Nzinga, povestea reginei africane care s-a luptat cu un mare imperiu european și aproape l-a înfrânt

Nzinga (cunoscută și ca Njinga sau Ana de Souza Nzinga Mbande) a fost una dintre marile regine ale Africii și ale lumii din secolul a-XVII-lea, cea care s-a confruntat pentru prima dată cu o mare putere europeană ce a vrut să-i distrugă regatul și să-l transforme în colonie și anume... Imperiul Portughez, prin vitejia, ambiția și inteligența arătate în lupta contra coloniștilor portughezi, ea putând fi așezată pe același loc de cinste cu figuri contemporane ei din Europa, precum Regina Elisabeta I a Angliei sau regina consoartă Ana de Austria, soția regelui Ludovic al-XIII-lea. Tot ea este cea care realizează alianța dintre regatul ei, Ndongo și o mare putere europeană și anume... Republica Olandeză, aceasta fiind prima alianță realizată vreodată între un regat african și o putere europeană. Aceasta a fost regina Regatelor Ndongo (1624-1663) și respectiv, Matamba (1631-1663), trăind între 1583-1663.

O litografie postumă a Reginei Nzinga, realizată de artistul francez Achille Deveria în anii 1830, realizată după un portret de pe podeaua unei mănăstiri din Coimba, aflată la National Portrait Gallery din Londra (Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Nzinga_of_Ndongo_and_Matamba)

I. Copilăria și tinerețea Nzingăi. Viața unei prințese africane de la începutul secolului al-XVII-lea

Nzinga se naște în anul 1583, la Kabasa, capitala Regatului Ndongo (regat ce se întindea la începutul secolului al-XVII-lea, din nordul statului Congo de astăzi și până în centrul Angolei de astăzi), fiind fiica regelui (ngola, în limba bantu, termen de la care provine și denumirea statului Angola de astăzi) Ngola Mbandi și a concubinei sale, Kengela ka Nkombe, care era una dintre soțiile lui (luată drept pradă de război în urma unui război câștigat împotriva unuia dintre dușmanii săi, cel mai probabil, puternicul regat Kongo), ajunsă concubina lui preferată.[1]

Potrivit legendei, nașterea Nzingăi a fost una foarte dificilă pentru Kengela, mama ei, iar Nzinga și-a primit numele care avea s-o facă faimoasă în Istoria Universală de la faptul că al ei cordon ombilical era înfășurat în jurul gâtului (termenul kujinga, de la care vine numele ei, însemnând a se răsuci sau a se întoarce în limba kimbundu, o limbă din familia de limbi bantu, numită în trecut și mbundu, astăzi fiind a doua cea mai vorbită limbă din Angola).[2]

În același timp, despre copiii casei regale care supraviețuiau nașterilor dificile sau neobișnuite se spune că posedau daruri spirituale, iar unii vedeau nașterile lor ca un indicator că acea persoană avea să devină puternică și mândră. Nzinga a avut 2 surori, Kambu (cunoscută mai târziu ca Senhora Barbara) și Funji (cunoscută mai târziu ca Senhora Gracia), precum și un frate, Mbande, care era moștenitorul aparent al tronului.[3]

Pe când Nzinga avean 10 ani, tatăl ei devine regele Regatului Ndongo.[4] În copilărie, ea era foarte îndrăgită (am putea spune chiar favorizată) de tatăl ei. Din moment ce nu era considerată moștenitoare a tronului, Nzinga nu era văzută ca o competiție directă la adresa membrilor masculini ai familiei și ca atare, regele își putea revărsa atenția asupra ei fără a-i jigni pe moștenitorii cei mai probabili ai tronului. În același timp, ea are parte de pregătire militară și este antrenată ca o războinică (cum erau antrenate și fetele demnitarilor importanți de lângă rege), dezvăluind abilități extraordinare cu toporul de luptă, arma preferată a războinicilor ndongani și participă la multe datorii oficiale și de guvernare alături de tatăl ei, inclusiv consilii legislative, consilii de război și ritualuri importante.[5] Mai mult decât atât, pe lângă abilitățile militare pe care ea le dobândește de la tatăl ei, aceasta e învățată să scrie și să citească în portugheză.

II. Contextul politic din Regatul Ndongo (de dinaintea venirii pe tron a Nzingăi)

În perioada copilăriei și adolescenței Nzingăi, adică pe la sfârșitul secolului al-XVI-lea și începutul secolului al-XVII-lea, Regatul Ndongo are de gestionat mai multe crize, în mare parte din cauza conflictelor cu Imperiul Portughez. Portughezii ajung prima dată acolo în 1575, când își stabilesc un post comercial în Luanda, cu ajutorul Regatului Kongo, rivalul de la nord al ndonganilor.[6]

În ciuda a câțiva ani de pace inițială între Regatul Ndongo și cel al Portugaliei, relațiile dintre cele două regate se strică și degenerează în decenii de război între ele. Regatul Ndongo se confruntă cu presiuni militare puternice din partea Portugaliei și a Regatului Kongo, ambele încercuind teritoriul acestuia, iar în anii 1580, mari părți din acesta cad sub controlul Regatului Portugaliei.[7] Portughezii poartă război într-un stil brutal, arzând sate și luând ostatici. Mai mult decât atât, pe lângă cuceririle teritoriale pe care le fac, portughezii capturează un număr mare de sclavi în timpul acestui conflict (50.000 potrivit unei surse) și construiesc forturi în interiorul teritoriului ndongan pentru a controla comerțul cu sclavi.[8]

Regatul Ndongo se mobilizează, pâna la urmă, la sfatul tendelei (consilierul regelui, în limba bantu) împotriva portughezilor, învingându-i pe aceștia în Bătălia de la Lucala din 1590, dar nu înainte ca regatul să fi pierdut deja mult din teritoriul său. Conflictul erodează puterea regelui, mulți nobili ndongani, sobas, refuzând să plătească tribut coroanei, iar unii dându-se de partea portughezilor. La momentul la care tatăl Nzingăi devine rege, în 1593, regiunea pe care el o conducea (care cuprinde, cu aproximație, teritorii din centrul și nordul Angolei de astăzi) fusese devastată de război, iar puterea regelui se diminuase în mod semnificativ. Regele încearcă o varietate de metode să gestioneze această criză, inclusiv diplomația, negocierile și războiul deschis, dar este incapabil să îmbunătățească situația.

Situația se înrăutățește pentru Ndongo, când în 1607, regatul este invadat de Imbangala, grupuri tribale de războinici provenite de pe platourile centrale ale Angolei, al căror lider era Kasanje (viitorul soț al Nzingăi), cunoscuți pentru ferocitatea lor în luptă și fervoarea religioasă, luptând ca mercenari (ei nefiind loiali nimănui, luptând atât de partea ndonganilor, cât și a portughezilor, în funcție de cine le dădea mai mulți bani).[9]

Luptătorii Imbangala se împart ei însiși în grupuri de războinici, ocupând teritoriul ndongan și capturând sclavi din cadrul populației regatului. Portughezii îi angajează pe Imbangala ca luptători de partea lor, iar noua amenințare îl forțează pe regele din Ndongo să renunțe la orice încercări să recucerească teritoriul pierdut de el. În 1617, tatăl Nzingăi este ucis de către oamenii săi, după ce pierde o serie de conflicte cu portughezii, Regatul Ndongo devenind, cel puțin pe moment, o pradă ușoară pentru portughezi.

II. Ajungerea la putere a Nzingăi și primele contacte cu portughezii

În urma morții tatălui ei, la conducerea Regatului Ndongo vine fratele Nzingăi, Ngola Mbande, însă când acesta este otrăvit, în 1621, Nzinga este cea care pune mâna pe tron, păstrând rămășițele acestuia într-o misete (o raclă) pentru a le putea consulta.[10] Aceasta îi învinge pe toți cei care revendicau tronul și mai mult decât atât, va reuși să pună mâna și pe un regat vecin, Matamba (și în cele ce urmează, vom vedea și cum va reuși asta), făcând apel la propriile ajutoare Imbangala, conduse de un senior al războiului, Nzinga Mona (Fiul lui Nzinga).[11]

Nzinga intră în sursele istorice oficiale în 1622, când oficialii portughezi locali raportează sosirea ei la tăbăra lor pentru a negocia un acord de pace în numele fratelui ei.[12] Negocierile acesteia cu portughezii încep cu un incident faimos:portughezii, fie din ignoranță ori într-o încercare de a o insulta, îi oferă acesteia doar un covoraș pe care să stea la întâlnirea lor. Ca răspuns la acest gest, Nzinga îi poruncește unuia dintre servitorii ei să se îndoiască și să servească drept scaun, afirmând astfel, dreptul ei de a sta la același nivel cu portughezii. În calitate de ambasadoare a regatului ei, aceasta le promite portughezilor încetarea ostilităților începute de fratele ei (descriind acțiunile anterioare ale acestuia drept greșelile unui rege tânăr), permite intrarea negustorilor de sclavi în interiorul Regatului Ndongo și se oferă să returneze sclavii portughezi evadați ce luptau în armata fratelui ei, cerând în schimb, îndepărtarea forturilor construite de portughezi pe teritoriul regatului ei și fiind ferm convinsă că Ndongo nu ar trebui să plătească tribut Regatului Portugaliei, afirmând că doar popoarele cucerite plătesc tribut, iar oamenii ei nu fuseseră învinși.[13]

De asemenea, tot ea își exprimă dorința de cooperare între cele două regate, afirmând că cele două se puteau susține unul pe celălalt împotriva inamicilor comuni din regiune. Mai mult decât atât, când portughezii o întreabă cu privire la angajamentul ei pentru pace, aceasta se oferă să fie botezată, fapt care se și întâmplă în cadrul unei ceremonii fastuoase ce are loc în Luanda, cu ocazia botezului ei, Nzinga luând numele creștinesc de Dona Anna de Sousa, în onoarea nașilor ei de botez, Ana Da Silva (soția guvernatorului și nașa aleasă de portughezi pentru ea) și Guvernatorul Joao Correia de Sousa.[14] Astfel, un tratat de pace între Regatul Ndongo și cel al Portugaliei este semnat ulterior, iar Nzinga se întoarce victorioasă la ea acasă, la Kabasa, la sfârșitul lui 1622.

O ilustrație ce o înfățișează pe Nzinga la negocieri cu guvernatorul portughez al Luandei, datând din 1657 (Sursa:https://en.wikipedia.org/wiki/Nzinga_of_Ndongo_and_Matamba)

Între timp, portughezii se răzgândesc și aleg să îl susțină pe alt pretendent la tronul Regatului Ndongo, Ngola a Hari Kiluanje (care odată cu a lui convertire la creștinism ia numele de Felipe I de Sousa), iar împreună reușesc să o scoată afară pe Nzinga din cea mai mare parte a teritoriului Regatului Ndongo în 1626.[15] În următorii ani, ea se căsătorește cu Kasanje și astfel, se aliază cu Imbangala, războincii mercenari despre care am vorbit și mai sus, iar la începutul anilor 1630, finalizează ritualurile necesare pentru a deveni unul dintre liderii lor.[16] Pentru următorii 30 de ani, ea conduce, în mod personal, trupele în luptă și poartă războaie împotriva portughezilor, uneori retrăgându-se, iar alte ori, adâugându-și teritorii regatului ei .

IV. Războiul cu portughezii (1626-1656), cucerirea Matambei și alianța cu olandezii

De asemenea, tot atunci, în anii 1630, la începutul Războiului dintre Regatul Ndongo și cel al Portugaliei, Nzinga revendică Regatul Matamba, care se afla în dezordine de câțiva ani.[17] Istoricii consideră cucerirea Matambei o parte esențială din consolidarea puterii Nzingăi în calitate de conducătoare, întrucât nu exista tradiția unor regine care să conducă și mai mult decât atât, unii cercetători afirmă că genul Nzingăi (faptul că era femeie) era un factor ce îi submina legitimitatea acolo. Totuși, Matamba avea o lungă tradiție de lideri feminini și ca atare, Nzingăi îi este mult mai ușor să fie acceptată acolo.

În ciuda acestui fapt, Nzinga decide la un moment dat, prin anii 1640, să traiască precum un bărbat pentru a-și consolida puterea pe mai departe. În același timp, exista un precedent istoric în regiune pentru a întreprinde o asemenea acțiune:liderii femei anteriori din Regatul Kongo s-au declarat ei înșiși bărbați, îmbrăcându-se, ca atare, în bărbat și angajându-se în practica poliandriei (practică ce reprezintă luarea în căsătorie a doi sau mai mulți bărbați).[18] Mai mult decât atât, sursele portugheze relatează faptul că soții Nzingăi au fost forțați să se îmbrace precum femeile.

De asemenea, tot în anii 1640, Nzinga realizează un act de o mare însemnătate politică la acel moment, prin care reușește să salveze, cel puțin, pentru moment, integritatea teritorială a regatului ei și anume…reușește să realizeze o alianță a acestuia cu olandezii (ce își obținuseră independența față de Imperiul Spaniol în 1648, în urma Tratului de la Munster și deveniseră, între timp, o mare putere, una ce începea să câștige teren față de Imperiile Spaniol și Portughez, imperii ce intraseră în declin), pentru a putea lupta eficient împotriva portughezilor, cele mai importante acțiuni din cadrul acestui război și al alianței dintre Regatul Ndonogo și olandezi fiind victoria asupra portughezilor din Bătălia de la Ngoleme din 1644 și preluarea Luandei de către olandezi, din mâinile portughezilor, în 1648.[19] Mai mult decât atât, tot în 1648, ea, alături de trupele ndogane asediază Massangano, cel mai important oraș din regiune deținut de portughezi și totodată, una dintre bazele (alături de Luanda) comerțului cu sclavi realizat de aceștia. Totuși, în cele din urmă, olandezii fac o pace separată cu portughezii și rup alianța lor cu Nzinga. Ea continuă să evite capturarea de către portughezi și să reziste presiunii de a se supune Regatului Portugaliei ca vasal.

După negocieri îndelungate, Nzinga ajunge, în cele din urmă, la un tratat de pace cu aceștia, în 1656. Termenii acestuia includ recunoașterea Nzingăi în calitate de conducătoare a Matambei (în 1657, după moartea lui Ngola a Hari, ea va fi, de asemenea, recunoscută în calitatea de conducătoare a Ndongo). În schimb, ea acceptă să-i susțină pe portughezi din punct de vedere militar, să reia comerțul cu sclavii cu portughezii prin monopolul internațional al acestora și să-și reia angajamentul spiritual față de Biserica Catolică, jurând că toți copii născuți în timpul domniei ei din acel moment vor fi botezați.[20] Consemnările legate de ultimii ani din viața ei arată faptul că ea îi primește pe misionarii din ordinul capucinilor la curtea ei, arătând, astfel, devotamentul ei înnoit față de catolicism și câștigă chiar recunoaștere față de Papa Alexandru al-VII-lea prin corespondența ei personală.

V.Sfârșitul vieții și moartea Nzingăi

În ultimii ani ai vieții, realizând că nu mai are forța fizică și morală din tinerețe de a lupta cu portughezii, aceasta face pace cu ei, le permite să practice comerțul cu sclavi în interiorul regatului ei și își pregătește succesiunea la tron. După moartea acesteia, conducătorul ales să-i succeadă la tron și anume, una dintre surorile ei, Kambu (care și-a luat numele de botez Barbara) conduce pentru câțiva ani, iar la moartea ei, în 1666, o altă femeie ajunge să conducă regatul.[21] Totuși, după un război civil, funcția de conducător al regatului și tronul, implicit, vor ajunge la unul dintre generalii ei. Cu toate acestea, mulți dintre următorii lideri ai Matambei au fost femei, iar mulți dintre sclavii luați de pe teritoriul de astăzi al Angolei au răspândit povești orale despre Nzinga de-a lungul Americii Latine, figura acesteia inspirând, în ultimă instanță, rezistența armată a angolezilor împotriva portughezilor, din secolul al-XX-lea, rezistență care va conduce la obținerea independenței Angolei față de Portugalia în anul 1975.[22]

În ciuda încercărilor repetate ale portughezilor și aliaților ei de de a o captura ori ucide pe Regina Nzinga, aceasta moare la 80 de ani, pe 17 decembrie 1663.[23] Ea rămâne, prin loialitatea pe care a arătat-o față de regatul ei, precum și prin curajul și inteligența arătate în luptă, una dintre marile regine ale Africii și ale lumii, de la începutul Epocii Moderne, după viața acesteia, fiind inspirate numeroase articole, cărți și filme, precum cartea , , Nijnga of Angola:Africa’s Warrior Queen “, a autoarei Linda M.Heywood, una dintre cele mai bune pe acest subiect sau seria documentară , , African Queens:Nzinga”, de pe Netflix, care a apărut în 2023.

Bibliografie

I.Surse secundare (cărți și articole)

1. Simon Sebag Montefiore, Lumea.O istorie de familie, Editura Trei, Colecția Istorie, București, 2024

II.Surse web

1. https://en.wikipedia.org/wiki/Nzinga_of_Ndongo_and_Matamba

2. https://www.britannica.com/biography/Nzinga#ref389725

3. https://blackpast.org/global-african-history/queen-nzinga-1583-1663/

[1] https://en.wikipedia.org/wiki/Nzinga_of_Ndongo_and_Matamba

[2] Ibidem

[3] Ibidem

[4] Ibidem

[5] Ibidem

[6] Ibidem

[7] Ibidem

[8] Ibidem

[9] Ibidem

[10]Simon Sebag Montefiore, Lumea.O istorie de familie, Editura Trei, Colecția Istorie, București, 2024, Actul 12, Cap.31 (, , Dinastiile Dahomey, Stuart și Villiers, Tamerlan și Otman”), Subcap., , Manikongo Garcia, regina Nzinga și Ahosu Houegbadja:trei regi africani”, p.585

[11] Ibidem

[12] https://www.britannica.com/biography/Nzinga#ref389725

[13] Ibidem

[14] Ibidem

[15] Ibidem

[16] Ibidem

[17] Ibidem

[18] Ibidem

[19] Ibidem

[20] Ibidem

[21] Ibidem

[22] https://blackpast.org/global-african-history/queen-nzinga-1583-1663/