Nazismul este mai viu decât ne-am închipui
Neonazismul nu există, este vorba de fapt despre o linie organizatorică neîntreruptă care ne poartă înapoi în anii `20, când încep să se închege mișcările de extremă dreaptă. De atunci, activismul din următoarele decade urmează niște modele ciclice.
În Suedia vom găsi în presă numeroase știri și articole care vorbesc despre ‘neonazism’. Unele voci atrag atenția că astfel de grupuri sunt prezente până și aici, cerând precauție, în vreme ce alte voci consideră că lucrurile nu sunt atât de grave, că activismul, violența și confruntările sunt departe de a atinge nivelul din anii `90. Intrebarea este însă dacă acestea au vreo șansă să se dezvolte în acest sens, dacă și cum trebuie reacționat.
Sunt discuții pe această temă încă de la începutul anilor `80, mediul public confruntându-se periodic cu o realitate percepută adesea fragmentat. Asta pentru că neonazismul nu este ceva apărut recent, ci o manifestare socio-politică neîntreruptă din 1924, atunci când s-a înfiintat organizația fascistă de luptă a Suediei. Valurile de activism, violențe și conflicte care câștigă acum în intensitate urmează de fapt niște mostre de ciclicitate – care uneori pot lăsa impresia că grupările și activitățile lor au dispărut de pe scenă. De fapt nu au dispărut deloc, doar și-au schimbat formula, tactica, s-au mai retras din văzul lumii pentru ca apoi să reapară încet dar sigur în subconștientul public.
Național-socialismul suedez, fascismul și militantismul autorproclamatei ‘puteri a albilor’ cuprind o istorie încâlcită în care vom găsi nenumărate partide, organizații, asociații și mici grupări militante. Mișcarea nu a fost niciodată una unitară, lucru pentru care suedezii ar trebui să fie cei mai recunoscători:luptele interne din cadrul acestui activism au fracturat mișcarea și i-au consumat cea mai mare parte din potențial și impact.
Perioada interbelică s-a caracterizat prin ascensiunea partidelor tradiționale, nutrind vise mari de sporire a influenței în parlament – o viziune care a fost în mare parte abandonată în perioada postbelică, atunci când fostele partide s-au transformat în organizații și asociații cu multă încărcătură ideologică. De exemplu, mișcarea fascistă modernă suedeză (Nysvenska Fascistika Rörelse) a suferit o astfel de evoluție. O excepție de la regulă o reprezintă clasicul Partid National Socialist Nordic (Nationalsocialistiska Nordiska Rikspartiet), înfiintat in 1956, care funcționează în forma de partid tradițional. Partidul este de fapt veriga de legătură între mișcările din perioada interbelică și cele contemporane, ‘puterea lumii albe’ (vit maktvärld).
În perioada postbelică se poate remarca o tentativă de contopire a naționalsocialismului european cu ideologia americană a supremației albilor. Naționalismul a fost ușor atenuat de alte noțiuni precum comunitatea rasei supreme, lupta internațională a acesteia si o viziune fatalistă despre istorie, care ar reprezenta un război total finalizat cu apocalipsa și sosirea epocii de aur. Vorbim în esență despre mișcări milenariste în cadrul cărora lupta este un mod de viață.
În același timp s-a încercat depășirea confruntărilor interne din acest curent, care durează deja de decenji întregi, în favoarea promovării unei solidarități rasiale construite pe baza unui nucleu comun care presupune, ca întotdeauna, crearea unui dușman extern. În cazul acesta, ideea conspirației globale a evreilor. Antisemitismul a fost și va fi mereu unul dintre fundamentele ideologice, un punct de reper în funcție de care se reinterpretează istoria și lumea.
Treptat s-a renuntat și la organizarea tradițională în favoarea utilizării mijloacelor moderne. Internetul a asigurat coeziunea. Dezvoltarea s-a petrecut în Suedia de la finele anilor `80 și a luat un avât puternic în anii `90. A fost o creștere spectaculoasă pe care nimeni nu o credea posibilă. Cercetătorii care se ocupau cu mișcarile interbeliceși ecourile postbelice ale acestora trăiau și ei cu impresia că studiau niște realități apuse. Ce studiau de fapt era o renaștere graduală în forme noi.
Așadar, în istoria recentă se remarcă dezvoltarea unui mediu de underground în care activismul rasei albe pare să fie foarte în vogă – este o lume multifațetată în care ziare, edituri, asociații culturale, muzica sau diverse companii oferă resursele necesare micilor sau marilor grupuri de activiști, de la militanții de la Rezistența Ariană (Vitt Ariskt Motstånd) până la uniunile din închisori precum Frăția ariană (Ariska brödraskapet) și mult mai tradiționalele organizații precum Frontul Național-Socialist.
Anii `90 au fost și martorii unor puternice valuri de militantism violent cauzat de elementele mai revoluționare ale acestui mediu;valuri de activiști înarmați care au străbătut țara și au jefuit bănci, culminând cu crimele de la Malexander și uciderea sindicalistului Björn Söderberg. Totodată, spirala violenței a atins punctul culminant și în ceea ce privește confruntarile dintre mișcarea ‘puterii albilor’ și stânga autonomă.
În anii `90 au luat avânt dar au și apus o sumedenie de organizații:Asociația pentru viitorul Suediei, Frontul Național, Rezistența ariană, Biserica creaționiștilor, Partidul istoriei naționale și multe altele. Grupurile au venit și au plecat, s-au reorganizat, s-au dizolvat și au reapărut sub forma unor noi constelații. Activiștii din frunte și-au modificat direcțiile ideologice din diversele facțiuni care se aflau în interiorul ‘vit makt-världen’. Dar unele viziuni fundamentale au rămas în picioare, privind în principiu conspiraționismul iudaic, necesitatea mișcării de rezistență și nevoia de a lupta cu diverse mijloace împotriva societății pe care o respingeau.
Tot în această decadă mișcarea a descoperit puterea formidabilă a internetului și i-a exploatat rapid posibilitățile. În curând si pe internet a apărut o lume de nișă care s-a dezvoltat odata cu tehnologia. Ca și în cazul altor culturi de underground, putem vorbi de două lumi paralele:una fizică, ce presupune întâlniri, activism, demonstrații, pliante, etc. și una virtuală, cu portaluri, bloguri, grupuri pe Facebook, etc.
Totodată, internetul nu a avut un impact doar asupra posibilitaților de exprimare a acestor grupuri, ci și asupra capacității noastre de a ne forma o imagine despre cine se mișcă în astfel de medii;o lume care până acum nu a fost accesibilă și s-a ascuns de publicul larg, devenind recent devoalabilă cu un singur click.
Gruparea care în momentul de față domină dezbaterile este Partidul Suedezilor (Svenskarnas Parti). Partidul a fost creat în momentul în care se crease mare vâlvă în jurul Rezistenței ariene, la începutul anilor `90, și a apărut inițial sub numele de Frontul Național-Socialist, la Karlskrona, în 1994. În 2008 partidul și-a schimbat numele în Frontul Popular, apoi în 2009 devine Partidul Suedezilor. Schimbarea numelor corespunde și unor reevaluări ideologice, ducând spre o variantă mai clasică de fascism, nu nazism, programul său amintind astăzi de viziunile din cadrul Nysvenska Rörelse (naționalism puternic, corporatism, anticomunism, antisemitism, antidemocratie) și ale lui Per Engdahl, liderul SFKO (Sveriges Fascistiska Kamporganisation) din anii `20.
În ultimii doi ani, SvP și-a întărit pozițiile prin intermediul întâlnirilor periodice, răspândirii de pliante, demonstrațiilor, încercând să capete legitimitate printr-o politică activă în cadrul comunităților locale. La alegerile din anul acesta și-a propus acapararea unei treimi din municipalități.
În 2007, partidul a început, sub numele de Frontul Național-Socialist, o campanie pentru susținerea libertății de expresie, cu sloganul ‘libertatea de expresie se află sub amenințare!’. Campania a inceput ca un protest impotriva legislației privitoare la crimele de ură rasială, după ce mai mulți membri ai grupării au fost încarcerați pentru acest delict. Printre cei implicați în campanie se aflau și revizioniști precum britanicul David Irving, belgianul Siegfried Rudolf sau germanul Horst Mahler. Tot ca parte din protest, partidul a reușit să dea la tipărire cărți interzise până atunci, cum ar fi ‘Chestiunea evreiască’ a lui Oskar Landhal, din anii ’30. De atunci, așa-zisele demonstrații pentru libertatea cuvântului au devenit un laitmotiv al politicii partidului, de curând membrii luând parte la flash mobs și înconjurând cu bandă unele sedii de presă. Acțiunile se înscriu într-o tendință răspândită în toată Europa:partidele de extremă dreapta instrumentalizează chestiunile legate de libertatea conștiintei erijându-se ele însele în apărătoarele acesteia, ca victime ale opresiunii și persecuției.
Alături de SvP, în atenția publicului a ajuns iarăși Mișcarea de Rezistență Suedeză, după câteva activități prin orașele mari. Doar atunci când activismul grupurilor atinge marile centre urbane este posibil un reviriment adevărat atât al mișcărilor cât și al dezbaterilor, un model pe care îl putem depista și din decadele anterioare, mai ales din perioadele de radicalizare. Svenska motståndrörelse își are originile în micile grupuri militante din anii ’90, care sub o formă sau alta s-au tot perpetuat. Spre deosebire de SvP, gruparea militantă nu are vreo pretenție politică, nedorind să se implice în alegerile parlamentare.
De asemenea, nu sunt nici o organizare de masă, ci mai degrabă o asociație elitistă, ale cărei activități și viziuni sunt similare în bună măsură celor ale organizațiilor național-socialiste de tineret din perioada interbelică, folosind același limba revoluționar și antiimigraționist.
Pe lângă activismul stradal (flash mobs, pliante, dar și confruntări uneori violente cu poliția), care în ultimii ani a cunoscut o intensificare importantă, mai ales în afara marilor orașe și deci oarecum în afara radarului mediatic, mișcarea devine din ce în ce mai vocală în mediul online, încercând lărgirea cercurilor.
Ce observăm acum nu este însă o noutate, ci o ciclicitate a unor fenomene pe care le cunoaștem de mult timp. Dacă astfel de organizații și mobilizări dispar din lumina reflectoarelor, nu inseamnă nicidecum că nu mai există. Ba dimpotrivă, persistă și uneori sunt chiar mai tenace, perseverente și pline de viața decât am fi tentați să credem.
sursa:SvD Kultur
