Moaștele Sfintei Parascheva au fost aduse la Iași de Vasile Lupu în 1641
Moaștele Sfintei Parascheva, sărbătorită în calendarul ortodox pe 14 octombrie, se află la Iași de 375 de ani. Ele au fost aduse în capitala Moldovei în vremea domnitorului Vasile Lupu și așezate în Biserica Sfinții Trei Ierarhi, ctitorită chiar de el.
Potrivit cronicilor bisericești, moaștele ar fi fost dăruite lui Vasile Lupu de către Patriarhia din Constantinopol după ce domnul Moldovei s-a angajat să achite datoriile Patriarhiei față de turci. Moaștele au fost aduse în țară împreună cu un hrisov semnat de Patriarhul Constantinopolului, Partenie, considerat astăzi garanția autenticității moaștelor, care nu au fost niciodată supuse unor analize științifice.
Parascheva s-ar fi născut în secolul al XI-lea în satul Epivat din Asia Mică, într-o familie creștină bogată. Se spune că la vârsta de 10 ani, în timpul unei slujbe, a fost impresionată de cuvintele din Biblie – „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34) – și a decis să urmeze calea religiei. Povestea spune că și-a împărțit hainele săracilor nu o dată, ci de mai multe ori, spre nemulțumirea părinților, care nu doreau ca fiica lor să ducă o viață ascetică. Copila a fugit de acasă pentru a merge la Constantinopol, unde s-a închinat la bisericile din capitala imperială, apoi la Ierusalim. La vârsta de 25 de ani s-a întors acasă după o perioadă petrecută în pustiu, însă a murit doi ani mai târziu, fiind îngropată la malul mării.
Tradiția creștină spune că un păcătos a fost îngropat în apropiere de mormântului Paraschevei, iar sfânta s-a arătat în vis unui localnic cerându-i ca rămășițele acelea să fie mutate. Atunci, trupul ei neatins a fost descoperit, iar moaștele au fost duse la o biserică unde au rămas timp de două secole. Ulterior, ele au fost mutate, pe rând, la Târnovo, Vidin, Kruşevaţ și Belgrad, de unde au fost luate în 1521 din cauza asediului otoman. De acolo au fost duse la Constantinopol, unde au rămas până la mutarea lor în Moldova.
Prima menţiune în limba română despre Sf. Parascheva datează din 1643 și provinde din „Cartea românească de învăţătură a Mitropolitului Varlaam al Moldovei”.