Primul Razboi Mondial (Copyright: FOTOTECA ONLINE A COMUNISMULUI ROMÂNESC)

Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești

În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.

Fratele lui Ion, locotenentul Dumitru Mihalache (1885-1916), moare ca un erou în bătălia de la Bălării și este înmormântat la Cimitirul Bellu Militar pe 20 noiembrie 1916.

Experienţa traumatizantă a războiului acţionează ca o hârtie de turnesol asupra gândirii lui Mihalache. În noroiul tranșeelor, învăţătorul din Topoloveni își dă seama cât de nedreptăţiţi erau ţăranii care acum în haine militare se jertfeau pentru o Românie Mare care trebuia neapărat să fie și a lor.

Mai târziu, Mihalache va afirma că Partidul Ţărănesc a luat naștere în tranșeele de la Mărășești, ceea ce nu era departe de adevăr. „În cele câteva luni, cât a stat la Iași, ca ofiţer demobilizat, el luase contact cu învăţătorii, ofiţeri în rezervă ca și el. Toţi erau de acord cu Mihalache, necesitatea formării unui partid ţărănesc. Admirabilă tenacitate în realizarea unei idei. Necunoscut, fără mijloace, a început lupta.“ (Pamfil Şeicaru)

Ideea unui partid care să reprezinte interesele ţărănimii apăruse încă din 1882, când Constantin Dobrescu-Argeș, Dincă Schileru și Mucenic Dinescu întemeiaseră cea dintâi organizaţie politică a ţărănimii, transformată în 1895 în Partida Ţărănească. A urmat apoi, în 1905, încercarea lui Vasile M. Kogălniceanu și a lui Alexandru Vălescu de întemeiere a unui partid al ţăranilor. Doar Ion Mihalache va reuși însă să creeze un partid ţărănesc viabil și care, odată cu fuziunea din 1926 cu Partidul Naţional al lui Iuliu Maniu, va da României cel mai popular și mai înaintat partid politic din istoria României, PNŢ.

Ion Mihalache pleacă în Basarabia pentru a contribui la redeșteptarea spiritului naţional românesc, alterat după peste o sută de ani de opresiune rusească. Întors în ţară, înfiin- ţează pe 5 decembrie 1918 Partidul Ţărănesc. Spre surprinderea lui Mihalache, noul partid începe să primească adeziuni și din afara lumii învăţătorilor.

Primul dintre ei este Grigore Iunian (1882-1939), deputat liberal, ales în 1914, dar care în 1917 se despărţise de Ionel Brătianu și formase împreună cu George Diamandy, dr. Nicolae Lupu și Grigore Trancu-Iași, efemerul Partid al Muncii. Cu ocazia discutării în Parlament a Legii agrare, Iunian se remarcase printr-o violentă critică la adresa liberalilor, situându-se pe poziţiile unui radicalism ţărănesc, care-l făcuse simpatic lui Mihalache. Ajuns ministru al Justiţiei, în guvernele ţărăniste din anii 1928-1933, va părăsi PNŢ și-și va întemeia propria sa formaţiune politică, Partidul Radical-Ţărănesc.

Apar și oportuniștii, unii de marcă, precum Simion Mehedinţi, director al „Convorbirilor literare“ (1907-1924), dar și fost membru al guvernului Marghiloman. Profesor universitar, apreciat de Titu Maiorescu, Simion Mehedinţi intră în Partidul Ţărănesc doar pentru a-și căuta un pretext ca să-l părăsească. Alţi intelectuali de marcă, însă, vin și rămân: Virgil Madgearu, Cezar Petrescu, Victor Ioan Popa, Gib. I. Mihăescu, Pamfil Şeicaru etc.

Noul partid își propunea în programul său: împărţirea tuturor moșiilor la ţărani, introducerea impozitului progresiv pe venit, separarea Bisericii de Stat, autonomia comunală etc. Partidul era condus de către Ion Mihalache, președinte, secondat de Constantin Stere, eminentul economist Virgil Madgearu, dr. Nicolae Lupu, Grigore Iunian, Pantelimon Halippa,Ion Răducanu.

Organul central de presă era „Ţara nouă“ până în 1921, apoi ziarul „Aurora“. Sediul partidului se afla la Hotelul „Astoria“ din București.

Ministru al Agriculturii și Domeniilor

Şansa nesperată a noului partid de a se impune pe scena politică a României Mari a fost decizia de neînţeles pentru majoritatea contemporanilor a lui Averescu de a nu participa la primele alegeri de după Marea Unire, cele din noiembrie 1919. Popularitatea lui Averescu și a „Ligii Poporului“, al cărei președinte era, depășise orice limită a raţionalului imediat după război, iar neparticiparea sa în alegeri a lăsat câmp liber, cel puţin în Vechiul Regat, afirmării unor noi forţe politice.

Partidul Ţărănesc obţine 61 de mandate, clasându-se pe locul doi în vechea Românie și pe patru în România reîntregită. În noul guvern, condus de către Alexandru Vaida-Voevod și bazat pe sprijinul Partidului Naţional Român, Partidului Ţărănesc și al celui Naţionalist-Democrat al lui Iorga, Mihalache deţine portofoliul Agriculturii și Domeniilor. „Când a depus jurământul ca ministru, Ion Mihalache era un adevărat reprezentant al misticii ţărăniste. Din acea zi se înregistra un act revoluţionar în formele cele mai legale.“ (Pamfil Şeicaru)

Opinia publică era uluită de spectacolul unei bănci guvernamentale din care notă discordantă făcea cămașa ţărănească a lui Mihalache. Devine ţinta ironiilor și a glumelor nesărate. Marghiloman, întrebat ce părere are despre Mihalache, răspunde trufaș de la înălţimea poziţiei sale de mare moșier: „Am înţeles că știe și să mănânce“!!! Nedrepte vorbe pentru un erou de război! Dar ăsta era Marghiloman, omul despre care prima soţie, Eliza Ştirbey, afirmase că „la el totul e fals, în afară de argintărie“.

Fragmentul face parte din articolul „Ion Mihalache, politicianul care a refuzat să fie prim-ministru”, publicat în numărul 245 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 15 iunie - 14 iulie, și în format digital pe platforma paydemic.

Historia 245
Cumpără acum