ├«n dezvoltarea ulterioar├ú a imperiului.Totu┼či expresia nu trebuie izolat├ú de context. Soarta care gr├úbe┼čte imperiul poate exprima doar o op┼úiune politic├ú, care mai apare ┼či ├«n alte locuri. Discordia ├«ntre germanici este o ad├úugire agreabil├ú a sor┼úii, la fel cum discordia├«ntre romani este una dezagreabil├ú. Securitatea imperiului este, deloc surprinz├útor, pe primul loc, de aceea autorul ofer├ú sfaturi pentru confruntarea armat├ú, dar sus┼úine ┼či mijloacele pa┼čnice sau ├«ntre┼úinerea disputelor intertribale.Amor nostrial germanicilor are aceea┼či valoare ca ┼či odium sui.De altfel, lucrarea nu trebuie redus├ú la aceste pozi┼úii subiective.

[1]Eugen Cizek, Istoria Literaturii Latine, Societatea Adev├úrul, Bucure┼čti, 1994, vol. II, p. 553.

[2]Ibid.

[3]Tacitus, Germania, II.

[4]Germ., II.

[5]Mark B. Shchukin, Rome and the Barbarians in Central and Eastern Europe:1st Century B.C.-1st Century A.D., British Archaeological Reports:International Series, 542, Oxford:British Archaeological Reports, 1989, p. 32.

[6]Tacitus, Annales, II, 45.

[7]Petronela Weinberg,  Publius Cornelius Tacitus:de la istorie la interdisciplinaritate, ├«n Annales Universitatis Apulensis, Series Historica, nr. 4-5, 2000-01, pp. 37-46.

[8]Alfred Gudeman, The Sources of the Germania of Tacitus, Transactions and Proceedings of the American Philological Association, Johns Hopkins University Press, vol. 31, passim.

[9]Pliniu cel Tânãr, Epistulae, VI, 16.

[10]Germ., I.

[11]Dieter Timpe, Die Absicht der Germania, apud Jankuhn, Timpe (ed.):Beitr├Ąge zum Verst├Ąndnis der Germania des Tacitus, vol. I, G├Âttingen, 1989, p. 107.

[12]Ibid.

[13]Tacitus, Agricola, XXXIX.

[14]Germ., XXXVII.

[15]Germ., V-VI.

[16]Germ., I, II, IV, XVII, XX, XXIX, XLIII, XLIV.

[17]Germ., XX, XXVII.

[18]Germ., XXVIII.

[19]Germ., XX.

[20]Germ., XXXVII.

[21]Germ., XXXV.

[22]Germ., XLI.

[23]Germ., XXXIII.

[24]Germ., XXXIII.