Mods: tinerii snobi ai marelui oraș

Tinerețe. Pasiune pentru haine. Sofisticat, elegant, modern. Snobism. Iată câteva trăsături dominante ale Londrei anilor ’50-’60. Tinerii îmbrăcați mereu impecabil, dar care debordau modernitate, cei care veneau din suburbie, în viteză, pe o Vespa, cei care filozofau la început pe muzică de saxofon – toţi aceştia sunt mods. Ei, cei care au adus la viață Londra. Ei, cei care au adus boemul la rang de modă.

Cel de-al Doilea Război Mondial trecuse, iar Occidentul dorea să devină înfloritor ca odinioară. Anii ’50 au însemnat pentru Marea Britanie renaștere – economică, socială, artistică. A fost o perioadă austeră, dar care a ajutat regatul să se redreseze din punct de vedere financiar. Începutul perioadei postbelice a explodat și printr-o creștere masivă a populației, acel baby boom despre care se vorbea și în Statele Unite ale Americii. Sfârșitul anilor ’50-început de ’60 este marcat în capitala Regatului Unit de un val de tineri semi-docți și snobi, care nu erau nevoiți să dea acasă banii câștigați în plus. Guvernul de atunci era foarte permisiv cu tinerii, susținându-i mai ales să urmeze studii superioare, indiferent de domeniu. Astfel, Marea Britanie s-a ales cu o generație de artiști și filozofi, care își petreceau timpul liber în cafenele și baruri, fără a avea povara unui război trecut.

It’s all that mods

Tinerii britanici ai începutului anilor ’60 au fost pionierii excentricului. Erau cei care disecau existențialismul lui Sartre până în zorii zilei, cu muzică dintr-un jukebox rablagit pe fundal. Ei au venit din familii de muncitori, din suburbii, și au adus Londrei un boem inventat de ei. Acești tineri s-au numit mods. Explicația pentru termenul folosit este cât se poate de simplă: jazzul modern al anilor ’50, precum și ascultătorul său erau moderniști – a nu se confunda cu moderniștii din literatură, pictură sau arhitectură! După ce influența lor a trecut granițele Angliei, termenul mods era folosit pentru orice era la modă sau popular. Filozofia lor era una pur tinerească: haine și muzică. Tinerii mods trăgeau cu ochiul la bogatașii americani de peste ocean care se bucurau de o viață luxoasă, pe muzică rock ’n roll, la volanul unui Cadillac. Așa că englezii au decis că este timpul să impună noile tendințe în materie de modă – căci întotdeauna un curent a apărut ca reacție împotriva altuia.

Fusta mini, ciorapi deasupra genunchiului şi accesorii supradimensionate: câteva dintre caracteristicile mods

Cultura mods trebuia să fie altfel. Trebuia să fie mai sofisticată, folosindu-se neapărat de moștenirea europeană. Mai trebuia să pară o cultură inteligentă; hedonistă, dar elegantă în același timp. Tinerii aceşti au îmbrățișat ca un manifest noul jazz adus de Miles Davis și John Coltrane, ca mai spre mijlocul anilor ’60 să lase muzica funk și R&B să sune în difuzoare. Ei frecventau cafenelele, unde cunoșteau alți tineri ai altor culturi sau clase sociale căci, în acea vreme, în interiorul Commonwealthului era în plină desfășurare o amplă acțiune de emigrări. Toate ca toate, dar ce este de reținut e faptul că adepţii mods respingeau plicticosul și prăfuitul stil britanic, dorind să expună ceva nou, controversat și modern.

Pe Carnaby, cu Vespa

Ce se poate spune cu exactitate despre adepții culturii mods este că erau obsedați de modă. Citeau cu atenție revistele de modă din Franța și Italia, însă și-au creat un stil aparte. Cumpărau haine stilate, pe care le purtau în combinații extravagante, dar acestea nu aveau niciodată semnătura vreunui mare designer. Tinerii mods dădeau iama în buticurile de pe strada Carnaby, undeva aproape de centrul Londrei. Acolo, în 1934, s-a deschis primul club de jazz: Florence Mills Social Club, iar primul butic cu haine ultima modă și-a etalat vitrinele în 1957: His Clothes, proprietar fiind John Stephen. El ținea stocul mereu aprovizionat cu hainele în vogă, precum cele din mohair sau costumele albe. Tot în buticul lui au apărut prima dată și pantalonii cu talie joasă, care până atunci erau purtați numai de homosexuali. Interesul la rang de religie al tinerilor mods față de modă a reușit, într-un fel, să distrugă anumite bariere sociale. Până la acea vreme exista preconcepția că bărbații cărora le place moda sunt homosexuali – dar adepţii mods, luând atât de în serios aspectul fizic și mai ales hainele pe care le purtau, au putut să facă oamenii să treacă peste un mod de gândire atât de bine înrădăcinat. Anii ’60 cu ai săi mods și hippie au adus notorietate străzii, designeri precum Mary Quant, Sally Tuffin sau Merc având acolo reprezentanțe. Carnaby Street era un Mecca al modei britanice.

Dar, mai exact, cu ce se îmbrăcau acești nebuni ai cumpărăturilor? Ei bine, stilul lor vestimentar a fost la început influențat de două curente total diferite: beatnik și Teddy Boys. Beatnik sau beat generation le aducea boemul beretei și al helăncii, iar Teddy B., șarmul dandy – adoptat atât de femei, cât și de bărbați. Căci da, una dintre principalele caracteristici ale modei britanice de atunci era lookul androgin. Hainele bărbaților erau elegante, costumele din mătase, cu un aer sofisticat, care includea obligatoriu un sacou cu rever îngust, o cravată subțire neagră, jachete din lână sau cașmir și mereu ghete atent lustruite, confecționate manual, având botul subțire. Cămășile sau tricourile polo erau obligatoriu închise până la ultimul nasture. Și, pentru a-și păstra înfățișarea cool, misterioasă, tinerii mods erau surprinși adesea purtând ochelari de soare cu lentilă neagră. Anii ’60 se pare că au readus machiajul pe tenul bărbaților: o umbră discretă la ochi, puțin dermatograf negru și chiar un ruj șters pe buze. Părul îl țineau puțin mare, puțin ciufulit, uneori cu o cărare într-o parte, precum actorii parizieni ai stilului Nouvelle Vague. Accesoriul cel mai de preț al tânărului mod era... scooterul. Motoarele micuțe, italiene precum Vespa sau Lambrettas erau mai chic, mai practice, dar și mult mai ieftine – căci, să nu uităm, tânărul mod era în timpul zilei un simplu student sau un funcționar cu salariu nu foarte mare.

Păpușile androgine

Femeile îmbrățișaseră şi ele stilul androgin – se îmbrăcau simplu, purtând de cele mai multe ori pantaloni și pantofi cu talpă joasă. Apăruse și fusta mini, care parcă de la o zi la altă se făcea tot mai scurtă. Fetele o purtau asortată cu o pereche de cizme până la genunchi, pulover sau cămașă și câteodată un trenci sau un palton nu foarte lung. Înfățișarea androgină prezenta un chip imaculat, precum al unei păpuși de porțelan, fără machiaj, accentuând numai ochii cu ajutorul genelor false. Pentru femei, moda mods venea însoțită și de un nou tip de coafură. Părul aranjat în bob geometric care poartă semnătura lui Vidal Sasson a devenit deja un simbol pentru perioada anilor ’60, introdus fiind în cultura pop de către Mary Quant.

Una dintre figurile reprezentative pentru mods este fotomodelul Twiggy (foto sus). Figura ei e un simbol al modei anilor ’60: ochii mari, cu gene false, dar și cu gene inferioare supradimensionate, desenate cu tuș, părul șaten deschis, tuns scurt, și breton ștrengăresc într-o parte. Poreclită Twiggy pentru silueta sa mică, aproape de copil, Lesley Hornby a fost unul dintre primele supermodele internaționale, contribuind substanțial la răspândirea stilului mods. Twiggy a fost desemnată de către revistele de modă din Europa, dar și de peste ocean drept fiind „figura anului 1966”.

Tinerețe fără bătrânețe

Cea de-a doua jumătate a anilor 1960 a făcut ca Londra să explodeze și să devină dintr-o capitală postbelică anostă un adevărat epicentru al stilului și tinereții – iar acest fenomen a rămas în istorie drept perioada swinging London. Londra avea stilul! Peste ocean era the London look, iar în Franța se vorbea despre le style anglais. Tineretul mods începea deja să devină mainstream, să se împartă în mai multe categorii – lucru care a dus la un declin rapid, locul fiindu-i luat, spre finalul anilor ’60, de mișcarea hippie, care cuprindea întreaga lume. În afară de grupul boem-sofisticat, își mai făceau loc și Scooter Boys, inspirați tot de cultura suburbană londoneză, dar care preferau un stil mai relaxat. Purtau hanorace și geci parka în stil army, pantaloni Levi’s neapărat negri, asortați cu pulovere de lână sau cașmir. Mai exista și ramura extremă – Hard Mods, cei ce purtau mereu jeans și bocanci, care mai târziu au evoluat în mișcarea Skinheads.

Pentru swinging London, viața de noapte însemna totul: modă, muzică, dar și consumul de substanțe halucinogene. Mișcarea mods începuse să aibă o influență hedonistă, tinerii petrecând în fiecare seară, dând cafenelele pe cluburi. Aflați mereu în căutarea plăcerii, oboseau și astfel ajungeau să consume amfetamine, substanțe care erau legale în Marea Britanie. Ele deveniseră o parte a culturii mods, influențându-i poate și pe hipioții de mai târziu.

Mods. O cultură suburbană care a ajuns în final a fi absorbită în cultura pop, devenind – fără a se dori asta – un brand britanic. Ei au adus în Anglia postbelică pofta de viață, pasiunea pentru modă, păstrând cu toate acestea snobismul specific regatului. Tinerii fără griji de după război au reușit să își pună amprenta în istoria bunului gust, făcând din lucruri simple și aparent banale tendințe haute-couture.