Muzeul Literaturii Române Iași

Muzeul Literaturii Române Iași valorifică, printr-o nouă expoziție permanentă, numeroasele obiecte cu valoare memorialistică și istorică, manuscrise, scrisori, fotografii și alte documente din patrimoniul cultural național, îmbinând formule consacrate de expunere a bunurilor cu unele moderne.

Tematica inițială, realizată de muzeograful Ion Arhip (n. 1928), a fost structurată sub forma unui muzeu al istoriei literaturii române, urmărindu-se îndeaproape împletirea dintre principiile cronologic și memorialistic, transpunând vizitatorul în atmosfera specifică fiecărei perioade în parte¹.

Noua expoziție permanentă propune vizitatorului aspecte de istorie literară, organizate cronologic în unsprezece săli de expoziție, aflate la primul etaj al Casei Muzeelor: Mihail Kogălniceanu, Revista „Dacia literară”, Vasile Alecsandri, Societatea „Junimea”, Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, Ion Creangă, I.L. Caragiale, Sofia Nădejde, Revista „Viața românească” și Hortensia Papadat-Bengescu. Urmează trei săli conceptuale, în care artiști vizuali contemporani au fost invitați să gândească instalații artistice dedicate fenomenului literar.

Muzeul Literaturii Romane Iasi Sala Vasile Alecsandri jpg jpeg

Astfel, au fost concepute următoarele trei săli: „Boema ieșeană” – realizată de Ion Barbu, „Rezervația de îngeri” (dedicată lui Emil Brumaru) – realizată de Felix Aftene, și „ABIS.03” (pornind de la Organistul lui Mircea Cărtărescu) – realizată de Matei Bejenaru.

Redacția „Vieții românești”, un laborator de literatură bună

Sala dedicată revistei „Viața românească”, aflată la etajul impunătoarei clădiri de pe strada Vasile Alecsandri nr. 6, unde a funcționat sediul revistei, a fost gândită ca o încăpere asemănătoare redacției, al cărei interior era „(...) veșnic același, căci la fiecare incendiu se salva întâi masa lungă și scaunele”²: „sala redacției – ocupată de o masă enormă, lungă cât salonul, acoperită de-o mușama neagră, cu scaune de jur-împrejur, «amicii» abia având loc de făcut turul mesei între spatele scaunelor și perete – semăna cu o trapeză mănăstirească”³.

Mihail Sevastos (1892-1967), corector și secretar de redacție, mărturisea că „Redacția «Vieții românești» a fost un laborator de literatură bună, unde, decenii întregi, s-au trudit membrii acestui cerc – în umbră, fără glorie și străini de orice interes material”⁴.

„Masa umbrelor”

„Masa umbrelor” este (supra)vegheată de redactori și colaboratori din anii 1906-1916, 1920-1946: „Toți aceștia și încă alții, văzuți și nevăzuți, se adunau de jur-împrejurul mesei. Vorba pornea de la necazurile fiecăruia, sau de la întâmplările zilei publice, dar repede le depășea, înălțându-se spre cărți, idei și idealuri (vorba a devenit suspectă, dar acolo nu era vorbă). Tonul era intim și pasionat. Nimeni nu căuta să fie elocvent alături de un Ibrăileanu care exprima orice, și cu toate nuanțele, într-o vorbire care e echivalentul telegramei urgente. Căci Ibrăileanu era un oriental: lapidar”⁵.

Intelectualul subtil⁶, Garabet Ibrăileanu (1871-1936), cel care „s-a supus celei mai grele dintre poruncile moralei, împlinirea datoriei, întreagă și cu toate riscurile pe locul hărăzit de stele. Și fără această datorie care se confundă cu viața lui, cultura românească ar fi fost lipsită de nucleul celei mai intense și – pare ciudat! – celei mai europene totuși reviste culturale”⁷, îi sunt dedicate două vitrine cu documente, cărți poștale, fotografii și obiecte care i-au aparținut (ceasul de buzunar, model de lux, marca Carl Suchy & Söhne, port-țigaret, brichetă etc.).

Muzeul Literaturii Române Iași a fost inaugurat la 26 decembrie 1972 și a funcționat între anii 1972 și 2019 în Casa Pogor (Muzeul „Vasile Pogor”). Expoziția permanentă a Muzeului de Istorie a Literaturii Române a fost transferată și reorganizată în incinta Casei Muzeelor, clădire construită în jurul anului 1896 de întreprinzătorul evreu Joseph Leff, cumpărată, în 1914, de Societatea „Viaţa românească”, condusă de Garabet Ibrăileanu şi Mihail Sadoveanu. Între anii 1922 și 1930 aici s-au desfășurat ședințele de redacție ale revistei „Viața românească”.

Clădirea a adăpostit mulți ani singura tipografie din Iași, aici fiind organizate diferite expoziții (1932-1934). A fost cumpărată în anul 1934 de Ministerul de Interne și transformată în sediu al Inspectoratului Județean al Jandarmeriei și al Chesturii de Poliție, loc al masacrului miilor de evrei în timpul Pogromului de la Iași din iunie 1941. După venirea comuniștilor la putere, imobilul a fost dat în administrarea unor diverse societăți de stat (Întreprinderea poligrafică, o unitate de mică industrie, cu strunguri, menghine și alte unelte ș.a.), iar după 1989, în clădire au activat diferite societăți comerciale.

În data de 22 iulie 2021, clădirea și-a recăpătat destinația culturală din perioada 1914-1934 și a fost inaugurată sub noua denumire de Casa Muzeelor, după ce a trecut prin ample lucrări de consolidare și restaurare, finanțate de la bugetul de stat și din fonduri europene (2012-2020).

Program de vizitare:

Marți – Duminică: 10:00-17:00
Tarife de vizitare:
Adulți – 9 lei
Preșcolari, elevi, studenți – 2 lei
Pensionari – 5 lei

Acest articol a fost publicat în numărul 236 al revistei Historia, disponibil în format digital pe paydemic.com.

Note:

1. Ion Arhip, Casa „Vasile Pogor“: tradiţie, autenticitate și modern (proiect), în „Cercetări istorice“, anul II, Iași, 1971, p. 43-53.
2. Al. Piru, Viaţa lui G. Ibrăileanu, București, 1946, p. 127.
3. Mihail Sevastos, Amintiri de la Viaţa românească, Iași, 2015, p. 337.
4. Ibidem, p. 444.
5. Ionel Teodoreanu, Întoarcerea în timp. Masa umbrelor, București, 1990, p. 122.
6. F. Aderca, De vorbă cu d. G. Ibră- ileanu, în Mărturia unei generaţii, București, 1929, p. 155.
7. Ibidem.