Nemții interzic bucureștenilor să se mai urce în trăsură

Intrarea României în război, în vara anului 1916, a fost întâmpinata cu bucurie de populația românească din provinciile istorice romanești, care considerau că a sosit momentul mult așteptat al eliberării lor. Din păcate, ofensiva victorioasă a trupelor române din Transilvania a fost umbrită rapid de înfrângerea de la Turtucaia și de atacurile austro-germane care au străpuns trecătorile Carpaților Meridionali.

Capturarea Bucureștiul

În fata pericolului iminent de ocupare a capitalei, de catre Maresalul von Mackensen, autoritatile române, regele, armata si o parte a locuitorilor s-au retras în Moldova. În urma lor au ramas doua treimi din teritoriu în mâinile inamicului, nevoite sa suporte un regim de ocupatie militar foarte sever. Capitularea Bucurestilor, la 23 noiembrie/ 6 decembrie 1916, a fost un moment greu, emotionant, perceput în modul cel mai profund de catre societatea româneasca.

O radiografie a momentului a fost posibila nu numai cu ajutorul memorialisticii acelor zile, dar si cu ajutorul documentelor oficiale care s-au pastrat în colectiile muzeale sau în arhive. Astfel, marturiile directe ale unor personalitati politice si culturale care au ramas în perioada ocupatei germane în Bucuresti-precum Alexandru Marghiloman, membru marcant al Partidului Conservator, Al. Tzigara Samurcas, directorul Fundatiei Carol I si al Muzeului de arta populara sau avocatul Cancicov, membru al Partidului Conservator Democrat (Take Ionescu) s.a.-au configurat evolutia evenimentelor, starile de spirit si atmosfera acelor timpuri.

Mackensen intră în Capitală

Capitularea Bucurestilor, moment extrem de dureros pentru români a avut si o nota tragi-comica, în felul haotic în care s-a desfasurat. În ziua de 22 noiembrie 1916, sosea în Bucuresti un ofiter german cu un drapel si o scrisoare sigilata, de la Maresalul Mackensen, pentru comandantul Garnizoanei Bucuresti. A fost condus la generalul Anghelescu caruia i-a comunicat verbal ca Maresalul Mackensen  cere ca, în 24 de ore, Garnizoana sa fie predata, în caz contrar urmând un bombardament puternic de artilerie grea. Generalul român a raspuns însa ca în Bucuresti nu mai exista garnizoana si nici comandant, asa ca nu putea primi scrisoarea.

A doua zi, primarul orasului Emil Petrescu si Prefectul Politiei aranjasera ca sa iasa înaintea armatei inamice, la orele 9 dimineata, la bariera Bragadiru, caci pe acolo ajunsese în Bucuresti solul generalului. Cert este ca au stat la bariera pâna la prânz si, vazând ca nu vine nimeni, autoritatile s-au întors în oras. Multi au plecat acasa, doar primarul, mergând la Ministerul de Interne, afla ca armata lui Mackensen intrase deja în Bucuresti, pe Calea Grivitei. Vice-primarul Titus Popovici este trimis în zona si, într-adevar, acesta se întâlneste, la Matache Macelaru, cu doua companii de infanterie comandate de un locotenent caruia i se spune ca orasul se "preda liber de trupe".

Goana după sigiliu

Ofiterul pretinde în schimb o declaratie scrisa, un act cu sigiliul orasului, un document oficial. Dar acest act ramasese la primar care era la Ministerul de Interne. Astfel, ofiterul german si escorta sa sunt îmbarcati în automobilul Primariei, si cu totii, merg la Primar. Dar aici se constata ca actul cu pricina se afla la Primarie. Desigur ca neamtul a fost surprins de atâta zapaceala în predarea unui oras, ca Bucurestiul. Dându-i-se toate asigurarile ca nu exista armata în oras si neavând încotro, el accepta sa mearga la Primarie. Dar pe drum, surpriza, la bulevardul Acadamiei un grup de 12 infanteristi români cu munitie de razboi stateau în coltul strazii, gata de tragere.

Escorta germana îsi încarca si ea armele. În fata imensului pericol, vice-primarul, facând uz de functia sa, cere soldatilor români sa predea armele. Dar aceasta nu era totul, caci atunci când automobilul ajunge în Calea Victoriei, apare si tramvaiul Cotroceni-Obor în statie, plin ochi de soldati români echipati de razboi. Ofiterul german este aproape sufocat de furie. Cu rugaciuni si insistente, tramvaiul este golit si soldatii dezarmati si condusi în curtea Prefecturii Politiei. Si, astfel, s-a facut predarea Capitalei.

Hotelurile primesc nume nemțești

În zilele urmatoare, Statul Major si Komandatura germana au ocupat Hotel Bulevard, Capsa si Athéné Palace unde s-au stabilit. Vechile nume românesti ale hotelurilor, cafenelelor, restaurantelor au fost înlocuite cu firme germane Berliner Kaffée, Kaiser, Palast etc. Strada Lipscani a devenit Leipziger Strasse, Hotelul Grant-Kronprinz Hotel. De asemenea, o companie bulgara si una turceasca au ramas, ca garnizoana de ocupatie, pe lânga trupele germane. Îmbracamintea si atitudinea acestora erau deplorabile.

Bulgarii, înca din primul moment s-au îmbatat si au trecut la jafuri;au preluat Casa Capsa aducând-o într-o stare jalnica pentru multa vreme. Ajunse în centrul Capitalei, trupele de ocupatie au început sa cumpere produse alimentare fara bani dând în schimb bonuri, stampilate de comandantul lor si platite de primarie. Soldatii români si rusi, capturati în acele zile, au fost instalati la Cercul Militar, apoi au fost trimisi în lagare.

Criza de alimente si carbuni

Komandatura imperiala a impus Primariei Capitalei, înca de la început, obligatii referitoare la aprovizionarea trupelor si rechizitionarea caselor, automobilelor, alimentelor etc. Dupa o saptamâna, pravaliile erau goale. Iar în mai putin de o luna se reglementa consumul luminii electrice la 1 kw pe saptamâna pentru fiecare persoana dintr-o familie (pâna atunci consumul mediu de familie era de 50-80kw). Se interzice iluminatul pravaliilor dupa ora 19, 00, iluminatul strazilor se reduce si se suprima tramvaiul electric.

Mizeria si saracia ajunsesera la maxim, nu existau alimente si carbuni. La începutul anului 1917, se introduc si cartele pentru pâine si carne din februarie pâna în aprilie, ratia era de 400 gr. pâine si 200 gr. carne pe saptamâna de persoana. De la 1 aprilie, carnea se reduce la 150 gr. pe saptamâna.O ordonanta oprea pe cofetari de a mai face cozonaci sau prajituri cu unt si oua, iar jumatate din alimentele declarate de cetateni pe formularele speciale erau ridicate de germani.

Începe căsăpirea câinilor vagabonzi

Alta ordonanta se referea la câinii gasiti liberi pe strazi sau chiar din curti, care trebuia prinsi si ucisi la Scoala veterinara, iar proprietarii amendati cu 1.000 marci. De aici, au urmat o serie de abuzuri, cetatenii fiind amendati chiar daca nu aveau câini si problema nu era a banilor, ci faptul ca trebuia sa faca rost de câine pentru a-l preda.

De asemenea, se rechizitionau saltele, plapumi, perne, rufe, masini de scris.Nici un supus român nu se mai putea urca într-o trasura chiar de piata fara învoirea expresa si scrisa a Komandaturii, asta dupa ce se interzisese si folosirea tramvaielor cu cai.

Arestarea personalitatilor

O experienta trista au trait-o ostaticii luati de ocupantii germani, în schimbul supusilor Puterilor Centrale, deportati la Iasi. Au fost arestate personalitati precum dr. C. Cantacuzino, I. Pillat, cumnatii Bratienilor, Duca, prof. Constantin Radulescu-Motru, Mina Minovici, dr. Obreja, arh. I. Berindei, avocatul Cancicov si multi altii. Sabina Cantacuzino, sora lui Bratianu si Lia Bratianu, sotia lui Vintila Bratianu, au obtinut, prin intermediul lui Tzigara-Samurcas, care fusese numit Prefect al Politiei, sa nu fie deportate la Tismana. Cele doua doamne au fost izolate la Mânastirea Pasarea.

Femeile ascund carnea în cosciuge

Anul 1917 a însemnat înasprirea masurilor si a foametei. Alimentele erau confiscate si trimise în Germania. Românii au fost însa întotdeauna inventivi, astfel ca, locuitorii din jurul Bucurestiului, de exemplu, aduceau în Capitala carne în felul urmator: o puneau într-un cosciug, în caruta, pe care o urmau, bocind în urma ei, pâna treceau de santinele. Alte femei aduceau purcei purtându-i în brate ca pe copii etc. Dar nici nemtii nu erau mai putin inventivi caci, încarcau untura si untul în vase persane sau Galle, furate de pe la casele bucurestenilor, pe care le expediau apoi la Berlin.

Wilhelm al II-lea îl face pe Ferdinand tradator

Unul din evenimentele însemnate ale anului 1917 a fost si vizita Kaiserului Wilhelm al II-lea la Curtea de Arges (20 septembrie). În prezenta lui Tzigara-Samurcas, care reprezenta oficial Casa Regala, acesta a depus coroane la mormintele lui Carol I si a reginei Elisabeta. Gestul sau nu era unul din dragoste pentru varul sau Carol I, ci era un gest politic (de fapt, iata unde a ajuns România nefiind alaturi de Puterile Centrale!). Dupa Curtea de Arges, Kaiserul se va întâlni cu Regele Ferdinand al Bulgariei, la Cernavoda.

În 22 septembrie, se gasea la Focsani, unde inspectase trupele, tinând un discurs în care regele Ferdinand al României este facut tradator. Acest lucru nu l-a împiedicat însa apoi sa viziteze castelul Peles din Sinaia. În aceeasi perioada, au vizitat Bucurestii Feldmaresalul Friedrich, varul împaratului Austro-Ungariei, Printul August Wilhelm, unul din fii Kaiserului, ginerele împaratului si altii.

Începe rechizitionarea aramei si cuprului

Între timp, o data cu desfasurarea razboiului a aparut o presanta nevoie de materiale de razboi, astfel ca ocupantii au ordonat, la 28 octombrie 1917, rechizitionarea aramei si a cuprului. Astfel, s-a ajuns la pericolul confiscarii clopotelor bisericilor. Multe dintre ele au fost însa ascunse de calugari, iar pentru cele de interes artistic si istoric, Tzigara-Samurcas a obtinut o scutire din partea maresalului Mackensen. Spre sfârsitul anului 1918, un spirit de revolta plutea în aer, circulau manifeste clandestine tot mai multe, iar zvonurile ca mesajul Parlamentului de la Iasi ar fi acela care vorbeste de o "victorie finala" îmbarbatau sufletele românilor din Bucuresti.

Totusi, începutul anului 1918 aducea mari probleme tarii noastre care, dupa Tratatul de pace dintre Rusia Sovietica si Germania, din 18 februarie/2 martie 1918, se gasea izolata. Începutul lunii februarie fusese marcat în Bucuresti de un eveniment iesit din comun: soldatii bulgari au furat moastele Sfântului Dumitru, de la Mitropolie, dupa ce le mai cerusera o data chiar lui Mackensen, sub pretextul ca sfântul ar fi fost de origine bulgara, cerere respinsa de maresal.

Moastele au fost recuperate însa, spre marea bucurie a locuitorilor Capitalei. În schimb, o mare tristete urma sa produca Pacea cu Puterile Centrale, încheiata la Bucuresti în 24 aprilie/ 7 noiembrie 1918. Aceasta a provocat ura si ostilitate fata de regimul de ocupatie. O pace înrobitoare care însa din fericire nu fusese ratificata de catre regele Ferdinand.

În fine, armistitiul

Înfrângerile suferite de armatele Puterilor Centrale pe fronturile din vest si sud, în toamna anului 1918, au determinat Comandamentul german sa semneze, la 29 octombrie/ 11 noiembrie 1918, un armistitiu si, ca urmare, era obligat sa îsi retraga fortele armate din toate teritoriile ocupate, inclusiv din România. Multi refugiati din Moldova încep sa se reîntoarca.

Pe 15 noiembrie 1918, Capitala îsi schimba deja aspectul. Circulau masini mici cu tricolorul francez agatat de ele. Pe strazi, erau militari francezi, englezi, americani. A sosit, de asemenea, generalul Berthelot, iar generalul Prezan a lansat o proclamatie "... azi flutura din nou mândrele flamuri române, înfaptuind pentru vesnicie Unirea Tuturor Românilor".

Dupa o lipsa de 2 ani, în ziua de 1 decembrie 1918, 101 tunuri anuntau, înca din zori, reîntoarcerea în Capitala României a Regelui Ferdinand, în fruntea armatei române si a aliatilor nostri. De la rondul al doilea al Soselei Kiseleff, pâna în Piata Victoriei, de aici si pâna la Cercul Militar, la statuia lui Mihai Viteazul, iar de acolo, pâna la Mitropolie, o mare de oameni cu steaguri, pancarte, batiste si flori îi întâmpina pe cei ce revin din razboi.

Casca de fier da soldatilor o uniformitate severa, razboinica. Un imens cortegiu de drapele al tuturor regimentelor face o impresie puternica. Toata ziua, Capitala a ramas în sarbatoare, iar seara, un nou banchet s-a dat cavalerilor Ordinului Mihai Viteazul la Palatul regal. Dupa doi ani de razboi, tara a reînviat într-o Românie Mare.