În anii stalinismului triumfător şi pe meleagurile româneşti, nicio carte tipărită n-a beneficiat de un cult atât de grozav ca Istoria Partidului Comunist (bolşevic) al Uniunii Sovietice, popularizat sub sintagma Curs scurt. Deşi coperta îl mărturisea drept produs al trudei unei Comisiuni a C.C. al P.C.(b) al URSS, Cursul scurttrecea – şi pe drept cuvânt – ca dacă nu scris, atunci măcar stilizat de Stalin. Şi fiind vorba de o carte asupra căreia se aplecase înalta Mână a Strălucitului Padişah al Comunismului Mondial, Părintele Popoarelor, membrii PMR, activiştii îndeosebi, citeau această carte cu transfigurarea întregii personalităţi încercate de creştinii din Bizanţ când îngenuncheau la Icoana Fecioarei Maria pictată – se spunea – de mâna Evanghelistului Luca.

„Armă, flamură şi zi /Cartea Marelui Partid“

Campania de presă din vara lui 1949, menită a legendariza figura lui Lazăr Cernescu, zis şi Lazăr de la Rusca, exploatează din plin amănuntul că Lazăr Cernescu avea drept carte de căpătâi Cursul scurt.

Reportajul „Lazăr Cernescu, ţăran sărac”, tipărit de Petru Dumitriu, în „Scânteia”din 25 iunie 1949, insistă pe acest amănunt:„Lazăr citea mult. Cum avea un ceas de odihnă, lua o carte pe care o cumpărase, el cel dintâi în comună:Istoria Partidului Comunist (bolşevic) al U.R.S.S. Scrisese pe ea cu litere silitoare, cu cerneală violetă:Proprietatea tov. Cernescu Lazăr, Rusca 1948. Păstra cartea cu grijă, dar o răsfoia mereu. Stătea pe laviţă cu braţul sub cap şi citea la flacăra de gaz a lămpii. Citea şi se gândea. încerca să întrevadă drumurile viitorului. Lângă el, Mărioara mică şedea pe un scăunel şi învăţa, bătrâna Iconia torcea şi Călina ieşea din când în când în ploaie şi întuneric să vadă cum stau oile în staul... Erau liniştiţi, aveau încredere în ei, încredere în viitor...“.

Coperta exemplarului aflat în posesia lui Lazăr Cernescu e reprodusă în mijlocul textului de o pagină a reportajului, deasupra explicaţiei:„Un document impresionant:cartea pe care o citea Lazăr Cernescu, studiind-o cu multă râvnă“.

Inspirat din acest moment al realităţii, Petru Dumitriu îl îmbogăţeşte pe ţăranul sărac Ion, asasinat de cei din munţi din Vânătoare de lupi, cu un exemplar din Cursul scurt. Ca şi Lazăr Cernescu, Ion umblă peste tot cu „O carte cenuşie, pătrată, cu titlul pe un dreptunghi roşu“.Asemenea eroului din reportajul tipărit în „Scânteia”, Lazăr de la Rusca, Ion a scris pe carte, cu cerneală violetă „Această carte e a mea“.Coperta cărţii e cenuşie, iar titlul e înscris într-un chenar roşu. Deşi cartea nu e precizată, se înţelege că-i vorba de Cursul scurt.Zice despre eroul Ion, Ion Jura la şedinţa de partid consacrată crimei:

„Şi îi plăcea să înveţe, uite cartea lui. Uitaţi-vă la ea. Tu o cunoşti, Alexandre. Şi tu Dămioane, că aţi citit din ea împreună.

Şi ridică în amândouă mâinile o carte cenuşie, pătrată, cu titlul pe un dreptunghi roşu.

— Iată ce scrie pe ea.

Şi desluşi literele stângace scrise cu cerneală violetă, palidă:

— «Această carte e a mea, Ion cutare, anul comuna cutare...»

Măi tovarăşi, uite şi semn. Uite semnul la pagina patru sute. Aici a ajuns el cu cititul. Mă întreba pe mine alaltăieri:«Mă, Ioane, cum să facem colectivizarea aici la noi în sat? — Apăi, cine o zis că s-o facem? — Când o veni vremea s-o facem, cum o facem? — Ei, eu n-am ştiut. Iar el mi-o zis:Uite, noi n-avem pământ arabil mult. Noi munca în grădini, în moşiile noastre de prun şi de alţi pomi, s-o facem împreună. Moşiile de pomi să le punem împreună. Şi în loc de douăzeci cazane de răchie să avem o fabrică de conserve din roade. A?»“.(Petru Dumitriu, Vânătoare de lupi, Editura tineretului, Bucureşti, 1949, pag. 30)

Amănuntul cu exemplarul din Cursul scurtîi dă lui Dan Deşliu prilejul să înalţe un adevărat cânt cărţii staliniste în poemul „Lazăr de la Rusca”, pubicat în „Scânteia”, 6 august 1949:

Lazăr e dus de „bandiţi“ „sus la munte, hăt în sus, /la loc negru şi ascuns“.Deşi n-are nici o îndoială că-l aşteaptă sfârşitul, eroul se gândeşte nu atât la familia pe care n-o va mai întâlni niciodată, cât la nenorocirea că nu va apuca să vadă transpusă în RPR viaţa nouă din Uniunea Sovietică:

„mări, haita poposea

şi de grabă sfătuia

şi Lazăr aşa gândea:

— «Lazăre, ţi s-a sfârşit

cât ai avut de trăit!

N-ai să mai zăreşti nicicând

Rusca-n vale fumegând,

nici copila, nici muierea,

nici lumina cu vederea...

Dar alt gând acum te doare,

dintre toată ăl mai tare:

Acolo la tine-acasă,

şade o carte pe masă

între azimă şi blid,

dăruită de partid.

Cartea unde-ai slovenit

cum şi când s-a făurit

Ţara Muncii ce-a-nflorit

acolo la Răsărit...

Cartea ceea cea mai dragă

fraţilor din lumea-ntreagă,

cartea unde-ai învăţat

cum să lupţi înverşunat

împotriva răilor,

pentru-ai tăi, pentru popor.

Cartea unde orice rând

luminează sângerând

şi-n orice slovă din toate

inimă de om viu bate:

armă, flamură şi zid,

Cartea Marelui Partid*“.

(Asteriscul, pus de autor în text, trimite la o notă de subsol, care precizează:

„* Este vorba de Istoria Partidului Comunist (b) al Uniunii Sovietice, cartea pe care tocmai o citea Lazăr Cernescu în vremea când a fost asasinat.

„... A rămas deschis-acasă

cartea ceea luminoasă,

tocma-n locul unde scrie

cu slove de hărnicie

cum crescu ogorul mare

din măruntele ogoare...

Şi te doare că nu stăi

să zăreşti cu ochii tăi

împlinirea scrisă-n foi

făptuită şi la noi...“.

De ce devenise o Istorie a PCUS, în fapt Istoria unui partid politic, Biblia comuniştilor români şi a comunismului mondial?

Ne răspunde Introducerea:

„Studiul istoriei P.C. (b) al U.S.S. ne îmbogăţeşte cu experienţa luptei pentru socialism, dusă de muncitorii şi ţăranii ţării noastre.

Studiul istoriei P.C. (b) al U.S.S., studiul istoriei luptei partidului nostru împotriva tuturor duşmanilor marxism-leninismului, împotriva tuturor duşmanilor celor ce muncesc, ne ajută să ne însuşim bolşevismul, ne ascute vigilenţa politică.

Studiul istoriei eroice a partidului bolşevic ne înarmează cu cunoaşterea legilor desvoltării sociale şi a luptei politice, cu cunoaşterea forţelor motrice ale revoluţiei.

Studiul istoriei P.C. (b) al U.S.S. ne întăreşte încrederea în victoria definitivă a marii cauze a partidului lui Lenin – Stalin, în biruinţa comunismului în lumea întreagă.

Cartea aceasta expune pe scurt istoria Partidului Comunist (bolşevic) al Uniunii Sovietice“. („Cursul scurt de Istorie a Partidului comunist (bolşevic) al Uniunii Sovietice“, Editura Partidului Muncitoresc Român, 1948, pagina 6).

Aşadar, de asta i s-a spus Cursul scurt:Pentru că prezintă pe scurt Istoria PCUS.

Culmea e că sub Stalin nu s-a scris un alt curs, fie el mai scurt sau mai lung. Formula „expune pe scurt“are o semnificaţie strict propagandistică. Ea vrea să sugereze că Istoria PCUS e atât de bogată încât cele 500 de pagini ale Istoriei sunt doar o expunere pe scurt. La o adică, o expunere normală ar însuma peste 10.000 de pagini!

Cercetând presa anilor stalinişti cu o sârguinţă de care nu dăduseră dovadă, cred, la vremea respectivă, nici măcar studenţii Universităţii de partid Jdanov, veniţi pe băncile facultăţii – vorba „Scânteii”– de la plug şi de la strung, m-a amuzat nespus Cultul închinat acestei Cărţi în scrisorile şi declaraţiile oamenilor muncii, în reportajele despre cum îşi petreceau proletarii timpul liber şi în publicaţia bibliotecarilor de tip nou, „Călăuza bibliotecarilor”.

Sub puterea acestui amuzament am scris o proză dedicată Cursului scurtca volum căruia Biblioteca din Vintileasa îi acordă o atenţie halucinantă, de la aşezarea într-un glas de cristal până la păzirea de către portarul Sfatului Populare.. Am scris această proză înainte de 1989. Anii au trecut, vorba poetului, „ca nori lungi pe şesuri“.

O ediţie din 1941, despre care nu ştiam

Un anticar din Bucureşti, întâlnit cu ceva timp în urmă în Piaţa Universităţii, unde vânzătorii de cărţi îşi amenajaseră nişte tarabe şi pândeau din spatele lor nu clienţii, ci poliţiştii lui Sorin Oprescu, trimişi să-i amendeze, pentru că vând cărţi şi nu droguri, s-a prins de pasiunea mea pentru cărţi staliniste şi, din când în când, se prezintă la BAR, unde-mi duc veacul, cu câte o sacoşă de cărţi spre cumpărare.

Zilele trecute, printre alte piese interesante (colecţia „Urzica” pe 1953, expresie directă a admiterii în presă a umorului de tip nou, revoluţionar), mi-a adus o ediţie a Cursului scurtapărută la Moscova în 1941, la Editura în limbi străine.

E vorba – se înţelege – de o ediţie tradusă în limba română. Împreună cu ea, respectivul mi-a adus şi o ediţie din 1952, apărută la Bucureşti, la Editura Partidului Muncitoresc Român – prezentată drept rezultatul unei Traduceri revăzute.

Despre ediţiile apărute în România după 1944, ştiam multe lucruri, mai ales că, aşa cum spuneam mai sus, Cursul scurtse bucura de un Cult al personalităţii în varianta tipărită a Personalităţii. De un Curs scurtapărut la Moscova în 1941, în româneşte, habar n-aveam. Cui i se adresa această ediţie?

Binecunoscuta notiţă tipografică din final menţionează printre altele:

„Se tipăreşte după matriţă:23 XI 1940 (…)

Tirajul:10.110.

Tipografia «Iskra Revoluţiei» (Scânteia Revoluţiei – n.n.), Stradela Filipovski nr. 13, Moscova“.

Ţinând cartea în mână cu emoţia cu care un panteolog ţine în mână ciobul de oală, tocmai atunci curăţit de pământ, încerc să stabilesc împrejurările acestei ediţii. A fost dată la tipar la finele lui noiembrie 1940. Tirajul uriaş, dacă-l raportăm la numărul comuniştilor români refugiaţi la Moscova, s-ar explica prin cotropirea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord.

Când şi de ce a fost tipărită această carte, m-am lămurit într-un fel. Frunzărind-o, descopăr că mai toate paginile conţin sublinieri cu creionul, pe margini sau pe sub rânduri. Aşadar, exemplarul ajuns în proprietatea mea a fost studiat – cum s-ar spune – cu creionul în mână. Cine l-a studiat cu atâta sârguinţă? Când l-a studiat? Înainte de 1944, în calitate de comunist refugiat la Moscova sau în calitate de comunist basarabean? După 1945, în calitate de membru sau chiar de activist PMR?

Nu e prima dată când mă aventurez în descoperirea antecesorilor în materie de lectură pornind de la însemnările şi sublinierile făcute de respectivii pe exemplarul ajuns în mâinile mele. Am scris, deşi n-am dat la tipar, un eseu despre personalitatea cititorului care a subliniat şi făcut însemnări pe un exemplar al cărţii Charlotte Corday (1758-1763)apărută la Hachette, sub semnătura lui René ?????????????Am scris despre o broşură a lui Gheorghiu-Dej descoperită la BAR de mine cu însemnări făcute cu cerneală. Despre personalitatea celui care a citit cartea cu creionul în mână, înaintea mea, pot afla unele lucruri parcurgând cartea filă cu filă.

Spre deosebire de alte cărţi, supuse studiului cu creionul în mână, ediţia din 1941 a Cursului scurtnu conţine nici o precizare gen „această carte e a mea“, dând curs vanităţii cititorului de a se şti că a citit cartea sau măcar că e a lui. Explicabil, fără prea mari dificultăţi. Cel care a citit-o cu creionul în mână nu poate fi decât un comunist convins. Cum să-şi permită un comunist convins tresăriri de orgoliu în cazul unei cărţi precum Cursul scurt?!

Pe drumul de la Bibliotecă spre casă, realizez că am la dispoziţie un mijloc mult mai simplu de a şti amănunte despre predecesorul meu în studierea Cursului scurtcu creionul în mână:să-l sun pe anticar şi să-l întreb de la cine a luat cartea. Dacă are şi numărul de telefon al persoanei, om m-am făcut. O contactez şi mă interes cum de-a ajuns Cursul scurteditat la Moscova în 1941 în proprietatea sa.

Anticarul, trecut la contacte sub numele de Mihai Anticar, spune că a cumpărat exemplarul de la altcineva. Exemplarul din 1952 a fost al lui, îmi poate spune câte ceva despre el. Pentru exemplarul din 1941, trebuie să se intereseze la persoana care i l-a dat.

Închid.

Peste cinci minute, în timp ce-mi scoteam cheile de la uşa blocului şi mă întrebam (a nu ştiu câta oară) cum de pot fi pisicile atât de făţarnice, sună telefonul.

E Mihai Anticarul.

Regretă, dar nu-mă poate ajuta cu nimic.

Persoana a luat exemplarul de la nişte rromi, care-l vindeau într-un târg de vechituri, împreună cu tinichele fără prea mare valoare.

De unde or fi făcut rost respectivii de Cursul scurt?Greu de crezut c-au spart casa unui fost activist şi i-au furat Cursul scurt. Cred mai degrabă că l-au luat în cadrul Operaţiunii – Ziare vechi cumpăr!sau l-au găsit în vreo pubelă. De dat, l-au dat pe nimic. Că doar nu s-or fi târguit cu cumpărătorul explicându-i că e un exemplar dintr-o ediţie despre care nu se ştie aproape nimic în România.

 

Panorama ediţiilor şi tirajelor din Cursul scurt

Când şi cum a studiat acest exemplar, cu creionul în mână, predecesorul meu într-ale contactului cu legendarul Curs scurt? Răspunsul nu poate fi găsit decât prin iscodirea ediţiilor şi tirajelor tipărite succesiv în România, după 23 august 1944, din această Biblie a comuniştilor stalinişti. Noaptea târziu, după ce trimit, cu chiu cu vai, editorialul la „Evenimentul zilei”, mă năpustesc pur şi simplu asupra Google Search.

Bat mai întâi:Cursul scurt. Mare lucru nu-mi iese.

Doar un eseu scris de Vladimir Tismăneanu pentru site-ul „Evenimentului zilei”şi preluat, cum se întâmplă de obicei, de mai multe site-uri, ajunse în criză de texte. Comentariul lui Vladimir Tismăneanu se ocupă de sfinţirea Cursului scurtca Biblie a comuniştilor stalinişti. Cunoscutul kremlinolog convoacă şi amănunte despre cum a fost realizat Cursul scurt, insistând pe rolul lui Stalin nu numai în conţinutul cărţii, dar şi în stilul acestuia, definit prin lapidiritatea de catehism.

Ajung şi la site-ul de cărţi de ocazie Okazii.ro. Găsesc reproduse, însoţit de preţul corespunzător (între 20 şi 30 de lei), trei coperte. Prima, reprodusă sub titlul Cursul scurt de Istorie a Partidului Comunist Bolşevic (1948), susţine o copertă exact ca aceea din exemplarul din 1952, cumpărat de la anticar:Cursul scurt de Istorie a Partidului Comunist (bolşevic) al Uniunii Sovietice, Traducere revăzută, Ediţia a III-a, Editura Partidului Muncitoresc Român.Cum în poză nu apare anul sunt convins că e o greşeală în titlul scris de proprietarii site-ului. Exemplarul cumpărat de mine – cel din 1952 – are trecută Ediţia a III-a. În 1948 – îmi zic – nu putea să apară Ediţia a III-a. Putea să fie tipărită Ediţia a II-a. A doua fotografie reproduce o copertă care menţionează tot Ediţia a III-a, numai că anul e 1953, şi Editura nu se mai numea PMR, ci Editura pentru literatură politică. A treia copertă o reia pe prima. A patra trimite la exemplarul cumpărat de mine de la anticar. A cincea reproduce tot ediţia din 1948. A şasea copertă e indisponibilă şi face trimitere la ediţia din 1953.

Concluziile nu sunt prea greu de tras:

1) N-am găsit deocamdată nicio ediţie anterioară lui 1948. Să fi avut Lazăr Cernescu ediţia din 1948? Trebuie să revăd fotografia din „Scânteia”, cultivată urieşeşte la vremea Procesului din vara lui 1949.

2) Cu precizarea, ediţia a III-a, au fost scoase mai multe tiraje, în diferiţi ani.

3) Ediţia tipărită la Moscova în 1941 (cumpărată de mine) are titlul Istoria Partidului Comunist (bolşevic) al Uniunii sovietice. Curs scurt.Ediţia din 1948, prima de pe site-ul de anticariat, are titlul Cursul scurt de Istorie a Partidului Comunist (bolşevic) al Uniunii Sovieticeşi precizarea Traducere revăzută.Predecesorul meu a folosit o ediţie scoasă la Moscova şi nu la Bucureşti.

4) N-am întâlnit exemplarul cumpărat de mine.

Asta înseamnă că am dat lovitura din punct de vedere al Bibliofiliei.

Sunt singurele date despre Cursul scurtpe Internet? Ia să introduc eu:Istoria PCUS.

Surpriză!

E site-ul anticariatulTau.rogăsesc volumul Istoria PCUS, autor BN Ponomarev, din 1959. Nu e Cursul scurt, fireşte.

Sub ofertă, la cunoscuta rubrică Produse care s-ar putea să te intereseze, dau peste coperta Istoria Partidului Comunist (bolşevic) al Uniunii Sovietice. Curs scurt, volum apărut la Editura Partidului Comunist din România, 1944.

Lovitură de teatru! Chiar dacă nu sub legendarul titlu Cursul scurt, Biblia comuniştilor stalinişti a fost publicată la Bucureşti în versiunea oficială încă din 1944! După 23 august 1944, desigur;PCR n-avea editură sub Mareşalul Antonescu!

Pe Internet nu mai găsesc nimic altceva în stare să-mi desluşească răspunsul la întrebările despre cel care a citit exemplarul ajuns în posesia mea în ziua de 5 iunie 2013.

S-a făcut unu noaptea. Sunt sigur că doar fişierul BAR m-ar putea limpezi. Cum BAR a fost depozit legal până în 1989 sunt sigur că depozitele sale găzduiesc toate ediţiile Cursului scurt.

Ce-mi spun cartonaşele!

A doua zi dimineaţa, după ce-mi rostuiesc cărţile şi caietele la locul meu din sală, deja de baştină, după aproape trei decenii de folosire zilnică, mă duc glonţ la fişier. Încep cu litera C, pentru Cursul scurt. Sunt două sertare cu cartoane despre Curs:Cups-Curs de I…şi Curs de l…-Cursj.Nici vorbă de Cursul scurtîn mulţimea de cartoane despre Cursuri de tot soiul, de la cele universitare până la cele de cameriste.

Iau la mână un alt sertar:Cel cu Istm-Istorii.

Nebunie curată. Istoriaocupă un întreg sertar. Explicabil dacă ne gândim câte istorii a putut scrie omenirea, de la Istoria turnurilor de asalt până la Istoria şosetelor de damă.

Cum e tipărit Cursul scurt ca să vadă ruşii că-i iubim

Norocul ajută pe cei încăpăţânaţi. Mă încăpăţânez şi iau carton după carton până voi da de Cursul scurt. Dau de el.

Se vede imediat că-i vorba de o carte care beneficiază de Cultul personalităţii.

Înainte de primul carton despre o ediţie, a fost plasat un carton cu precizarea:„Istoria Partidului Comunist (b) al URSS. Curs scurt vezi şi Caiet de studiu individual al Cursului scurt de Istorie a P.C. (b) al URSS“.

Am luat cu mine, de la catedră, un snop de fişe pentru a cere la sală fiecare ediţie.

Sar peste ediţia în limba rusă (1939) şi ediţia în limba chineză. Descopăr completând fişele că la BAR, Cursul scurta intrat de nenumărate ori. Ori de câte ori tipografiile trimiteau un exemplar tipărit, acestuia i se făcea fişă. I se făcea fişă unui exemplar şi dacă era dăruit de cineva. Completez snopul de fişe, le pun pe catedră, ies să-mi beau cafeaua – drog, de dimineaţă – şi, când mă întorc, găsesc pe masă un zgârie nori de cărţi. După cât de cenuşii arată nu pot fi decât exemplare din Cursul scurt.

Pentru a-mi fi mai uşor le-am aşezat în stânga mea, începând cu 1944:

1) Istoria Partidului Comunist / bolşevic / al Uniunii Sovietice. Curs scurt. Editura în limbi străine. Moscova 1944.

Coperta şi traducerea sunt ale ediţiei din 1941. Spre deosebire de exemplarul cumpărat de mine, lipsesc datele despre tipărire, cu excepţia unei precizări de pe o pagină de gardă:„Printed in the Union of Soviet Socialist Republic“

Prima pagină ne pune la dispoziţie o ştampilă personală, dintre cele utilizate de proprietarii de biblioteci, pentru a arăta că, asemenea unui bou, cartea e a lui. Ştampila de pe exemplarul din 1944:„Prof. Tr. Săvulescu“. Asta înseamnă că a fost donată BAR de Traian Săvulescu, academicianul care a condus Ministerul Agriculturii din 1946 până în 1948, după care a devenit Preşedintele Academiei RPR.

Nu ştiu cum a ajuns cartea lui în posesia BAR. Sigur e, judecând după precizarea în limba engleză, că Traian Săvulescu a adus-o de la Moscova în urma unei călătorii în URSS.

Îi va fi fost făcută cadou? A cumpărat-o?

Înclin să cred că a cumpărat-o, fie şi pentru a dovedi altora (ştim noi cine) că moare să aibă în bibliotecă Biblia scrisă de Duhul lui Stalin.

Oricum, 1944 îmi spune că sovieticii au mai scos un tiraj în limba română şi în anul 1944.

2) Istoria Partidului Comunist (bolşevic) al Uniunii Sovietice. Curs scurt. Editura Partidului Comunist Român din România. 1944.

E vorba de varianta din 1941 pe care o am şi eu, tipărită însă sub auspiciile PCR.

Pagina vecină cu prima pagină a Introducerii, găzduieşte precizarea, în chenar:„Reproducerea lucrării apărute în editura în limbi străine din Moscova, 1939“. E nevoie să-mi corectez din mers datele descoperite. Ediţia din 1941, apărută în 10.000 de exemplare, nu e prima ediţie în limba română scoasă de ruşi. După apariţia în limba rusă, Moscova a publicat-o în diferite limbi străine la Editura pentru străinătate. N-am găsit exemplarul din 1939, pentru a-i descoperi tirajul. Sunt însă convins că noul tiraj, de 10.000 de exemplare, e legat de cotropirea Basarabiei şi a Bucovinei. Oricum, cititorul în căutarea căruia am pornit, a avut ediţia din 1941, apărută la Moscova.

3) Istoria Partidului Comunist (bolşevic) al Uniunii Sovietice. Curs scurt. Traducere revăzută. Editura Partidului Comunist Român. 1946.

Compararea cu ediţiile de până acum şi cu cele care vor urma spune limpede:în 1946 s-a decis tipărirea unei variante româneşti, realizate de o echipă din ţara noastră. De aici, precizarea Traducere revăzută. Încerc să văd dacă se deosebeşte de ediţiile scoase la Moscova. Se deosebeşte!

Prin pagina de gardă în primul rând. Ediţia scoasă de ruşi are următoarea pagină de gardă:

„Proletari din toate ţările, uniţi-vă!

Istoria Partidului Comunist /bolşevic/ al Uniunii Sovietice.

Curs scurt.

Sub redacţia Comisiunii C.C. al P.C. (b) al U.S.

Aprobat de C.C. al P.C.(b) al US 1938“.

Traducerea revăzută diferă în planul paginii de gardă:

„Proletari din toate ţările, uniţi-vă!

Istoria Partidului Comunist (bolşevic) al Uniunii Sovietice.

Curs scurt.

Redactat de o comisiune a C.C. al P.C. (b) al URSS.

Aprobat de C.C. al P.C.(b) al URSS“.

Conţinutul are deosebiri care ţin de stilizare.

Să luăm prima pagină din Introducere:

„Partidul Comunist (bolşevic) al Uniunii Sovietice a parcurs un drum lung şi glorios“devine în Traducerea revăzută, „Partidul Comunist (bolşevic) al URSS a parcurs un lung şi glorios drum“.

„P.C.(b) al US a crescut pe baza mişcării muncitoreşti din Rusia dinainte de revoluţie“devine în Traducerea revăzută, „P.C.(b) al URSS s-a dezvoltat în baza mişcării muncitoreşti din Rusia dinainte de revoluţie“.

Varianta Traducere revăzutădin 1946 va fi reeditată şi tipărită succesiv deşi cu mici stilizări. Ea e varianta oferită comuniştilor români spre apropiere ca de o Carte Sfântă.

În 1948, sub acelaşi titlu, apare la Editura Partidului Muncitoresc Român, Ediţia a II-a a Istoriei. BAR consemnează două tiraje, intrate la termene diferite în Depozitul legal. Al doilea exemplar primit, căruia i se repartizează o cotă diferită de a primului, are pe carton, scrisă cu cerneală, menţiunea:„Diferă prin tipar de II 206702“.

Găsesc timp să caut în folderul de poze din calculator reproducerea din „Scânteia”, care găzduieşte reportajul lui Petru Dumitriu, a copertei Cursului scurt, cu care se mândrea Lazăr Cernescu.

Din păcate, poza din ziar reproduce doar jumătatea de sus a copertei:

„Istoria Partidului Comunist (bolşevic) al Uniunii Sovietice.

Curs scurt“.

Nu-mi pot da seama imediat despre ce ediţie e vorba dintre toate cele descrise mai sus. Oricum, rămâne în discuţie, dacă ţin cont de logica vieţii, ediţia din 1946 şi ediţia din 1948.

Coperta cărţii lui Lazăr Cernescu conţine sus, scris de mână de către erou:

„Propietatea Tov. Cernescu Lazăr. Rusca. 1948“

Un ins îşi trecea pe copertă anul când a făcut rost de carte, nu când s-a apucat s-o citească. Socotind că ediţia din 1946 era prea devreme, înclin să cred, mai ales, dacă ţin cont de însemnarea de pe copertă, că Lazăr Cernescu citea şi studia „cu multă râvnă“, ediţia a II-a din 1948. Mai ales că aceasta a doua ediţie, corespunde descrierii din presă:Aproape ???scris negru în chenarroşu.

Petru Dumitriu scrie că Lazăr Cernescu e primul din comună care a cumpărat cartea. În 1946 nu cred că Istoriaajunsese în comună. În 1948 însă, tot Editura Partidului Muncitoresc Românscoate de sub tipar Cursul scurt de Istorie a Partidului Comunist (bolşevic) al Uniunii Sovietice, ediţia a III-a.

Aşadar, Istoria…, care avea subtitlul Curs scurt, devine la ediţia a III-a Cursul scurt de Istorie a…Faţă de ediţiile Traducere revăzută, publicate începând cu 1946, se semnalează mici modificări stilistice. Astfel, în prima pagină, a Introducerii, faţă de ultima ediţie, cea din1 948, a Istoriei, Cursul scurtaduce modificări precum:

„Partidul Comunist (bolşevic) al URSS a parcurs un lung şi glorios drum“devine „Partidul Comunist (bolşevic) al Uniunii Sovietice a parcurs un lung şi plin de glorie drum“.

„P.C. (b) al URSS s-a dezvoltat în baza mişcării muncitoreşti din Rusia dinainte de revoluţie“devine „P.C. (b) al URSS s-a dezvoltat pe baza mişcării muncitoreşti …“

Semnalez aceste modificări stilistice, pentru că şi ele mărturisesc stare de spirit religioasă impusă de Cursul scurt. Comuniştii români simt nevoia să se întoarcă iar şi iar asupra traducerii pentru a o şlefui la infinit, mereu nemulţumiţi de cum suna textul în româneşte.

Sub acelaşi semn, Cursul scurt, odată fixat în acest titlu, cunoaşte mai multe ediţii şi tiraje. În 1952, ediţia a III-a, la Editura Partidului Muncitoresc Român, în 1953, Ediţia a III-a, la Editura pentru literatură politică;în 1955, ediţia a III-a, la Editura de stat pentru literatură politică.În total, Cursul scurtapare în România în trei ediţii şi şapte tiraje (1946, 1948 – trei tiraje, 1952, 1953, 1955).

Numărul de ediţii şi numărul de exemplare (copii, cum li se spune) ale unei cărţi exprimă interesul publicului pentru ea. Indiscutabil, Cursul scurt, carte de învăţătură a comuniştilor români între 1944-1956, e cerut în numeroase locuri. În acelaşi timp, numărul de ediţii şi numărul de tiraje ţin să semnifice în planul imagini, interesul românilor pentru Biblia stalinistă. Sovieticilor urmează să li se demonstreze, alături de multe alte dovezi, că poporul român învăţa din experienţa Poporului Sovietic, frate mai mare.

Raportul secret al lui Hruşciov la Congresul al XX-lea al PCUS, din noaptea de 23 februarie 1956, întrerupe şuvoiul de editări şi tiraje al Cursului scurt. Procesul rapid şi spectaculos de destalinizare scoate din circuitul sovietic, dar şi din cel al ţărilor de democraţie populară, legendarul Curs Scurt. În URSS se trece la redactarea şi publicarea unei Istorii a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. În 1959, Editura politică tipăreşte în variantă românească, după textul din revista „Voprosî istorii KPSS”, Moscova 1959, broşura Istoria Partidului Comunist al Uniunii Sovietice.

Un text lămuritor al Editurii semnalează:„Broşura de faţă reprezintă capitolele VII, VIII şi IX din noul Manual de Istorie a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice pe care-l pregăteşte pentru tipar Institutul de marxism-leninism de pe lângă C.C. al PCUS“.

Potrivit notiţei tipografice, broşura e dată la cules la 4 martie 1959 şi primeşte bun de tipar pe 20 martie 1959, pentru un tiraj de 10.230 de exemplare. Spre finele lui 1959, mai precis la 16 octombrie 1959, e dat la cules volumul Istoria Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, redactat de un colectiv condus de B.N. Ponomarev, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a URSS. Editura politică dă bun de tipar pentru volum la 26 octombrie 1959, tiraj 120.000 de exemplare (!).

Introducerii îi lipsesc frazele înălţătoare scrise de Stalin. Chiar dacă textul se referă la însemnătatea practică a studierii Istoriei PCUS se vede limpede că nu mai e vorba de o Biblie a comuniştilor din întreaga lume. Noua Istorie cunoaşte şi ea un avânt de ediţii şi tiraje:1960 şi 1961. Avântul se întrerupe brusc după 1961. Noua Istorie nu mai apare în româneşte până în 1989. Începută în 1962, depărtarea PCR faţă de ruşi îşi spune cuvântul.

Şi totuşi, cine a studiat Cursul scurt cu creionul în mână?!

Cercetarea mă ajută într-un fel să schiţez, fie şi cu aproximaţie, profilul celui care a studiat exemplarul meu cu creionul în mână. Sunt şi câteva sublinieri cu cerneală, făcute, probabil, de altcineva.

Totuşi, exemplarul ediţiei din 1941 a fost studiat cu creionul în mână (chiar cu un creion, nu e vorba de o metaforă) de cineva care a făcut rost de el înainte de finele lui 1944, când apare la Editura PCR variantă tipărită oficial în România.

Însemnări pe margine sunt doar la pag. 281, în dreptul unui paragraf despre NEP:„Noua Politică Economică“a lui V.I. Lenin.

Textul încercuit e următorul:„Trecerea la Nep întărise într-o măsură însemnată alianţa muncitorilor şi a ţăranilor pe o bază nouă. Puterea şi tăria dictaturii proletariatului crescură. Banditismul chiaburesc fu aproape de de-a-ntregul lichidat. Ţăranii mijlocaşi, după desfiinţarea sistemului de luare a surplusurilor ajutau Puterii Sovietice să lupte împotriva bandelor chiabureşti. Puterea Sovietică păstra în mâinile sale toate posturile de comandă în economia naţională:marea industrie, transportul, băncile, pământul, comerţul intern, comerţul extern. Partidul reuşi să facă o cotitură pe frontul economic. Agricultura făcu curând progrese. Industria şi transportul obţinură primele succese. începu un având economic deocamdată încă foarte încet, dar sigur. Muncitorii şi ţăranii simţeau şi vedeau că partidul se găseşte pe calea justă“.

După propoziţia „Agricultura făcu curând progrese“, cititorul notează pe margine:„Au fost lichidate urmările secetei“.

După propoziţia „Industria şi transportul obţinură primele succese“, apare pe margine:„Se înmulţeşte numărul fabricilor şi uzinelor“.

E limpede că autorul însemnărilor ştia mai multe decât textul Cursului scurt. Dar nu numai atât. În multe locuri, pasaje întregi sunt numerotate (nu neapărat în ordinea tipăririi) şi marcate. Să fie vorba de cineva care a citit Cursul scurtpentru a scrie şi publica un articol sau chiar o broşură? Posibil.

Dacă mă gândesc că exemplarul din ediţia apărută la Moscova în 1941 putea fi citit şi studiat de un simplu comunist (cum şi de unde să facă rost un român obişnuit de aşa ceva?), îmi permit să cred că e vorba de cineva fie venit cu exemplarul de la Moscova, fie care l-a cerut de la un ins venit de la Moscova. Sunt însă ipoteze.

Poate că după apariţia acestui articol cel care a citit exemplarul din 1941 mă va contacta pentru a-mi dezvălui cum a făcut rost de el. Merită efortul!